„Aici Radio!” – un serial eveniment de istorie orală

Aici Radio! afis2

Agenţia de presă Rador propune Aici Radio!, un serial eveniment, bazat pe pagini necunoscute din istoria mass-media, existent din 1 octombrie pe www.rador.ro. Continuă lectura „„Aici Radio!” – un serial eveniment de istorie orală”

Sir Nicholas George Winton, eroul care a salvat 669 de copii, a încetat din viață

Nicholas Winton a incetat din viata

corespondenta rubrica liber sa spunMiercuri, 1 iulie 2015, a încetat din viață, la vârsta de 106 ani, Sir Nicholas George Winton, laureat al Ordinului „Leul Alb”, omul care în 1939 a salvat 669 de copii evrei, organizând plecarea lor de la Praga în Marea Britanie. Continuă lectura „Sir Nicholas George Winton, eroul care a salvat 669 de copii, a încetat din viață”

70 de ani de la moartea lui Antoine de Saint-Exupéry

antoine-de-saint-exupery

calendar70 de ani au trecut de la dispariția lui Antoine de Saint-Exupéry, celebrul pilot aflat într-o misiune de recunoaștere deasupra Mării Mediterane.

Era 31 iulie 1944…

Împlinise 44 de ani…

Romancier și poet, aviator și jurnalist de front, Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la Lyon, la 29 iunie 1900, în nobila familie a contelui Jean-Marc de Saint-Exupéry, inspector în asigurări, care dispărea tragic într-un accident de tren.

Copilul Tonio, cum îl alintau în familie, avea doar patru ani.

O stradă din Fribourg-ul helvet îi poartă numele pentru că aici a studiat la vârsta de 11-12 ani.

Despre destinul fabulos și despre moartea sa, considerată încă misterioasă, s-au scris multe cărți.

antoine-saint-exupery-annie-musca

Antoine de Saint-Exupéry

Experiența de aviator, întâmplările la limită, meditația asupra vieții pornind de la riscurile profesiei, sentimentul de singurătate pe care ți-l poate da zborul la mare înălțime sunt vizibile în primele romane ale scriitorului, Courier Sud (Curierul de Sud, 1929) și Vol de nuit (Zbor de noapte, Premiul Femina, 1931). Citadela, carte publicată postum, în 1948, cuprinde însemnările autorului din timpul războiului, într-o proză la rândul ei de remarcabilă valoare artistică.

scrritori secolul XX saint exupery micul prinț

Dar, desigur, popularitatea i-a adus-o romanul publicat în 1943. Le Petit Prince (Micul prinț, 1943) de Antoine de Saint-Exupéry este cartea cea mai citită și răspândită în lume, tradusă în aproximativ 110 limbi. „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor”, spune Saint-Exupéry.

În 1994, Teatrul Național Radiofonic prezenta celebra povestire ascultătorilor, prin vocea inimitabilă a lui Florian Pittiș. Acest spectacol pentru copii, dramatizare de Mioara Târzioru, în regia lui Cristian Pepino, i-a avut în distribuție și pe Mariana Zaharia, Şerban Cellea, Boris Petroff, Candid Stoica, Sibilla Oarcea şi pe copiii: Tudor Emanuel Fertig şi Florin Burlacu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Simona Tudor. Regia tehnică: Vasile Manta. Producător: Irina Soare.

Annie Muscă

Ascultă

„Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry

figuri celebre antoine de saint exupery

casa natala saint exupery

Casa natală a lui Saint-Exupéry, Lyon

aviatori celebri

in memoriam antoine de saint exupery

Încotro-i ţara, domnule sublocotenent?

descantec-de-primavara 

100 de ani de la naşterea acad. Marcu Botzan (30 martie 1913–8 martie 2011)

„Faceţi, Vă rog, efortul de a mai coborî din sferele înalte

ale unui Cioran sau ale altuia ca el, pentru a afla că umanitate –

pe româneşte omenie – se găseşte şi mult mai jos, şi – poate – mai autentică.”

Marcu Botzan

calendar„E de o vârstă cu piramidele naturale din Tibet şi Alpi şi cu catacombele din care izvorăşte de sute de mii de ani poteca de fir de argint a Oceanului, ce nici nu scade, nici nu sporeşte.” Aşa cuvânta pe la începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1928, poetul român Tudor Arghezi despre fascinantul scriitor „polar” Henrik Ibsen. Aproape că la fel am fi tentaţi să spunem şi noi astăzi, în luna martie a începutului de veac XXI, despre academicianul Marcu Botzan, un creator al perfecţiunii profesional-umane şi un adept al multidisciplinarităţii, pe care eu l-aş poziţiona categoric lângă acei semizei ai spiritului omenesc, unde sculpturalitatea cuvântului aşezat între forţa ascuţită a raţiunii şi delicateţea rară a spiritului interior i se citeau nu numai între filele multelor sale cărţi scrise de-a lungul timpului, ci şi pe frumuseţea chipului său plin de lumină, demnitate şi modestie. Coordonatele de care stă agăţat destinul acestei personalităţi de tip renascentist, din păcate nu atât de cunoscută la nivel naţional pentru meritele sale diverse, se înscriu în perimetrul unei adimensionalităţi specifice numai familiei sufletelor rare şi tari.

Traseul biografic al vieţii unui om se conturează, uneori, tăcut, ca o litanie creştină, alteori,acad marcu botzan extrem de agitat, asemeni unei mări turbate ce plesneşte cu duşmănie ţărmul, sau, de ce nu, plat şi confuz, întocmai ca o apă tulbure şi stătută a destinului său lumesc. Parcursul existențial al celui ce a fost până mai ieri academicianul Marcu Botzan aparţine, indubitabil, primei categorii. Născut la Craiova în primăvara anului 1913, Marcu Botzan şi-a petrecut copilăria în praful uliţelor Podarilor Doljului, alături de ceilalţi copii ai satului – fapt care va deveni peste ani fundamentul literar al volumului de versuri Cântece şi descântece pentru un sat de altădată (1997) –, pentru ca mai apoi să urmeze Liceul „Carol I” din Craiova, cursurile Facultăţii de Agronomie din Bucureşti între anii 1931 şi 1936 şi, ulterior, pe cele ale Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic din același oraș. A doua mare conflagraţie mondială a constituit însă un moment de răscruce în viaţa lui Marcu Botzan, cel care a străbătut un capitol unic de viaţă pe întinderea iată, aproape a unui secol, războiul transformând tânărul idealist din anii ’40 în modelul de echilibru uman şi intelectual de mai târziu, veritabila parabolă reuşită, de astă dată, a propriei sale vieţi miraculos ţesute de Dumnezeu Tatăl. Trebuie amintit în acest cadru contextual faptul că ampla activitate profesională a viitorului academician Marcu Botzan în domeniul complex al îmbunătăţirilor funciare se poate spune că s-a desfăşurat, aşadar, după ce acesta va fi traversat cu greu ambele fronturi, cel din Est şi cel din Vest, de la Odesa la Stalingrad şi, mai apoi, din ţară până la Budapesta.

adam baltatu ulita de sat

Adam Bălțatu, Uliță de sat

Lui Marcu Botzan, primii paşi în cercetarea ştiinţifică i-au fost îndrumaţi de către Gh. Ionescu-Şişesti, cea mai de seamă personalitate a agriculturii româneşti a secolului al XX-lea, iar din anul 1966, atunci când se înfiinţează în Bucureşti primul Institut de Cercetări de Îmbunătăţiri Funciare şi Pedologice, devine directorul său, în această calitate fiind un manager cu o gândire modernă, înfiinţând, astfel, toate secţiile şi laboratoarele instituţiei şi creând, de asemeni, numeroase câmpuri experimentale la nivel naţional. Prin cercetările iniţiate şi coordonate de către academicianul şi profesorul Marcu Botzan, s-au rezolvat în timp multe probleme de fond ale îmbunătăţirilor funciare, nesoluţionate până atunci şi legate de consumul de apă al plantelor în diverse condiţii pedoclimatice din ţară, dar şi de calculul normei de udare ori de bilanţul apei în sol, motive mai mult decât întemeiate pentru ca Marcu Botzan să fi fost ales membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice încă din momentul înfiinţării acesteia, iar din anul 1993 să devină şi membru titular al Academiei Române.

De la publicaţii în domeniul îmbunătăţirilor funciare, precum: Problemele de irigații si desecări ale Campiei Bărăganului (lucrare premiată de Academia Română în anul 1959 şi recunoscută şi pe plan internaţional); Culturi irigate, editată în trei ediţii consecutive, carte ce constituie baza de studiu a inginerilor şi a tehnicienilor de îmbunătăţiri funciare (Marcu Botzan obţine şi pentru aceasta lucrare un alt premiu al Academiei Române, ceea ce reprezintă o excepţie de la regulă în acest sens, ştiut fiind faptul că forul academic respectiv acordă unui autor doar un singur premiu pe parcursul întregii sale activităţi ştiinţifice); Bilanţul apei în solurile irigate (teza sa de doctorat); Verificarea hidroameliorativă a Luncii Dunării româneşti şi a Deltei, la lucrări care abordează şi alte teme conexe acestui domeniu ştiinţific deosebit de vast, cum ar fi: Apele în viaţa poporului român, Hidronimie românească sau botezul apelor, Corectarea mediului şi umanizarea naturii, Zeu şi fluviu Dunărea, Drumuri de apă, Începuturile hidrotehnicii pe teritoriul României, Mediu şi vieţuire în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, academicianul Marcu Botzan realizează o incursiune științifică cu uşurinţa pe care ţi-o dă capacitatea cognitivă personală de a vedea dincolo de ceea ce se vede şi de a desluşi codurile realităţii înconjurătoare din toate unghiurile şi laturile ei fragile şi complicate deopotrivă. Sunt titluri care fac din Marcu Botzan o personalitate demnă de orice aulă academică internaţională. Lor li se adaugă cărțile de literatură: Cântece şi descântece pentru un sat de altădată, Baladă pentru Calea Soarelui, Încotro-i ţara, domnule sublocotenent? ori Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius. Despre literatura lui Marcu Botzan, academicianul Eugen Simion scria: „După o viaţă de activitate ştiinţifică cu numeroase publicaţii în domeniu, acad. Marcu Botzan abordează – de câţiva ani – şi beletristica. Cu originalitate şi căldură umană.” Şi fără contrafaceri, fără prefăcătorie, am adăuga noi, din simplul motiv expus de el însuşi în anul 1955, şi anume acela că „numai adevărul îţi poate dezvălui curata, neprefăcuta omenie”.

dunare

Puţini ştiu că Marcu Botzan, această personalitate uriașă a culturii şi a ştiinţei româneşti, în domeniul îmbunătăţirilor funciare, era fiinţa umană care încă lăcrima, în 2005, la amintirile tulburi legate de coşmarul halucinant al destinului său şi intitulat simplu de către istorici „al doilea Război Mondial”. Marcu Botzan te reînvăţa să trăieşti exemplar emoţia curată şi mistica sa aparte. Dar şi mai puţini cunosc faptul că sculpta, iar fiecare dintre piesele create îşi ducea pe umeri geneza ei singulară. Având marele privilegiu de a cunoaşte acest punct de lumină a spiritului românesc şi universal cu doar câţiva ani în urmă, în liniştea casei sale din Piaţa Dorobanţi, cu prilejul aniversării a 92 de ani, întâlnire magică pentru mine datorată inginerului Nicolae Moraru, un alt specialist de marcă al aceluiaşi domeniu vast al îmbunătăţirilor funciare, am fost luată de mână, dusă până în camera alăturată, unde domnul academician îşi ţinea sculpturile. Acolo, pe îndelete, Marcu Botzan mi-a dezvăluit identitatea, sufletul fiecărei lucrări în parte. Nu le orânduise un traseu specific în posteritate, dar eu una mi-aş dori foarte mult ca toate aceste unicate ale academicianului Marcu Botzan, inclusiv picturile deosebite ale soţiei sale, să aibă un drum al lor firesc spre o sală de expoziţie ori spre incinta Academiei Române, al cărei membru era. E păcat ca această latură a creației sale, pe care nu şi-o dezvăluise deloc, din câte mi-a spus, să rămână în continuare necunoscută şi după dispariţia sa fizică dintre noi.

grau-de-baragan

La un moment dat, cel care a fost până pe data de 8 martie a anului 2011 academicianul Marcu Botzan scria cam aşa: „Faceţi, Vă rog, efortul de a mai coborî din sferele înalte ale unui Cioran, sau ale altuia ca el, pentru a afla că umanitate – pe româneşte omenie – se găseşte şi mult mai jos, şi – poate – mai autentică.” O invitaţie, iată, făcută posterităţii cu o delicateţe superioară sui-generis în cartea sa intitulată Încotro-i ţara, domnule sublocotenent?. Îi pot spune acum identificatorului cele trei tipuri de hazard manifestate în timp în mod individual ori prin suprapunere fenomenologică pe teritoriul ţării noastre – şi este vorba aici despre hazardul climatic, cel geomorfologic şi cel hidrologic –, că noi, cei de acum, suntem siliţi să coborâm, din nefericire, zilnic câte o altă treaptă existenţială spre întuneric, rareori mai fiind învredniciţi de către divinitate cu nădejdea de a găsi în sufletele mute de lângă noi bucuria luminii christice.

lunca dunarii

Faptul că Marcu Botzan a devenit acum parte a eternităţii divine ne face să ne amintim de spovedania lui din faţa erorilor flagrante ale războiului trăit din plin: „…am putut constata că o bucăţică de război este un mare şi unic prilej de a privi mai de aproape omul, această ciudată lighioană, cu neomenia dar şi cu omenia sa, la fel de mari, răsplătindu-se una prin cealaltă.” Iar dacă traiectul vieţii sale a cuprins în el latura modestiei şi rarisima textură a demnităţii umane specifice numai spiritelor superioare, atunci putem închide spaţiul acesta destinic circular al celui ce a fost acad. Marcu Botzan sub auspiciile generoase ale câtorva versuri aşezate într-una din scrierile lui, Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius, singurele, de altfel, rămase de la împăratul Hadrian şi prinse în mult discutata Historia Augusta:

„Sufleţel blând şi rătăcitor

oaspe şi prieten al corpului

vei pleca acum în locuri

palide, uscate şi pustii

şi nu vei mai face glume ca de obicei!”

Magdalena Albu

„Duios Anastasia trecea”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

Joi, 18 octombrie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic va difuza spectacolul Duios Anastasia trecea, dramatizare de Puşa Roth după nuvela lui D. R. Popescu, în regia lui Cristian Munteanu. Din distribuţie fac parte: Virginia Mirea, în rolul învăţătoarei Anastasia, Mircea Albulescu (Costaiche), Alexandru Jitea (Emil), Oana Ştefănescu (Cătărina şi Prima femeie), Julieta Strâmbeanu (A doua femeie), Ioana Chelaru (A treia femeie), Ioana Calotă (Anastasia copil). Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. La vioară: Marian Grigore. Efecte percuţie: Lucian Maxim. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru şi Marilena Barabaş. Înregistrarea a fost difuzată în premieră în 19 decembrie 2004.

Spectacolul va fi difuzat în reluare sâmbătă 20 octombrie 2011, la ora 13.15, la Radio România Internațional.

Publicată în 1967 la Editura Tineretului, nuvela Duios Anastasia trecea este, fără îndoială, una dintre capodoperele prozei românești. Pornind de la o faptă reală petrecută în timpul celui de-al doilea război mondial, D. R. Popescu imaginează un spațiu la limita dintre real și fabulos, construind o intrigă în care se poate descifra, la rigoare, mitul Antigonei. De altfel, începând cu primele cronici din 1967–1968, această idee a devenit curentă la cei mai mulți critici. Vladimir Streinu titra chiar așa, O Antigonă locală, articolul publicat în „Luceafărul” (nr. 12, 23 martie 1968), în care remarca faptul că „însuși unghiul de patetism, intim, rural și dunărean, care dă sens vieții și morții Anastasiei, ajunge să cuprindă între laturile lui, prelungite în istorie, situația tragică de la curtea lui Creon, tiranul Thebei.” Anastasia, tânăra învățătoare dintr-un sat din Mehedinți, pe malul Dunării, ar fi așadar o Antigonă adaptată la spațiul autohton, nu mai puțin încărcat de elemente fabuloase, tributar unui fond tradițional străvechi, care dictează psihologia, comportamentul dar și ritmul secret al naturii. Primarul Costaiche este un Creon modern, dar duplicitar, fără a fi ferit de frământări și cu un gust oarecum bizar pentru scatologic. „…tirania – scrie Vladimir Streinu – este o boală ciclotimică a istoriei, care, până să dispară de la sine, fără medici, ca o ciumă de ev mediu, urmărește oriunde se declară și oricând să suprime mișcările conștiinței la realități, fără de care omul nu mai este om. Antic sau modern, despot sau dictator, tiranul visează să interzică roitul albinelor, migrația păsărilor, rotirea anotimpurilor și toate străvechile rânduieli ale sufletului omenesc, pentru care obscura învățătoare Anastasia, ca și Antigona, moare ca să le reafirme.”

Satul de graniță este ocupat de nemți, oamenii se retrag în casă, frica s-a instalat, semnele sunt nefavorabile. Peste tot e un „întuneric de cimitir, rece și stătut”. Iapa lui Chifă „geme în bătătură” și „plesnește” când fată, „cum mai crăpaseră și altele, rămânând pe pământ late.” Acest amănunt este reținut în monologul Anastasiei, cu care începe spectacolul radiofonic. Noaptea, partizanii sârbi trec Dunărea înot. Diversiunile sunt de natură să amplifice sentimentul apăsător, pericolele pândesc de pretutindeni. Un partizan împușcat de nemți este lăsat ostentativ să putrezească în mijlocul satului, la o răscruce. Singura care are curajul considerat „nebunesc” de a-l înmormânta creștinește este Anastasia. Lașitatea s-a instalat și ea odată cu spaima și Anastasia încalcă interdicția în miezul zilei. Bocetul ei, obligatoriu pentru a respecta obiceiul străvechi, are valențe de tragedie antică, în ciuda elementelor specifice ritualului țărănesc pe care apasă prozatorul. Tensiunea psihologică dintre Anastasia și Costaiche, aflat permanent într-o stare de pândă cinică și încercând să o umilească prin fiecare detaliu adus în discuție, devine axa construcției în dramatizarea Pușei Roth – o dramatizare considerată perfectă de critici, după audiția spectacolului.

Regizorul Cristian Munteanu a urmat până la cea mai fină nuanță sugestiile atât de bogate ale dialogurilor, imaginând un spațiu care are trimitere subtilă la mitul antic, dar păstrează autenticitatea și culoarea locală din nuvela dramatizată, refăcând cu migală atmosfera. Astfel, de efect sunt grupul femeilor, cu funcție asemănătoare cu cea a corului din tragedia antică, folosirea unei voci distincte pentru Anastasia copil, trimiterile la fabulosul autohton prin personajul Cătărina, voce interioară a Anastasiei. Finalul de un grotesc tragic, cu atât mai terifiant, al nuvelei (Anastasia moare prăbușindu-se într-o privată, conform planului diabolic al primarului) redă, compozițional, în spectacolul radiofonic, această teribilă confruntare între gestul sublim, înălțător și efortul abject de a-l macula cu orice preț.

Virginia Mirea face un rol memorabil în Duios Anastasia trecea prin gradarea tensiunii, trecerea de la o stare la alta, nuanțele bogate, care merg de la energia copleșitoare și forța cu care îl înfruntă pe Costaiche la revoltă, de la interiorizarea din pasajul fantast la expresivitatea dramatică din bocetul atât de natural de la căpătâiul mortului, în care se întâlnesc sugestii folclorice specifice zonei mehedințene. Cinic, flegmatic, făcând simțită duplicitatea prin inflexiunile vocii și schimbând abil registrele, Mircea Albulescu portretizează admirabil personajul Costaiche.

Difuzată frecvent de-a lungul anilor care au trecut de la premieră, Duios Anastasia trecea a fost primită cu entuziasm de la prima ei audiție, organizată cu câteva zile înaintea difuzării pe post. A fost, atunci, un veritabil eveniment organizat la Centrul de de Presă al Radiodifuziunii, cu o participare impresionantă, care a întrecut așteptările noastre, ale organizatorilor. Erau în acea zi de decembrie peste 160 de persoane la Centrul de Presă, spațiul devenise neîncăpător, iar comentariile de după audiție, la care D. R. Popescu a făcut destăinuiri referitoare la contextul în care a scris nuvela, au punctat cu multă aplicație trăsăturile particulare ale acestui spectacol radiofonic.

Costin Tuchilă

Lansare de carte: „Spre război” de Dan Lucinescu

Scriitorul şi fostul deţinut politic Dan Lucinescu lansează joi, 2 august 2012, ora 18.00, a Uniunea Scriitorilor din România (Calea Victoriei nr. 115), ediţia a II-a a cărţii Spre război din ciclul Vitralii. La lansare vor fi prezenţi criticul de teatru şi film Rodica Smaranda Vulcănescu şi scriitorul Radu Cârneci, transmite Agenția Romanian Global News.

Cel De-al Doilea Război Mondial a fost cel mai deosebit din istoria omenirii, de aceea scriitorul Dan Lucinescu nu a ezitat să scrie despre acest subiect. În carte sunt prezentate preliminariile declanşării celui De-al Doilea mare război din istorie. România a fost implicată din plin, iar Basarabia a fost ocupată de Rusia.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin Pârvu.

A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împărtăşită în documentarul Lupta și jertfa lui Dan Lucinescu: http://www.youtube.com/watch?v=YeT154DQXTw şi în documentarul Demascarea: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/Demascarea.-Film-despre-ac%C5%A3iunea-violent%C4%83-de-la-Pite%C5%9Fti-1949-1951.html.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Suedia, Dan Lucinescu este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim ciclul Vitralii: Depăşirea condiţiei umane, Destine, Aspiraţii, Ștefan cel Mare şi Sfânt, Jertfa şi Părintele Arsenie Boca – un Sfânt al zilelor noastre.

Organizatorul evenimentului, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca, s-a născut din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie. Printre obiectivele propuse se numără promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine, cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale, contribuţia efectivă la formarea culturală şi spirituală a noilor generaţii.

 

A Lexicon of Allusions and Motifs in „Finnegans Wake”

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român anunță publicarea ediției online a volumului A Lexicon of Allusions and Motifs in „Finnegans Wake”, redactat de C. George Sandulescu.

Prin publicarea acestui volum, Contemporary Literature Press susține că, în mai multe privințe, Finnegans Wake de James Joyce este cea din urmă mare carte pe care civilizația europeană a produs-o și a publicat-o chiar în 1939, cu șase luni înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial.

Anticipând că în perioada postbelică Imaginea va înlocui puțin câte puțin Cuvântul, James Joyce își concentrează întreaga atenție atât asupra Cuvântului ca obiect al studiului limbilor în sine, cât și asupra cuvintelor așa cum există ele în literatura propriu-zisă.

După ce seria „Joyce Lexicography” s-a ocupat de România, Germania și Scandinavia din punct de vedere strict lingvistic, a venit momentul să se îndrepte și către literatură și să deschidă acest drum spre ceea ce am putea numi Lexicografie Literară.

În Aluzie, Joyce include de fapt toată literatura europeană: mult, foarte mult Shakespeare, apoi Cervantes, Rabelais, Lewis Carroll, dar mai ales Dante cu Divina Comedie – cartea de căpătâi a lui Joyce, ca și a celor doi mari susținători ai lui întru literatură, Ezra Pound și T. S. Eliot.

Volumul pe care îl publicăm acum este o dovadă indirectă că pentru Joyce ideea de Weltliteratur are aceeași importanță ca și cuvintele limbilor europene, incluzând aici și Biblia și pe Dickens. Toate numele și toate acele motifs folosite de Joyce se regăsesc în listele din acest volum.

Vă dorim lectură plăcută! pentru tot ce a scris Joyce și pentru tot ce au scris ceilalți de care vorbește Joyce. Scrierile lui sunt o invitație la lectura întregii literaturi. Finnegans Wake este modul lui James Joyce de a afirma că limba și literatura formează un tot de nedespărțit.

Volumul A Lexicon of Allusions and Motifs in „Finnegans Wake”, redactat de C. George Sandulescu, se lansează oficial sâmbătă 11 februarie 2012, dar el poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/G.Sandulescu-Lexicon-of-Allusions-and-Motifs-in-FW.html 

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul http://www.editura.mttlc.ro/. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidiavianu@yahoo.com.

Lidia Vianu