Pamfil Șeicaru: „Un om imperfect, dintr-o lume pe măsură” – cronică de Șerban Cionoff

 Pamfil-Seicaru

La vremea când făceam primii pași în ale gazetăriei, adica prin anii ’60 și ceva ai veacului trecut, despre Pamfil Şeicaru ştiam doar că a fost un exponent al putrefacţiei presei burghezo-moşiereşti, piatra pe mormântul său (mormânt din punct de vedere „politico-ideologic”, serban cionofffireşte!) fiind pusă cu sloganul „şantajul și etajul”. Mare noroc am avut, eu și alţii ca mine, doritori să trecem dincolo de poncifele oficiale, că în acea vreme de relativă dar reală destindere la Casa Scriitorilor puteau fi lesne abordaţi câţiva dintre pontifii presei interbelice, proaspăt întorşi în viaţa cetăţii după ani grei de temniţă sau de surghiun. Între ei N. Carandino făcea figură întru totul aparte… Astfel, am reuşit să aflăm câte ceva despre acea lume miraculoasă a gazetăriei româneşti interbelice. Şi, fireşte, despre Pamfil Şeicaru. După 1990, în schimb, tot despre Pamfil Şeicaru, alte poncife intolerante, de data asta… cu sens (tot politico-ideologic) schimbat, i-au învăţat pe neofiţi cum că degeaba o fi fost el, Şeicaru, un mare gazetar dacă, la o adică, se spune că ar fi colaborat niţeluş cu Securitatea!

santajul_si_etajul_george_stanca pamfil seicaruAcum, lucrurile s-au rezolvat mult mai simplu: despre Pamfil Şeicaru nu se mai vorbește deloc!

Noroc, de data asta, că George Stanca şi-a suflecat mânecile, a intrat până peste cap în arhive prăfuite, s-a luptat vârtos cu prejudecăţi mai vechi și mai noi şi, într-un final, ne-a dat această carte remarcabilă: Şantajul și etajul. Pamfil Şeicaru, între legendă și adevăr (Editura Adevărul, 2012). Lucrare, la origine teză de doctorat în istorie și despre care un istoric de severitatea și acribia prof. univ. dr. Ion Calafeteanu scrie că are meritul de a se fi aplecat „asupra unei componente fundamentele, am putea spune definitorii a personalităţii lui Pamfil Şeicaru: analiza fenomenului politic”.

somnul lumii eduard rudolf roth grafica moderna

Eduard Rudolf Roth, Somnul lumii

Excursul este unul captivant, riguros, aplecat și temeinic documentat în universul fabulos al unui gazetar care, cu uneltele meseriei sale, a reușit să dea replică sentinței neiertătoare a lui André Gide: „numesc jurnalism tot ceea ce ne-ar putea interesa mâine mai puțin decât azi!”.

Chiar așa, de ce ne-ar mai interesa, azi sau poate și mâine, Pamfil Șeicaru?

Citeşte integral în Revista VIP, 18 decembrie 2012.

Calendar: Roger Martin du Gard

Prozator, dramaturg, autorul romanului-fluviu Les Thibault (Familia Thibault), Roger Martin du Gard (23 martie 1881, Neuilly-sur-Seine–22 august 1958, Sérigny) se revendică din marea tradiţie a prozei realiste a secolului al XIX-lea, fiind totodată un scriitor modern prin tehnicile la care recurge, de la monologul interior ca procedeu de analiză psihologică, la colaj, inserarea în ficţiune a documentelor autentice, a unor note, articole de presă şi până la imaginea de tip cinematografic menită a conferi un plus de veridicitate. Amploarea construcţiei, structura solidă a edificiului narativ din Les Thibault rămân neegalate în literatura veacului trecut. Motivaţia juriului Premiului Nobel, care îi acorda distincția în 1937, era formulată astfel: „pentru vigoarea artistică şi adevărul cu care a înfăţişat atât conflictele umane cât şi anumite aspecte fundamentale ale vieţii contemporane, în ciclul romanesc Les Thibault.”

Roger Martin du Gard se revendică în bună măsură din Tolstoi prin capacitatea de pătrundere în profunzimea sufletului omenesc şi de a-i sesiza contradicţiile. Biografii spun că elevul Liceului Condorcet, care provenea dintr-o familie de avocaţi şi magistraţi, şi-a descoperit vocaţia de scriitor citind Război şi pace de Tolstoi. După studii de litere, fără a obţine licenţa, se înscrie la Şcoala de arhivistică şi obţine diploma de arhivist paleograf.

Formaţia ştiinţifică va influenţa literatura lui Roger Martin du Gard, care dovedeşte aplicaţie pentru studiul obiectiv al aspectelor sociale, aflându-se mereu la graniţa dintre ficţiune şi realitatea documentară, într-un stil sobru, fără efuziuni sentimentale, de remarcabil echilibru, cu o grijă pentru detalii specifică cercetătorului. Primul său roman, Devenir (Să te realizezi, 1906) era mai mult decât promiţător. Cu Jean Barois (1913), se afirmă deja un scriitor redutabil în linia realismului şi a naturalismului secolului al XIX-lea. Subiectul este inspirat din afacerea Dreyfus, care zguduise Franţa în pragul secolului XX. Prin evocarea destinului unui om de ştiinţă, scriitorul pune în discuţie antagonismul dintre religie şi ştiinţă, temă de dezbatere curentă în epocă, având serioase implicaţii în viaţa individuală şi colectivă. Roger Martin du Gard devine un apropiat al lui André Gide şi Jacques Copeau, cu ultimul colaborând la realizarea pieselor de teatru Le Testament du père Leleu (Testamentul lui Moş Leleu, jucată în premieră în 1914, la Teatrul Vieux-Colombier şi publicată în 1920) şi La Gonfle (Pompa, 1928). Père Leleu va fi folosită de libretistul Giovacchino Forzano, care dezvoltă un subiect din Divina Comedie de Dante în libretul operei Gianni Schicchi de Puccini (1918), întrebuinţând sugestii ale farsei ţărăneşti în dialect a lui Martin du Gard.

Relaţia cu André Gide se materializează într-un amplu epistolar în care sunt dezbătute probleme referitoare la poetica romanului, funcţia literaturii, profesiunea de scriitor, din care vor rezulta două volume, Note despre André Gide (1951). După război, la care participă în cadrul unui detaşament de transport auto, începe amplul ciclu romanesc  Les Thibault, alcătuit din opt romane: Le Cahier gris (Caietul cenuşiu, 1922), Le Pénitencier (Penitenciarul, 1922), La Belle Saison (Frumosul anotimp, 1923), La Consultation (Consultaţia, 1928), La Sorellina (1928), La Mort du père (Moartea tatălui, 1929), L’Été 1914 (Vara lui 1914), L’Épilogue (Epilog, 1940). Dramă romanescă a doi fraţi, Jacques şi Antoine Thibault, Les Thibault „dezvăluie, într-un spirit critic necruţător, problematica familiei burgheze în contextul evenimentelor determinate de pregătirea şi declanşarea primului război mondial.” (Silvia Pandelescu).

Tema vieţii şi a morţii, determinismul social, responsabilitatea individuală şi colectivă, studiul comportamental şi psihologic al personajelor-pereche, unul animat de un puternic spirit de independenţă, revoltat, celălalt – echilibrat, uşor mai conformist, supus ordinii sociale, o anume imparţialitate în tratarea acestora, dar şi ştiinţa de a pune în pagină puternice conflicte interioare sunt particularităţile care au impus acest roman-fluviu printre capodoperele literaturii veacului al XX-lea.

În 1955, seria de Opere complete, publicate în colecţia „Pléiade”, este prefaţată de Albert Camus.

Roger Martin du Gard este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cimiez din suburbia cu acelaşi nume a oraşului Nice.

Câteva reflecţii din opera sa: „Poţi face întotdeauna mai mult decât ai crezut”; „Cultivă-ţi voinţa. Dacă eşti în stare să urci, nimic nu-ţi va fi cu neputinţă”; „Un obstacol e o nouă problemă. Nu există obstacol care, oricât de puţină voinţă ai avea, să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălţa din nou”; „Legea morală nu e decât un întreg de convenienţe sociale şi, prin natura sa, acest întreg e provizoriu, deoarece trebuie să evolueze odată cu societatea, dacă vrea să-şi păstreze valoarea practică”; „Pe cei tari, nesiguranţa îi înăbuşă. Adevăratul curaj nu înseamnă să aştepţi în linişte evenimentele, ci dimpotrivă, să alergi înaintea lor, ca să le cunoşti cu o clipă mai devreme şi să le primeşti.”

 Costin Tuchilă