The Symposium of Students in English

the symposium of students in english

eveniment liber sa spunÎn perioada 12-13 aprilie 2013, Departamentul de Limbi și Literaturi Moderne al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest va organiza cea de-a optsprezecea ediţie a simpozionului studenţesc naţional The Symposium of Students in English. Simpozionul va reuni în jur de 100 de tineri cercetători, studenţi şi masteranzi din Timişoara şi din alte centre universitare din ţară, care vor susţine lucrări în domeniul anglisticii şi americanisticii. În cadrul conferinţei vor avea loc workshop-uri şi dezbateri, precum şi evenimente culturale.

Simpozionul este organizat în mare parte de către studenţi, sub îndrumarea câtorva cadre didactice şi reprezintă o ocazie pentru studenţi de a stabili noi contacte şi de a intra în legătură cu alţi tineri cercetători din domeniu, motiv pentru care atmosfera este întotdeauna dinamică şi deschisă, încurajând exprimarea liberă şi comunicarea, precum şi o bună ocazie pentru organizatorii voluntari de a-şi dezvolta abilităţile de a munci în echipă şi de a lucra la dezvoltarea unui proiect, abilităţi care le vor fi utile în cariera pe care o vor urma după absolvire.

philip o ceallaigh

Philip Ó Ceallaigh

Deschiderea simpozionului va avea loc vineri, 12 aprilie 2013, la ora 9.00, în amfiteatrul A11 al Universității de Vest. În cadrul simpozionului, scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh va citi din textele sale (vineri 12 aprilie, ora 19.30, la Porto Arte) și va susține o prelegere despre Saul Bellow (sâmbătă 13 aprilie, ora 9.30, Amfiteatrul A12, Universitatea de Vest).

Mai multe informații despre program sunt disponibile pe site-ul www.timword.ro/studentsymposium (în limba engleză) sau la adresa de email studentsymposium.tm@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *