Eveniment: Pianista Ilinca Dumitrescu va primi Premiul de Excelență

Pe 29 august 2012, la ora 12.00, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali „Mihail Jora” şi Asociaţia Euro CulturArt o sărbătoresc pe pianista Ilinca Dumitrescu, la cei 60 de ani de viaţă creatoare. Cu acest prilej, Ilinca Dumitrescu va primi Premiul de Excelenţă, o distincţie instituită în acest an, care marchează excelenţa unei cariere în cultura română contemporană. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București.

Despre biografia şi opera muzicală şi culturală a sărbătoritei vor vorbi Mireille Rădoi, Grigore Constantinescu şi Dan Mircea Cipariu.

Premiul de excelenţă ce i se oferă cu acest prilej pianistei Ilinca Dumitrescu este o lucrare semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. În cadrul ceremoniei va fi prezentat un film dedicat Ilincăi Dumitrescu, iar Biblioteca Centrală Universitară va deschide cu acest prilej o expoziţie de carte şi manuscrise muzicale.

„Ne-am gândit să instituim anual şi un premiu pentru excelenţa unei cariere în cultura română contemporană. Suntem bucuroşi să-i acordăm primul nostru premiu de excelenţă doamnei Ilinca Dumitrescu, o mare pianistă care a concertat în oraşe din cinci continente, 40 de ţări, 33 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte”, a declarat Dan Mircea Cipariu, iniţiatorul evenimentului şi cel care conduce Asociaţia Euro CulturArt, organizator al manifestării.

Nume de prestigiu al artei interpretative româneşti, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu și-a început studiile la Bucureşti, printre profesorii săi numărându-se Cella Delavrancea şi Mihail Jora. Este absolventă, cu distincţia maximă „Diploma de Merit” (1978), a Conservatorului de Stat „P. I. Ceaikovski” din Moscova, la clasa celebrilor maeştri Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier.

Repertoriul său include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo (printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Messiaen, George Enescu, Paul Constantinescu ș.a.), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din secolele XX–XXI.

Deţine o discografie semnificativă, în România şi S.U.A, cu lucrări de Scarlatti (cele 14 Sonate au fost considerate în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New Yok, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu, Murray Perahia, Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, cf. articolului Cele mai bune albume ale anului, în „Journal de Genève”, 19 iulie 1986), Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu ş.a.

A predat master-classes în Cehia, S.U.A, Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaezia. Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la numeroase şi prestigioase festivaluri internaţionale, unele patronate de Lord Yehudi Menuhin.

Este deţinătoare a multe distincţii, printre care amintim: Premiul Academiei Române (1995), Premiul revistei „Actualitatea muzicală” din Bucureşti pentru activitatea muzicală internaţională (premiul Meridianele Muzicii), Premiul Institutului Cultural Român (2003), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), distincţia „Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana” (2005), acordată de către Preşedintele Republicii Italiene. În 1984, a primit Premiul Criticii Muzicale Române pentru ciclul de recitaluri „Decenii contemporane”. În 1998, în urma turneului de concerte, Ministerul Culturii şi Educaţiei din Bolivia îi conferă titlul şi diploma de Oaspete ilustru al culturii boliviene.

Ilinca Dumitrescu este membră a Senatului Academic la Accademia Internazionale d’Arte Moderna di Roma (1997).

Pe lângă cariera de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), Ilinca Dumitrescu este şi muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu calificativul maxim, „Summa cum laude”) şi pedagog. În 1995 a publicat primul volum Mihai Jora – studii și documente (București, Editura Muzicală).

Între anii 1994–2006, Ilinca Dumitrescu a fost director al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Din 2007 este Director – coordonator al Departamentului Muzical din Televiziunea „România de Mâine” şi realizator al emisiunii Amfiteatrul muzelor – Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi.

●„Personalitate artistică puternică şi originală…o autentică poetă a pianului.” („Muzica” , Bucureşti, 1986).

● „…Un mare succes pentru admirabila pianistă Ilinca Dumitrescu, strălucită reprezentantă a artei interpretative româneşti.” (Roma, 1999).

● „Ilinca Dumitrescu – o pianistă extraordinară.” „Publicul, vizibil emoţionat, a părăsit sala cu convingerea de a fi avut prilejul să cunoască o mare pianistă, care ştie să-şi desfăşoare toată elocinţa pianistică mereu în slujba muzicii” (Buenos Aires, 1998).

Costin Tuchilă

Recitaluri atrăgătoare în cadrul Festivalului Internaţional de Chitară

Muzica spaniolă şi tangoul sunt vedetele Festivalului Internaţional de Chitară. Aşa cum era de aşteptat, în cadrul festivalului dedicat chitarei clasice (spaniole) de la Sala Radio, muzica originară din Peninsula Iberică este nelipsită.

De la Asturia la Buenos Aires sau de la Castilia la Cordoba, pe ritmuri de rumba sau tango, recitalurile de la Sala Radio vă poartă, în acorduri de chitară, pe tărâmuri însorite.

În cadrul Festivalului Internaţional de Chitară care se desfăşoară în perioada 16–23 martie 2011 la Sala Radio au fost pregătite patru seri speciale de recitaluri susţinute de maeştrii chitarei din ţară şi de peste hotare.

Primul din această serie va avea loc astăzi, la ora 19.00 şi va fi susţinut de apreciatul chitarist spaniol Ricardo Gallén. Programul serii cuprinde lucrările Asturias (Leyenda) de I. Albéniz (Spania), Trei piese spaniole de J. Rodrigo (Argentina), Sonata de L. Brouwer (Cuba), Introducere şi capriccio, op.23 de G. Regondi (Italia) şi Suita în do minor, BWV 997 de J. S. Bach. Recital organizat cu sprijinul Institutului Cervantes din Bucureşti.

Sâmbătă 19 martie, de la ora 19.00, este rândul chitariştilor Stan Zamfirescu şi Costin Soare să poarte publicul într-o călătorie muzicală din Balcani până în Scoţia, pe ritmurile valsului şi mazurcii lui Chopin, dar şi al tangoului argentinian. Cei doi solişti – Zamfirescu şi Soare, acompaniat de Ion Bogdan Ştefănescu la flaut – propun publicului un program variat ce cuprinde, printre altele, Dor de casă şi Un vis în pădure de A. B. Mangore, Şase miniaturi balcanice de D. Bogdanović, Carnaval la Veneţia de F. Tarrega, Sonata în La major, KV 331 de W. A. Mozart şi Istoria Tangoului de A. Piazzolla.

Şase artişti de excepţie vor urca duminică 20 martie 2011, la ora 19.00, pe scena Sălii Radio, pentru a susţine un recital mai puţin obişnuit. În prima parte a serii, chitaristul Bogdan Mihăilescu va oferi publicului Sir John Smith, lui Almaine de I. J. Dowloand, Melodii castiliene de R. Sainz de la Maza, Capriciul nr. 24 de N. Paganini şi Fantezia Carioca de S. Assad.

În partea a doua, formaţia „Imago Mundi” aduce publicului farmecul orinetal prin compoziţiile lui Dimitrie Cantemir şi ale lui Hamamizâde Ismail Dede Efendi, precum şi cântece tradiţionale româneşti – Dans trac, Geampara, Dobrogeana, Cântec de leagăn.

Ultimul recital din cadrul Festivalului va avea loc marţi 22 martie 2011, de la ora 19.00 şi îi va avea ca protagonişti pe membrii formaţiei „Trio Zamfirescu”. Georgeta, Ionuţ şi Stan Zamfirescu vor interpreta Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră de Antonio Vivaldi, în transcripţie pentru chitare. Programul mai cuprinde: Introducere şi Fandango de Luigi Boccerini, fragmente din Carmen de Georges Bizet, Cordoba de Isaac Albeniz, Milonga şi rumba de Helena Poplijanova, Morea (aranjament) de Gipsy Kings, Nopţi în Boemia (aranjament) de A. de los Rios şi Libertango (aranjament) de Astor Piazzolla.

Programul complet al Festivalului Internaţional de Chitară poate fi găsit pe site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60–64) şi în reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.