Atelierul artelor tradiționale

arte traditionale valcea

Societatea Culturală „Anton Pann” și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea vă invită miercuri, 23 iulie 2014, la ora 18.00, la Atelierul artelor tradiționale.

În program: Atelier de icoane pe sticlă. Pictori: Nadire Mecherel, Mădălina Vătășescu și Ionela Maria Dumitrașcu.

Atelier de sculptură populară. Meșter: Vasile Ene

Atelier țesătură. Meșter: Elena Banu

Atelier de opincărie. Meșter: Alexandru Ilinca.

Piese din folclorul românesc, à capella. Vor interpreta: Elena Burcuș, Elena Puiu Trică, Mioara Raica. Ansamblul de dansuri populare „Runculețul”, instructor: prof. Ioana Veștemeanu.

„Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur” de Serghei Rahmaninov, la Ateneul Român

După premiera Liturghiei de Ceaikovski din luna februarie a acestui an, o altă lucrare majoră a muzicii ruse dedicată spiritualităţii ortodoxe va fi interpretată de Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner.

Seria concertelor à cappella din stagiunea 2012–2013 începe va debuta duminică, 21 octombrie 2012, la ora 19.00, la Ateneul Român, cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur de Serghei Rahmaninov.

Mirajul vocal-instrumental

Concert al Corului Academic Radio

Corul Academic Radio și dirijorul Dan Mihai Goia vă invită la Sala Radio, joi, 8 decembrie 2011, ora 19.00, la un concert cu muzică romantică, valsuri şi colinde din repertoriul universal. Vom descoperi Mirajul vocal-instrumental de-a lungul unei călătorii sonore De la clasic la contemporan, în care ansamblul coral îi va avea ca invitați pe tenorul Nicolae Simonov, pianiștii Carmen Săndulescu și Dan Stoenescu și pe organista Simona Popovici. De asemenea, la concert va participa și un grup de instrumentiști percuționiști.

În program figurează lucrări corale acompaniate de orgă, pian, 2 piane, pian la 4 mâini şi percuţie, compuse de Johannes Brahms, Franz Schubert, Gioacchino Rossini, Serghei Rahmaninov, Johann Strauss, Tim Pratt, Gustav Holst, Alessandro Kirschner, Bernard Dewagtere, Michael J. Oczko, Huub de Lange.

Concertul este dedicat Zilei Internaționale a Cântului Coral, eveniment inițiat de Federația Internațională a Muzicii Corale, care a avut loc la nivel mondial pentru prima dată în 1991, iar în România, în anul 2000.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio a parcurs drumul maturizării artistice, perfecţionându-se şi lărgindu-şi permanent preocupările, asimilând neîncetat noi partituri, ajungând să stăpânească astăzi un impresionant număr de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, coruri din opere, poeme, balade şi numeroase miniaturi.

Corul Academic al Radiodifuziunii Române a luat fiinţă în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru. Corul susţine înregistrări şi concerte publice cu mari lucrări vocal-simfonice ale repertoriului universal alături de orchestre, precum şi un bogat repertoriu à cappella. Preocupat şi de promovarea creaţiei naţionale, ansamblul prezintă în primă audiţie, cu precădere lucrările compozitorilor români contemporani, multe dintre ele fiindu-i chiar dedicate.

Dan Mihai Goia este dirijorul Corului Academic Radio din anul 2000. Cu acest ansamblu coral considerat drept etalon de către critica de specialitate, Dan Mihai Goia a participat la peste 200 de concerte vocal-simfonice şi à cappella. Multe din prezenţele sale dirijorale şi înregistrările realizate pentru fonoteca Radioului au inclus creaţiile compozitorilor români – de la repertoriul clasic la cel contemporan – dar şi lucrări din creaţia corală universală. În anul 2009, Dan Mihai Goia a primit pentru bogata sa activitate Premiul pentru interpretare dirijoral-corală al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Anul 2010 a marcat pentru dirijorul Dan Mihai Goia o impunătoare realizare, şi anume lansarea compact-discului cu Vecernii, op. 37 de Serghei Rahmaninov, pentru care a colaborat cu soliştii Gabriela Popescu şi Călin Brătescu alături de Corul Academic Radio şi Corala Bărbătească Ortodoxă „Te Deum Laudamus”.