Școala în alte timpuri (XV)

scoli basarabia

Am ales ca în episodul de azi să vă transcriu, integral, articolul intitulat Inspecţiile dlui Ministru dr. Angelescu în Basarabia, publicat de ziariştii de la „Universul” în data de 4 mai 1928.  Reportajul pe care-l veţi citi consemnează mai multe vizite de lucru în istorica provincie făcute de profesorul Constantin Angelescu, le prezintă cititorilor ziarului programul dens al diriguitorului educaţiei naţionale şi ne face să ne întrebăm azi: „De unde avea o asemenea capacitate de muncă?” Un răspuns posibil ar fi că ministrul C. Angelescu, inovator de sistem şi şcoală, profesor universitar era născut şi nu făcut. Lectură plăcută!

Mirela Nicolae

scoala in alte vremuri

Inspecţiile dlui Ministru dr. Angelescu în Basarabia

După terminarea festivităţii de împlinire a 10 ani de la unirea Basarabiei, d. ministru C. Angelescu a făcut inspecţii în Basarabia.

Astfel, luni dimineaţa, d. Ministru Angelescu însoţit de dnii Valaori, Ștefan Ioan, membri în Consiliul Permanent, Ghiţescu, directorul general al cursului primar-normal, au vizitat şcolile din oraşul Orhei.

Cu acest prilej s-a pus piatra fundamentală la liceul internat din oraş a cărui construcţie s-a început acum trei ani, tot sub ministeriatul dlui dr. Angelescu şi a rămas aşa până în toamna anului trecut. Liceul va fi terminat toamna viitoare; construcţia e din piatră, cu două etaje şi va adăposti peste 300 de elevi interni ai liceului. Acest internat era de mare necesitate în oraşul Orhei dată fiind populaţia românească a judeţului: 350,000 de locuitori. Liceul internat va costa între 12–15 milioane de lei.

Ministrul a vizitat împreună cu cei de mai sus şi deputaţi, şcoala normală de băieţi, ce se zideşte în oraşul Chişinău unde, de asemenea, s-a pus de-acum patru ani piatra fundamentală tot de dnul ministru Angelescu.

Școala normală ce se construieşte din piatră va costa între 25–30 milioane de lei. Din toamna trecută lucrările continuă astfel că în toamna aceasta se va putea pune acoperişul.

De-acolo, d.ministru Angelescu a vizitat apoi liceul de băieţi, Școala secundară de fete şi şcoala de meserii.

Ȋn după-amiaza aceleiaşi zile, d. ministru a vizitat facultatea de teologie, unde a fost primit de profesori în frunte cu decanul facultăţii. D-sa a luat măsuri să fie înzestrată facultatea cu o bibliotecă şi tot ce-i este necesar.

Ȋn urmă s-a vizitat şcoala normală de fete «Regina Maria» şi şcoala secundară de fete «Dadian».

Ȋn toate aceste instituţiuni, dl. ministru văzând ordinea şi disciplina ce domnesc a mulţumit atât directorilor, diriguitoarelor cât şi corpului profesoral.

Ȋn jud. Lăpuşna în afară de şcolile primare care s-au făcut acum 3-4 ani, anul acesta s-a început construcţia a încă 30 de şcoli, iar în jud. Orhei a 10 şcoli.”

logo liber sa spun Vezi: arhiva „Școala în alte timpuri” de Mirela Nicolae

Arhiva categoriei Educație

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Teatru și educație de Mirela Nicolae, Revista Teatrală Radio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *