ART 4 you in autumn

4ART vă invită la vernisajul expoziției ART 4 you in autumn, care va avea loc vineri, 2 noiembrie 2012, la ora 18.00, la Cafeneaua Literat Coffee din București (str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. 39).

Spațiile neconvenționale pentru deschiderea de expoziții devin din ce în ce mai preferate de câtre tânăra generație de artiști. Arta capătă în aceste condiții o triplă valență: cea a decorării unui spațiu, cea a dialogului dintre artistul vizual și public și, nu în ultimul rând, cea a educării vizual estetice. Toate acestea se realizează prin intermediul unei scenografii complexe punctate de ambient și modelată compozițional prin lucrările artiștilor vizuali.

La îndeplinirea acestor valențe contribuie și cei patru artiști ce formează grupul 4ART: Alina Manole, Cristian Crestincov, Răzvan Stanciu și Petre-Emanuel Ghergu. Cei patru tineri au în palmaresul lor multiple participări la expoziții de grup, dar și expoziții personale, în Capitală și nu numai.

Alina Manole, Dans

Alina Manole, un artist vizual cu un parcurs clar și firesc, dovedește o stăpânire a spațiului plastic, spațiu care îi completează armonios viața proprie. Completă – prin pregătirea profesională – și complexă – prin abordarea multiplelor domenii ale artei, de la graphic design la pictură de șevalet, Alina Manole uimește de fiecare dată publicul prin compozițiile sale și prin abordarea cromatică ce însoțește fiecare subiect sau fiecare serie de lucrări. Complexe prin tratarea lor, lucrările artistei sunt armonios echilibrate de tușele cromatice ce creează un stil matur, inconfundabil. Toate acestea sunt însumate și potențate de omul Alina Manole, cea care alătură sensibilitatea umană cu stăpânirea domeniului, rezultatul fiind unul cât se poate de original pentru arta contemporană roânească.

Cristian Crestincov, Gârbovitul

Cristian Crestincov este singurul, dintre cei patru, care abordează lumea artelor de la bidimensional – schițele proiect – la lucrările finite, tridimensionale. Sculptura este universul lui. Universul în care forma, căci ea este cea supusă metamorfozei continue, prinde contur sub mâna lui Cristian Crestincov. Lucrările sale reprezintă echilibrul între figurativ și abstract, încadrându-se în arta modernă contemporană. Linia, forma, raportul dintre lumină și umbră și cel dintre plin și gol devin elemente de baza în arta sa. Toate aceste elemente, alături de creativitatea și ideile ce invadează melodios spațiul artistului, îl definesc pe omul Cristian Crestincov prin sensibilitate și o continuă evoluție.

Răzvan Stanciu, Casa Mița Biciclista

Răzvan Stanciu, deși student în anul I al secției de pictură din cadrul Universității Naționale de Arte din București, este un artist vizual ce menține deschis dialogul său cu simezele, având un bogat palmares în domeniul expozițional. Subiectele sale cuprind o întreagă panoplie de imagini: de la peisaje la naturi statice și elemente de arhitectură. Însă Răzvan Stanciu nu se oprește aici. Unul dintre subiectele sale favorite este portretul. Astfel, el încearcă să rezoneze cu personalitatea fiecărui om portetizat, surprinzând în compozițiile sale stări specifice unui anumit moment al vieții. Lucrările sale sunt cu atât mai complexe cu cât personajele sunt oameni marcanți ai culturii românești și ai culturii universale: de la actori la muzicieni sau chiar oameni ce și-au adus contribuția lor la realizarea istoriei. Omul Răzvan Stanciu, prin viziunea sa artistico-plastică, pune în valoare o întreagă galerie de stări sufletești. Prin calitățile sale umane și stăpânirea spațiului plastic, Răzvan Stanciu ne invită la o adâncă meditație a compozițiilor sale.

Petre-Emanuel Ghergu, Soarele artistului

Petre-Emanuel Ghergu se află într-o continuă căutare, o căutare a stării primordiale, a sensului vieții și a problemelor existențiale ale omului. Contopind două domenii dragi: arta și teologia, Petre-Emanuel Ghergu încearcă să transpună aceste căutări în compoziții cu un simbolism complex. Cromatica sa, pendulând între cea solară și cea a pământurilor, este pusă în slujba subiectelor pretext. Subiectele, compozițiile clare și lipsite de detalii inutile aduc un plus de originalitate lucrărilor sale.

Acest grup de prieteni – în primul rând – și artiști vizuali dorește să promoveze arta, aducând-o din spațiile somptuoase ale muzeelor și galeriilor de artă, în spații în care omul, în momentele sale de relaxare, poate interacționa nemijlocit cu artistul și cu opera sa, astfel dialogul fiind unul benefic și, de ce nu, unul constructiv/educativ.

Drd. Petre-Emanuel Ghergu

Figurative Self-Confidence, prezentare de artă Alina Manole

Citadella Gallery organizează vineri, 21 septembrie 2012, prezentarea publică a operei Alinei Manole. Sub titlul Figurative Self-Confidence va fi expusă o serie inedită de lucrări figurative ale artistei. Prezentarea va avea loc între orele 19.00–21.00 în str. Virgil Lazarovici nr 38, într-un cartier rezidential de lux din Bucureşti.

Evenimentul va fi prezentat de curatorul expoziției, Drd. Petre Emanuel Ghergu.

Catalogul expoziţiei va fi disponibil gratuit şi se poate downloada de la următoarea adresă: http://www.citadellagallery.com/shop/catalogues/alina-manole/.

„Într-o lume atât de mică pentru puterea de înțelegere a vizualului contemporan, a adevăratelor valori ale ARTEI, iscodind imaginația cu o puternică sensibilitate, Alina Manole stăpânește spațiul plastic, forma și culoarea prin muzicalitatea fără sunet a ritmurilor create de tușele așternute în compozițiile sale armonioase și echilibrate, subliniate de o uimitoare originalitate plastică.

Cu o exuberantă sete de creație, Alina Manole pune în balanță elementele de limbaj specifice celor două domenii: al graphic design-ului și a picturii de șevalet, care, laolaltă, alcătuiesc printr-o tainică alchimie spațiul interior al unei personalități a artei contemporane românești.

Traseele compoziționale bine definite sunt susținute de cromatica uneori delicată, alteori violentă – după cum o cere subiectul pretext abordat – dar mereu stăpânită cu siguranța unui artist plastic deprins cu tainele domeniului.

Stilul propriu, exprimat prin tușe gestuale, rapide, stăpânite cu maximă abilitate, vădește zbuciumul continuu al exprimării prin artă, creând, astfel, o personalitate matură a artelor vizuale.” – Drd. Petre Emanuel Ghergu.

Lucrări de Alina Manole

https://www.facebook.com/#!/alina.manole.9279

Festivalul „Folk You! Florian Pittiş”

În perioada 2–5 august 2012, la Vama Veche va avea loc cea de-a opta ediţie a Festivalului „Folk You! Florian Pittiş”. Timp de patru zile, plaja din Vama Veche va găzdui artişti ca Iris, Celelalte Cuvinte, Tudor Gheorghe (cu taraf), Alina Manole, Taxi, Phoenix, Zdob şi Zdub sau Rezident Ex & Kempes.

Programul Folk You 2012

• Joi, 2 august

Poze cu Sunet, Cristi Dumitrașcu și Andreas Aron, Adrian Ivanițchi, Magda Puskas, Andrei Păunescu, Jelena+Totuși, Doru Stănculescu, Compact, Bere Gratis, Desperado, Iris, Celelalte Cuvinte.

• Vineri, 3 august

Claudia Ciobanu&Răzvan Krivach, Foișorul de Folk, Motto, George Sărluceanu, Maya, Zoia Alecu, Adrian Sărmășan, Tudor Gheorghe (cu taraf), Maria Gheorghiu, Alina Manole, Emeric Set, Taxi, Phoenix, Zdob și Zdub.

• Sâmbătă, 4 august

Strada Mare, Proiectul Tivodar, Fox Studis, Alexandru Andrieș, Ada Milea, Dinu Olărașu, Adrian Naidin, Poesis, Florin Chilian, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Vama.

• Duminică, 5 august

Folk Frate, Țapinarii, Marius Matache, Timpuri Noi, Gheorghe Zamfir&Dumitru Fărcaș, Vița de Vie, Mircea Vintilă&Brambura, Marius Mihalache și Irina Sârbu, Sarmalele Reci, Vunk, Rezident Ex.

Pentru buna desfășurare a festivalului, începând din 30 iulie până pe 6 august, corturile nu vor mai putea fi instalate în zona dintre cherhana și „La Galerie”. „Cortiștii” se pot instala după „La Galerie” sau la Marina Park, unde o zi de campare costă 15 lei.

În toate cele patru seri, recitalurile încep la ora 19.00. Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 4 august, Emeric Imre își va lansa cel de-al 2-lea album de autor, intitulat Târziu. Lansarea va avea loc într-un spațiu neconvențional, chiar pe plajă, ora de începere fiind 17.00. Alături de autor vor fi și colegii săi din Emeric Set. Autografele sunt incluse în prețul discului.

Duminică, 5 august 2012, se împlinesc 5 ani de când Motzu’ Pittiș nu mai deschide serile de festival de la masa din colțul scenei. Pe această scenă, a festivalului care îi poartă numele, organizatorii îl vor omagia pe cel care, în 2005, deschidea, prin Folk You!, „mişcarea de rezistență împotriva prostiei revărsate”.

Parteneri Media: Antena 2, TVR2, Neptun TV, Rock Fm, Radio România Actualități, Radio România Constanța.

Sponsori: Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Consiliul Judetean Constanța, Aqua Carpatica.

Arta campează la BestFest

Anul acesta, BestFest, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din Europa Centrală și de Est devine partener DanaArtGallery pentru realizarea conceptului expozițional din segmentul „Arts & Crafts” al festivalului.

Pentru al doilea an consecutiv, festivalul se deschide tuturor artelor oferind publicului o paletă generoasă de artiști atât din domeniul muzicii, precum și din domeniul artelor vizuale.

BestFest a devenit un simbol al varietății, bogăției și calității stilurilor muzicale. Artiși important de pe scena internațională participă în fiecare an la festival și împart entuziasmul pentru muzică cu miile de fani veniți să-i asculte.

2012 este anul SummerCamp și pentru DanaArt Gallery care, împreună cu BestFest, aduce pe scena artelor plastice a festivalului peste 20 de artiști intr-un concept inovator: „Arta campează la Bestfest”.

Cortul Arts&Crafts, un spațiu generos de peste 200 metri pătrați va găzdui pentru trei zile, 6, 7, 8 iulie 2012, artiștii plastici precum și workshop-uri de creație interactive în care profesioniștii artelor plastice vor interacționa și vor lucra cu bucurie, voie bună și mult umor, împreună cu publicul BestFest Summer Camp, Tunari.

Fotografie, grafică, pictură, instalație, sculptură, artă video, toate artele vizuale se întrunesc la Bestfest sub tutela DanaArtGallery și cu sprijinul organizatorilor festivalului.

Alina Manole, Dantelă neagră

Spațiul expozițional neconvențional va fi amenajat special și construit pe conceptul „street art”. Inovator, tânăr și fără inhibiții, ca și publicul venit să se distreze la festival. Traseul artelor va conduce vizitatorii prin universul fantastic al picturii tematice și abstracte, al fotografiei de caracter și al instantaneelor inedite sau fashion. Fiecare colț din parcurs va fi condimentat de amalgamul vizual al asamblajului artistic și de atmosfera muzicii festivalului.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 7 iulie 2012, la ora 18.30.

DanaArtGallery este o galerie de artă dinamică și tânără, care găzduiește artiști români din toate domeniile artelor vizuale, sub conceptul central „Creăm conexiuni prin artă”. Acest concept a fost pus în aplicare în numeroase colaborări cu instituții de prestigiu precum Teatrul Odeon, Opera Națională București, Festivalul „George Enescu” și Festivalul SIMN. Galeria dorește a fi mijlocul prin care artiștii se pot conecta cu publicul lor, iar BestFest Summer Camp 2012 este un partener important al demersului nostru de sprijinire al artei.

Andreea Vintilă, Mască africană 7

Expun: Daniel Ioniță – fotografie, Cătalin Filip – obiect, Mirela Chiriac – colaj, Ștefan Cociovrei – fotografie, Raluca Crăciun – grafică, Otto Constantin – pictură, Mădălina Gogoriță – origami, Cristina Mihaela Rădulescu – instalație & pictură, Alex Csiki – fotografie, Ioana Șerban – pictură, Anca Mitroi – fotografie, Andreea Chiru – fotografie, Andreea Vintilă – artă digitală, Bogdana Contraș – pictură, Daniela Zbarcea – pictură, Daniel Crăciun – pictură, Eugen Vasile Iovan – desen, Mădălina Corina Diaconu – fotografie, Otila Canavra – instalație, print, Raluca Nicoleta Deca – fotografie, Raluca Polea – instalație – foto instalație, Alina Manole – instalație și pictură, Dominic Vîrtosu – pictură.

Dominic Vîrtosu