„Sogni monocromi”, expoziție Adina Romanescu

adina-romanescu-Sogni-monocromi

eveniment liber sa spunÎn perioada 20 octombrie–10 noiembrie 2015, Institutul Italian de Cultură din București (Aleea Alexandru nr. 41, București) găzduieste expoziția de pictură și desen Sogni monocromi a artistei Adina Romanescu.

Vernisajul va avea loc marți, 20 octombrie 2015, ora 18.00, la sediul Institutul Italian de Cultură. În deschidere va lua cuvântul criticul de arta Roxana Păsculescu. Intrarea liberă.

Mai jos, biografie artistică și interviu cu Adina Romanescu, realizat de Pușa Roth. 

Adina Romanescu

Adina Romanescu

Adina Romanescu (n. 1974) este licenţiată a Universităţii Naționale de Arte din Bucureşti, clasa prof. dr. Henry Mavrodin, și membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. După absolvire, a beneficiat de o bursă de specializare în egiptologie la Universitatea din Cairo (2000–2001) și de o bursă la Biblioteca Nazionale Centrale di Roma, Italia (2009). A fost distinsă cu Premiul „Rimbaud” oferit de Ambasada Franţei la Bucureşti – secţia Grafică (1991), Premiul „Panait Istrati” acordat de Inspectoratul de Cultură – secţia Grafică, Brăila (1995), „Blasterfan” din partea Cenaclului Artelor Vizuale – secţia Grafică, Brăila, (1997), „Lucian Blaga” – Premiul al III-lea, secţia Pictură, Sebeş, jud. Alba (1998), Premiul Fundaţiei Arte e Arta, expoziţia Balcic, inima reginei Maria, Bucureşti (2006).

Ingerul-cu-aripi-rosii-adina-romanescu

Adina Romanescu, Îngerul cu aripi roșii

„Adina Romanescu are un concept compoziţional de forme şi culori în valoraţii deosebit de echilibrate care conferă lucrărilor o stare de linişte, sobrietate şi echilibru emoţional. În varietatea compoziţională picturile sale exprimă clar un concept clasic, dar şi un concept modern contemporan.” – Vasile Grigore.

Pictorul Henry Mavrodin a remarcat „temperamentul pasional” al artistei care, „cu intuiţii ce se transformă în culori, reuşeşte să obţină o imagine luminoasă, unde umbrele sunt doar ficţiuni. Siguranţa desenului nu lasă culorile în singurătate – se nasc împreună pentru unitatea imaginii.”

adina romanescu camera amintirilor ulei pe pânză 2012-2015

Adina Romanescu, Camera amintirilor, ulei pe pânză, 2012–2015

Artista a ilustrat volume de Omar Khayyam, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Topîrceanu, Tudor Arghezi, Paula Romanescu, Laurian Stănchescu ş.a. Are un palmares impresionant de expoziţii personale şi de grup. Lucrări ale sale se regăsesc în colecţii din România şi din străinătate: Fondation „Jacques Brel”, Bruxelles; Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere; Muzeul Mixt Sebeş, jud. Alba; Societatea Română de Radiodifuziune; Muzeul Eminescu, Ipoteşti; Casa Memorială „Lucian Blaga”, Lancrăm; Fundaţia „Arte e Arta”, Bucureşti; MISR Romanian Bank & Goethe Institut, Cairo; Sibford School, Oxfordshire, precum și în colecţii particulare din Franţa, Egipt, Belgia, Filipine, Anglia, Italia, România.

Santa Maria del Popolo 2009

Santa Maria del Popolo, 2009

A deschis primele sale expoziţii personale în perioada studiilor liceale: Portrete Brel, desen, Sala Cinema Studio, Bucureşti (1991) şiBrel – mille visages, grafică, Institutul Francez, Bucureşti (1992). Au urmat: Poezia lui Blaga, grafică, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Muzeul din Sebeş, jud. Alba (1995); Peisaje fantomă, ulei pe pânză şi pe carton, Societatea Română de Radiodifuziune, Bucureşti; Zilele Eminescu, grafică, Muzeul Ipoteşti (1999); Forme şi umbre, ulei pe pânză şi carton, Cercul Militar Naţional, Sala Rondă, Bucureşti; Eminesciana; acuarelă, Centrul Cultural „Ionel Perlea”, Slobozia (2000); Bernini amore mio, ulei pe pânză, cărbune şi sepia, Institutul Italian de Cultură, Bucureşti (2005); Armonii, ulei pe pânză, Biblioteca Judeţeană Argeş „Dinicu Golescu”, Piteşti (2008); Viziuni paralele, pictură, gravură și desen, Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, Curtea de Argeș (2012);  Iluzii – pictură și desen (2015) ș.a.

Variatiuni-dupa-Atelierul-lui-Vermeer-verde-2009-2012-adina-romanescu

Variațiuni după Atelierul lui Vermeer, 2009–2012

Expoziţii personale în străinătate: Portraits Brel, grafică, Fondation „Jacques Brel”, Bruxelles, Belgia (1991); Shadows, grafică, Universitatea Silpakorn, Bangkok, Thailanda; Shadows, grafică, Century Park Hotel, Manila, Filipine; Lignes et couleurs, grafică, Crédit Agricole Beaussier-St. Nicolas, Angers, Franţa (1997); Egypt, ulei pe pânză, cărbune, Goethe Institut, Cairo, Egipt; People of Egypt, ulei pe pânză şi carton, Centrul Egiptean de Cooperare Culturală Internaţională, Zamalek, Cairo (2001); Portraits et poupées, ulei pe pânză, Office de Tourisme, Montmorillon, Franţa (2006).

Adina romanescu foto

interviu liber sa spunDincolo de chip

Pușa Roth: Doamnă Adina Romanescu, s-a spus, pe drept cuvânt că sunteţi „pictoriţa liniştii şi a seninătăţii”, dar dincolo de linişte se poate descifra neliniştea creatorului.

Adina Romanescu: Da, aţi intuit foarte bine, este şi linişte dar şi nelinişte, care, paradoxal, nu se exclud. Liniştea este absolut necesară pentru mine ca să pot lucra – aceasta este liniştea din faţa şevaletului – iar neliniştea este, probabil, sarea şi piperul, pentru că dacă eşti foarte lucid nu poţi să faci pictură. Mi se pare că Jean Cocteau a spus într-un interviu că „geniul înseamnă să ştii să pui jumătate intuiţie şi instinct, şi jumătate luciditate”. Să laşi luciditatea să-ţi dirijeze instinctul, să nu omori instinctul. Asta înseamnă că trebuie să fii puţin autist, serios în faţa picturii şi să nu crezi niciodată că dacă ai talent este suficient. Este foarte multă muncă, foarte multă nelinişte.

Adina-romanescu-Autoportret-cu-oglinda-2008

Autoportret cu oglindă, 2008

P. R.: Există oare un dialog al artistului cu tabloul, cu chipul din tablou care-şi caută liniştea?

A. R.: Nu ştiu dacă chipul din tablou îşi caută liniştea însă eu  încerc să urmăresc pe chipul modelului ceea ce caută el, nişte nuanţe care pot fi redate sau tratate pe pânză printr-o mişcare a degetului sau a pensulei.

P. R.: Umbrele sunt ficţiuni?

A. R.: Maestrul Henri Mavrodin, profesorul meu, a spus la un moment dat că umbrele sunt ficţiuni şi are dreptate. Un tablou nu reprezintă un obiect pictat care are un fundal, tabloul nu trebuie să fie ceva uşor de recunoscut din natură, nu trebuie să spui în faţa unui portret că seamănă sau nu seamănă cu modelul, fiindcă nu are absolut nici o relevanţă. Tabloul este valoros sau nu în funcţie de nişte raporturi de culoare şi de suprafeţe. Pictura este o „păcăleală”. Ochiul crede că vede un portret dar nu este aşa, pentru că ochiul privitorului vede un raport de tonuri, de culori, de umbre. În ceea ce mă priveşte, cel mai fermecător lucru este atunci când pictez, iar când tabloul este terminat mă eliberez pe moment, dar nu durează mult această stare pentru că vine „microbul” următorului tablou. Un tablou terminat înseamnă rezolvarea unei ecuaţii, a unei teoreme, e matematică în ultimă instanţă, atunci când reuşeşti să-i dai de rost acelei scheme de compoziţie, acelei atmosfere prin culori.
Automat vine dorinţa de a face o complementaritate, o altă gamă, un alt raport, o altă umbră, o altă lumină şi nu se termină niciodată.

P. R.: Să încercăm să intrăm în spaţiul critic al culorilor reci dar şi al celor calde, al combinaţiilor pe care le face artistul în această „lume” în care contează până la urmă expresia artistică şi impactul la public.

A. R.: Ca artist, depinde de felul în care eşti construit. Se pare că există o alchimie care ne depăşeşte pe noi, pictorii, şi tu pictând, foloseşti anumite game care sunt proprii firii tale, însă tu nu eşti conştient de ele, ci le foloseşti pentru că ele sunt ADN-ul tău sufletesc.

P. R.: O mie de pictori pun aceeaşi culoare pe pânză şi tot de atâtea ori culoarea este alta, şi am luat un număr la întâmplare. Să fie şi aceasta o latură a originalităţii unui artist?

A. R.: Dacă ai un motiv gata de a fi pictat şi ai o sută sau o mie de artişti, vei avea tot atâtea tablouri, dar ele nu vor fi identice. Ca artist, dacă vreau să repet un tablou, să fac o copie, nu va fi niciodată ca primul tablou, pentru că starea sufletească a artistului este alta şi aceasta face ca esenţialul să se schimbe. Tabloul este persoana artistului expusă privitorilor, de aici şi emoţia puternică cu care un artist îşi vernisează expoziţia pentru că el este gol în faţa mulţimii.

P. R.: Au trecut 37 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui şansonetist francez Jacques Brel, dar fire nevăzute vă leagă de creaţia acestui artist.

A. R.: Eu am avut şansa să ascult şansoneta franceză încă din copilărie. Părinţii mei s-au ocupat de educaţia mea, am studiat limba franceză şi mi-au venit foarte multe idei citind textele. Jacques Brel a fost un moment care m-a marcat, m-a marcat expresia firii lui, a figurii lui şi nu trebuie să uităm că era un histrionic şi tot ce cânta se vedea pe faţa lui. Multitudinea de trăiri pe perioada unui cântec a fost motivul pentru care am încercat să surprind acel ceva care face ca figura omului să fie unică.

P. R.: Ca om al mileniul trei, ca artist al mileniului trei, aţi încercat şi alte modalitaţi de exprimare…

A. R.: Sunt un om al mileniului trei pentru că s-a întâmplat să trăiesc alături de oamenii acestui mileniu. Eu nu prea mă regăsesc în ceea ce se întâmplă în jurul meu şi am mereu impresia că mă lovesc de un zid şi se pare că şi eu, la rândul meu, formez un zid pentru alţii şi atunci apare o ruptură regretabilă între mine şi restul lumii. Dar nu este un capăt de ţară, eu sunt dispusă să mă adaptez, dar să mă adaptez la ceea ce cred eu că merită.

Modigliani-desen-de-Adina-Romanescu-creion-si-carbune-2012

Modigliani, 2012

P. R.: Îmi spuneaţi că ceea ce văd eu nu este un portret, ci este o iluzie. Însă tablourile dvs. se înscriu în figurativ, la prima vedere. Din punctul dvs. de vedere, există epoci pentru figurativ şi altele pentru non-figurativ?

A. R.: Din punctul meu de vedere există un studiu atent după natură, aşa-zisa bucătărie a pictorului, care înseamnă schiţe, crochiuri, studii după absolut orice formă, pe care eu le consider absolut necesare şi care se sedimentează undeva în minte, iar creierul codifică aceste forme şi în momentul în care artistul începe o lucrare de anvergură, ies singure din  sertarele minţii. Când am spus că un portret nu este un portret ci nişte raporturi de culoare, idee susţinută de Maurice Denis la sfârşitul secolului al XIX-lea, este foarte important să nu pierzi din vedere faptul că atunci când pictezi tu redai iluzia tridimensională pe o formă plană. Atunci se pune problema să redai tridimensionalul prin tonalităţi, iar dacă te opreşti aici nu ai făcut un tablou. Tabloul înseamnă redarea corectă din punct de vedere al spectrului culorilor. Fie că vrei să redai cu lux de amănunte un tablou din natură sau simplifici la pura geometrie, este nevoie de formă. Importantă este redarea atmosferei care se poate face prin culori, suprafeţe şi prin gradul de luminozitate. Este greu să redai prin cuvinte ceva ce nu poate fi redat prin cuvinte.

Interviu realizat de Pușa Roth

 Vezi: Arhiva categoriei Pictură

Arhiva rubricii Interviu 

1 comentariu la „„Sogni monocromi”, expoziție Adina Romanescu”

  1. De atatea vise monocrome, niste stele verzi ar deschide cum se cuvine cararea spre o realitate policroma cu tenta de … cenusiu.
    Fa-o limpede, Adina Romanescu, si prinde
    -i o raza in noatea cea de ingeri bantuita…
    Si daca raza va prinde sa cante, semneaza tabloul. E bun!
    (Cum? A mai spus ceva asemanator Prevert? Poate… Poetii astia le-au cam spus pe toate…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *