Din Bucureștiul de altădată: Chioșcuri și cișmele în secolul al XVIII-lea

Alexandru Moruzi (1793–1796; 1799–1801) înlocuieşte chioşcul de lemn de la Herăstrău, construit de Alexandru Ipsilanti, cu unul din zidărie.

Într-un act din 1805 sunt amintite grădina şi cişmeaua chioşcului „cu îndestulă apă pentru norodul care pururea mergea acolo”. La 1 septembrie 1800, Alexandru Moruzi a acordat scutire de dări la 4 „liude” (contribuabili), la „oameni beccii” (paznici) şi la grădinari care să aibă, în schimb, grijă de întreţinerea chioşcului, a grădinii şi a gardului împrejmuitor.

Cam prin zona unde este astăzi Piaţa Victoriei, prin anul 1786 se afla chioşcul lui Mavrogheni, o construcţie de zid şi lemn, cu parter şi etaj, cu cişmea şi havuz, cu apă bună de izvor, adusă de departe prin tuburi de ceramică. La sud de acest chioşc se afla o grădină de circa două hectare şi jumătate, de formă pătrată, desenată de însuşi Nicolae Mavrogheni şi plantată cu lalele, garoafe şi trandafiri. Grădina era străbătură de alei cu pomi, împărţind simetric întreaga suprafaţă în 16 triunghiuri egale. În centrul grădinii exista un spaţiu în formă de cerc. Zece oameni, scutiţi de dări, aveau grijă de întreţinerea acestei grădini.

La 30 aprilie 1792, Mihai Suţu, confirmând scutirea dată de Mavrogheni, scria că ea s-a acordat pentru „lucru grădinei de la cişmeaua apelor et zoodopighi (Izvorul tămăduirii) şi pentru paza şi curăţenia de sus şi de jos… spre podoaba şi mângâierea privelei de obşte”. Alexandru Moruzi întăreşte şi el această scutire la 7 iunie 1793, precizând ca pe cei 10 oameni să-i „metahirisească [folosească] epistatul la lucrul grădinei, silindu-se a o drege şi a o aduce la stare nouă şi la paza şi curăţenia toată”.

În anul 1793, un anume Keimers, unul dintre însoţitorii lui Kutuzov, ambasador rus care s-a oprit la Bucureşti în drum spre Constantinopol, spunea că „grădina era luminată cu lampioane şi că la sfârşit s-a dat foc de artificii, rachetele explodând cu mult zgomot”.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Grădini și grădinari din secolul al XVIII-lea

Vizitând Bucureştii în luna iulie 1786, englezoaica Lady Craven a fost sfătuită de consulul austriac Raicevich să vadă „o frumoasă grădină englezească ce aparţinea unui boier bătrân”.

Este vorba despre celebra grădină a stolnicului Constantin Cantacuzino, ajunsă, prin moştenire, în posesia banului Dudescu. Vizitatoarea engleză a putut constata că între grădina bătrânului Dudescu şi aceea a unui pastor de ţară din Marea Britanie nu era mare deosebire. Din notele de călătorie aflăm că lady Craven a fost impresionată de ospitalitatea boierului român: „Stăpânul casei, un bătrân venerabil, cu barba albă ca zăpada, mi-a oferit din toate fructele ce le avea în grădină”.

În privinţa acestor preocupări este foarte interesantă şi scrisoarea vornicului bucureştean Ştefan Pârşcoveanu care, la 6 septembrie 1780, se adresa prietenului său Hagi Pop din Sibiu: „Pentru grădinar ce-mi scrii că mi-ai găsit şi iaste om meşter şi harnic, foarte bine. Cum şi pentru simbrie că l-ai tocmit pe an cu l00 lei… şi 11 obroace de grâu… şi vedre de vin 20… sunt priimitor a-i da toate acestea pe deplin. Îi voi mai da altfel şi râmători şi alte bacşişuri. Dar cere să fie angajat pe trei ani, nu pe unul. Pentru că, când să zic şi eu Doamne ajută, la al doilea an de întemeierea şi deschiderea grădinii, el să lipsească.” Ştefan Pârşcoveanu mai are încă o rugăminte la Hagi Pop: „Noul angajat să aibă cu el uneltele de lucrul grădinii, de vreme ce eu îi dau atâta simbrie grea… şi să-i dai dumneata bani să cumpere seminţe de care-i va trebui.” În finalul scrisorii îi comunică: „Pentru lămâii ce-mi scrii, vei şti că s-au prăsit şi aici mulţi, ci oameni nu avem ca aceia, să poarte de grijă.”

Din documentele vremii mai aflăm că la marginile oraşului se ridicaseră o serie de chioşcuri, case de vară, cu grădină alături şi cu apă de izvor sau de cişmea. Aici veneau domnii să se recreeze, să scape pentru câteva ceasuri sau zile de agitaţia vieţii de la curte şi de căldura ce domnea în oraş. Aceste chioşcuri ajung în curând locurile preferate de plimbare ale bucureştenilor.

Unul era la mănăstirea Cotroceni, ridicat de voievodul Alexandru Ipsilanti în anul 1780, construcţie care s-a păstrat până în anul 1893, când a fost dărâmată, împreună cu o parte din zidul de incintă al mănăstirii şi cu vechea reşedinţă domnească, pentru a face loc noului palat regal ce s-a construit în acea zonă.

Altul era pe malul lacului Herăstrău şi fusese ridicat tot în timpul lui Alexandru Ipsilanti (1774–1782). Elveţianul Sulzer, care a stat câtva timp la curtea domnului, afirmă că locul avea o insulă, în jurul căreia doamna, însoţită de doamnele de onoare, obişnuia să se plimbe, într-o şaică (luntre mare), „în sunetul melodiilor turceşti”.

Pușa Roth

Din Bucureștiul de altădată: Parcul Herăstrău

Pe la începutul secolului al XIX-lea, protipendada Bucureştilor ieşea la plimbare pe malurile lacului Herăstrău, ce se întindea cam pe 74 hectare şi unde, din 1936, s-a construit Parcul Herăstrău (numit o perioadă şi Parcul Naţional), cea mai mare grădină a Capitalei.

Herăstrăul este situat în partea de nord a oraşului, având o suprafaţă de circa 110 ha. El a fost amenajat prin asanarea, între anii 1930–1935, a unei zone mlăştinoase aflate pe atunci la marginea oraşului. Lacul este alimentat şi face parte din râul Colentina.

Cu această ocazie s-a pus şi problema amenajării întregii zone, mai ales că deja exista aici Arcul de Triumf. Lacul Herăstrău o fost un punct de atracţie încă din secolul al XVIII-lea iar soţia prinţului regent Alexandru Ipsilanti, doamna Ecaterina, avea obiceiul să se plimbe cu o barcă mare pe lac, în sunetul muzicii turceşti, însoţită de domnişoarele de la Curte. Ecaterina a ridicat un chioşc pe malul lacului Herăstrău, aşa cum o cerea moda vremii, unde poposea vara.

Ecluza Lacului Herăstrău, construită în perioada 1933–1936, a fost redeschisă în luna septembrie 2007, după 70 de ani de la construire şi mai bine de un an de reabilitare. Ecluza este amplasată pe malul stâng al Lacului Herăstrău şi face legătura cu Lacul Floreasca. Proiectul ecluzei iniţiale aparţine inginerului Dorin Pavel. Inaugurarea ecluzei şi a barajului s-a făcut în cursul „lunii Bucureştilor”, în primul vaporaş care a trecut prin ecluză aflându-se şi regele Carol al II-lea al României.

Astăzi lacul Herăstrău este folosit pentru sport şi pentru agrement.

Pușa Roth