Sesiune de informare: Programul „Europa Creativă” – Oportunități de finanțare pentru platforme culturale

europa-creativa

Luni, 12 ianuarie 2015, între orele 14.00–16.00, la Muzeul Național al Țăranului Român din București (intrarea din str. Monetăriei 3, sala Horia Bernea/NCRR) va avea loc Sesiunea de informare organizată de Biroul Europa Creativă România.

Sesiunea se adresează operatorilor culturali care vor să depună sau să se alăture unor proiecte depuse în cadrul componentei Platforme europene a Programului „Europa Creativă” – Subprogramul „Cultura”, până în data de 25 februarie 2015 (termenul limită de trimitere a aplicațiilor).

Platformele europene sunt proiecte de cooperare între operatori din mai multe țări eligibile în cadrul Programului „Europa Creativă” (statele UE, țările candidate, Elveția, țările din Spațiul Economic European, țările care fac obiectul Politicii Europene de Vecinătate). Scopul organizațiilor membre într-o platformă trebuie să fie promovarea mobilității și a vizibilității artiștilor la început de carieră, care nu au beneficiat de expunere suficientă la nivel internațional. Platformele trebuie să fie formate dintr-o entitate coordonatoare și minimum 10 organizații membre din țările eligibile. Mai multe informații despre componenta Platforme europene puteți citi în sinteza realizată de Biroul Europa Creativă România.

program cultura UE

Sesiunea de informare va cuprinde prezentări despre: prioritățile și obiectivele de finanțare ale componentei Platforme europene, procedura de depunere a proiectelor, precum și exemple de platforme finanțate în 2014 și modalități prin care operatorii români se pot înscrie în acestea.

Mai multe informații despre această componentă de finanțare a Programului Europa Creativă puteți găsi pe pagina Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură.

Cei interesați să participe la sesiunea de informare din 12 ianuarie se pot înscrie trimițând formularul de înregistrare completat la adresa de e-mail cultura@europa-creativa.eu, până cel târziu în data de 9 ianuarie 2015, ora 12.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *