Evocarea personalităţii regelui Carol al IV-lea

regele Carol IV

eveniment liber sa spunJoi, 12 mai 2016, ora 17.00, la Ambasada Republicii Cehe la București, Sala Cavalerilor (str.Ion Ghica nr. 11) va avea loc festivitatea ocazionată de evocarea personalităţii lui Carol al IV-lea, rege al Ţărilor Coroanei Cehe şi împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, „tatăl patriei” şi de aniversarea a 700 de ani de la naşterea lui. Participă E. S. Dl. Vladimir Války, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe la Bucureşti, Preşedintele Grupului V4 Visegrád. Continuă lectura „Evocarea personalităţii regelui Carol al IV-lea”

Cehia, invitatul de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest 2015

carti in ceha

Duminică, 23 noiembrie 2014, ora 15.00, Ambasada Republicii Cehe, Centrul Ceh din București și Asociatia Editorilor din România organizează, în cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS, conferința de presă de prezentare a invitatului de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest 2015.

Evenimentul va avea loc in Sala Cupola din Pavilionul Central Romexpo. Despre participarea Cehiei ca țară invitată la Bookfest 2015 vor vorbi Excelența Sa Jiří Sitler (Ambasadorul Republicii Cehe în Romania), Grigore Arsene (președintele Asociației Editorilor din Romania), Rene Kubašek (directorul Centrului Ceh din Bucuresti), scriitorul Vlad Zografi și Mihai Mitrică (directorul executiv al Asociației Editorilor din Romania). „Mă bucur că a zecea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea Cehia ca invitat de onoare pentru că activitatea depusă în ultimii ani de reprezentanții diplomatici și culturali ai Cehiei în România – inclusiv prin proiectul «Cartea cehă» – a făcut ca românii să cunoască din ce în ce mai bine valorile și personalitatile culturii cehe. Sper ca Bookfest 2015 să arate încă o dată cât de important este schimbul de valori între țări aflate într-o proximitate geografică și culturală și cred că pentru public va fi o foarte bună ocazie de a se familiariza în primul rând cu literatura cehă contemporană – laureată cu Premiul Nobel în 1984, prin Jaroslav Seifert”, a declarat Grigore Arsene, presedintele Asociației Editorilor din România.

„Este o onoare și o provocare să fim țară invitată la ediția viitoare a Târgului de Carte Bookfest. Ambasada Cehiei și Centrul Ceh din Romania s-au focusat pe colaborări cu mai multe edituri. În afara de colecția «Cartea cehă» există și proiectul «Relatii ceho-române în bandă desenată» și alte volume traduse și publicate de către editurile românesti. Mă bucur ca la Bookfest vom avea ocazia de a prezenta scriitori cehi contemporani și evenimente legate de literatura și cultura cehă”, a declarat Ambasadorul Sitler.

Cea de-a X-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 20–24 mai 2015 in pavilioanele C1, C2, C4 si C5 de la Romexpo.Bookfest 2015 este organizat de Asociația Editorilor din Romania, sub egida Federației Editorilor din Romania, în parteneriat cu Centrul Ceh si Ambasada Cehiei la București. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul acesta (București, 28 mai–1 iunie 2014) au luat parte circa 100.000 de vizitatori. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Polonia.