Din Bucureștiul de altădată: Rochia-pantalon

moda rochia pantalon bucuresti 1911

Există un proverb (înţelepciunea poporului, desigur!) care ne lămureşte asupra lucrurilor, obiceiurilor trecătoare: „Ce e val, ca valul trece”. Aici putem spune că moda, în diferitele ei ipostaze, apare şi dispare aşa cum a apărut, brusc şi fără să se mai ştie nimic de ea. Nu mă refer la moda feminină sau masculină, ci la mode şi modele în diverse domenii, chiar şi în cel lingvistic, şi aş aminti doar pe etimologiştii veacului al XIX-lea, care doreau purificarea limbii române de cuvintele de influenţe vecine. Aş dori să reamintesc faptul că August Treboniu Laurian*), în colaborare cu Ion C. Massim, profesor la Colegiul Sf. Sava, a publicat din însărcinarea Societății Academice Române, Dicționarul limbii române, în două volume (1871–1875), în care cei doi au încercat să prezinte o limbă purificată de elementele nelatine. Autorii dicționarului își descriu lucrarea astfel (în ortografia folosită de ei înșiși): „Glossariu care coprinde vorbele d’in limb’a romana straine prin originea sau form’a loru, cumu si celle de origine indouiosa. Dupo insarcinarea data de Societatea academica romana”. „Partea I, două volume mari de 1864 pagini, cuprinde numai cuvinte de origine latină, cele mai multe neintrate sau ieșite din limba română. Partea a II-a este un glosar de 584 pagini, unde se află cuvintele de origine îndoielnică sau străină care, având majoritatea doar valoare de sinonime, sunt propuse a fi eliminate treptat din limba curentă. Ortografia propusă este cea etimologică, ca în limba franceză, în deplină concordanță cu spiritul epocii, când oamenii de știință români reușiseră să elibereze limba națională din «haina slavonească» (trecerea de la alfabetul slavon la alfabetul latin) și luptau pentru o limbă română curată. Adversarii curentului latinist și elementele alogene din societate au făcut o primire ostilă monumentalei lucrări, serios documentată, declarând fără o solidă argumentare că ortografia etimologică și parte din vocabularul propus fac limba română aproape de nerecunoscut în acest dicționar. De menționat că recent, după dezmembrarea Iugoslaviei, oamenii de știință croați au realizat cu succes un demers identic, foarte bine primit de opinia publică, iar noile normele lingvistice fiind imediat intrate în programa școlară. ” (Wikipedia, enciclopedia liberă).

„Unde dai şi unde crapă”, vorba veche înţeleaptă, pe care o reamintesc şi eu acum, fiindcă am făcut un ocol cât un continent ca să mă opresc totuşi la modă, ca stil de îmbrăcăminte. Se crede că primii paşi în modă s-ar fi făcut în Egiptul antic, odată cu apariţia eleganţeiConstantin_Bacalbasa vestimentare de la curtea faraonilor. Deşi oamenii, şi mai ales femeile, au fost interesaţi de haine de mii de ani, industria respectivă s-a dezvoltat abia în jurul anilor 1850. Înainte de această dată, cam circa 70% dintre haine erau cusute de mână, chiar de către cei care le purtau.

Însă astăzi ne vom opri pe la anii 1910–1911, la moda acelei perioade descrisă de Constantin Bacalbaşa în lucrarea Bucureştii de altădată (volumul IV, 1910–1914, ediţia a II-a, București, Editura „Universul”, 1936). Atent la evenimentele timpului său, Constantin Bacalbaşa notează ca într-un jurnal principalele evenimente din acea perioadă. După ce vorbeşte despre primul zbor al lui Aurel Vlaicu, despre politică şi politicieni, autorul prezintă o pagină de un farmec aparte, despre capriciile modei la Bucureşti. Obiectul de îmbrăcămite feminină care a făcut vâlvă şi a trezit nemulţumiri profunde în rândul privitorilor a fost rochia-pantalon, astăzi un accesoriu obişnuit în garderoba doamnelor şi domnişoarelor de pe întreg mapamondul.

„În cursul anului precedent și chiar în cursul anului 1911, rochia-pantaloni este obiectul de sensație în București.

Un croitor parizian a pus la modă rochia-pantalon, iar agenţii săi în Bucureşti, ca şi în alte oraşe ale ţărei, au îmbrăcat femei-manechinuri pe care le-au însărcinat să circule pe stradele principale. Era reclama. Dar publicul bucureştean – ca pretutindeni de altfel – n-a voit să admită moda cea nouă, iar bietele manechinuri au fost fugărite pe străzi, şi, dacă erau ajunse, erau maltratate, iar pantalonii sfâşiaţi.

Îmi amintesc de o scenă destul de comică petrecută pe Piaţa Teatrului. O femeie destul de tânără şi frumuşică apare într-un superb costum; pantalonul ţinea locul rochiei. Deodată o mişcare se face în public şi huiduelile izbucnesc. Femeea trece parcă n-ar fi fost vorba de ea! Însă valurile mulţimei încep să spumege. Derbedei se adună repede la auzul huiduelilor şi femeea este înconjurată. Văzând pericolul, manechinul iuţeşte pasul, dar câţiva trecători mai aprinşi şi mai indignaţi împotriva noului costum, se reped asupra ei. Aproape să fie sfâşiată. Cu mare greutate intră într-un gang unde, ajutată de câţiva domni, dispare.” (Citat preluat de pe site-ul Biblioteca Digitală a Bucureștilor, al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti.).

intamplare bucuresti vechi moda c bacalbasa

Ei, anii au trecut, rochia-pantalon a stat puţin în „lada de zestre” a creatorilor, ca apoi să cucerească definitiv lumea. Aşa cum am mai spus şi eu dar şi alţii, specialişti sau doar avizaţi, moda este, dacă ne uităm cu atenţie, cuvântul cel mai des folosit cu toate variantele lui. Nici poezia n-a „scăpat” de valurile modei, chiar dacă ele, valurile, se numesc generic, curente literare. Spre exemplificare, am ales Poemă mondenă, poezie de Tristan Tzara din volumul Primele poeme (1971):

„Poemă mondenă, cum să ne petrecem viaţa-întrebare –

Sunt plictisit; sunt arătura de toamnă la ţară

Şi literatura e viermele ce roade drumul subteran

Prin care o să curgă apa ca să iasă roade la vară.

Fotografie prăfuită pe pian şi găsită pe urmă vietristan tzara din primele poeme

În provincie unde dădeau educaţie părinţii

Pentru păstrarea credinţei – a crezut că-i mai bine să vie

În oraşul mare cu petreceri pentru rătăcirea conştiinţei.

Sufletul meu: femeie la modă merge cu oricine

Fetele nu-s credincioase nici viorile adevărate

Baletiste flori întoarse baletiste răsturnate

Arătaţi-ne secretul despuiat de frunzele de vată.

Pe scenă tăcere femeia goală, în sală jenă, dar niciun

Gând sincer care să te doară, niciun actor care să moară.

Negrul din lună coboară (delicios) ca vrabia pe vioară

Şi dacă vrei iubita mea dacă vrei o să-ţi plătesc un capriciu.”

Pușa Roth

*) Pe numele real Augustin Trifan, n. 17 iulie 1810, satul Fofeldea, comuna Nocrich, județul Sibiu, d. 25 februarie 1881, București. Filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867), secretar general și președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare (1867–1876).

Expoziție de pictură Mihai Potcoavă

Mihai Potcoavă, Horia

Institutul IRECSON vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură a artistului Mihai Potcoavă. Evenimentul va avea loc joi, 11 octombrie 2012, ora 18.00, la Sala de expoziţii a Galeriei Irecson din Calea Victoriei nr. 2. Pentru accesul în sala de expoziţii, formaţi interfon 73. Program de vizitare: Luni–vineri, între orele 9.00–17.00.

Pentru vizite în afara programului vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 0724.44.83.83 sau 021.777.30.70.

Mihai Potcoavă

Născut în 6 martie 1948, la Bucureşti, Mihai Potcoavă a urmat cursurile Liceului de artă „Nicolae Tonitza” din Bucureşti (1962–1967). Între 1988–1989, Mihai Potcoavă a locuit în Austria şi a pictat icoane la Biserica Catolică din oraşul Randegg. Stabilit în SUA în 1989, a urmat Şcoala pictorului american Marc Chatov, fost elev al lui Nelson Shanks, obţinând diploma de pictor portretist (1993–1995). I-au influenţat cariera şi i-au fost prieteni apropiaţi Afane Teodoreanu, Spiru Vergulescu si Florin Niculiu. În 1996 a revenit în România. Mihai Potcoavă este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1998.

Mihai Potcoavă, Reflecții

Portretul, peisajul, compoziția tematică, naturile statice cu flori domină în pictura lui Mihai Potcoavă, unul dintre numele de marcă ale artei contemporane.

• Expoziţii personale:

Muzeul de Ştiinţe Naturale „Fernbach”, Atlanta, Georgia, SUA, 1992, 1993

Chateau Elan, Georgia, SUA, 1994

D. Milles Gallery, Atlanta, Georgia, SUA, 1995

Kennesaw Mountain Vineyards Show, Georgia, USA, 1996 – premiul al II-lea

T.C. Art Gallery, Bucureşti Te Art Gallery, Bucureşti 2005

Sala UNESCO, Bucureşti, 2005

Galeria de Artă Ana, Bucureşti, 2008

Galeria IRECSON, Bucureşti.

Sala IRECSON, Bucureşti 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011

Galeriile SCITART, București, 2012

• Expoziţii colective:

Expoziţie omagială „Nicolae Tonitza”, Muzeul colecţiilor de artă, Bucureşti, 1996

Salonul Naţional de Artă, Romexpo, Bucureşti, 2001

Autumn National Art Fair, World Trade Center, Bucureşti, 2002

Istanbulul văzut de cinci pictori români, Muzeul Municipiului București, 2011

• Expoziţii permanente:

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Olt, Slatina

Mihai Potcoavă are tablouri în colecţii particulare din Austria, Australia, Germania, Iugoslavia, Slovacia, Spania, SUA şi România.

Mihai Potcoavă, Dunărea și case la Sulina

„Cred în frumos, chiar atunci când abia se lasă descoperit. Mă simt împlinit şi fericit când dăruiesc şi comunic cu oamenii. Am o mare sete de cunoaştere şi îmi ridic singur ştachete de depăşit. Privesc cu bucurie şi curiozitate viaţa şi natura care mă uimesc continuu”, mărturiseşte pictorul.

„De o vreme încoace, în luna octombrie a fiecărui an, Mihai Potcoavă își rezervă simezele galeriei bucureștene «Irecson» pentru a deschide câte o nouă «personală» de pictură. Este un obicei la originea căruia poate sta fie faptul că artistul socotește locul respectiv ca fiind foarte potrivit cu atmosfera lucrărilor sale, fie conlucrarea convenabilă cu gazdele, fie un mod subtil de a-și obișnui publicul cu o anumită manieră de expunere (și implicit cu o anumită lumină) care, prin constantă și repetare, asigură pânzelor semnate de el o șansă în plus de a se fixa în memoria acestuia.

Oricare ar fi însă adevăratul motiv, important de menționat rămâne succesul tuturor vernisajelor de până acum ale expozițiilor de la amintita sală (dar nu numai de acolo) ale lui Mihai Potcoavă, vernisaje la care au participat, printre alții, pictori de cele mai diverse orientări, semn că arta sa a trezit interesul confraților, dar nu neapărat și invidia răutăcioasă a unora dintre ei. De fapt, nici nu s-ar fi putut să se întâmple altfel, de vreme ce artistul a fost și a rămas un figurativ convins, temeinic așezat și permanent autoperfectibil, căruia îi repugnă ideea oricărei încercări de a se aventura în teritorii necunoscute ori de a împărtăși experiențe străine de modul sau de a fi, riscând ieșiri necontrolate din sfera propriei sensibilități.” (Corneliu Ostahie, Mihai Potcoavă – spontaneitate și ragfinament, „Literatorul”, nr. 138–139, noiembrie–decembrie 2010).

„Dacă am ţine să-l încadrăm într-un curent anume, ar trebui să ne gândim, ca tehnică şi ca viziune, la postimpresionism. Casele, iarba, cerul, pământul se în cheagă din tuşe scurte, lumina este egală, uşor tamisată, învăluind obiectele. Artistul respectă, de obicei, culoarea locală, dominată, frecvent, de verdele plantelor, în combinaţii armonice, cu rare îndrăzneli contrapunctice. Lumea lui Mihai Potcoavă este calmă, caldă, sentimentul comunicat de artist este unul de împăcată meditaţie asupra existenţei. Lucrările din expoziţia actuală par alese în mod special aşa, dacă ne gândim la peisajele din Franţa, Veneţia, Dubrovnik sau Balcic, de exemplu, cu lumina lor solară, cu sonorităţi de roşuri şi galbenuri, cu ocruri calde.”(Victoria Anghelescu, „Adevărul”, nr. 5472, sâmbătă 16 februarie 2008).

„ […] pictorul Mihai Potcoavă ni se arată ca un mare portretist, poate cel mai bun al momentului, din ţara noastră. ” (Marius Tiţa, „Bursa”, nr.214 [3827], 31 octombrie 2008).

Pușa Roth

 Tablouri de Mihai Potcoavă

Privire

Jamie

Ian

Ora cafelei

Duminică dimineață

Nud

Peisaj cu iriși galbeni

Veranda lui Pelmuș

Drum de iarbă printre meri  la Bran

Grădina cu trandafiri

Vezeley, Franța

Lan de grâu

Ramură de măr

Petunii

Crini și fructe