„Orizonturi culturale italo-române”, ianuarie 2013

bernini fontana dei quattro fiumi roma

Gian Lorenzo Bernini, Fântâna celor patru fluvii, Piazza Navona, Roma

revista revistelor culturale rubrica liber sa spunA apărut ediţia din luna ianuarie 2013 a publicaţiei Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni, revistă interculturală bilingvă online, director: Afrodita Carmen Cionchin. Revista este editată de Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române. Promovează dialogul intercultural, cu un interes predilect pentru traducerea literară ca operă de mediere. Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Din numărul pe ianuarie, am selectat:

• Experienţe de traducere. Pentru „democratizarea” actului traductiv

Enrico Terrinoni, profesor la Universitatea din Perugia, aduce în atenţie problema de actualitate a „democratizării” actului traductiv. Acest demers porneşte de la impresia greşită că a traduce trebuie să fie o ecuaţie fixă, de articulat în chip univoc, în căutarea unei versiuni cu autoritate şi definitive a textului original în altă limbă. „O traducere bună trebuie să fie totodată flexibilă şi inflexibilă. Acest lucru permite medierea între culturi şi comunităţi de vorbitori, pentru a depăşi limitele individualităţii şi a atinge noi orizonturi culturale şi literare”. În româneşte de Cerasela Barbone. Citește mai departe.

felicia ristea• „Spazio Italia” la Radio Timişoara. Afrodita Carmen Cionchin în dialog cu Felicia Ristea

„Spazio Italia” de la Radio Timişoara este singura emisiune în limba italiană din ţară care se adresează vorbitorilor de italiană din România. Felicia Ristea, jurnalist şi realizator de emisiuni culturale la Radio Timişoara, ne vorbeşte despre această experienţă interculturală, ca şi despre italienii stabiliţi la noi: „Sunt impresionată de interesul sincer şi profesionist pe care îl are echipa «Spazio Italia» pentru a realiza o emisiune interesantă, antrenantă, informativă, relaxantă. Cum s-a dovedit în istoria Banatului sîntem mai bogaţi cunoscându-ne între noi, învăţând unii de la alţii”. Citește mai departe.

Timisoara catedrala

• Timişoara candidează la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021

Timișoara se pregătește pentru competiția Capitale Europene ale Culturii, care poate determina dezvoltarea și revigorarea orașului prin intermediul culturii. Un prim pas în această direcție l-au făcut timişorenii în 20 decembrie 2012, când în cadrul manifestărilor celebrative şi comemorative dedicate Revoluţiei din 1989 a fost anunțată oficial candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021. Revista noastră se alătură acestui amplu proiect printr-un demers articulat şi continuativ de promovare atât în spaţiul cultural italian, cât şi în cel românesc. Citește mai departe.

orizzonti culturali italo romeni

• Polemică: Dante şi gândirea „politic corectă” de Laszlo Alexandru

Pornind de la acuzaţia lansată de organizaţia „Gherush92”, conform căreia Divina Comedie ar conţine elemente „rasiste, islamofobe şi antisemite”, Laszlo Alexandru realizează o analiză atentă şi obiectivă, arătând că Dante îşi afirmă deschis intenţiile etice: dorinţa de a-şi îndemna cititorii la căutarea fericirii prin mijloace oneste. „Cum e posibil ca intenţiile cu care poetul a pornit la drum să fi eşuat tocmai în contrariul lor? Iar o organizaţie ce activează sub egida ONU îşi poate permite diletantismul intervenţiilor publice gălăgioase, propulsate de incompetenţa lecturilor denaturate?!” Citește mai departe.

• Doi scriitori într-un titlu: Dino Buzzati și Julio Cortázar, „Bestiario”, studiu de Anca-Domnica Ilea

O interesantă paralelă între Dino Buzzati şi Julio Cortázar. Departe de-a fi, ca Buzzati, un „moralist visceral”, scriitorul argentinian e un „intelectualist” incorijibil care a adoptat fără dino-buzzaticomplexe conotatul titlu de Bestiario pentru volumul de povestiri cu care a debutat în 1951. Ciudățenia e că autorului italian „nu i-ar fi dat niciodată prin minte”, deduce Claudio Marabini în postfața volumului buzzatian Bestiario, „să întocmească și să publice un bestiar personal”, culegerea postumă (1991) de „fragmente” și „inedite” fiind „rodul unei fericite intuiții a Almerinei Buzzati”.

Fabulosul se laudă că opune o „născocire” unei „realităţi” ce şi-ar relua netulburată domnia după interludiul „aberant” („tolerat”). O cumpănă a apelor defel nevinovată… căci echivalează, dimpotrivă, pentru „născocitor” cu un soi de autorizaţie tacită de a-şi pasa pe şest toţi demonii personali aproapelui-privitor cuibărit comod într-o poziţie „privilegiată”, amator de senzaţii tari cu linguriţa, savurând, la rându-i, în deplină impunitate ororile ce se abat pe capul acelor „făpturi imaginare”… Astfel dematerializate, ajunse „fictive” (ca atare, julio-cortazar„inofensive”), zisele pulsiuni inavuabile sfârşesc prin a-i da (autorului, dar şi cititorului) iluzia de-a fi „domesticit” însuşi Răul. Aşadar, părinţii, crezând că basmele sunt benefice pentru copii fiindcă ar fi „epurate de urâciunile vieţii”, se leagă singuri la ochi, şi încă cum!

Intuiţia nesuferită de-a nu putea anihila prin simplă „uitare” răbufnește însă în flash-uri, ca o febră recurentă. Filmele de groază – dincolo de orice judecată de valoare estetică –, nu o dată, îşi datorează succesul unui aparent clişeu: chiar la sfârşit, unul din personaje ţine să (se) convingă de statutul de „paranteză” al episodului spăimos într-o viaţă pasămite „fără incident(ţ)e”; după care, spectatorului i se serveşte, fără menajamente, un apropou sugerând repetitivitatea la infinit a grozăviei, nesăbuinţa oricărui optimism. Citește mai departe.

bernini apollo si daphne

Gian Lorenzo Bernini, Apollo și Daphne

• Sculptura lui Gian Lorenzo Bernini între tradiţie şi inovaţie, studiu de George Dan Istrate

Maestrul absolut al barocului, Gian Lorenzo Bernini, deşi născut la Napoli, era profund legat de tradiţia sculpturii toscane şi a marmurei de Carrara, nu doar pentru că o lucra, ci şi pentru că se formase în atelierul tatălui său, Pietro Bernini, toscan emigrat în sudul Italiei în 1584. La fel ca Michelangelo, Bernini a avut şansa de a creşte într-un mediu saturat de sculptură, unde va asimila secretele meseriei de la un profesor care i-a împărtăşit cunoştinţele sale profesionale, propriul tată, ducând mai departe tradiţia pe care a îmbogăţit-o cu noi elemente. Citește mai departe.

Grupaj realizat de Pușa Roth

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

 

Orizonturi culturale italo-române – O revistă şi o carte de dialog intercultural

Miercuri, 5 decembrie 2012, la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” Timişoara (Bd. Vasile Pârvan nr. 4 A) va avea loc evenimentul Orizonturi culturale italo-române – O revistă şi o carte de dialog intercultural.

Cu această ocazie, va fi prezentată revista bilingvă online Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni (www.orizonturiculturale.ro / www.orizzonticulturali.it) şi se va lansa cartea Afroditei Carmen Cionchin, Orizzonti culturali italo-romeni: prospettive ed esperienze – Orizonturi culturale italo-române: perspective şi experienţe (Editura Brumar, 2012). Vor interveni: Stefano Mistretta (Consul General al Italiei la Timişoara), Radu Ţoancă (Primăria Municipiului Timişoara), Gilberto Tiveron (Confindustria Romania Territoriale Timiş), Carmen Rusmir (ZIR), conf. univ. Claudiu Arieşan, conf. univ. Vasile Docea, Afrodita Cionchin (director al revistei). Prezentarea va fi în română, cu traducere italiană.

Organizatori: Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara.

Giovanni Boldini, Portretul prințesei Martha Bibescu, 1911

Parteneri: Primăria Municipiului Timişoara, Confindustria Romania Territoriale Timiş, Zoppas Industries Romania, Radio România Timişoara, Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană.

A apărut nr. 7, pe luna iulie, al revistei „Orizonturi culturale italo-române”

Revista bilingvă online „Orizonturi culturale italo-române” / „Orizzonti culturali italo-romeni”, cu o cadenţă lunară, promovează dialogul intercultural dintre România şi Italia, propunând interviuri, anchete, studii, prezenţe literare şi contribuţii ale colaboratorilor şi oaspeţilor români şi italieni, cu un interes predilect pentru traducerea literară ca operă de mediere. Revista dezvoltă, într-un format nou şi un conţinut mai complex şi diversificat, proiectul editorial bilingv „Orizonturi culturale italo-române” / „Orizzonti culturali italo-romeni”, iniţiat în noiembrie 2010 şi realizat de Afrodita Carmen Cionchin.

Revista este promovată de Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

În acest număr, în ediţia în limba română puteţi citi:

• In memoriam Marco Cugno (1939–2012)

În 5 iunie 2012 s-a stins din viaţă profesorul Marco Cugno, titular al catedrei de limba română de la Universitatea din Torino. Românist de prestigiu internaţional, având la activ numeroase traduceri (printre cele mai cunoscute numărându-se scrierile lui Norman Manea şi o monumentală antologie a poeziei româneşti din secolul XX), şi-a dedicat viaţa promovării culturii şi literaturii române în Italia. Publicăm în acest număr textele in memoriam semnate de prof. Smaranda Bratu Elian, acad. prof. Ioan-Aurel Pop şi scriitoarea Doina Ruşti.

• Adela Greceanu: „Să fii poet înseamnă să ţii pasul cu prospeţimea lumii”, interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin

Un moment de reflecţie asupra poeziei în propria viaţă şi scriitură. Ni-l propune Adela Greceanu, pornind de la ideea că „acum, pentru mine poezia are legătură cu un puternic sentiment al ineditului. Cu senzația că mereu totul e nou și de-o rigoare fără cusur. Și că eu sînt contemporană cu totul ăsta și că nu trebuie decît să fiu exact acolo unde sînt. Pare simplu, dar nu e.”

• Între roze şi betoane. Incursiune neaşteptată prin Babelul estului de Aymeric Jeudy, traducere din limba franceză de Veronica Cristodorescu şi Camelia Gintaru

„Lăsând deoparte volumul Mânăstirea din Parma de Stendhal, savurez sub soarele de plumb magnetismul Pieţei Unirii din Timişoara. Mă cufund pentru câteva clipe în cursa nebunească a tânărului Fabrice Del Dongo pe care Stendhal l-a aruncat, atât de tânăr, în intrigile de la Parma şi din Italia începutului de secol XIX. Cu un secol mai devreme, în faţa aceluiaşi oraş, Parma, sucomba Contele de Mercy. Claude Florimond de Mercy, la acea vreme guvernator al Banatului şi al Timişoarei în slujba Habsburgilor, şi-a lăsat amprenta asupra Timişoarei după aproape două secole de prezenţă otomană. Sunt astfel antrenat într-o altă cursă, cea a unui oraş al confluenţelor, la răscruce de drumuri şi de vremuri.”

•„Corriere della Sera”: Timişoara, smart city de Afrodita Cionchin & Oana Grimacovschi

Sub egida „Art & Tourism”, Italia propune prima manifestare internaţională care vizează turismul cultural în societatea actuală (www.artandtourism.it), printr-o nouă abordare care pune în dialog lumea turismului şi cea a culturii (administraţii publice, agenţii de turism şi tour operatori, instituţii şi operatori culturali). Cea dintâi ediţie s-a desfăşurat în intervalul 18–20 mai 2012 la Fortezza da Basso (Florenţa), incluzând şi a zecea ediţie a „Euromeeting”, conferinţa internaţională organizată de Regiunea Toscana şi dedicată politicilor regionale pentru un turism european sustenabil şi competitiv. În acest an, reuniunea a fost consacrată „Smart Cities”, acelor centre urbane în care dezvoltarea economică şi socială merge în pas cu respectarea mediului ambiant şi atenţia pentru calitatea vieţii. Oraşele protagoniste au fost Ghent şi Bruges (Belgia), Zagreb (Croaţia), Erfurt (Germania) şi Timişoara (România).

• Eros și singurătate în proza lui Roberto Pazzi, comentariu şi traducere de Ela Iakab, redactor al revistei „Actualitatea literară”

Îmi voi regreta moartea, pentru că nu te voi mai vedea (Corbo Editore, Ferrara, 2010), cel mai recent roman al prozatorului italian Roberto Pazzi, distins în vara anului 2011 cu Premiul „Eugenio Montale – Fuori di Casa”, nu frapează prin dimensiunea sa documentară, deși narațiunea crește pe fundalul vârstei longobarde a Italiei, când domnia regelui Autari (încoronat în 589, la câțiva ani de la moartea regelui Alboino, după atacul longobarzilor, survenit în perioada unui vid de putere) alunecă, imprevizibil și enigmatic, către sfârșit și regina Teodolinda, admiratoare și prietenă a papei Gregorio, alege, prin căsătorie, un nou rege, în persoana ducelui de Torino, Agilulfo.

• „Eminescu, un gigant al liricii europene”. În dialog cu Roberto Pazzi, interviu realizat de Ela Iakab

Un dialog între scriitor şi critic: Roberto Pazzi discută cu Ela Iakab despre cel mai recent roman al său, Mi spiacerà morire per non vederti più, întrebându-l pe criticul literar cum a receptat această carte, dar şi celelalte două care au fost deja traduse în română, Evanghelia lui Iuda și Conclav. Vorbeşte şi despre Eminescu care, în viziunea sa, „are adâncime filosofică și forță de inspirație ca orice gigant al liricii europene. Poeziile lui Eminescu mă ating cel mai intens acolo unde sentimentul morții şi al vidului este zguduitor, prin viziunea extraordinară a Totului și a Neantului, contopite într-o singură dimensiune. Numai mari poeți ca Rainer Maria Rilke, Verlaine, Lorca, Montale, Ungaretti mi-au mai comunicat o asemenea senzație”.

• „Dolce stil novo” n-a existat? de Laszlo Alexandru

Lumea prezentului e ocupată să trăiască, nu are încă perspectivă şi clarviziune taxonomică imediată. Pentru mai buna cunoaştere a trecutului se cristalizează, abia în gîndul cercetătorului, unele grupuri de personalităţi şi trăsături decelabile ulterior. Ele primesc astfel nume şi identitate. Perioada interbelică n-a existat, cu această terminologie, decît după al doilea război. Cei ce trăiau în anii ’30 habar n-aveau că va mai urma o conflagraţie mondială. Sau, aşa cum arăta G. Călinescu în eseurile sale despre estetică, gînditori ca J. Burckhardt şi Doamna de Staël au impus în istoria culturii structuri şi denumiri (Renaşterea, Romantismul), pentru fapte şi situaţii neutre, pe care ei le-au identificat retrospectiv şi le-au asociat. „Aceste formulări nu sunt arbitrare decît fiindcă faptele pe care se bizuie sînt autentice; dar subiective, adică ieşite din mintea unuia singur, sunt cu siguranţă.”

• Mariana Codruţ, Premiul de Publicistică 2011 al Filialei Sibiu a USR

Mariana Codruţ a primit Premiul de Publicistică „Octavian Goga” al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011, pentru volumul Românul imparţial (Editura Dacia XXI). Festivitatea de premiere a avut loc la Biblioteca ASTRA din Sibiu în data de 12 iunie 2012. Despre publicistica sa, Andrei Pleşu afirma că „ea valorifică o sumă de calităţi native, rare în gazetăria de azi, în ciuda proliferării ei inflaţioniste: e vorba de limpezimea nobilă a stilului, de simţul nedegradat al limbii şi de rigoarea atitudinii. Mariana Codruţ scrie ca un om drept, atent la realitate, atent la nuanţe, dar străin de echivocul oricărei negocieri. Ştiinţa de a valorifica detaliul, dexteritatea optimei formulări şi, în plus, farmecul unei emotivităţi reţinute – sînt notele constante ale scrisului său”.

• Tendinţe şi implicaţii ale migrației moldovenilor în Italia de Olga Coptu

Fenomenul migrației moldovenești în Italia este relativ recent, își are începuturile la sfârșitul anilor ’90, dar ia amploare și înregistrează dimensiuni importante către 2010, când implică peste 130 de mii de persoane, din care ¾ sunt femei. Urmările acestui fenomen sunt evidente atât pentru țara de origine a migranților, cât și pentru țara lor de destinație.

Emigrarea în masă a muncitorilor moldoveni a condus la o reducere constantă a indicatorilor angajării în câmpul muncii din țară (de la 54,8% în 2000 la 42,5% în 2007), din cauză că majoritatea persoanelor emigrează la vârsta când sunt apți de muncă. Totodată se înregistrează o micșorare a numărului de șomeri (în Moldova numărul persoanelor care se află în șomaj se menține în jurul a 5%, față de media europeană de 8%).

Efectele pozitive, dar și negative ale migrației sunt deja evidente pentru țara de origine, avantajul cel mai important sunt remitențele, după cum ne mărturisesc rezultatele unui studiu comisionat de către Banca Mondială. Aceste sume de bani sunt utilizate pentru consum, făcând posibilă o viață mai bună pentru rudele rămase în patrie și permit migranților să investească în propria țară. În același timp, aceste remitențe generează locuri de muncă pentru cei din Moldova și pentru foștii migranți.

Sugestii ale poeziei bacoviene: negrul şi palidul, eseu de Ştefan Lucian Mureşanu

Motto: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată. […] Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţa colorată. Întâi am făcut muzica şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoţit cu credinţa până azi. Am făcut şi compoziţie pentru mine. Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am căutat să le redau cu inteligenţa, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. De aceea şi ultimul meu volum poartă titlul Scântei galbene. Roşu e sângele, e viaţa zgomotoasă […]. În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb, am evoluat spre galben […]. Plumbul ars e galben. (I. Valerian, De vorbă cu G. Bacovia).

Andreea Gheorghiu, Ieșirea din sine

Ştefan Lucian Mureşanu surprinde câteva dintre sugestiile poeziei bacoviene, legate de prezenţa şi semnificaţia negrului şi palidului. „Pentru Bacovia, negrul înseamnă pământul, spaţiul provizoriu de observaţie, pentru că adevărata lui meditaţie are loc în încăperile umede ale dedesubtului teluric. Palidul, cenuşiul, negrul pământului sunt doar coduri ale unui spaţiu iniţiatic al poetului, el cunoaşte greutatea plumbului care este mult mai apăsătoare chiar decât cea a pământului pe care încă mai calcă până la revelaţie”.

• Scriitura „migrantă” din Italia. Corina Bebereche, debut la Salonul de Carte de la Torino

Salonul Internaţional de Carte de la Torino din acest an a adus şi un debut literar în ceea ce priveşte scriitura „migrantă” din Italia. Este vorba despre Corina Sofia Bebereche, născută în 1978 la Măcin. A ajuns în Italia în 2002, stabilindu-se la Torino, unde a început să scrie în italiană. La Standul României din cadrul Salonului şi-a lansat, în 11 mai, cartea de poveşti intitulată Cuore di Vipera (în traducere Inimă de Viperă), apărută în 2012 la Editura Sottosopra. A urmat prezentarea din 23 iunie, la Libreria Zanaboni din Torino.

„Cartea s-a născut în primul rând din pasiunea scrisului, dar şi din dorinţa de a lăsa ceva în urma mea. Am scris-o gândindu-mă la copii, care sunt bucuria noastră. Văzându-i minunându-se în timp ce ascultă o poveste, observând zâmbetele lor gingaşe, cel mai mare dar pe care ni-l pot oferi.

Volumul cuprinde 15 poveşti ilustrate, care se adresează atât celor mici, cât şi celor mari: Cuore di Vipera (Inimă de viperă), Tremani (Treimâini), La madre del Sole e Allodola (Mama Soarelui şi Ciocârlia), Il volto del piccolo grande uomo (Chipul micului mare om), La principessa Lacrima e la strega (Prinţesa Lacrima şi vrăjitoarea), La mendicante (Cerşetoarea), I dieci alberi (Cei zece copaci), Gina Eugina, Marusia, Il saggio coniglietto (Iepuraşul înţelept), La libellula millantatrice (Libelula lăudăroasă), La terra dei diavoli (Tărâmul diavolilor), Glabro e il bastone del re (Spânul şi bastonul regelui), La sarta e l’occhio di gatto (Croitoreasa şi ochiul de pisică), Fienile (Fânarul).”

• Master în „Civilizaţie italiană şi cultură europeană”, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara

Programa de studii a masterului în „Civilizaţie italiană şi cultură europeană” din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara poate fi consultată pe site-ul Universităţii de Vest din Timişoara.

Monica Joiţa: „Torino 2012. Un moment radical pentru literatura română în Italia”

Monica Joiţa, director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, coordonează îndeaproape participarea din acest an a României, ca țară invitată de onoare, alături de Spania, la cea de a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, care va avea loc între 10 şi 14 mai 2012. Interviul publicat pe site-ul Orizonturi culturale italo-române, în avanpremiera acestui eveniment de excepţie propune o perspectivă complexă şi aprofundată asupra strategiei elaborate pentru organizarea participării României la cea mai importantă manifestare de acest fel din Italia, dar şi asupra motivaţiilor şi obiectivelor care vizează „transformarea acestei ediţii într-un moment radical pentru prezenţa, respectiv promovarea culturii şi literaturii române în Italia”.

– Anul acesta marchează un eveniment special: România este invitată de onoare la ediţia din 2012 a Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Cum s-a ajuns la această invitaţie de onoare şi ce reprezintă ea pentru România?

– Acest statut – deopotrivă onorant şi angajant – este rezultatul unor demersuri multiple, constante şi pe mai multe fronturi, pe care Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia le-a iniţiat în anul 2009. Vorbim practic despre o candidatură, care a fost atent urmărită şi evaluată timp de trei ani, spre deosebire de ţările invitate de onoare la ultimele ediţii ale Salonului, cărora le-a fost adresată onoranta invitaţie. Această deosebire – şi de fond, şi de nuanţă – cred că ar merita discutată pe larg, cu altă ocazie, întrucât cumulează simbolic aspectele practice, actuale ale imaginii culturale a României în Italia.

Mai mult, să nu uităm că, din 2009 până acum, contextul general din Italia nu a fost unul favorabil ţării noastre, de aceea acceptarea oficială a candidaturii României, în septembrie 2011, a reprezentat pentru noi, ca organizatori, deopotrivă un succes, dar şi un formidabil angajament. Şi l-au asumat însă de la bun început atât Centrul Naţional al Cărţii, partenerul nostru de nădejde de la fiecare ediţie a Salonului, cât şi catedra de italiană a Universităţii Bucureşti şi AIR (Asociaţia Italiană a Româniştilor/Associazione Italiana di Romenistica), cu care am colaborat în pregătirea acestei ediţii speciale.

Vă mărturisesc că, pentru noi, acest angajament a căpătat de câteva luni şi sensul unei provocări, al unei competiţii constructive: fiind vorba de o ediţie rotundă (a XXV-a) a Salonului, organizatorii au anunţat la finele anului trecut că o vor celebra prin prezenţa a două ţări cu statutul de invitat de onoare, astfel încât ţara cu care ne vom măsura „forţele” culturale şi mai ales literare este Spania. Cred deci că apropiatul „duel” literar România-Spania merită să fie observat cu atenţie şi v-aş propune să facem un bilanţ după terminarea Salonului.

Citește integral interviul pe Orizonturi culturale italo-române.

Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin

Orizonturi culturale italo-române

Proiectul editorial bilingv Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române a fost iniţiat în noiembrie 2010 de doamna Afrodita Carmen Cionchin, italienistă, românistă şi traducătoare, cercetătoare şi profesoară, membră în Asociaţia Italiană de Românistică şi a Societăţii de Studii Române „Miron Costin” de la Universitatea din Padova. Din decembrie 2011 a creat şi conduce revista bilingvă online Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române, ale cărei semnificaţii şi intenţii sunt prezentate în editorialul primului număr, din care reproducem câteva pasaje semnificative pentru înţelegerea rolului şi rostului acestei noi apariţii online:

„Începutul unei noi întreprinderi editoriale este, prin natura sa, o expresie de vitalitate şi deopotrivă o promisiune, întrucât se naşte într-un context uman şi profesional menit să contribuie la promovarea cunoaşterii şi a comunicării. Acesta este şi cazul revistei bilingve Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni, care vede lumina zilei într-un moment în care viitorul societăţii noastre depinde mai mult ca niciodată de potenţialităţile dialogului constructiv între culturi. Sfera noastră de activitate priveşte raporturile culturale dintre Italia şi România, două ţări care au încă multe de descoperit una despre cealaltă – dincolo de stereotipuri, locuri comune, interese economice legitime, însă limitative dacă nu sunt animate şi în plan cultural. Avem convingerea că matricea latină şi apartenenţa europeană comună a României şi Italiei pot da rezultate de o excelentă valoare şi semnificaţie de care avem cu toţii nevoie pentru aprofundarea cunoaşterii reciproce şi a integrării.

Proiectul revistei porneşte de la aceste convingeri şi se bazează pe rezultatele pozitive ale unui an de experienţă. Din decembrie 2010, după cum mulţi dintre cititori ştiu, am publicat cu o cadenţă lunară contribuţiile a numeroşi colaboratori pe site-ul personal pe care l-am adaptat la forma de atunci a proiectului nostru editorial. Astăzi cunoaşte o altă configurare – inclusiv prin aportul Asociaţiei Orizonturi culturale italo-române – care se regăseşte în această revistă.

Punte între cele două culturi, publicaţia noastră online se adresează, cu o cadenţă lunară, publicului din Italia şi din România, prin cele două secţiuni lingvistice – distincte şi în acelaşi timp corelate – care propun interviuri, anchete, studii, prezenţe literare şi contribuţii ale oaspeţilor români şi italieni, cu un interes predilect pentru traducerea literară ca operă de mediere. Ediţia italiană reuneşte, aşadar, contribuţiile intelectualilor italieni interesaţi de cultura română (profesori ai catedrelor de limba şi literatura română din universităţile italiene, jurnalişti, istorici, traducători etc.), ale scriitorilor «migranţi» care îşi desfăşoară activitatea în Peninsulă, ale oamenilor de cultură în general care doresc să se apropie de cultura noastră. Ediţia română, la rândul ei, reuneşte contribuţiile intelectualilor români interesaţi de cultura italiană (profesori ai catedrelor de limba şi literatura italiană din universităţile româneşti, jurnalişti, istorici, traducători etc.), ca şi ale scriitorilor români din ţară şi din diaspora. O atenţie specială le este acordată italieniştilor români, pentru ca producţia lor să fie cunoscută nu numai în România ci şi în Italia.”

Din sumarul ediţiei în limba română pe luna februarie 2012 :

Luigi Cazzavillan şi comunitatea italiană din Bucureşti

Un italian la Bucureşti… o sintagmă care, parafrazând titlul unei producţii celebre din cinematografia italiană contemporană, filmul Un american la Roma, cu Alberto Sordi în rolul principal, poate aduce mai aproape de noi o lume şi un destin din trecutul raporturilor italo-române.” O excelentă monografie semnată de Ioan-Aurel Pop şi Ion Cârja şi dedicată personalităţii lui Luigi Cazzavillan (1852–1903), fondatorul ziarului „Universul” (1884) şi al Şcolii Italiene „Regina Margherita” din Bucureşti.

Eminescu şi literatura veche. Recitind Împărat şi proletar

„Pasiunea lui Eminescu, mărturisită de toţi cei care l-au cunoscut, pentru literatura veche a lăsat urme mult mai adânci în scrierile sale decât se întrevede la o lectură iniţială.” Plecând de la această premisă, profesorul Alin Mihai Gherman ilustrează felul în care „limba vechilor texte primeşte în perspectiva lui Eminescu o valoare simbolică, de păstrătoare a unui mod de gândire în care simbolul şi metafora ocupau un loc central, oferind germeni ai unei înnoiri a limbajului poetic convenţional contemporan.”

Paulo Freire, o pedagogie de interes pentru Italia şi România

În 2010 a fost publicat, la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, volumul Paulo Freire: viaţa şi opera: pentru o pedagogie a dialogului, rezultatul traducerii şi adaptării în limba română a cărţii Narrando Paulo Freire. Per una pedagogia del dialogo, scrisă în limba italiană de profesorul Paolo Vittoria. Autorii traducerii sunt Daniel Mara şi Cosmina Diana Păvăluc. Cartea este un interesant itinerar în spaţiu şi timp, care dă viaţă gândirii şi experienţelor celebrului pedagog brazilian.

Scriitura „migrantă” din Italia. Creionul roşu de Ingrid Beatrice Coman

„Doamna m-a pus să desenez. Mi-a spus: fă o familie, Lili, aşa cum o vezi tu. Şi eu am mâzgălit oameni mulţi care mergeau în toate direcţiile, de parcă ar fi vrut s-o şteargă de pe foaia mea. Apoi am luat creionul roşu şi i-am unit pe toţi şi doamna m-a-ntrebat ce-i aia şi eu i-am zis: e dragostea care-i ţine împreună şi le leagă inimile una de alta, oriunde ar fi. Asta e familia. Doamna a zâmbit şi mi-a spus că e cea mai frumoasă definiţie pe care a auzit-o vreodată.” Din scriitura „migrantă” din Italia, o emoţionantă povestire semnată de Ingrid Beatrice Coman.

„Pentru că Dumnezeu nu putea fi peste tot, el a inventat-o pe mama”

Dumnezeul meu era muritor: o evocare a figurii materne impresionantă prin intensitatea ei genuină, în nota specifică Marianei Codruţ. „M-am culpabilizat de multe ori pentru viziunea asta, a mamei ca ne-om, în fond plină de cruzime – mărturiseşte autoarea. Însă, când am aflat proverbul evreiesc, de o rară frumuseţe, Pentru că Dumnezeu nu putea fi peste tot, el a inventat-o pe mama, în care eu am «citit» înrudirea directă a ei cu divinitatea, m-am gândit că e un lucru pe care-l trăiesc poate toţi. Aproape o fatalitate, deci. Şi m-am resemnat.” (Fragment din volumul Românul imparțial, Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2011).

Povestea unui poem premiat în Italia

Poemul Improvizaţii pe cifraj armonic. In memoriam Igor Stravinsky de Constantin Severin a fost premiat la ediţia 2011 a concursului internaţional de poezie din cadrul Bienalei de Pictură, Sculptură, Fotografie şi Poezie „Messina Città d’Arte”, fondată de artistul vizual şi scriitorul Biagio Cardia, cu următoarea motivaţie: „O serie de drumuri simbolice, dintr-un tărâm atât imaginar cât şi real, în care urmele trecutului sunt amestecate cu cele materiale ale lumii contemporane, desenează şi dezvoltă un scenariu de momente luminoase şi întunecate, ca într-o dramă muzicală.”

Renaşte în fiecare zi: o carte „altfel”

Renaşte în fiecare zi, o carte scrisă de Doina Moţ şi Constanţa Marcu, este dedicată femeilor zilelor noastre, aflate în toate anotimpurile vârstei. Scrisă sub forma unui dialog atipic, reprezintă, în primul rând, o pledoarie pentru mişcare, pentru frumuseţe şi încredere în sine. În al doilea rând, pătrunzând adânc în fascinanta lume a femeilor, tratează relaţia dintre trup şi suflet, în perpetua căutare a secretului eternei tinereţi.