„Sunt ce am scris de-a lungul anilor”

septimiu chelcea psihosociologice

Motto: „Martor de bună credinţă. Tot ce am spus este adevărat. Dar nu v-am spus totul.” – Septimiu Chelcea

cronica de carteSpui: Septimiu Chelcea şi, numaidecât, spui: Chestionarul în investigaţia sociologică (1975), Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare (2006), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor (2008), Psihosociologia publicităţii (2015) sau, mai nou, Fricile sociale ale românilor (2015) şi încă multe alte titluri de lucrări scrise sau coordonate de către eminentul cărturar şi magistru al atâtor şi atâtor cercetători în acest atât de captivant domeniu de investigare. Şi iată că, zilele trecute, profesorul Septimiu Chelcea şi-a luat inima în dinţi şi a dat bun de tipar unei cărţi de cugetări, Psihosociologice*), pe care a subintitulat-o, deloc întâmplător, zic eu: Panseuri, panseluţe şi scaieţi.

Septimiu Chelcea

Septimiu Chelcea

„Mai am 25 de ani… până să împlinesc o sută! A venit momentul să privesc înapoi, fără mânie, la eşecurile mele. Sunt ce am scris de-a lungul anilor şi iubirea pentru oamenii de omenie, indiferent de poziţia lor socială, de afilierea lor politică sau religioasă.” Aşa îşi motivează, de la primele pagini, Septimiu Chelcea ideea diriguitoare a demersului său, idee pe care o reia şi o întăreşte ceva mai departe: „O butadă spune: «Cine cu sine nu se împacă se face psiholog, cine cu societatea nu se împacă se face sociolog.» Sunt psihosociolog: nu m-am împăcat nici cu mine însumi, am încercat să mă autodepăşesc, nu m-am împăcat nici cu societatea în care am trăit şi mai trăiesc: am vrut şi doresc să fie mai umană.”

Dar să nu mai stăruim pe firul confesiunilor autorului, de a căror sinceritate sunt pe deplin convins, şi să venim în miezul lucrurilor, adică la cartea de faţă. De fapt, la cele două cărţi care se întregesc una pe alta şi care se reunesc în aceste nici 150 de pagini. Prima, având genericul Imagini în sepia, reia o parte dintre gândurile lui Septimiu Chelcea de dinainte de 1989, aşa cum au fost ele strecurate (am proprietatea termenilor, vă asigur) fie în articolele publicate în acei ani, fie în prelegerile sale universitare. Cea de a doua, Instantanee în roşu şi portocaliu, are ca ţintă realităţile româneşti din ultimul sfert de veac, fie că a fost vorba despre „perioada roşie” sau cea „portocalie”, după cum au alternat aceste două culori de fundal la cârma destinelor ţării şi ale oamenilor săi.

Psihosociologia publicităţii septimiu chelcea

Sincer să fiu, mă trage inima să scriu mai mult despre prima parte şi asta dintr-un motiv pe care nu îmi este teamă să îl mărturisesc şi să mi-l asum: este vorba despre perioada în care, deşi formal cenzura presei fusese desfiinţată, ea fiinţa prin… autocenzură. Şi totuşi, gazetarii şi toţi cei care aveau ceva de spus au găsit soluţia salvatoare! Adică acele „şopârliţe” (după cum le-am învăţat din neuitata scenetă cu Toma Caragiu), „vorbe-n dungă” (precum le-a zis inegalabilul Fănuş Neagu) sau, dacă doriţi o sintagmă elevată, acel „limbaj de sub limbaj”, cum l-au numit lingviştii din şcoala structuralistă! O realitate paradoxală pe care o surprinde foarte expresiv şi o va exprima Septimiu Chelcea atunci când scrie cât se poate de apăsat: „Uneori, numai în glumă se pot spune lucruri serioase.”

Ca unul care am trăit „în vâltoarea evenimentelor” sunt, poate, subiectiv atunci când citez mai multe dintre maximele lui Septimiu Chelcea despre acele timpuri, deşi sunt conştient că, azi, multe dintre ele spun lucruri pe care noi, acum, le-am putea numi pur şi simplu de bun-simţ. Dar dacă vom da niţeluş timpul înapoi şi le vom reciti în contextul real în care au fost scrise sau rostite, multe, foarte multe dintre aceste maxime pot să fie luate şi ca dovedind, din partea autorului, o oareşce doză de curaj. Bunăoară, iată aceste câteva ziceri despre şefi, şefişori, subalterni etc. şi maniile lor adiacente, în plină „Epocă de Aur”. Adică atunci când cultul personalităţii era în floare: „Naivitate: Să crezi că oamenii te apreciază pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce pari a fi.” Sau o alta, la fel de acidă: „Nu poţi, ca şef, să ai umilă psihologie de funcţionar.” În fine, dar deloc în ultimul rând: „Înţelept este omul inteligent care tace când nu e întrebat, genial, cel ce reduce înţeleptul la tăcere prin întrebările sale.”

Departe de a fi spumoase excepţii, fulgerări răzleţe, asemenea aforisme exprimă o atitudine asumată deschis şi nu chiar lipsită de riscuri. Iată, spre exemplu, un panseu cu trimitere, nici măcar voalată!, la „capacitatea de geniu al… de a proiecta mersul victorios al României spre cele mai înalte culmi”: „De câte ori se invocă principii măreţe, mă gândesc la măruntele interese subiacente.”

Din acest acid tablou de moravuri nu putea lipsi fie şi doar o trimitere la unul dintre personajele tipice: „linguşitorul”: „Specialist de înaltă clasă, dar de joasă speţă în exploatarea vanităţii oamenilor”. Zicere care face casă bună cu portretul laşului, alt personaj frecvent de epocă: „Curaj civic. – Ei bine, dacă tovarăşul director spune «DA», eu îmi iau cutezanţa să spun «NU… încape îndoială!»”.

septimiu chelcea 2

Nu aş putea merge mai departe fără a cita această săgeată directă spre cenzură şi auto-cenzura din presă: „Dacă tot nu e să se publice epigrama, cel puţin să o ofer unei reviste serioase.” După care, vă invit să o savurăm şi pe aceasta: „Promovarea în funcţie îţi conferă inteligenţă, încredere de sine, capacitate de decizie etc., dar îţi atrofiază, adesea, sentimentele de colegialitate, politeţea…”

La fel de acide şi de percutante sunt şi cugetările care îşi trag seva din realitatea noastră post-decembristă, aşa cum sunt cele pe care le voi cita numaidecât: „Capitalismul sălbatic: leafă mică, şomaj mare”; „România tristă, România mea! Suntem pe linia de plutire: când noi sub val, când valul peste noi!”; ,,«Fă-te frate cu dracu’ până treci puntea.» Nu este moral. Fii cinstit, fă-te pentru totdeauna!”.

Nu aş vrea să se înţeleagă de aici că profesorul Septimiu Chelcea este un pesimist. Dimpotrivă, el este şi cu siguranţă va rămâne un optimist, dar şi un luptător. Aşa după cum ne-o spune, el însuşi, în acest aforism pe care îl citez, în încheiere, fără alt comentariu final: „Într-o societate a încrâncenării, a pleda pentru sociologia seninătăţii este un act de eroism.”

Şerban Cionoff

*) Septimiu Chelcea, Psihosociologice. Panseuri, panseluţe, scaieţi, Tipărituri.ro, 2015.

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Cronică de carte

Alte articole de Șerban Cionoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *