Lansări de carte și recital de poezie

povestea alfabetului pusa roth lansare aiud

eveniment liber sa spunVineri, 17 mai 2013, la ora 17.00, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud vor fi lansate volumele: Dereticarea spațiului de Ligia Csiki (Editura Fundației Alfa, 2012), Povestea alfabetului de Pușa Roth (Editura Ars Longa, col. „Geppetto”, 2012), Ultima femeie de Ștefan Melancu (Editura Eikon, 2012). Cărțile vor fi prezentate de: prof. Despina Stanciu, prof. Ramona Rusu, prof. Oana Badea, bibliotecar Natalia Bardi, Ioan Hădărig, manager la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” și director artistic al Fundației Inter-Art Aiud. Lansările vor fi urmate de un recital de poezie susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud (clasele a V-a A și B), profesori coordonatori: Elena Boldor, Daciana Mihăilă. Manifestarea este organizată de ASTRA – Despărțământul „Ovidiu Hulea” Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Fundația Inter-Art Aiud, Primăria / Consiliul Local Aiud.

Volumul de versuri al Ligiei Csiki, Dereticarea spațiului a primit Premiul pentru poezie, pe anul 2012, al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România.

nicoleta bida surubaru grafica de carte pusa roth povestea alfabetului

Ilustrație de Nicoleta Bida-Șurubaru la Povestea alfabetului de Pușa Roth

Carte pentru copii, Povestea alfabetului de Pușa Roth este o ingenioasă „punere în scenă” a alfabetului limbii române, un mod foarte atrăgător de învățare prin poveste a literelor, devenite personaje, „actori” ai unor mici narațiuni care le fixează, cu multă finețe, fantezie și memorabil pentru cei mici, caracterul.

albert lynch portret de tanara

Albert Lynch, Portretul unei tinere femei, 1890

Ultima femeie de Ştefan Melancu este un roman de dragoste, „al cărui titlu este unul simbolic, într-o reprezentare a căderii adamice prin prisma cunoaşterii, dar şi, mai ales, a iubirii. O iubire înţeleasă ca experinţă ultimă, în sensul de esenţială, a existenţei umane. Alexi Kastor, eroul romanului, cu o biografie ale cărei rădăcini se pierd în spaţiul vechii Elade, penduleză între Alia şi Im, cele două femei ce-i marchează viaţa, încercând să înţeleagă nu doar sensul propriei existenţe, ci şi repere fundamentale ale vieţii în general: hazardul, alegerea, sinele şi înţelegerea Celuilalt, destinul, în cele din urmă, aşezat sub taine indescifrabile. Stilul alert, liric pe alocuri, intelectualizat şi reflexiv, susţin, la nivelul scriiturii, o mitologie personalizată, ale cărei reflexii sunt de urmărit în următoarele cărţi ale autorului.”

Costin Tuchilă

Voilà pourquoi j’aimais Rosine

ion minulescu strofe pentru toata lumea casa radio

Ion Minulescu, Strofe pentru toată lumea, la Editura Casa Radio

Cea mai veche înregistrare de poezie din România

eveniment liber sa spun„Guerlain a botezat parfumul Voilà pourquoi j’aimais Rosine”…se aude glasul lui Ion Minulescu rostindu-şi Romanţa Rozinei într-o uimitoare înregistrare din 1928, redată acum – pentru prima oară pe CD! – în albumul Strofe pentru toată lumea, apărut la Editura Casa Radio, în „Biblioteca de poezie românească”, seria „Colecţionarul de voci”.

De Ziua Îndrăgostiţilor, un dar pe care numai Editura Casa Radio vi-l poate face: 33 de poezii sub semnul „jocului iubirii”, marca inconfundabilă Ion Minulescu ce a asigurat fenomenala popularitate a poetului, într-o CD-carte ilustrată de Tudor Jebeleanu şi îngrijită de Florin Iaru, care în spectaculosul eseu introductiv intitulat Mitică şi amorul cavaleresc ne desluşeşte secretele mecanismului poetic minulescian.

afis lansare minulescu casa radio

Poeziile antologate provin din două înregistrări istorice: cea realizată la 3 octombrie 1928 (a cărei poveste o veţi afla în volum!), cu Ion Minulescu rostindu-şi versurile (cel mai vechi document sonor de poezie imprimat în ţara noastră), completată de selecţiuni dintr-un recital de poezie (istoric şi acesta!), ce a avut loc la 26 februarie 1968, când regizorul Mihai Zirra a reunit într-un spectacol al Studioului de Poezie al Radiodifuziunii actori pe care azi îi numim „monştri sacri” ai scenei româneşti, precum: Florian Pittiş, Dumitru Furdui, Constantin Codrescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ludovic Antal, Dinu Ianculescu…

ion minulescu

Ion Minulescu

„Poate veţi zâmbi, dar tocmai sub cuvintele mari, sub simbolistica grea de semnificaţii stă caracterul formal al sentimentului jucat de actorul-poet. Nimic nu e ascuns, nimic nu e profund, nimic nu e ireparabil. Cheia poeziei minulesciene e superficialitatea, caracterul solar, spiritul ludic. […] Numai aşa înţelegem, fără echivoc, de ce a fost şi este atât de prizat Minulescu. El compune romanţe moderne, orăşeneşti, care satisfac pe loc pofta de poeticitate a oricui. […] Poate că aici e secretul mecanismului poetic minulescian. Avem de a face cu sentimentul adânc al superficialităţii asumate” spune Florin Iaru în deschiderea culegerii, invitând la o nouă lectură „cu încântare detaşată” şi cu „amuzament liric” a acestor Strofe pentru toată lumea.

albert lynch frumusete

Albert Lynch, Frumusețe

Lansarea audiobookului Ion Minulescu, Strofe pentru toată lumea. Două înregistrări istorice din Arhivele Radio România va avea loc joi 14 februarie 2013, ora 18.00, la Cărtureşti Café Verona din București (str. Arthur Verona nr.13-15), în ambientul expoziţiei de ilustraţii din volum, vernisate cu acelaşi prilej.

Pentru că, aşa cum afirmă prefaţatorul, „publicul e vrăjit de numerele rotunde şi de simbologia culorilor: numerele, culorile transcend realitatea; dacă poetul rosteşte 3 romanţe, dacă deschide 3 sicriuri de aramă şi dacă în port ancorează 3 yachturi, atunci sigur că în spatele realităţii se ascunde ceva tainic, misterios”, prezentarea celor… 33 de poeme va fi făcută de… 3 poeţi: Florin Iaru (îngrijitorul ediţiei), Mircea Cărtărescu şi Bogdan Ghiu; invitat special: tânărul artist Luca Jebeleanu (autorul copertei volumului).

alfred stevens portret de femeie

Alfred Stevens, Portret de femeie

Expoziţia (cu vânzare): Strofe pentru toată lumea: 16 desene în tuş de Tudor Jebeleanu este deschisă la Café Verona până în 20 februarie 2013, între orele 10.00–22.00.

Detalii pe http://www.edituracasaradio.ro/

Ion Minulescu, Strofe pentru toată lumea. Două înregistrări din Arhivele Radio România (1928, 1968)

Prezentare şi note de Florin Iaru

Ilustraţii de Tudor Jebeleanu

Coperta: Luca Jebeleanu

Colecţia „Biblioteca de poezie românească”/ Seria „Colecţionarul de voci”

Format: 17 x 17 / Nr. pagini: 100 / Durată CD: 60’54”

Preţ de vânzare directă (Librăria Casa Radio, comenzi on-line la http://www.edituracasaradio.ro): 17.00 lei.

Vezi și: http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=2&cat=13&prod=835