Scrisoare către Mirela Zafiri

mirela zafiri

Astăzi, marți, 26 noiembrie 2013, soprana Mirela Zafiri ar fi împlinit 44 de ani. În dimineața zilei de luni, 27 august 2012, lumea muzicală a fost cutremurată de vestea morții Mirelei Zafiri, în urma unei cumplite suferințe.

Ieri, 25 noiembrie, am primit de la Liviu Crăciun această scrisoare emoționantă, scrisă la timpul prezent, cu rugămintea de a o citi în deschiderea recitalului sopranei Marta Cristina Sandu, care a avut loc la Biblioteca Metropolitană București luni, 25 noiembrie, ora 17.00, în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, proiect care a aparținut Mirelei Zafiri și a fost pus în practică în toamna anului 2009. Am ajuns acum, iată, la cea de-a cincea stagiune…

Cu aceeași emoție cu care am citit ieri această scrisoare, v-o încredințez acum, dvs., fideli vizitatori ai acestui site. (C.T.)

Dragă Mirela,

În ultimele săptămâni ți-am pomenit foarte des numele, atât de des încât simt nevoia să-ți scriu această scrisoare de mulțumire. Mă bucur că am șansa să te cunosc ca om și ca artist, de la Tine am învățat extrem de multe, m-ai inspirat prin felul tău de-a fi. Când vorbesc despre Tine, spontan folosesc prezentul – doar prezentul – căci exact așa te percep ca făcând partescrisoare catre mirela zafiri din „Universul lui acum-și-aici”. Acum, de ziua Ta, 26 noiembrie, este momentul să duc scrisoarea la poșta și să o trimit… dincolo de Timp, dincolo de spațiu… cu convingerea că va ajunge la Tine.

Ți-am spus de mai multe ori că stilul tău de-a scrie și de-a vorbi mă inspiră, căci tu ai acel har de-a vorbi putin și a spune multe. O propoziție care ție îți este tare dragă a devenit cumva parte organică din mine:

„Cel care are darul de-a se bucura de succesul altora atrage implicit succesul și asupra sa.”

Evenimentul acesta, „Luni la ora 5 – După amiaza unui interpret”, este cel mai concludent exemplu că ai dreptate, că știi să atragi succesul asupra ta și a celor din jur.

Totul a început de la o idee, o viziune. Apoi clipa de inspirație ai știut să o transformi în fapte palpabile, concrete. Cu o tenacitate de furnică, ai reușit să organizezi primele manifestări și să contaminezi cu optimismul tău debordant alți oameni care te sprijină acum.

Pentru curajul de a-ți interpreta propriile vise te admir și te respect în mod deosebit.

De ziua ta, 26 noiembrie, mă gândesc la tine și îți trimit energia și lumina.

Cu deosebită admirație,

Liviu Crăciun

Germania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *