Copilărie regală

copilarie regala foto expozitie arhivele statului

eveniment liber sa spunArhivele Naţionale ale României, instituţie păstrătoare a unui bogat fond documentar referitor la Casa Regală a României, organizează expoziţia documentară Copilărie regală. Aceasta reuneşte documente originale şi fotografii referitoare la copiii cuplurilor regale: Regele Carol I – Regina Elisabeta, Regele Ferdinand – Regina Maria, Regele Carol al II-lea – Regina Elena, Regele Mihai – Regina Ana.

cupluri regale copii

Vor fi expuse imagini cu unica fiică a regelui Carol I, Principesa Mărioara, care a murit la o vârstă fragedă, de numai 4 ani, apoi fotografii ale celor şase copii ai Regelui Ferdinand şi ai Reginei Maria – Carol (viitorul rege Carol al II-lea), Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana, Mircea, urmate de fotografii din copilăria Regelui Mihai. Noutatea expoziţiei constă în prezentarea unor imagini inedite din copilăria fiicelor Regelui Mihai şi a actelor de naştere, de botez ori de deces, studiilor efectuate, situaţiilor şcolare şi diplomelor obţinute de membrii familiei regale. De asemenea, expoziţia este completată de prezentarea unor fragmente din filme de arhivă referitoare la subiectul propus.

Expoziția Copilărie regală este deschisă în perioada mai–decembrie 2013.

cupluri regale copii 2

Parteneri: Muzeul Naţional de Istorie a României, Arhiva Naţională de Filme, Muzeul Naţional Cotroceni, Colecţia personală a Dianei Mandache

Adresa: Bd. Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, Bucureşti.

Telefon: 021.315. 24.46

E-mail: revista.arhivelor@gmail.com

 www.arhivelenationale.ro

Acces gratuit.