Școală de Vară cu tema „Istorie și Cinema în Basarabia“ în cadrul Festivalului de Film Istoric de la Râşnov

scoala de vara rasnov

Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Granițelor și Limba Română, va organiza, în calitate de partener, Școala de Vară din cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului de Film Istoric de la Râşnov, desfășurat în perioada 1–10 august 2014.

Aflată anul acesta la prima ediție, Şcoala de Vară ICR se adresează în special studenţilor şi masteranzilor din spațiul Basarabiei istorice (Republica Moldova și Ucraina) pasionaţi de istorie și de cinema. Participanţii vor avea ocazia să discute cu numeroase personalităţi ale lumii culturale româneşti şi vor avea acces gratuit la toate evenimentele Festivalului de Film Istoric şi în Cetatea Râşnov. Timp de zece zile, cei selectaţi vor lua parte la dezbateri, conferinţe, proiecţii de film, workshop-uri, excursii tematice ș.a. în prezenţa unor reputaţi specialişti (istorici, politologi, sociologi, cineaști, artiști vizuali etc). Tinerii își vor putea prezenta ideile cu privire la istoria și cultura spațiului din care provin.

Data limită pentru înscrieri este 30 iunie 2014.

cetatea-rasnov

Râșnov

Condiţii de participare – studenţi/ masteranzi

Aplicanţii trebuie:

• să aibă vârsta minimă de 18 ani (împliniţi la data de 1 august 2014) şi maximum 26 de ani;

• să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie (specificând titlul/tema comunicării care va fi pregătită ulterior) până la data de 30 iunie 2014 pe adresa bogdan.jitea @icr.ro;

• să pregătească o comunicare de max. 30 de minute care va fi prezentată în perioada taberei. Organizatorii nu doresc să limiteze aria tematică a subiectelor abordate de candidaţi. Orice propunere care se încadrează în tema anunţată, Istorie și Cinema în Basarabia, este eligibilă. De asemenea, sunt încurajate propunerile care permit o deschidere interdiscipinară.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a face o selecţie a aplicanţilor înscrişi, în limita celor 20 de locuri disponibile.

Candidaţii admişi vor primi informaţii suplimentare despre desfăşurarea Şcolii de Vară după anunţarea rezultatelor selecţiei. Pentru orice întrebări sau detalii, ne puteţi contacta la adresa bogdan.jitea@ icr.ro sau la numărul de telefon 031 71 00 648;

Candidând pentru Şcoala de Vară ICR, candidaţii consimt ca lucrările lor să poată fi publicate/utilizate de ICR cu condiţia menţionării numelui autorului. Toate aplicaţiile primite vor intra în arhiva ICR.

Cheltuieli

Costurile de transport, masă şi cazare pentru aplicanţii selectati vor fi acoperite de către organizatori. Candidaţii selectaţi vor avea acces la toate evenimentele Festivalului de Film Istoric şi în Cetatea Râşnov.

Drepturi şi obligaţii

Participanţii au următoarele drepturi:

• să participe la evenimentul „Şcoala de vară ICR” fără a li se percepe taxe;

• să promoveze pe orice canal de comunicare participarea la eveniment;

• să primească diplome de participare la finalul școlii de vară.

Participanţii au următoarele obligaţii:

• să respecte indicaţiile şi deciziile organizatorilor;

• să nu angajeze numele „Şcolii de Vară ICR” în acţiuni defăimătoare care pot aduce prejudicii imaginii evenimentului şi/sau organizatorului, co-organizatorului şi sponsorului.

Cetatea-Rasnov interior

Despre Festivalul de Film Istoric de la Râşnov

Sub auspiciile Festivalului de Film Istoric desfășurat anual în orașul Râșnov sunt reunite activități culturale care au ca numitor comun pasiunea participanților pentru cinema, deopotrivă cu aceea pentru Istorie. Filme și documentare inedite, dezbateri cu istorici și martori ai evenimentelor istorice, discuții cu actori și regizori, școli de vară tematice, prezentări de carte, concerte de muzică medievală și clasică, expoziții de pictură și fotografie – toate beneficiază de atmsofera cetății țărănești de la Râșnov. Anul acesta, proiecțiile de filme și dezbaterile de idei vor gravita în jurul a două teme majore: primul război mondial și revoluția anticomunistă din 1989. Mai multe detalii, la adresa oficială a festivalului:  http://www.ffir.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *