Din Bucureștiul de altădată: Facultatea de Litere

Mă gândesc că este din nou momentul să traversăm pe Edgar Quinet, pentru că aici, pe această stradă, am trăit cele mai mari emoții din viața mea, atunci când am așteptat rezultatele pentru admiterea la facultate. Mai trec uneori prin fața ușii, mă opresc o clipă și mă gândesc la cei ani în care nimic nu mi se părea imposibil. De multe ori m-am gândit la oamenii care au pus bazele acestei facultăți, la cei care i-au trecut pragul, la… timpul care a trecut… Nu putem trece fără să ne amintim măcar câteva detalii consemnate de istorie.

Şcoala Superioară de Litere a fost înfiinţată pe 2 noiembrie 1863. Un an mai târziu, o dată cu fondarea Universităţii din Bucureşti, devenea parte a noii structuri universitare, sub numele de Facultatea de Litere şi Filozofie.

Clădirea în care funcţionează astăzi Facultatea de Litere a fost dat în folosinţă în anul 1927. La început, durata studiilor era de 2 ani, în 1866 s-a trecut la 3 ani, iar din 1897 la patru ani. Studiile se încheiau cu examen şi licenţă, constând în examene şi susţinerea unei teze. Din 1891 facultatea a fost organizată pe secţii: la început au fost trei: Filologie, Filozofie şi Istorie; din 1900 au devenit patru: Filozofie, Filologie clasică, Filologie modernă, Istorie. La începutul secolului al XX-lea diplomele de licenţă, date în numele M. S. Regelui, atestau specializările: filozofie, filologie clasică, filologie modernă, istorie, geografie, istorie-geografie. Primul titlu de doctor a fost acordat în 1905. Dacă în anul universitar 1864–1865 cei 22 de studenţi înscrişi audiau șase cursuri (limba latină, istoria universală, istoria filozofiei, literatura franceză, istoria şi literatura românilor, literatura elină), în 1878 activitatea era organizată în jurul a nouă catedre, iar în anul universitar 1937–1938 peste 50 de profesori de la 31 de catedre susţineau cursuri pentru 3035 de studenţi.

Personalităţi culturale de prestigiu, creatori de şcoală în domeniul filologiei, au ţinut cursuri în amfiteatrele facultăţii: August Treboniu Laurian, primul decan al facultăţii, (1864–1882), Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Obobescu, Titu Maiorescu, Ioan Bogdan, Ovid Densusianu, Ion Bianu, Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu, Alexandru Rosetti, Ion Aurel Candrea, Nicolae Cartojan, D. Caracostea, Ştefan Ciobanu, Tache Papahagi, George Călinescu, Tudor Vianu şi alţii. Ei au predat în Facultatea de Litere şi Filozofie alături de mari istorici, filozofi, sociologi, precum Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Constantin Rădulescu-Motru, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Constantin Giurescu, Vasile Pârvan. Încet-încet lumea s-a schimbat, așa cum m-am schimbat și eu. Numai că orașul nu îmbătrânește odată cu noi, el adaugă în cartea sa de onoare tot ceea ce oamenii lasă în urma lor, și bune și mai puțin bune, fiind pregătit să primească mereu alte generații, dintre care unele vor rămâne în cartea sa de istorie.

După alți ani, împreună cu fiul meu am redescoperit acest oraș, aproape uitându-l pe cel al tinereții mele. Poveștile orașului în care el s-a născut l-au fascinat ca și poveștile cu zmei, feți-frumoși și zâne. După ce a crescut, a pornit singur să descopere tainele orașului pe care eu, mama lui, i le-am povestit când era de-o șchioapă. Sunt sigură că într-o zi îi va povesti fiului său o parte din istoria Bucureștilor, auzită de la mine, descoperită în cărți și trăită de el. Sunt la fel de sigură că atât cei care au locuit, locuiesc și vor locui în București pot scrie poveștile lor, fiecare la rândul său, așa, ca o cronică a unei marii familii. Familia Bucureștilor.

Pușa Roth

O casă bântuită de amintiri şi secrete de mult îngropate

La Editura Trei a apărut romanul Gustul sâmburilor de măr de Katharina Hagena. Traducere din limba germană de Laura Karsch.

La moartea Bertei, cele trei fiice ale sale – Inga, Harriet şi Christa –, precum şi nepoata ei, Iris, se reîntâlnesc în casa părintească de la Bootshaven, undeva în nordul Germaniei, pentru a citi testamentul. Spre marea ei surpriză, Iris moşteneşte conacul cel vechi. Bibliotecară la Freiburg, Iris nu intenţionează să păstreze această locuinţă îndepărtată de viaţa ei de zi cu zi. Numai că, pe măsură ce redescoperă fiecare cameră şi fiecare colţ al grădinii minunate ce înconjoară casa, amintirile ei se trezesc, urzind povestea zguduitoare a trei generaţii de femei care s-au perindat pe acolo. Secrete şoptite la umbra copacilor, vechi rivalităţi, moşteniri, adultere, idile de-o vară, subiecte pe care toată lumea le trece sub tăcere sau de care nimeni nu vrea să-şi amintească: Gustul sâmburilor de măr este o saga specială impregnată de vrajă şi mister, un roman despre amintire şi uitare – emoţionant, hipnotic, electrizant.

„Savuraţi Gustul sâmburilor de măr: amărui şi parfumat deopotrivă, ca amintirea.” (Martin Walser).

„Miroase a vară, a mere şi a coacăze. Gustul sâmburilor de măr este o carte tristă şi tandră despre puterea vindecătoare a memoriei.”(„Die Zeit”).

Născută în 1967 la Karlsruhe, Katharina Hagena a studiat anglistica şi germanistica la Marburg, Londra şi Freiburg, a fost cercetătoare la Fundaţia James Joyce din Zürich şi a predat la Trinity College din Dublin şi la Universitatea din Hamburg. Este autoarea studiului Was die wilden Wellen sagen. Der Seeweg durch den Ulysses. Împreună cu Stefanie Clemen, a scris o carte pentru copii, Grausi schaut unter den Stein.