Școala în alte timpuri (XXVII)

tabere copii universul 1928

Cum erau taberele şcolare de altădată

La 2 iunie 1928, cotidianul „Universul” publică, pe larg, un articol despre coloniile şcolare de vacanţă. După binemeritata relaxare de vară a adulţilor şi copiilor, acum în prag şcolar 2016–2017, vă invit să citiţi informaţiile de-atunci, extrem de precise şi detaliate pentru marele public.

„Societatea institutorilor din Bucureşti chiar din timpul ocupaţiei germane (se referă la perioada 1916–1918, n. n.) a strâns primele fonduri şi a trimis la Petroşita, prima colonie şcolară de 35 elevi, sub conducerea dlui G. Cherciu, pe-atunci director al Școlii nr. 28 băieţi.

Ȋn anii următori până la 1923 s-au trimis în colonii de vacanţă prin activitatea acestei societăţi, 831 de copii, pentru care s-au cheltuit 438.000 lei.

Ȋn 1923, activitatea coloniilor şcolare, patronată de A.S.R. Principesacopii tabere 1928 Elena, se intensifică. Astfel, numai în 1923 s-au trimis 13 colonii cu 687 copii, pentru care s-au cheltuit 850.859 lei; în anul 1924, 6 colonii cu 368 de copii, cheltuindu-se 951.606 lei; în 1925 s-au trimis 362 copii pentru care s-au cheltuit 970.000 lei; iar în anul 1926, 239 copii cheltuindu-se 632.000 lei.

Cauza descreşterii stă în faptul că atât ministerul sănătăţii, cât şi municipiul încep să organizeze colonii de vacanţă proprii şi nu mai acordă societăţii subvenţiuni suficiente.

E de prisos a arăta foloasele ce aduc coloniile pentru elevii şcolilor primare, care au nevoie de aer, de înviorarea sănătăţii lor şubrezite din cauza traiului în mediul mahalalelor pline de miasme, din cauza traiului în căsuţele umede şi întunecoase.

D. inspector şcolar Cherciu, care este şi preşedintele societăţii coloniilor şcolare, împreună cu comitetul din care fac parte personalităţile distinse, au luat iniţiativa sporirii fondurilor pentru coloniile şcolare.

Pentru ziua de 10 iunie s-a hotărât organizarea în parcul Carol, la Arenele romane, a unei serbări în beneficiul coloniilor de vacanţă. Vor fi jocuri naţionale, exerciţii gimnastice şi coruri executate de elevii şcolilor primare din capitală în număr de 10.000 sub conducerea dlui I. Castrişanu.

Publicul capitalei va simţi că este de a sa datorie să ajute realizările urmărite de corpul didactic primar din Bucureşti dând astfel obolul său pentru copii.”

Universul 2 iunie 1928

„Universul”, 2 iunie 1928

Cam asta se întâmpla în 1928 şi, mai târziu, în perioada interbelică. Diferite societăţi (asociaţii sau organzaţii nonguvernamentale, cum le numim noi azi) subvenţionau integral sau parţial coloniile (taberele şcolare) pentru copiii săraci şi/sau merituoşi. Pe lângă Societatea Institutorilor Români erau şi alte aşezăminte sau organizaţii precum Cercetaşii României sau Fundaţiile Regale, care îi ajutau pe şcolari să se recreeze vara. Ministerul Instrucţiunii Publice subvenţiona şi el tabere iar colegiile naţionale dispuneau de baze de odihnă şi tratament la munte şi la mare pentru profesori şi elevi.

tabara_copii_saraci1

Naţionalizarea sistemului de învăţământ produsă după 1948 nu a anulat ideea de colonie şcolară. Dimpotrivă. Ȋn anii ’50, părinţii mei au beneficiat gratuit de această facilitate, iar eu, 20 de ani mai târzu. E drept, majoritatea taberelor şcolare în care am mers împreună cu fratele meu au fost plătite de familie, dar subvenţionate de stat. Ȋn anii ’80 ai veacului trecut, taberele gratuite se împuţinaseră; puteai ajunge într-una dacă învăţai foarte bine sau… cunoşteai pe cineva în sistem care să te recomande.

Ȋn perioadele 1990–1997, 2002–2005, taberele şcolare au avut o uşoară şi palidă revenire la conceptul pentru care au fost create după Primul Război Mondial. Din păcate, amestecul politicului în sistemul de educaţie, o grea meteahnă a conducătorilor români, dorinţa de înavuţire rapidă a unor indivizi, de achitare a unor obligaţii, au dus la distrugerea sistemului de tabere şcolare prin privatizare sau abandonare.

După 2005–2007 au apărut palide încercări ale unor firme sau organizaţii de a reconstrui conceptul de „tabără şcolară”. Personalul şi fondurile insuficiente, teama endemică a părinţilor, proasta educaţie a odraslelor, sărăcia nu-i mai conving pe mulţi că această idee generoasă de petrecere a vacanţei are efecte benefice în timp. Cum?

tabara

Ȋn cele peste douăzeci de tabere şcolare în care am fost de la vârsta de cinci ani până am terminat liceul, am învăţat ce înseamnă să socializezi, să te integrezi pe cât e posibil, să nu faci mofturi la mâncare, să respecţi un program dat şi, mai ales, să iubeşti natura şi mişcarea. Am aflat în decursul a 15 ani de colonii şi tabere că profesorii pe care-i consideram scorţoşi şi severi la şcoală erau, în timpul liber, tezaure de jocuri, glume, informaţii şi bună dispoziţie. Taberele mi-au arătat cum să mă descurc în situaţii neprevazute, cum să improvizez şi cum să mulţumesc necunoscuţilor binevoitori.

Sper ca, la un moment dat, nepotul meu şi mulţi alţi copii să aibă parte de experienţa unei tabere şcolare propusă de statul român prin programe strategice şi în baze de odihnă corespunzătoare.

Dragi părinţi, bunici, unchi şi mătuşi: faceţi un efort colectiv de recuperare a noţiunii de „colonie şcolară”. Veţi constata că obiceiuri precum folosirea excesivă a tabletelor, a smartphone-urilor şi a mâncărurilor de tip fast-food pălesc în comparaţie cu distracţiile în aer liber, în colectivitate. Credeţi-mă pe cuvânt!

Mirela Nicolae

logo liber sa spun  Vezi: arhiva „Școala în alte timpuri” de Mirela

Nicolae

Arhiva categoriei Educație

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Teatru și educație de Mirela Nicolae, Revista Teatrală Radio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *