Lansarea volumelor „Masca și oglinda” de Nicolae Iliescu și „Poeme din zid” de Ani Bradea

masca si oglinda nic iliescu poeme din zid ani bradea

Vineri, 21 octombrie 2016, la ora 12.00, în Sala Cupolă a Bibliotecii Academiei Române din București (Calea Victoriei nr. 125) va avea loc lansarea volumelor Masca și oglinda sau Oprește-te, alege și treci ne’ntarziat, romanț în trei acte, cu cinci viteze, șapte scene și treizeci și trei de capricciului de Nicolae Iliescu (Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2014) și Poeme din zid de Ani Bradea (Timișoara, Editura Brumar, 2016), volum de debut. Prezintă: Daniel Octavian Bejan, Mircea Arman, Christian Crăciun și Costin Tuchilă. Continuă lectura „Lansarea volumelor „Masca și oglinda” de Nicolae Iliescu și „Poeme din zid” de Ani Bradea”

Lansarea volumelor „Când în fiecare zi e joi” de Hanna Bota și „Poeme din zid” de Ani Bradea

carti de hanna bota si ani bradea

Sâmbătă, 2 iulie 2016, la ora 11.00, la Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina vor fi lansate volumele: Când în fiecare zi e joi, roman distopic de Hanna Bota (Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2016) și Poeme din zid de Ani Bradea (Timișoara, Editura Brumar, 2016). Cărțile vor fi prezentate de Mioara Bahna, Christian Crăciun și Florin Dochia. Va urma o sesiune de autografe.

Același eveniment va avea loc și duminică, 3 iulie 2016, ora 11.00, la Palatul Știrbey din Sinaia.

logo liber sa spunVezi și: Lansare de carte: „Poeme din zid” de Ani Bradea

Arhiva categoriei Carte

„Usturoi” de pus în ramă

afis film usturoi

cronica de film liber sa spunComedia Usturoi a ajuns pe 19 februarie 2016, și la Oradea. Rulat în prezența producătorului Radu Băzăvan și a lui Cristian Nemeș, responsabil de imagine, filmul s-a bucurat de succes. Cei doi, aplaudați îndelung la final, au mai rămas încă vreo jumătate de oră în sală, pentru a răspunde întrebărilor spectatorilor. Și au fost câteva, timide la început, pentru ca atmosfera să devină apoi caldă, prietenească, dialogurile înnodându-se ușor și firesc, poate și pentru că nimeni nu sesizase vreo aroganță de vedetă venind din partea realizatorilor prezenți. Și nici n-ar fi avut cum, filmul e făcut de oameni obișnuiți, în care joacă oameni obișnuiți, și se adresează unui public larg. Radu Băzăvan spunea că a absolvit filologia, ceea ce l-a ajutat cu siguranță în scrierea scenariului, actorii sunt în mare parte amatori, recrutați, după spusele aceluiași producător, unii chiar cu câteva zile înainte de filmare, alții înlocuiți pe parcurs, doar două actrițe sunt profesioniste, angajate ale Teatrului Național din Cluj-Napoca. Cât despre buget, acesta a fost aproape inexistent, producția realizându-se cu eforturile proprii ale celor care au pus la cale proiectul. Așa cred că se explică valul de simpatie venit din partea spectatorilor și ușurința cu care s-au apropiat de aceast film. Unde mai pui că limbajul e unul neaoș, ardelenesc, cu accentul specific al personajelor de etnie romă, iar peisajele minunate din satele transilvănene din zona Sălajului bucură ochiul, când se lăfăie pe ecranul generos. Continuă lectura „„Usturoi” de pus în ramă”

Poezia săptămânii: „Elegia ultimului simț” de Ani Bradea

Rene Magritte Sarutul

Elegia ultimului simțpoezia saptamanii rubrica liber sa spun

Tu
nu știai să umbli fără grabă,
alergai spre mine,
bitum încins îți ardea tălpile
de sub mâzga ultimei zăpezi de martie.
Dormeai puțin noaptea,
și tot restul zilei mă recompuneai
din cuvinte.
Le spânzurai de gânduri,
ca pe rufele puse la-nghețat pentru prospețime,
și ele își recăpătau consistența carnală.
Nu aveai nevoie de ochi ca să mă vezi,
tot trupul îți devenise un singur simț
și toate celelalte se vărsaseră-ntrânsul. Continuă lectura „Poezia săptămânii: „Elegia ultimului simț” de Ani Bradea”

Altă Ană și zidurile ei

cetatea taraneasca saschiz ani bradea

note de calatorie liber sa spunCălătorind dinspre Sighișoara spre Brașov, printre dealuri și coline de o frumusețe uluitoare, după ce lași în urmă Pădurea Spânzuraților, ți se așterne în cale, la picioarele Dealului Uriașilor, localitatea Saschiz. În centru e Biserica evanghelică, monument arhitectural inclus în patrimoniul UNESCO, iar în dreapta, pe coama dealului, stă de strajă o cetate. Sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea. Aflată într-o stare alarmantă de degradare, este uimitor totuși cum ruinele au păstrat forma amplasării ei originale. Se numește Cetate Țărănească pentru că a fost construită, pe locul unei foste fortificații romane, după cum se spune, de către locuitorii a șapte sate, ca loc de refugiu din calea năvălitorilor, într-o poziție strategică ce-i permitea supravegherea drumului ce lega Rupea de Sighișoara. Puține informații despre cetate pot fi găsite pe internet, sau în pliantul oferit de către Centrul de informare turistică din localitate. Cât despre existența unui studiu în limba română nici nu poate fi vorba și nici de vreo traducere nu am auzit, chiar dacă se spune că într-o vreme Scaunul Sighișoarei a fost în această cetate și nu în Cetatea Sighișoarei, iar locuitorii au fost scutiți de serviciul militar pentru a contribui la ridicarea ei. Însă, ca în jurul oricărui loc încărcat de magia trecutului, se ivesc la tot pasul povești și legende dintre cele mai fascinante. Continuă lectura „Altă Ană și zidurile ei”

Redescoperirea „orașului-grădină”

usa art nouveau hotel parc oradea

O fundație euroregională, Bihor – Hajdu-Bihar, din Oradea, în parteneriat cu Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, prezintă publicului orădean în această toamnă primele realizări ale proiectului Loisir stil Art Nouveau – Redescoperirea grădinilor interioare ale monumentelor istorice – ediția I. Continuă lectura „Redescoperirea „orașului-grădină””

Îndrăzneala feminității

Virginia_Andreescu-Haret

Prima femeie-arhitect din România

Virginia Andreescu-Haret (21 iunie 1894–6 mai 1962), nepoata de frate a pictorului Ion Andreescu și soție a inginerului Spiru I. Haret (nepot de soră al omului de știință, pedagog și politician Spiru C. Haret), a fost prima femeie din România căreia i-a fost emisă diploma de arhitect (unele surse menționând această premieră ca fiind și europeană).

virgina andreescu haret prima femeie arhitect din romania

Virginia Andreescu-Haret

A urmat, consecutiv cu Școala Superioară de Arhitectură, și Academia de Arte Frumoase, unde l-a avut professor pe Hipolit Strâmbu, la ale cărui insistențe a organizat o primă expoziție, cuprinzând schițe, desene și acuarele. Cu acest prilej a fost remarcată de către Comisia Monumentelor Istorice, care i-a achiziționat o parte din lucrări și, ulterior, a fost inclusă în componența acesteia ca desenator de relevee. În această calitate a participat în primăvara anului 1922 la o excursie de studii a arhitecților în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, pe care a comentat-o într-o Dare de seamă cu schițe și desene, publicată în revista „Artele Frumoase”. Cu banii obținuți din vânzarea lucrărilor și-a finanțat o călătorie de studii în Italia.

A fost, de asemenea, prima femeie din România care a atins gradul de arhitect inspector general.

cazinoul govora arh Maria Virginia Andreescu Haret

Între anii 1928–1929, după planurile sale s-a început construcția cazinoului din stațiunea Govora, o capodoperă arhitecturală proiectată în stil eclectic. Din păcate clădirea nu a ajuns să fie finalizată vreodată, singura utilitate, și aceea vremelnică, a fost dată uneia dintre cele două aripi simetrice, în care a funcționat un cinematograf, în prezent părăsit. Perlă a turismului interbelic, celebră, în special, prin izvoarele sale cu ape minerale, stațiunea se stinge azi, îngropată sub indiferența autorităților. Cazinoul Virginiei Andreescu-Haret, deși se află pe lista clădirilor de patrimoniu a Ministerului Culturii, nu a intrat nici măcar într-un program de conservare.

Lista proiectelor și a realizărilor celebrei arhitecte este impresionantă. În București, mai ales, amprenta sa e vizibilă pe Bulevardul Schitu Măgureanu – palatul fostei societăți „Tinerimea Română”, clădire cu 7 etaje, cu basoreliefuri reprezentând scene din antichitate; pe Calea Victoriei – o serie de clădiri, printre primele blocuri de beton armat; pavilionul administrativ și dependințele subterane ale aeroportului Băneasa, precum și alte clădiri monumentale sau vile particulare.

palatul tinerimea romana

Palatul Tinerimea Română

Dar Virginia Andreescu-Haret nu a proiectat doar clădiri ci, înainte de toate, a desțelenit terenul, începând construcția unui drum spre o profesie nouă, un drum pe care nu mai pășise până atunci o femeie. Cu alte cuvinte feminitatea a îndrăznit, într-o perioadă istorică ale cărei îngrădiri cu greu ni le putem imagina astăzi. Și a învins, Virginia fiind prima admisă la examenul de admitere, la Școala Superioară de Arhitectură, înaintea colegilor săi bărbați!

Ani Bradea

cladire-de-bd-lascar-catargiu-nr-14-virginia-andreescu-haret

Clădire de pe Bd. Lascăr Catargiu nr. 14, București, proiectată de Virginia Andreescu-Haret

biserica sf treime ghencea

Biserica Sfânta Treime din Ghencea,  proiectată de Virginia Andreescu-Haret

Vezi și: http://virginiaharet.blogspot.ro/p/traseul-tour.html

Emigrant în patrie

convorbiri cu mircea daneliuc cronica de ani bradea

cronica de cartePersonalitatea multiplă a lui Mircea Daneliuc își dezvăluie noi fațete în cartea de Convorbiri realizată de Alexandru Petria şi apărută recent la Editura Adenium. Cunoscut publicului mai ales ca regizor al unor producții de succes, cum ar fi: Glissando, A 11-a Poruncă, Patul conjugal, Senatorul melcilor, Marilena, ca să enumăr doar câteva, sau ca actor și de asemenea scenarist pentru aproape toate filmele sale, Mircea Daneliuc este și un scriitor prolific, calitate despre care se vorbește mai puțin, deși a dat literaturii române scrieri valoroase din genurile: roman, proză scurtă, teatru, nuvelă. Printre titlurile cele mai vehiculate se regăsesc: Pisica ruptă – roman, 1997, Marilene – roman, 1999, Apa din cizme – roman, 2000, Petru și Pavel – roman, 2003 sau recentul Ca un grătar de mici.

mircea daneliuc alexandru petria ani bradea

Mircea Daneliuc

Cartea – Convorbiri cu Mircea Daneliuc, autor: Alexandru Petria – se citește repede, mâncând paginile una după alta, dintr-o curiozitate bine întreținută pe tot parcursul ei. Anume aceea de a afla dacă felina se lasă ori nu îmblânzită de către dresor. Și nu se lasă, dar rezultă un spectacol pentru cititor, care are prilejul de a urmări în arenă dese momente încărcate de tensiune. Încă de la începutul discuției regizorul se declară un emigrant, deși nu a depășit teritorial granițele patriei sale, după cum precizează: mă aflu statornic în frumoasa noastră capitală. Lămurirea adusă intervievatorului creează deja o primă barieră de comunicare: „Emigraţia este operă, domnul meu. Lumea se înşală, crede că ar fi o distanţare de patrie făcută neapărat cu pantofii. Ea nefiind decât o chestiune de inimă…”, îndulcită totuși cu un dram de bunăvoință, strecurată la finele unei avertizări: „Nu mă mai căutați; vorbesc cu cine vreau eu, acuma cu dvs.”

dorel visan iacob film mircea daneliuc

Dorel Vișan în filmul Iacob (1988) de Mircea Daneliuc

Cărțile de interviuri au devenit şi la noi din ce în ce mai numeroase în ultima perioadă, succesul de public convingând tot mai multe personalități, din diverse domenii ale vieții culturale și artistice, să se lase chestionate, să-și răscolească prin biografii, în căutarea secretelor bine păstrate. Detaliile privind latura personală sunt cele mai căutate în acest gen de scriere (uneori în detrimentul schimbului de idei, ce s-ar putea dovedi nu mai puțin captivant), iar Alexandru Petria, cunoscând foarte bine această preferință a citorului, încearcă din răsputeri să-l scoată pe Mircea Daneliuc din haina rigidă, scorțoasă, de regizor, povocându-l aproape la tot pasul, încercând alunecarea în uman, în intimitate. Iată doar câteva exemple:

– Vorbiți-mi despre copilărie.

– Ce-ați vrea să știți? Credeți că interesează pe cineva?”;

„– Cum este Mircea Daneliuc văzut de Mircea Daneliuc?

Nu pot să intru în capcana asta. Sunt om bătrân.”;

– Aveați vreo poreclă? Dar părinții cum vă spuneau?

– N-am avut. Mi se spunea: mă!”;

„– Și fetele când au apărut apăsat?

– Prima, la cinci ani, o Marilenă, vezi cartea, iar celelalte, eșalonat, cât apucam să mă ridic de la podea din iubiri”,

pentru a adăuga, surprins că a permis apropierea: „Cum am alunecat în discuția asta?”, ba chiar ironic, atunci când întrebările de natură privată se înmulțesc insistent: „Bag samă că discuția profesională s-a încheiat….” Cât privește subiectul femei, se dovedeşte a fi cu adevărat un teren minat. Zadarnice sunt tentativele, aluziile, capcanele, speranțele nutrite de Alexandru Petria privind stoarcerea spectaculosului dintr-o astfel de discuție, regizorul vigilent respinge toate asalturile. Ca o concluzie la insistențele intervievatorului poate sta următorul paragraf:

„Femeile din viața mea au fost una singură. Ca să nu ne batem cuie în talpă fără folos. E drept că am mai cunoscut un număr absolut limitat, fără să primesc ajutor sau aruncarea aceea în sus necesară în artă. […] Le datorez în bună măsură atât cât am reușit să le înțeleg și să-mi construiesc scenele de cuplu sau de amor în filme și cărți.”

marilena film mircea daneliuc

Dar răceala cu care vorbește despre femeile din viața sa dispare ca prin farmec atunci când intervine scriitorul, talentul de narator, pentru că doar literatură putem numi frumusețea unei astfel de relatări: „Daneliuc o iubea pe R. ca la balamuc. O iubea de se tăvălea în drum. Asta, pentru că acumulase un sac de frustrări, nu i s-a mărturisit niciodată, n-avea curajul. Avea, în schimb, bicicleta Carpați și sub aripa din față scrijelise cu o sulă numele sfânt al lui R. Cu cuiul nu s-a putut. Acolo a și ruginit mai întâi…”

Citind cartea veți vedea, desigur, că regizorul nu rămâne prea mult în acestă zonă, o glumă, o nemulțumire privind întrebarea adresată îl fac să revină repede la ariceala binecunoscută.

mircea daneliuc

Admiratorii operei lui Daneliuc vor găsi în acest dialog ample referiri la turnarea filmelor sau la scrierea cărților, deși toate aceste informații sunt născute cu forcepsul, Al. Petria având un partener de discuții extrem de dificil, chiar se plânge la un moment dat de stilul expeditiv al răspunsurilor primite: „Azi scoateți din gură cuvintele mai anevoie ca un zgârcit banii din buzunar…” Remarcă ce pare totuși a-l îmblânzi pe regizor, încă neobișnuit cu ideea de a-și face publice cele mai intime amintiri: „Oricâtă bunăvoință aș avea, amintirile nu pot fi comunicate. Ele trăiesc într-un spațiu interior, privilegiat şi al meu. De îndată ce sunt scoase, devin în fapte. Apar seci, ofilite, chiar dacă uneori posedă umor.”

Cu toate că emigrarea simbolică, la care s-a autocondamnat, e formă de protest împotriva celor care i-au cenzurat producțiile sau au împiedicat promovarea lor, regizorul evită să nominalizeze sau să cadă în tentația de a acuza:

„– De ce vă feriți tot timpul să dați nume?

– Ca să nu se jegoșească discuția.”

glissando mircea daneliuc

Revenirea la unul dintre filmele sale de referință, Glissando, provoacă un răspuns acid, generat de un cuvânt aparent banal inclus în întrebare:

„– Am pus în discuție Glissando. Ce e acest fim pentru rebelul Mircea Daneliuc?

– Ce rebel? Nu mă consider deloc un rebel. Alții mă consideră. Nu fac decât să-mi pipăi ciclic osul spinal ca să mă asigur că încă îl am. Sigur, dată fiind concepția generală despre capul care se pleacă și la câte supărări am produs, par foarte rebel.”

Astfel de reacții, frecvente, nu fac decât să crească interesul cititorului, grație acestor ciocniri dialogul nu devine niciodată plictisitor. Câteva fraze culese din răspunsurile lui Mircea Daneliuc, pot deveni, așa scoase din context, adevărate cugetări: „Un scriitor fără lume e mai rău ca unul fără de stil, preferi să te uiţi la televizor; Cenzura nu-i pragul perfect, ci o apă fetidă, verzuie, mucioasă în care e nevoie să te scufunzi îngreţoşat şi să înoţi jos, la fund, până găseşti spărtura pe undeva; nu există scriitor mare care să nu ascundă un cineast, chiar nemanifestat, dar şi invers” sau: „Singurătatea e un lucru bun, iei cunoștință de tine. Numai singurătatea e creativă.” Autoexilatul Mircea Daneliuc se lasă totuși convins spre a-și poza sie însuși, pentru un portret în cuvinte: „Îmi privesc chipul de efeb în oglindă şi simt ceva ca o inimă de student. Din când în când mă înghimpă să mănânc sănătos la cantină, deşi sunt plin şi de alte dorinţe bizare. Îmi place carnea de cal. Îmi place vaca germană. Îmi plac seminţiile holandă, massai şi americană, pentru că ne-au îndreptat din vechime rătăciri şi greşeli. M-am născut prea devreme. M-am născut prea târziu. Mi-ar fi plăcut, mă gândesc, să fi trăit în epoca lui Pazvante, zis Chiorul. L-aş fi înţeles. Neavând încotro, filmez şi scriu mai lesne ca mulţi. Sunt monstrul din Praga. Îndrăgesc cârtitori întristaţi şi aş face ca Moise. Plimba-i-aş patruzeci de ani într-o pustie cât două judeţe, ademenindu-i la laudaţii cu pişcoturi sărate şi bere călâie, până s-ar naşte generaţii mai răsărite. Căci spune Ioan: unul va fi Semănătorul şi altul Secerătorul. Mama vrea să declar că Semănătorul sunt eu. Practic sporturi extreme. Dau la păstrăv cu muşte.”

regizori romani mircea daneliuc

Am schițat în doar câteva fraze cuprinsul unei scrieri captivante, care mie mi-a provocat o mare surpriză, descoperind o altă față a unei personalități voit inabordabile, Mircea Daneliuc, un ghețar amenințat să se topească sub valul, nerecunoscut, al propriei sensibilități.

„– Am impresia că sub masca de dur protejați cu atenție un timid.

– Nici pomeneală, sunt mai dur ca orice. Ca duraluminiul.”

Ani Bradea

Zestrea României

aurul si argintul antic al romaniei expozitie oradea

eveniment liber sa spunPână la sfârșitul lunii august 2014, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea găzduiește expoziția-eveniment intinerantă Aurul și argintul antic al României.

Podoabe, vase, statuete, accesorii vestimentare, armament de paradă, piese de harnașament, veselă geto-dacică, alte obiecte decorative din aur și argint sunt expuse vizitatorilor pentru prima dată adunate într-un singur loc. Piesele, de o inestimabilă valoare, fac parte din Tezaurul Național al României și provin de la Muzeul Național de Istorie din București și de la alte muzee din țată, expunerea lor împreună reprezentând încunarea unui proiect muzeologic de anvergură, printre cele mai importante demersuri de acest fel din România ultimilor 20 de ani. Se regăsesc în expoziție valori patrimoniale unice, cum ar fi brățările dacice sau tezaurul de la Pietroasa.

tezaur

Muzeul Țării Crișurilor funcționează în clădirea Palatului Baroc, unul dintre cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul țării noastre, ridicat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cum este denumirea sa oficială, are o sută de încăperi și primește lumina soarelui prin 365 de ferestre, câte una pentru fiecare zi a anului. Se spune că episcopul romano-catolic, la inițiativa căruia a fost construit edificiul, a dorit astfel să se poată arăta credincioșilor în fiecare zi a anului de la altă fereastră. Împreună cu Șirul Canonicilor și Bazilica Sf. Maria, Palatul formează Complexul Baroc, cel mai important complex baroc din România și unul dintre cele mau reprezentative ale Europei.

Palatul baroc din Oradea

Palatul baroc din Oradea

Expoziția Aurul și argintul antic al României rămâne în Oradea până la 31 august 2014, dată după care va pleca spre Satu Mare.

Ani Bradea

 exponate muzeul national tezaur obiecte aur si argint

 Fotografii de Ani Bradea

Cireșarii zilelor noastre

ciresarii expozitie oradea

cronica plastica liber sa spunAm descoperit, absolut întâmplător, o expoziție plină de sensibilitate, dar și provocatoare, având în vedere mesajele transmise prin desenele lor, de către copiii de la mai multe școli și licee din Bihor. Lucrările sunt reunite în expoziția intitulată Cireșarii și se află, încă, la Galeria de artă din Oradea – Shopping City. Organizatorul este Societatea Culturală Zenit-Nadir, iar desenele aparțin elevilor din clasele V–X, care au participat la faza finală a Concursului Județean de Educație Plastică 2014, inițiat de către Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Invitați speciali în expoziție au fost elevii claselor I–IV de la Transylvania College, Cluj-Napoca, iar vernisajul a avut loc în data de 10 iunie 2014. A prezentat inspectorul școlar de arte Mircea Boțog, care a acordat și distincții celor mai bune lucrări. Evenimentul s-a bucurat și de prezența Andreei Marin, aflată în Oradea împreună cu Caravana fundației „Prețuiește viața”. Continuă lectura „Cireșarii zilelor noastre”