„Amforme”, expoziție Ovidiu Constantin Ionescu

Amforme

Joi, 5 decembrie 2013, la ora 17.00, la Galeria de Artă a Municipiului Ploiești (Piaţa Victoriei nr. 4), va avea loc vernisajul Expoziției de artă Amforme a artistului ceramist Ovidiu Constantin Ionescu, lector univ. dr. la Academia de Arte din București. Prezintă pictorii Marcel Bejgu, președintele Filialei Prahova a U.A.P., Valter Paraschivescu și poetul Ioan Vieru, directorul revistei „Contrapunct”.

„Lucrările mele sînt forme care întruchipează ideea de sedimentare a unor elemente volumetrice cu suprafeţe texturate ce amintesc de depunerile sedimentare, constituite într-un ansamblu compoziţional compact, spre o piesă ceramică predestinată prin naştere depozitării: amfora.” – Ovidiu Constantin Ionescu.

 

It Might Take Me Years / Mi-ar trebui un șir de ani

ani antologie poezie romaneasca

Antologie de poezie în ediție online

eveniment liber sa spunContemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului It Might Take Me Years/Mi-ar trebui un șir de ani, The Romanian PEN Club: An Anthology of Poetry, editat de Lidia Vianu.

Publicăm la început de an 2013 prima antologie de poeme scrisă de membrii PEN Clubului român. Selecția poemelor a fost făcută de poetul Constantin Abăluță. Ilustrațiile aparțin Cristinei Ioana Young. Versurile și imaginile la un loc transmit cititorului lirismul românesc specific, reacția scriitorilor antologați la anii comunismului și la ceea ce trăim acum. O carte mai actuală ca It Might Take Me Years / Mi-ar trebui un șir de ani e greu de închipuit. Poemele acestea iau pulsul și fac radiografia derutei creatoare din anii 1950 încoace, dar ele arată cititorului atent și în ce fel a supraviețuit intelectualul român și cum se mai simte el acum, la douăzeci de ani de la căderea cortinei de fier. Ar fi, într-adevăr, nevoie de un lung șir de ani să explicăm ce a însemnat cenzura și ce s-a mai întâmplat cu ea. Poetul român nu este o specie pe cale de dispariție, în ciuda istoriei recente a României. Așa cum spunea T.S. Eliot, el păstrează vie „limba tribului”.

eduard rudolf roth amfora spartaEduard Rudolf Roth, Amforă spartă

După ce citim aceste versuri, aparent un zbor afară din cotidian, înțelegem cât de mult datorează intelectualul român poeților nației. Poezia a fost, în anii dictaturii comuniste, o evadare a elitei. În acest moment, pentru că evadarea este încă necesară, observăm în volumul de față că ea este un protest la îndemâna tuturor. Vorba unei vechi zicale, „românul e născut poet”.

Citind versurile acestor 39 de poeți, născuți între anii 1931 și 1967, intrăm în intimitatea fiecăruia dintre ei. Traducerile aparțin unui grup de 21 de poeți englezi, care au lucrat împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (Universitatea din București). Acolo unde cititorul de limbă engleză poate apreciază pitorescul situației, cititorul român se va simți acasă la el, ca unul care a trăit cot la cot cu poezia, chiar în timp ce viața cotidiană îl ataca din toate direcțiile.

cristina tamas crescendo

Cristina Tămaș, Crescendo

Publicăm, așadar, această antologie, ca ghid pentru cititorul străin de România, dar mai ales ca Memento pentru iubitorul de poezie român.

It Might Take Me Years, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial vineri, 11 ianuarie 2013, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/Vianu-Romanian-PEN-Club-Anthology.html

Lidia Vianu

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul  http://editura.mttlc.ro/. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro.

 

Fiziologia gustului: Istoria plăcintei (2)

Continuăm, așa cum am promis, istoria mult gustatelor plăcinte ce au străbătut secolele cu miresmele lor îmbătătoare și au pus stomacul omenirii la mare încercare. Istoricii cred totuși că grecii au fost cei care au inventat aluatul de placintă. Pe atunci aluatul era o pastă rezultată din amestecul de făină și apă (un fel de pâine din zilele noastre sau ale bunicilor noștri, că noi am cam uitat!), în care se așeza carnea, aluatul având într-un fel rolul de vas în care era gătită carnea, păstrându-se astfel sucurile și aromele.

Romanii au preluat de la greci rețeta plăcintei și au diversificat-o, folosind midii, pește, pui, vită. Există mărturii despre o plăcinta numită „placenta”, un fel de tartă cu brânză, cu baza de aluat. Romanii au răspândit plăcintele în toată Europa, fiecare ținut adaptând rețeta după ingredientele disponibile, dar și după obiceiurile locului. Mulți istorici consideră că obiceiurile alimentare ale dacilor le-au învins pe cele ale romanilor cuceritori, mai ales că legiunile au adus în Dacia simple rețete de campanie.  Dar cu siguranță  că în Dacia a pătruns și plăcinta, chiar dacă romanii o luaseră de la greci. Descoperirile arheologice au relevat apariția țestului (oală de pământ cu capac, un fel de oală cu presiune), vas roman, care a permis coacerea și fierberea și, deci, diversificarea alimentației. Pâinea dar și folosirea uleiului de măsline, stors la rece, păstrat în amfore, datează tot din perioada stăpânirii romane. Vom continua.

Cu bine și cu bucurie.

Pușa Roth

Expoziție de pictură Cornelia Victoria Dedu

Marți 13 septembrie 2011, la ora 18,00, la galeria U ART GALLERY din București, situată în B-dul Iancu de Hunedoara nr. 8, et. 7, va avea loc vernisajul expoziției de pictură semnată de Cornelia Victoria Dedu. Expoziția va fi deschisă până la data de 30 septembrie a.c. .

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1967, secția pictură, clasa profesorilor Alexandru Cumpătă, Corneliu Baba, Ion Marsic, Grigore Vasile, Cornelia Victoria Dedu a participat, începând din 1967, la expoziții de grup și personale organizate în țară și străinatate. Artista are lucrări în colecții de stat și particulare din Franța, Germania, Elveția, SUA, Olanda, Italia, Iugoslavia, Polonia, Canada, Belgia, Turcia, Spania, Slovacia, Japonia, Israel.

„[…] Pictura Corneliei Victoria Dedu este asemenea autoarei ei: dinamică, spontană şi expansivă – la o primă vedere –, retractilă, introspectivă şi elaborată la o examinare mai profundă. Etapele constituirii şi limpezirii limbajului său artistic pot fi tratate cronologic, fireşte, dar la fel de bine ele pot fi descoperite prin analiza atentă a lucrărilor de dată recentă. Multe dintre acestea sunt, de altfel, rezultatul unor reveniri repetate, ale unor insistente reevaluări întinse pe parcursul mai multor ani, fapt ce denotă o preocupare de tip perfecţionist, dar, deopotrivă, şi o conştientizare a inevitabilei defazări care intervine între timpul obiectiv şi timpul interior, atunci când artistul are suficient curaj şi destulă obiectivitate pentru a-şi judeca reperele propriei anteriorităţi.

Nu este vorba aici de o încercare de a «actualiza» stilistic un produs artistic din teama că el ar putea «expira» din punct de vedere estetic, ci de nevoia de a îmbogăţi sau pur şi simplu de a completa, în eventualitatea unei omisiuni, datele experienţei care a generat crearea lui. Aşa se face că într-o pânză semnată de artistă cu doar o zi înainte putem identifica nu numai straturi de culoare vechi şi noi, dar şi achiziţii de vocabular plastic care definesc cu mai multă rigoare articulaţiile sintactice ale imaginilor, imagini care nu se modifică însă în esenţă. Această evoluţie spiralată a demersului artistic, retrăită integral ca o experienţă de sine stătătoare ori de câte ori procesul este reluat, face posibilă coexistenţa între limitele aceleeaşi exprimări a mai multor moduri de a compune câmpul plastic, unele care amintesc de verva cromatică a postimpresionismului, altele trimiţând la adrese ce figurează în teritoriul constructivismului sau chiar al minimalismului, deasupra tuturor situându-se însă poetica unificatoare a expresionismului liric. Un astfel de amalgam stilistic poate fi riscant pentru orice artist care se foloseşte de el în mod programatic pentru a demonstra existenţa unei compatibilităţi organice între direcţii şi abordări care altfel se declară a fi independente unele de altele. În cazul Corneliei Victoria Dedu lucrurile stau însă altfel. Ea nu se revendică de la niciun program estetic foarte clar definit, susţinând în schimb că practică o pictură «muzicală» (ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că a existat totuşi măcar un model precedent din care s-a inspirat, acela putând fi, de pildă, orfismului practicat de Robert Delaunay), în care tot ceea ce contează este armonia cromatică şi compoziţională, pentru obţinerea căreia îşi permite libertatea de a alege elementele constitutive din orice zonă stilistică simte nevoia. Aparent, o astfel de «ars poetica» este privită cu îngăduinţă de teoreticienii obsedaţi de criterii taxonomice nete, care văd în ea cel mult o metaforă izbutită pe jumătate, nicidecum o autoevaluare riguroasă. Cu toate acestea, pictoriţa nu se hazardează în ceea ce spune, dovedind chiar o bună cunoaştere a noilor tendinţe care îşi găsesc locul în planul expresiei artistice generale. În muzică, de exemplu (nu întâmplător deci artista îşi caracterizează pictura ca fiind «muzicală»), este bine cunoscut fenomenul «Fusion», un mod de comunicare artistică spontană care îmbină sonorităţile tradiţionale cu cele sintetizate electronic, precum şi melosuri provenind din cele mai variate şi aparent incompatibile culturi. Cu toate acestea, pictura Corneliei Victoria Dedu nu are nicio clipă aerul că şi-ar nutri substanţa din beneficiile improvizaţiei sau ale experimentelor mai mult sau mai puţin spectaculoase.

Dimpotrivă, arta sa este puternic ataşată tradiţiei, inspiră temeinicie şi simplitate. Foarte sugestivă în această privinţă este o lucrare realizată într-o manieră gestualistă, puternic temperată însă, care constă într-o succesiune de tuşe ce pornesc de la negru diluat şi trec prin roşu, galben şi maro, contrastând pe alocuri cu pete de albastru, indigo şi verde. Pare un pumn de jăratic rezultat din arderea unei substanţe de origine incertă, dar la fel de bine seamănă cu o imagine captată din profunzimile universului de telescopul spaţial Hubble. Orice artist şi-ar fi intitulat o astfel de pânză Geneză astrală sau măcar Misterele incandescenţei. Cornelia Victoria Dedu i-a spus însă mult mai banal: Moţul curcanului, un titlu care denotă nu numai o viziune cât se poate de pământeană a autoarei lui, ci şi intenţia acesteia de a se raporta constant, tematic vorbind, la natură şi la lucrurile obişnuite care dau identitate existenţei sale de fiecare zi. În acest fel, pictoriţa consideră că poate ajunge la gradul maxim de libertate pe care un artist îl poate atinge. «Mi-am dat seama de acest adevăr în urmă cu mulţi ani, în perioada în care prin pictura românească bântuia moda griurilor. Mi-aduc aminte că atunci un confrate, uitându-se la lucrările mele mustind de viaţă şi de culoare, m-a întrebat, cu aerul condescendent cu care te interesezi de cum îi merge unui handicapat, dacă eu chiar nu am nicio angoasă. Angoase am avut, ca fiecare om, dar cu cât mi-a fost mai greu, cu atât am pictat mai luminos. Am reuşit să depăşesc momentele grele ale existenţei mele privind în jurul meu, minunându-mă de frumuseţea desăvârşită a fiecărei fiinţe şi a fiecărui lucru şi cinstind această frumuseţe prin lumina pe care am pus-o din belşug în culorile mele. Numai aşa am reuşit să devin liberă. Liberă să pictez doar ceea ce simt şi vreau eu.»” – Corneliu Ostahie, Artiști, ateliere, galerii (Ghid facultativ de încântat privirea), Editura Karta-Graphic, 2009.

 Tablouri de Cornelia Victoria Dedu

Iarna bunicilor

Iarna gutuiului

Vas cu flori

Autoportret cu ghips

Bărci la asfinţit

Bucătăria de vară

Călţunaşi

Casa ruptă

Curtea olarului

Pictor monah

Plaiul

Amfora casei