Poezia săptămânii: ”Cei trei” de Lucian Dumbravă

Tizian Adam si Eva cca 1550 Prado

Cei trei

Şarpele a mâncat din pomul cu mere,poezia saptamanii rubrica liber sa spun
Eva a muşcat dintr-un măr,
Adam a mâncat mărul Evei,
până la sâmburi, atât,
până la sâmburi. 

apoi s-a scris
şi a rămas scris
să se urască unul pe celălalt,
Şarpele să picure venin
în gleznele oamenilor,
oamenii să zdrobească, după apus,
capul Şarpelui, cu călcâiul gol;
el să o invidieze pe ea
pentru că munceşte mai puţin,
ea să-l pizmuiască pentru că nu naşte. 

s-a mai scris să fie pedepse,
astfel,
cei trei compatrioţi
au ajuns să îl urască pe un al patrulea
din care un vultur rupe
carne şi sânge. 

scris a rămas
să nu se mai cerceteze nimic,
frica a pus stăpânire pe fiinţe,
ochii le sunt goi de adevăr,
tulburi,
îngroziţi. 

nimeni nu mai vrea,
nu, nu, nu!… 

în fiinţe
se usucă merii.

Lucian Dumbravă

iulie, Portimão, Rua Carlos da Maia

Lucian Dumbravă
Lucian Dumbravă

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

Adrian Enescu – o viață dedicată muzicii și frumuseții

adrian enescu ultima fotografie maria timuc 2016

S-a stins din viață la 19 august 2016 compozitorul și muzicologul de marcă Adrian Enescu, în vârstă de 68 de ani. Trupul neînsuflețit va fi depus marți, 23 august la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, unde admiratorii pot veni să-i aducă un ultim omagiu.

L-am cunoscut pe Adrian Enescu pe 25 februarie 2016 la Librăria Open Art din București, la lansarea cărții Ladies in Jazz (Editura Tracus Arte) a muzicologului Alexandru Șipa. M-am trezit „colegă de carte” cumva cu distinsul muzicolog Adrian Enescu, aș zice că printr-o complicitate a sorții, care a lucrat prin Alexandru Șipa. Eu sunt doar un ascultător de muzică, iubesc jazzul, sunt ascultător cu inima, dar nu i-am atins profunzimile și n-am studiat vreodată muzica. Alexandru Șipa crede că unele dintre poeziile mele sunt „jazz-mane” și de aceea a ales să pună una dintre ele în cartea Ladies in Jazz, despre care a vorbit elogios, „științific” și de la înălțimea unui mare cunoscător chiar Adrian Enescu. Erau de față atunci unii dintre cei mai valoroși muzicieni din jazz, care au creat o atmosferă prietenoasă, dar și efervescentă prin modul lor de a aborda muzica și, mai ales, jazz-ul. Continuă lectura „Adrian Enescu – o viață dedicată muzicii și frumuseții”

Prima expoziție de grafică Rudy Roth

rudy roth expozitie de grafica desene

cronica plastica liber sa spunLa Déesse du temps perdu (Zeița timpului pierdut) se intitulează prima expoziție personală de grafică a lui Rudy Roth, deschisă la Biblioteca Metropolitană București. În prezența unui numeros public, care a înfruntat în ziua vernisajului (1 octombrie 2013) capriciile vremii, expoziția, veritabil eveniment al vieții culturale bucureștene, a fost prezentată de criticul de artă Marina Roman și s-a bucurat de participarea actorului Dorel Vișan, care ne-a încântat cu o parabolă foarte potrivită momentului și a recitat poeme de Rudy Roth. Roxana Moișanu (harpă celtică) a interpretat două piese din epoci și în stiluri diferite, Privighetoarea de Deborah-Henson Conant și Valsul elvețian preferat de Peter K. Moran.

banner expozitie rudy roth

Deși desenează de multă vreme, Rudy Roth a amânat ieșirea în public, pe simeze – formulez astfel pentru că desene ale sale au apărut în volumele de poezie: Lucian Blaga, Pașii profetului, ediție trilingvă (franceză, engleză, germană), Iași, Editura Ars Longa, 2008; Lucian Blaga, Lauda somnului, ediție multilingvă (franceză, spaniolă, engleză, germană), Iași, Editura Ars Longa, 2010; Mircea Albulescu, Ultimele noduri, Iași, Editura Ars Longa, 2010. Într-o tehnică doar în aparență simplă, desenul în creion, pe care mulți o evită astăzi, artistul exprimă convingător un univers imaginar distinct, original, care, în selecția din această primă expoziție, are ca puncte de plecare ciclul de romane ale lui Marel Proust, În căutarea timpului pierdut. Într-o prezentare din catalogul expoziției, Rudy Roth explică: „De ce Zeiţa timpului pierdut? În primul rând pentru că multe dintre lucrările prezentate în cadrul expoziției își trag seva din scrierile lui Marcel Proust, fiind ele însele rezultatul unei deșteptări a conștiinței, a unei mutații structurale a spiritului și minții, a unei renașteri. În al doilea rând – în viziunea mea – intuiția, percepțiile sau emoțiile individuale, impulsurile și energiile creative și nu raționalismul mecanicist relevă de cele mai multe ori forma completă a adevărului. Iar în toate acestea percep, regăsesc, simt un sacru feminin, tangibil și atemporal, dar caligrafic ascuns în premisa că, intrinsec, natura esenței vieții transcende conceptul de gen. Ca atare, zeița timpului pierdut guvernează clipele netrăite sau insuficient trăite, speranțele abandonate. Ea însăși există în femeia care nu și-a pierdut aderența la visele ei și care poartă încă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului.”

rudy roth in cautarea timpului pierdut

Rudy Roth, În căutarea timpului pierdut

Rudy Roth surprinde prin combinarea neașteptată de forme, obiecte, volume, spații devenite metafore plastice. Așa sunt ceasul, care devine aici fie suport al figurii mitologice (Eva, Bucurându-te de viață), fie simbol tutelar ca în multe desene; clepsidra, din care care poate deriva trupul primei femei (Timpul primei femei); globul (Imn către zeița Nikkal, Antechronos, Trinitate, Profetul), instrumentele muzicale, unele trimițând la vârsta mitologică a omenirii (Lira, Visul Euridicei, Pan); cheia (Nașterea lui Ianus) ș.a.

eva rudy roth femeie biblie figuri mitologice

1 – Eva; 2 – Bucurându-te de viață

Ca într-un poem, ideile se ascund și se revelează, parcurg un metabolism uneori la limita oniricului, dar păstrând întotdeauna coerență imagistică și un echilibru compozițional încântătoare. Fiecare dintre aceste desene ar putea avea, la rigoare, o cheie de descifrare, pornind de la titlu, de la posibila „poveste” pe care el o ascunde sau urmând doar „punerea în pagină”, felul în care se combină liniile, contururile, volumele, luminile și umbrele. „Timpul și lumina împart o singură umbră”, spune Rudy Roth, elocvent pentru universul său imaginar.

grafica de rudy roth ishtar bendis mitologie viziune originala desen

1 – Timpul primei femei; 2 – Imn către zeița Nikkal; 3 – Antechronos;  4 – Trinitate; 5 – Profetul; 6Lira; 7 – Visul Euridicei; 8 – Pan; 9 – Nașterea lui Ianus; 10 – Adam și Eva; 11 – Metamorfoza lui Ishtar; 12 – Bendis

Întâlnim în aceste desene multe figuri mitologice din spații și culturi diferite, din aceeași dorință de a redescoperi cu mijloacele proprii ale artistului simboluri pe care uneori, grăbiți, le uităm sau le tratăm cu superficialitate, când de fapt ele sunt mereu de redescoperit, sunt tot atâtea invitații la meditație: Adam și Eva, cuplul primordial în Biblie; Pandora, prima femeie de pe pământ în mitologia greacă; Ishtar, zeița fertiltății, a dragostei și a războiului în mitologia akkadiană, asiriană și babiloniană; Bendis, zeița Lunii, a pădurilor, a farmecelor și a nopții în mitologia dacică; Nikkal, zeiță-simbol al fertilității în Canaan și Fenicia. Dar, se poate observa, nimic nu este convențional, desprins pe cale livrescă, adică doar o ilustrație care să sugereze figura mitologică, pentru că modul de a trata un subiect, o temă are în desenele lui Rudy Roth amprenta puternică a viziunii personale și mijloace de exprimare pe măsură în tehnica aleasă.

pandora mit semnificatie rudy roth desen creion

1 – Pandora; 2 – Nașterea Evei; 3 – Un înger damnat

Vă invit să vedeți expoziția La Déesse du temps perdu, deschisă la Biblioteca Metropolitană București, Sediul Central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) până vineri 18 octombrie 2013. Program de vizitare: Luni–miercuri: orele 12.00–19.00; joi, vineri: 9.00–16.00: sâmbătă: 9.00–13.00. Intrarea liberă.

Costin Tuchilă

„La Déesse du temps perdu”, expoziție de grafică Rudy Roth

rudy roth vernisaj expozitie grafica bucuresti

eveniment liber sa spunMarți, 1 octombrie 2013, la ora 17.30, la Biblioteca Metropolitană București, Sediul Central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va avea loc vernisajul primei expoziții de grafică a artistului Rudy Roth, intitulată La Déesse du temps perdu (Zeiţa timpului pierdut), cu participarea actorului Dorel Vișan. Prezintă: Costin Tuchilă și Marina Roman. Moment muzical: Roxana Moișanu (harpă celtică). Expoziția va fi deschisă în perioada 30 septembrie–19 octombrie 2013. Program de vizitare: Luni–miercuri: orele 12.00–19.00; joi, vineri: 9.00–16.00: sâmbătă: 9.00–13.00. Intrarea liberă.

rudy roth grafica

Rudy Roth – pseudonimul artistic al lui Eduard Rudolf Roth – este un tânăr artist român care locuiește în Palma de Mallorca (Spania) și care își definește arta ca pe o invitație de a căuta inefabilul în energiile creative ale imaginației inconștiente. Grafica sa, articulată în arhitecturi și geometrii contradictorii, afirmă el, i-a fost înnodată caligrafic de degete de o lumină lipsită de contururi, ale cărei umbre s-au suprapus peste trecerea timpului.

Absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti și apoi a două programe masterale, unul al Universității din București (Administrație publică și e-electronică) și altul al University of Kent at Canterbury (Relații Internaționale) – urmate, începând cu anul 2009, de un program doctoral la Școala Națională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (Relații Internaționale). Cu anumite întreruperi, jurnalist la Radio România (1996–2009), iar din 2005 consultant dezvoltare greenfield / business@key, optimizare costuri şi management corporate pentru mai multe firme din România şi Ungaria, formator și designer web.

Acestea sunt dimensiunile trecute și prezente ale universului în care s-a format și trăiește Rudy Roth.

Pe lângă aceste preocupări, scrie şi desenează. Sigur, pasiune dar şi provocare pentru că grafica lui e un posibil răspuns al timpului pierdut, al timpului câştigat, o îmbinare de planuri reale şi imaginare.

Lucrări semnate de Rudy Roth au ilustrat trei volume de poezie: Lucian Blaga, Pașii profetului, ediție trilingvă (franceză, engleză, germană), Iași, Editura Ars Longa, 2008; Lucian Blaga, Lauda somnului, ediție multilingvă (franceză, spaniolă, engleză, germană), Iași, Editura Ars Longa, 2010; Mircea Albulescu, Ultimele noduri, Iași, Editura Ars Longa, 2010.

rudy roth in cautarea timpului pierdutÎn căutarea timpului pierdut

„Cele mai multe dintre desene au fost realizate în perioada stagiului masteral de la Bruxelles, dar şi în scurte interludii prin Bucureşti, Timişoara și Paris și îmi place să cred că între luminile și umbrele lor se regăsește ceva din conturul translucid al neliniștilor mele. Ceea ce poate uimi într-o oarecare măsură este faptul că apariția acestor schițe a fost precedată de un blackout creațional de aproape 15 ani, timp în care degetele mele n-au mai rupt imagini din textura infinitului. Oarecum paradoxal, aș putea spune, ținând cont de faptul că doar prin grafică, pictură sau poezie îmi regăsesc vocația infinitului.

De ce Zeiţa timpului pierdut? În primul rând pentru că multe dintre lucrările prezentate în cadrul expoziției își trag seva din scrierile lui Marcel Proust, fiind ele însele rezultatul unei deșteptări a conștiinței, a unei mutații structurale a spiritului și minții, a unei renașteri. În al doilea rând – în viziunea mea – intuiția, percepțiile sau emoțiile individuale, impulsurile și energiile creative și nu raționalismul mecanicist relevă de cele mai multe ori forma completă a adevărului. Iar în toate acestea percep, regăsesc, simt un sacru feminin, tangibil și atemporal, dar caligrafic ascuns în premisa că, intrinsec, natura esenței vieții transcende conceptul de gen. Ca atare, zeița timpului pierdut guvernează clipele netrăite sau insuficient trăite, speranțele abandonate. Ea însăși există în femeia care nu și-a pierdut aderența la visele ei și care poartă încă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului.”Rudy Roth.

rudy roth expozitie de grafica bmb bucuresti dessins drawings

Lucrări de Rudy Roth: 1 – Timpul primei femei; 2 – Spirala vieții; 3 – Bendis; 4 – Imn către zeița Nikkal

„Un univers distinct, original ne întâmpină în desenele lui Rudy Roth, a cărui imaginație surprinde adesea prin combinarea neașteptată de forme, obiecte, volume, spații devenite metafore plastice. Ca într-un poem, ideile se ascund și se revelează, parcurg un metabolism uneori la limita oniricului, dar păstrând întotdeauna coerență imagistică și un echilibru compozițional încântătoare.” – Costin Tuchilă.

geometrii contradictorii

Geometrii contradictorii

„Ca după o lectură empatică a lui Dali, cu duct sigur, stăpânind cu eleganţă desenul, Rudy Roth edifică o mitologie a contingentului. În centru, un personaj fabulos, născut dintr-o legătură mereu surprinzătoare între om şi obiect. Un univers multidimensional simbolic la care graficianul ajunge, deloc paradoxal, prin decojirea realităţii, prin simplificare până la esenţă.” – Marina Roman.

Memo

Pentru că lumea evoluează, obiceiurile se schimbă şi ele, la fel şi obiectele de îmbrăcăminte care s-au reinventat de-a lungul secolelor. Mă uit la TV şi aproape pe fiecare canal apar domnişoare numite vedete (unele nici nu ştiu de ce sunt numite aşa, că mare lucru nu prea au făcut, dar asta e altă poveste!) care poartă nişte costume de baie ce nu acoperă… mai nimic… şi mă refer la chiloţii tanga. Am căutat prin istoria vestimentaţiei şi am aflat că gladiatorii au fost printre primii care au purtat chiloţi tanga. Vă imaginaţi de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns!? Oare mândrele purtătoare contemporane ştiu acest lucru? Ei, şi ce dacă nu ştiu? Gladiatorii se acopereau, pe când distinsele…! Să ne amintim, doamnelor şi domnilor, că acest accesoriu, se pare cel mai vechi obiect de îmbrăcăminte, datează, potrivit Bibliei, de pe vremea primilor oameni plecaţi din Raiul etern, Adam şi Eva. Ei sunt reprezentaţi acoperindu-şi intimitatea doar cu o frunză! De-a lungul istoriei, acest obiect a cunoscut diverse forme. Să revenim la gladiatori, reamintind că celebra piesă de lenjerie intimă purta pe atunci numele de subligaculum şi era făcută dintr o fâşie din lână albă care acoperea partea de jos a corpului şi era petrecută, în faţă şi în spate, pe sub centură.

Atleţii şi actorii greci, ca şi romanii de altfel, purtau chiloţi (perizoma) pentru a nu apărea goi. Dar, atât timpurile cât şi moravurile s-au schimat, şi în timpul celei de-a 15-a olimpiade (720–716 î. Hr.) apare conceptul de nuditate eroică. Sportivii se puteau întrece fără a avea intimităţile acoperite, ei renunţând astfel la perizoma. Schimbarea a fost atât de radicală încât a fost consemnată de istorici. Nu numai atleţii sau actorii purtau acest obiect de lenjerie, ci şi nobilii îl purtau pe sub togă. Vă imaginaţi cum ar fi fost fără!? Acum să nu vă imaginaţi că numai bărbaţii purtau acest obiect atât de necesar, ci şi femeile romane purtau sub robe un fel de chiloţi în formă triunghiulară, cu partea din spate ceva mai lată şi fixată de o centură. Obiectul de lenjerie era prins cu ace de siguranţă sau fibule.

Dacă ne întoarcem pe firul istoriei, aflăm că popoarele antice purtau un fel de perizoma. Către mijlocul secolului al VI-lea î. Hr., etruscii sunt reprezentaţi, de obicei, cu pantaloni scurţi sau chiloţi scurţi sau până la genunchi. Cuvântul chiloţi (culottes) are origini franţuzeşti. Din Evul Mediu şi Renaştere până la începuturile secolului al XIX-lea, aristocraţii francezi purtau chiloţi, adică un fel de ciorapi pantalon strânşi pe picior, a căror lungime varia, de la genunchi până la glezne. În timpul Revoluţiei Franceze, revoluţionarii erau cunoscuţi ca „fără chiloţi“ („sans-culottes”), cunoscută fiind preferinţa lor pentru pantaloni.

Sans-culottes

În Ţările Române, pantalonii scurţi până la genunchi se numeau cioareci şi, deseori, erau împodobiţi cu găitane. Erau confecţionaţi din pănură albă şi groasă de dimie.

Nicolae Tonitza, Nud

Acum cei care nu poartă chiloţi şi mă refer doar la cei de pe plajă se numesc nudişti, dar nu vorbim de nuditate eroică ci, poate, doar de îndrăzneală, pur şi simplu. Inexprimabilii sau, mai simplu, chiloţii se vând astăzi la tarabe, prin pieţe, la rând cu legumele şi fructele. De, poate că sunt cuprinşi la categoria consumabile. Hei, dar inexprimabilii se găsesc şi în magazine, să nu fim răutăcioşi, că existe raioane de lenjerie foarte bine asortate, pentru toate gusturile şi buzunarele. Sigur, nu am vorbit de cei de lux, exclusiv pentru vedetele care îi folosesc uneori ca obiect unic de îmbrăcăminte. Moda e modă, doamnelor şi domnilor, şi e necesar să fii în pas cu ea, mai ales dacă ţi se spune că eşti vedetă. Pentru utilizatorii internetului, există şi posibilităţi online. De cumpărare, se înţelege. Dacă nu, nu!

Pușa Roth

Memo

Citeam zilele trecute, pe internet bineînţeles, o poveste interesantă intitulată chiar aşa, Povestea unui nasture de Anca Şerban, apoi am găsit un alt titlu interesant, Nasturi în lanul de porumb (antologia taberei de creaţie de la Savârşin) şi aşa, pas cu pas, am ajuns şi la poezia lui Ion Pribeagu, Trei nasturi din ciclul Poezii impertinente, dar pe care nu mă sfiesc să v-o reamintesc, pentru simplul fapt că mi-a stârnit interesul (nu mai citisem nimic de Ion Prigeagu, din vara lui 2011, atunci când m-am întâlnit cu un alt mare iubitor al poeziilor acestui autor), şi poate că o să vă placă şi dvs., dragii mei cititori. Acesta este punctul de plecare pentru istoria micului accesoriu care a schimbat definitiv şi irevocabil moda lumii. Căci cine nu are nevoie de un nasture? Înainte de istorie, să lăsăm poezia să vorbească adică, să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului!

Trei nasturi

„S-a oprit tramvaiu-n piaţă

Lume multă şi pestriţă

Şi prin iureş se împinge

Şi o frumoasă cuconiţă.

………………………..

Cum avea rochiţa strâmtă

Şi cu nasturi mulţi pe spate

Vrea să urce, dar din cauza

Rochiei strânse pe trup, nu poate.

………………………..

Trece mâna-i mititică

Rosă ca un plasture

Înspre spate şi gingaşă

Ea deschide un nasture.

………………………..

Imposibil să se urce

Dar ca orişice femeie

Îşi mai trece mânuşiţa

Şi încă un nasture descheie.

………………………..

Dar cum treapta-i înăltuţă

Şi e aproape imposibil!

Ce să facă, ce să facă?

Vai, momentul e penibil!

………………………..

Mai deschide încă unul

Dar zadarnic îi e dorul

Nici acum nu poate doamna

Să ridice-n sus piciorul.

………………………..

Dar un domn ce sta în urmă-i

Fără nici un fel de formă

O apucă de contururi

Şi o saltă pe platformă.

………………………..

Doamna, roşie la faţă

Fulgerând priviri haine

Se întoarce şi îi spune

Bombănind: – Nu ţi-e ruşine?

………………………..

– N-ai dreptate cuconiţă

Zice el cu anasâna –

Dumneata te superi fiindcă

Fără vrere am pus mâna

Pe când eu tăcui din gură

Când nici nu mi-ai spus pardon

Şi mi-ai descheiat în grabă

Trei nasturi la pantalon.”

Iată, doamnelor şi domnilor, ce se poate întâmpla din pricina unui nasture! Poetul ne-a avertizat că Trei nasturi face parte din categoria poeziilor impertinente – este doar o figură de stil –, dar farmecul întâmplării, descrierea spumoasă, comicul de situaţie îi acordă „circumstanţe atenuante”. Vă propun să contiunăm cu povestea micului dar importantului nasture. Documentele atestă că obiecte asemănătoare nasturilor au fost găsite în Valea Indus din străvechiul Pakistan şi se pare că datează de prin anul 2000 î. Hr.! Aceste obiecte erau folosite ca ornamente, fiindcă la acea dată nu se inventase butoniera. Pentru a putea fi folosite, „designerii” vremii foloseau un fel de ace, broşe sau cureluşe din piele împletită. Am apelat la acest termen modern pentru vremurile acelea, deşi cineva i-a îmbracat pe oameni atunci când au venit pe pământ. Nu mai puteau umbla ca Adam şi Eva, acoperiţi doar de o frunză! Moda a apărut o dată cu oamenii. Nasturii erau confecţionaţi din os, corn, lemn, metal sau cochilii de scoică. Chiar şi grecii şi romanii îl foloseau tot pe post de „bijuterie”. Astfel că nasturele a trebuit să aştepte o „revoluţie” vestimentară şi apoi să se mulţumească doar cu rolul său decorativ.

Cine este responsabil cu această revoluţie, de despicătura prin care nasturele era petrecut prin material, numită butonieră, nu se ştie deoarece istoria nu i-a consemnat numele, din păcate. Butoniera se pare că a fost descoperită undeva în Asia. Pentru că, prin secolele XII–XIII, nasturele a pătruns în Europa, adus de cruciaţii întorşi de la locurile sfinte. Se pare că primele butoniere au apărut în Germania secolului al XIII-lea. Era „soluţia” ideală pentru „prinderea” hainelor care deveneau din ce în ce mai strânse pe corp.

Astfel, nasturii, ca orice alt obiect de lux, au devenit o modă, iar numărul lor dar şi materialul din care erau făcuţi defineau statutul social al persoanei în cauză. Astăzi ne enervăm dacă sunt prea mulţi nasturi la o bluză, cămaşă sau jachetă şi preferăm – de, omul modern! – fermoarul, chiar dacă acesta „sărăceşte” frumuseţea unui obiect vestimentar. Istoria micului nasture nu se opreşte aici. Vom continua, cu voia dvs.

Pușa Roth