Septembrie, ultima vară sau despre anotimpurile fiecărui om

Victor Charreton Feerie d'automne

simple-intamplari-rubrica-liber-sa-spun31Când am scris despre vara de septembrie, era în noaptea de 13 a anului 2013, noapte în care ploaia îmi ștergea lacrimile, fiindcă lumea mea mică aproape se prăbușise peste mine. Am ajuns în alt septembrie, într-o altă vară scurtă, cu alte gânduri, cu visul pământean de a mă bucură de liniștea lumii. În prima noapte de septembrie mi-am ascultat gândul, am privit cerul și nu știu de ce nu am mai auzit splendidul cor al greierilor. Poate că din locul în care mă aflu acum, greierii orășeni merg mai repede la culcare, sau poate că sunt mai puțini, pentru că oamenii sunt mai mulți.

Glumesc și eu, dar tot mă întreb, alungându-mi melancolia, fiindcă  viața e un șir de întâmplări unice. Septembrie este luna care mă emoționează cel mai mult dintre toate lunile anului, fiindcă acum vara uită că i-a trecut timpul, se mai zbate jucăușă, deși arămiul ia locul verdelui, iar gândul hoinar deja și-a început plimbarea printre frunzele toamnei. E luna în care oamenii își prelungesc gândul spre vacanța care tocmai a trecut, dar ale cărei amintiri mai rămân, e luna în care iubirile de vară se aleg, se sting sau, de ce nu, continuă, este luna în care ne adunăm pe lângă casă, deși toamna aceasta de vară e un dar dumnezeiesc de frumos. Toamna de lacrimi s-a stins, acum am rămas doar cu melancholia ei, într-o altă toamnă ce mi-a dăruit liniștea. Poate din acest motiv greierii s-au retras, poate din acest motiv îmi pot auzi gândul care povestește despre frumusețea lumii. Poate e doar o iluzie, poate!

9 septembrie 2016

ploaie-septembrie-greiere-vara

Septembrie, ultima vară

E aproape miezul nopţii şi asist la un original concert de greieri, mai ales că zbuciumul străzii s-a diluat considerabil. Sunt fascinată de această muzică, poate şi din pricină că greierele-solist e prin apropiere. E un acord perfect între el şi corul cel mare, nimeni nu greşeşte, pentru că toată lumea ştie perfect partitura. Din când în când, greierele-solist se opreşte, dar corul continuă în pianissimo ca nu cumva să tulbure perfecta armonie. Am stins lumina, am aprins o lumânare şi stau la fereastră de minute bune ascultând ariile verii de septembrie. După o ploaie caldă, urmată de o zi însorită, greierii se bucură de acest nesperat dar al naturii şi cântă în speranţa că vara nu se va sfârşi. Şi din nou greierele solist şi-a reluat aria, iar ceilalţi, zeci sau sute, îi ţin isonul. Ce orchestră minunată! Ici-colo se mai aude lătratul mic al unui câine, care, poate, aude şi înţelege că vara de septembrie e un privilegiu. A început ploaia, câteva picături şi orchestra a luat o mică pauză. Acum a reînceput în altă tonalitate, dar la fel de elegant şi la fel de precis. Cântecul ploii, egal şi aproape monoton se îngână cu cel al greierilor, acum, aproape de miezul nopţii.

13 septembrie 2013

Pușa Roth

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii „Simple întâmplări”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *