ART-EMIS, decembrie 2012

A apărut numărul pe decembrie al publicaţiei ART-EMIS Academy, magazin artistic-literar şi de opinie din Stuttgart, Germania.

Selectăm din cuprins:

Impasul de Acad. Dan Berindei

În lunga mea viaţă, am întâlnit nu rareori momente de cumpănă în mersul ţării. Dar, ca niciodată, astăzi sunt martorul unor grave poticniri, care afectează ceea ce pentru mine va fi totdeauna patria şi viitorul ei. Parcă s-a ieşit dintr-o ordine firească, parcă am fost scoşi de pe lungimile de undă ale comportării şi dezvoltării noastre.

Greutăţile sunt mari şi nu numai pentru noi, căci întreaga lume este în frământare şi într-un proces de mutaţii. Pretutindeni, se constată complicaţii şi se încearcă ieşirile din impas. În mod firesc, reacţiile sunt colective, nu sunt simple acţiuni individuale, ci implică solidaritate, colaborare. Sunt înregistrate reacţii spontane, care nu reflectă doar nemulţumiri împotriva unor stări de lucru, ci exprimă şi un mod anume de a percepe şi de a reacţiona asemănător. Fiecare colectivitate umană în cauză este însufleţită de convingeri fundamentale comune, care sunt rezultatul unei lungi vieţuiri, a păstrării tradiţiilor şi a cultivării unor reacţii menite s-o apere ca un puternic scut şi să-i păstreze trăsăturile fundamentale, specificul. Fără îndoială că, la un moment dat, va avea loc un proces din ce în ce mai profund de apropiere între popoare, dar acesta nu poate fi decât rezultatul unei evoluţii, fireşti, neforţate, neinteresate şi nu doar de însuşire mecanică, comandată şi oportunistă a unor atitudini. Citește mai departe.

Alex Vâlcu între realism jurnalier şi metonimie lăuntrică de Maria Diana Popescu

Fantastic surprinzător al realului, scriitorul Alex Vâlcu consemnează împrejurări şi tipologii dintre cele mai diverse şi le trimite la Editura Amurg Sentimental, cu titlul Amintiri din mileniul II. Aşezată de la prima pagină sub semnul declamaţiilor memorialistice, cartea străpunge coaja întîmplărilor, amintirilor şi lăuntrului, conducînd cititorul înspre nucleul lor esenţial, în acelaşi timp oferindu-i o viziune din interior asupra unor teme inteligibil alese. Amintiri din mileniul II, izvorâtă dintr-o puternică afectivitate, îi oferă posibilitatea să construiască liber acea psihologie alimentată de francheţea simţirii, de dezmorţirea ironiei, de acţiunea plină de tonalităţi ludice şi de modalităţi originale de colportaj. Animaţia narativă, dialogul şi fermitatea discursului epic, în toate modurile de expunere, creează o anume deschidere între realismul jurnalier şi metonimia sufletească.

Interesul pentru lectura cărţii se dilată pe parcurs, precum mişcarea punctului pe traiectoria spiralei căutându-şi centrul, în speţă, relatările pline de savoare, izbutind evidenta atingere a centrului. Una dintre temele clasice, care vine în epica sa împreună cu o astfel de tipologie, este tema raţiunii ca o constrângere, căreia îi adaugă, la antipod, comicul drastic sau emoţionant, nuanţarea plasticităţii, subiectivismul, jocul arbitrar cu forma şi limbajul, cu idei, digresiuni şi imagini. Această scindare a eului în viaţă şi în cuprinderea ei, în fiinţarea reală şi în jucarea fiinţării ca dorinţă şi crez, în simţire şi în intelect analitic, construiesc de fapt experienţa sa creatoare. Alex Vâlcu nu numai că a trăit într-o lume dublă, dar a trăit dublu în simţire, oglindindu-şi permanent eul în alt eu, cu tot ceea ce regretă, ironizează sau binecuvântă. Citește mai departe.

Carmen Simon Flack, Melancolie

Uităm prea des de Remus Tănasă

Vorbeam cu un prieten despre unele lucruri ale vremii de azi și-am rămas întru totul în uimire când el nu putea pricepe și nici nu admitea că noi, mai înainte de orice, suntem un popor de țărani. România este, în genere, un sat mare, cum spunea într-o zi la Radio un scriitor, pentru că singura celulă vie pe care rezidă țara este, mai presus de orice, satul. Orașele noastre, în marea lor majoritate sunt niște sate camuflate – și de aceea ele se zbat într-o totală neputință de creare de valori sociale. N-avem decât să privim viața trândavă a orașului românesc pentru a ne da seama că el nefiind încă „oraș” în concepția largă apuseană, și, din nefericire, nemaifiind nici vechiul sat patriarhal, această viață este mai dinainte condamnată la o tristă sterilitate. Așa că, atât societatea, cât și Statul, nu-și pot pompa seva de viață decât din rețeaua de celule sociale, împânzite peste fața țării, satele. O cuminte și înțeleaptă sociologie de acolo ar trebui necontenit să pornească, o pricepută administrație ar trebui să se așeze pe această temelie, iar acțiunea ei de organizare și de conducere acest obiectiv mai ales ar trebui să-l aibă, o serioasă legiferare acolo ar trebui să-și exercite acțiunea, căutând ca, prin o cunoaștere cât mai aprofundată a nevoilor de acolo, să le canalizeze și să le satisfacă cât mai integral, prin dispozițiuni legale care să meargă direct la ținta urmărită, școala ar trebui să aibă cât mai îndeaproape în vedere viața satului, biserica, nici vorbă, același lucru, literatura și arta de acolo ar trebui să-și pompeze vlaga și sensul, într-un cuvânt, sângele trebuitor existenței noastre naționale de nicăieri nu trebuie așteptat să vie decât din marele și nesecătuitul rezervor obștesc, pentru ca din nou, îmbogățit cu ceea ce fiecare aduce de la sine în același sens, să se reîntoarcă în aceeași inimă, într-o nesfârșită pompare, care înzdrăvenește și ține viu întregul organism. Citește mai departe.

Sistemul bancar și crizele capitalismului de Vasile Balboja

Principalii piloni ai capitalismului, în fază incipientă, au fost proprietatea privată şi libertatea de acţiune (iniţiativă). Era liberalismul pur teoretizat de renumiţii economişti englezi, Adam Smith şi David Ricardo. Piloni care, pe lângă alţii, i-au asigurat prosperitatea o perioadă destul de lungă. Dar după ultimul război mondial lumea s-a schimbat radical. Încet, încet locul capitalismului clasic (care includea şi colonialismul) a fost luat de dominaţia capitalului, chipurile, investit în alte ţări (exportul de capital). S-a zis „un capitalism cu faţa (mai) umană”, fără sclavi, fără colonii, dar cu metropole financiar-bancare. Tot bogate. Un astfel de capitalism care pompează fonduri uriaşe în întreaga lume presupune dominaţia băncilor. Şi astfel sistemul bancar mondial a devinit atotdominator (prin intrumentele sale F.M.I., Banca Mondială, B.E.R.D. şi altele). Sincron şi sisteme bancare naţionale. Factorul decisiv în dezvoltarea şi echilibrul unei ţări nu îl mai constituie industria, agricultura, comerţul ci stabilitatea şi potenţa sistemului bancar. Atotputernicia sistemului bancar cvasimondial părea inexpugnabilă. Camăta, cămătari dar mai ales bancheri păreau noţiunile cheie ale neocapitalismului. Citește mai departe.

http://www.art-emis.ro/