Corbigrame

corbigrame urmuzeu poetic

cronica literara liber sa spunDespre poetul, epigramistul, scriitorul, traducătorul și bibliologul George Corbu s-au exprimat personalități marcante ale culturii române, fiindcă atât opera sa cât și autorul însuși stau sub semnul originalității, al fanteziei debordante dar și al acribiei științifice și aici mă refer în primul rând la Istoria bibliotecilor din România. Studii şi cercetări (2003) şi Bibliotecă, bibliotecar, biblioteconomie. Tendinţe şi dezvoltări româneşti în tehnica de bibliotecă (2007). George Corbu participă la elaborarea Legii Bibliotecilor din 2002 şi valorifică experienţa profesională în calitate de prim preşedinte al Comisiei Naţionale a Bibliotecilor din România (2002–2003). A prefaţat 140 de volume (din care 125 numai de umor şi epigrame). Este membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA, din Oradea, Secţiunea de Literatură) din anul 2000, membru al Uniunii Scriitorilor din România (2003), membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008) şi membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2006). Este preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România (din anul 1995) şi directorul revistei „Epigrama” (din anul 2002). A fost primul preşedinte al Comisiei Naţionale a Bibliotecilor din România (2002).

george corbu portret desenEpigramistul George Corbu mi-a dăruit deunăzi volumul domniei sale, Corbigrame. Urmuzeu poetic. Epigrame în manieră absurdă, volum apărut la Editura Paideia în anul 2013, gândindu-se poate că și eu m-am lăsat ,,sedusă” de întemeietorul absurdului, Urmuz, scriind piesa Șambelan la viezuri după Pagini bizare. Fascinația urmuziană este molipsitoare și așa cum afirmă academicianul Mihai Cimpoi în prefața cărții Corbigrame, creația urmuziană ar putea fi definitorie pentru spiritul poporului român: ,,Dacă azi vorbim frecvent despre o caragializare a noastră, a societății și vremii noastre, de ce nu putem vorbi – ne întrebăm –  de tot atât de justificata urmuzizare a spiritului românesc, devenită, din păcate, epidemică sau chiar endemică. Prezentul volum își propune astfel să facă un gest justițiar: să ne întoarcă sub razele oglinzilor retrovizoare ale ceasului de față la originile unui fenomen: absurdul.” Continuă lectura „Corbigrame”

Remember: Cornel Vulpe – de Annie Muscă

cornel vulpe liber sa spun

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 4 septembrie 2014, ne amintim de actorul Cornel Vulpe (19 mai 1930–4 septembrie 2002).

Grimase peste grimase, acuitate, vorbă clară și penetrantă. Cornel Vulpe a fost un mare actor de teatru, lucru dovedit din zecile de roluri de pe scena Teatrului de Comedie în cei 30 de ani de colaborare. Apariție ce nu îți dădea răgazul să o uiți, cu un limbaj special, cu gesturi unice, Cornel Vulpe menținea vii personajele întruchipate pe scenă sau în spatele microfonului din studiourile de radio, unde gravitatea vocii sale aducea, nu de puține ori, destinderea.

Născut în Basarabia

S-a născut în ziua de 19 mai a anului 1930 într-un sat basarabean și a absolvit înrubrica remember annie musca revista teatrala radio 1953 Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din București. Anul de final al institutului i-a adus două roluri în două piese de excepție la A.T.F.: Brănescu din Ultima oră(1953) de Mihail Sebastian, sub bagheta regizorului George Timică, și Percihin din Micii burghezi (1953) de Maxim Gorki, cu regizorii George Timică și Ion Simionescu, avându-l ca partener de scenă pe Ștefan Bănică.

Teatrul de Comedie

La Teatrul de Comedie din Bucureşti este angajat în 1969. Aici joacă în spectacole cu piese de Cehov și Bertolt Brecht, de Jean Anouilh și Ben Jonson, de Caragiale și Tudor Popescu, de Goldoni și marele Shakespeare, Marin Sorescu sau Václav Havel, sub bagheta unor mari regizori. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Portret monografic, rolurile lui Cornel Vulpe la Teatrul de Comedie din București, în filme, la radio și la televiziune. Scenete video, fragmente audio-video din spectacole radiofonice. 

Annie Muscă

„Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte” de Puşa Roth la Teatrul Național Radiofonic

Duminică 31 iulie 2011, la ora 20,30, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi spectacolul Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte de Puşa Roth, în regia lui Mircea Albulescu.

În distribuţie: Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu, Sanda Toma, Coca Bloos, Mihai Dinvale, Armand Calotă, Andrei Ţârdea, Vlad Leaua, Andrei Bălaşa. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Interpretează: Daniela Marinache (ţambal), Ştefan Marinache (vioară). Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Producător: Domnica Ţundrea. Înregistrare din anul 2007. Spectacolul va fi difuzat după emsiunea De la Catarina la Ofelia, din seria Clasicii dramaturgiei universale.

„Puşa Roth ne invită la un spectacol aproape total, în care manechine absurde, trăind fără obsesia morţii, stau faţă în faţă cu moartea eroului domnului Tolstoi, cu nebunia rusă şi cu emoţia religioasă în faţa adevărului – specifică Marelui Englez”, scria D. R. Popescu în prefaţa volumului de teatru al Puşei Roth, Roman de Bucureşti (Bucureşti, Editura Adam, 2005).

Șambelan la viezuri, prima sa piesă, montată mai întâi la Teatrul Naţional Radiofonic, apoi la Teatrul „Bacovia” din Bacău în 1999, aducea pe scenă personajele bizare ale lui Urmuz într-un captivant exerciţiu de imaginaţie, creând o lume paralelă cu cea reală şi reuşind performanţa de a transforma ciudatul univers din Pagini bizare într-o ficţiune dramatică foarte coerentă.

Ringhișpilul, pus în undă în 2002, era o satiră care pornea de la un fapt real petrecut într-o comună din Ardeal în anii comunismului.

A urmat, la Teatrul Naţional Radiofonic, Roman de București (2003), o comedie amară construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană. Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale Puşei Roth. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate.

Difuzată în premieră absolută în 29 aprilie 2007, Ieri după Shakespeare sau Visul unui președinte este la rândul ei o satiră care aduce în prim-plan un personaj exponenţial pentru psihologia şi moravurile contemporane. Între vis şi realitate, sau mai degrabă pradă unui coşmar, un preşedinte de concern amestecă reminiscenţe livreşti cu situaţii trăite zilnic, devenind când ridicol, când monstruos, într-o compoziţie dramatică admirabilă prin alternanţa de planuri şi construcţie – şi totodată şocantă prin neprevăzutul situaţiilor. Rămas târziu la serviciu, răsfoind o carte, Preşedintelui îi apar în faţa ochilor personaje din tragediile lui Shakespeare: Regele Lear, Kent, Bufonul, Hamlet, Marcellus, Horatio, Duhul. Situaţia insolită, aflată mereu la graniţa fragilă dintre halucinaţie şi realitate, dezvoltă intriga. Preşedintele, personaj contemporan în care se amestecă dorinţa de putere absolută şi suspiciunea faţă de subalterni, devenită la un moment dat paroxistică, este portretizat cu siguranţă atât prin monolog, procedeu folosit fără exces, cât şi prin dialog şi prin situaţiile de joc ciudate până la un punct, în care este pus:

PREŞEDINTELE: Păi, dragă rege, dumneata umbli cu măscăricii? (Aparte.) Cred că fetele lui au avut dreptate: e bun de legat. (Tare.) Şi de ce, mă rog, îl plimbi după dumneata? (Aparte.) Nu-i destul că el însuşi e caraghioşenia întruchipată? (Tare.) De ce?

LEAR: E aghiotantul meu. Ce faci, amice?

BUFONUL: «Aş face mai bine dacă ţi-aş pune boneta mea de nebun.» (Aparte.) Regele meu şi-a găsit unul pe măsură. Doamne, ce haine caraghioase are!

PREŞEDINTELE: Cum îndrăzneşte piticul ăsta să te facă nebun? Zici că eşti rege! Eu l-aş pedepsi pe loc: i-aş lua treizeci la sută din salariu şi i-aş interzice să mai vorbească în public trei luni. Şi dacă e duşmănos, cele trei luni pot deveni trei ani. În fond, eu semnez.

LEAR: Păi, el e gura adevărului şi mai ştie şi multe vorbe de duh. El mă înveseleşte. Dar să ştii că-i sincer.

PREŞEDINTELE: Nu mă îndoiesc. (Aparte.) Până la urmă ăsta are dreptate. (Râde.) Ai mei, bufonii mei – ce-mi place! – se linguşesc şi sunt gata să sară în tabăra vecină, la o adică. (Tare.) Rege, zici că bufonul spune adevărul? Adevărul lui sau al dumneavoastră? Nu vă enervează adevărul ăsta, spus aşa când îi vine ăstuia la gură?

BUFONUL: «Adevărul e un dulău credincios pe care-l dai în bice afară…»

LEAR: «Ia seama la bici, pungaşule!»

PREŞEDINTELE (mirat): Ce faci, domnule, vrei să-l baţi? Păi nu ţi-e frică de ăia cu drepturile omului? Aşa i-aş mai trânti pe unii din preajma mea, dar… ce să mai vorbim? Apropo, ce faci dumneata cu cei care fură? Cum îi pedepseşti să nu te acuze la rândul lor? Unii mai ştiu câte ceva, alţii au mai pus mâna pe nişte acte. Trădători sunt la tot pasul. Până şi cei apropiaţi, dacă nu au caracter, şi mulţi nu au, te trădează. De altfel, toată lumea, sau aproape toată lumea, fură.”

Mircea Albulescu, care interpretează extraordinar rolul Preşedintelui, a realizat totodată o inspirată montare radiofonică a piesei Puşei Roth, de la concepţia de ansamblu şi distribuţie la ritmul spectacolului şi expresivitatea fiecărui detaliu. Pentru a justifica amestecul planurilor, ironia fină a autoarei dar şi accentele parodice, regizorul a recurs la un procedeu relativ inedit din unghi teatral-radiofonic, folosit aici eficient: „travestiul” – rolurile Lear, Kent, Bufonul sunt interpretate de Coca Bloos, Sanda Toma, Tamara Buciuceanu, alături de alte „surprize” regizorale, la rândul lor şocante, într-o construcţie artistică unitară, care serveşte pe deplin textul dramatic al Puşei Roth.

Costin Tuchilă

«Șambelan la viezuri» de Pușa Roth la Teatrul Național Radiofonic

Joi 9 iunie 2011, la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă 11 iunie, la ora 13.15, la Radio România Internațional, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați Şambelan la viezuri, scenariu radiofonic de Puşa Roth după Pagini bizare de Urmuz. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Florin Tănase, Candid Stoica, Alexandru Mitea, Sorin Gheorghiu, Rudy Rosenfeld. Muzică originală de George Marcu, interpretată de Patricia Prundea (voce), Miltiade Nenoiu (fagot), Lucian Maxim (percuţie). Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia tehnică: Vasile Manta. Prezintă: Costin Tuchilă şi Valeriu Râpeanu. Piesa a fost difuzată în premieră în 21 martie 1999.

Şambelan la viezuri nu este o dramatizare a prozei lui Urmuz, ci un text care porneşte de la ciudatele personaje şi absurdele întâmplări comice din Pagini bizare. Un captivant exerciţiu de imaginaţie bazat pe „lumea larvară prevăzută cu aripi uriaşe” (Constantin Crişan) a „profetului revoltei literare internaţionale”, cum l-a numit Eugen Ionescu pe „umilul” grefier de la înalta Curte de Casaţie.

Personajele comediei Puşei Roth au identitatea, bizară în context, conferită de Urmuz: Stamate este şef de birou, Bufty, fiul lui Stamate şi al Stamatidei, în vârstă de patru ani, ajunge subşef de birou, Ismaïl este consilier la Primărie, Turnavitu e şeful de cabinet al lui Ismaïl, Emil Gayk – un biet civil ce poartă armă, Cotadi – nobil scăpătat devenit comerciant şi muzicant amator, Dragomir, un om cu inimă bună, este contabilul prăvăliei lui Cotadi, fonfăitul Algazy – comerciant alături de asociatul său, Grummer, un om cu fire închisă. O invenţie ca nume şi o dezvoltare a identităţii din „romanul în patru părţi” Pâlnia şi Stamate este Stamatida, nevasta lui Stamate. Numele a fost creat de Puşa Roth din nevoia de a realiza un paralelism, accentuând astfel absurdul din textul urmuzian. Detaliul din proza lui Urmuz (Stamatida compune madrigale „semnate prin punere de deget”) este ampliflcat. Madrigalul parodic devine omniprezent în Şambelan la viezuri, iar Stamatida dobândeşte o funcţie mult mai importantă prin natura conflictului scenic. Situaţiile comice şi absurde din proza urmuziană sunt combinate în mod ingenios. Piesa începe cu un vacarm general, în care apar vocile tuturor personajelor rostind aleatoriu frazele care le caracterizează, frânturi ale acestui univers recompus în baza prozei bizare a lui Urmuz. Rama spectacolului este celebra fabulă Cronicari. Fiecare personaj recită alternativ câte unul sau două versuri, dovedind în acest fel, o dată în plus, că în retorica suprarealistă elemente complet diferite se pot combina după bunul plac. Eventuala gratuitate a acestui mecanism evocă, de fapt, o lume măruntă în care idealurile sunt simple şi rizibile veleităţi.

Piesa a fost publicată în 2002 şi inclusă în volumul de teatru al autoarei, Roman de Bucureşti (2005). Şambelan la viezuri a fost jucată cu mult succes la Teatrul „Bacovia” din Bacău, în regia lui Constantin Dinischiotu, în stagiunea 1999–2000.

Costin Tuchilă