Annie Muscă, invitata emisiunii „Născut în România”

annie musca

Miercuri, 28 mai 2014, de la ora 15.30, la Radio România Cultural, invitata emisiunii „Născut în România”, realizată de Mariana Ciolan, este Annie Muscă.

Biograf, autoare, începând din 2008, a șase volume apreciate, Annie Muscă, originară din Odobești (Vrancea), a făcut studii de limba franceză la Fribourg (Elveția). Pasionată de genul biografiei, frecventat în străinătate, dar aproape uitat la noi, la revenirea în țară și-a propus să-l repună în circulație. „Pentru ca trecerea timpului să nu șteargă amintirile, iată de ce ascult și rescriu vieți. Unii dintre eroii mei au dispărut demult sau de curând, alții trăiesc, dar nu au vârstă, ci doar amintiri și vise.” (Annie Muscă).

annie musca mariana ciolan studioul mihai zirra

Annie Muscă și Mariana Ciolan în Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii

Documentarea minuțioasă, compararea atentă a surselor, intuiția acolo unde datele nu sunt suficiente, echilibrul în redactare sunt evidente de la primul volum, dedicat lui Tudor Vornicu (Focșani, Editura Terra, 2008), prima biografie autorizată a omului de televiziune. „Dintr-o lungă listă de personaje care mai de care mai interesante, hazardul a făcut ca Tudor Vornicu să fie primul. Poate şi pentru faptul că s-a născut undeva în Vrancea… Dar, mai mult decât atât, m-a incitat destinul celor două familii – Gianetti şi Vornicu – din îngemănarea cărora s-a născut Tudor Vornicu. A fost suficient să ajung o dată pe urmele bunicilor lui Tudor, în Angheleştii Vrancei, şi am fost cucerită de poveştile celor care i-au cunoscut pe italienii din Piemonte şi pe Vornicii din ţinutul Adjudului. Aşa a început biografia lui Tudor Vornicu”, mărturisea autoarea. Lansarea volumului a avut loc la Sala Radio.

Lui i-a urmat, în 2010, la aceeași editură, Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist. „Fac parte dintr-o generație norocoasă, spunea Dan Mihăescu. Am prins dictatura carlistă, legionară, comunistă și acum victoria românilor asupra întregului popor. A început să regrete lumea viitorul de ieri, zicând că ce bine era atunci când era rău. […] Am făcut lumea să râdă, de teamă să nu plângă! și am fost optimist. După alegerea lui Ceaușescu, mi-am zis că în șase luni cade. A stat 25 de ani.”

annie musca biografii

În 2012 a apărut la Editura Biblioteca Bucureştilor, biografia Ion Miclea – povestea unui fotograf. În același an, unica biografie dedicată singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, biografia unui cosmonaut. „De la copilăria petrecută în Brașovul negustorilor de altădată și mirajul Sputnik-ului, la anii de pregătire în Orășelul Stelar, de la activitatea internațională de după 1989 și întâlnirile memorabile, până la misiunea de ambasador în Federația Rusă și președinte al astronauților din întreaga lume, cartea de față cuprinde viața și activitatea acestui personaj intrat deja în legendă.” (Annie Muscă). Dacă despre latura științifică a performanței lui Dumitru-Dorin Prunariu s-au pronunțat cei îndreptătiți, probabil că frazele așternute de Nichita Stănescu în decembrie 1982 rămân cea mai frumoasă caracterizare: „Dumitru Prunariu este aproape un copil frumos ca însăşi tinereţea, curat cum este curată carnea unui măr. […] am rămas surprins să văd cum un erou naţional poate să fie atât de gingaş, atât de modest, de cordial, de savant şi de copilăros totodată.”

biografii de annie musca emisiune radio

Annie Muscă

În 2013 Editura Terra a publicat biografia Pantelie Tuțuleasa. Întâlnire cu un alt fel de cineast, pentru ca spre sfârșitul anului să apară la Editura Adevărul Holding volumul Dan Puican – „Radioul este viața mea”, lansat în 13 decembrie 2013 la Sala Radio.

Interdicţie la uitare – aşa îşi intitulează Annie Muscă ultimul capitol al cărţii sale Dan Puican – «Radioul este viaţa mea», dar, la fel de bine, acest generic mi se pare cât se poate de nimerit pentru un ciclu mai cuprinzător de scrieri ale ambiţioasei şi înzestratei autoare, care ar putea cuprinde, alături de cartea de faţă şi pe cele consacrate unor figuri de seamă ale artei noastre: Dan Mihăescu, Pantelie Tuţuleasa, Tudor Vornicu, Ion Miclea. Am scris intenţionat «figuri de seamă ale artei noastre» pentru că, aşa după cum ne convinge Annie Muscă, tot ceea ce au creat aceste nume de referinţă ale cinematografiei, ale televiziunii sau ale fotografiei şi, acum, prin Dan Puican, ale teatrului radiofonic, depăşeşte graniţele strâmte ale evenimentului şi, prin sensurile profunde, prin adevărurile esenţiale pe care le exprimă, se înscrie sub zodia nepieritoare a faptului de artă.

De data aceasta, Annie Muscă şi-a ales ca erou al naraţiunii pe Dan Puican, nume de-a dreptul emblematic al teatrului radiofonic având un palmares uluitor: peste 1 000 de piese montate sub bagheta sa măiestrită, care au avut în distribuţie cele mai importante nume ale teatrului şi cinematografiei româneşti din ultima jumătate a veacului abia încheiat. Acoladă de timp căreia, mă grăbesc să adaug, i se alătură, în chip fericit, şi travaliul pasionat cu care meşterul Dan Puican ne încântă şi astăzi…

Ceea ce cucereşte numaidecât în această povestire, depănată în cuvinte simple dar atât de expresive, este modul în care Annie Muscă, reporter de rară vocaţie a esenţialului, îşi lasă eroul să se mărturisească.” (Șerban Cionoff, Dan Puican, un monstru sacru al Radioului, se mărturisește, „Revista Teatrală Radio”, 3 martie 2014).

Vezi și rubrica „Remember” de Annie Muscă, în Revista Teatrală Radiodedicată marilor actori ai teatrului românesc.

31 de ani de la zborul unicului român în Cosmos, sărbătoriți la Biblioteca Metropolitană din București

annie musca volum dumitru dorin prunariu lansare biografi romani
În ziua de 21 mai a anului 1981, al 103-lea pământean se pregătea să revină din Cosmos

inedit rubrica restituiri liber sa spun31 de ani de la zborul unicului român în Cosmos au fost sărbătoriți la Biblioteca Metropolitană din București, chiar pe 21 mai 2012, prin lansarea volumului Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut, apărut la Editura Adevărul Holding.

„Într-o Românie în care oamenii încetaseră să mai viseze, iar regimul își arăta semnele agoniei, Dumitru-Dorin Prunariu a întruchipat visul de aur al generației sale, sfidând gravitația și barierele ideologice. La 14 mai 1981 devenea primul român care ajungea în spațiul cosmic.

Recunoscut în lume ca unul dintre cei mai activi astronauți, invitat permanent la cele mai importante întâlniri ale oamenilor de știință legate de Cosmos, Dumitru Prunariu ocupă poziții importante pe plan internațional. Autoritatea celui care a reușit să-și transforme numele într-un brand al performanței absolute s-a impus în țară și peste hotare prin muncăannie musca liber sa spun și perseverență, prin sacrificii personale și devotament.

De la copilăria petrecută în Brașovul negustorilor de altădată și mirajul Sputnik-ului, la anii de pregătire în Orășelul Stelar, de la activitatea internațională de după 1989 și întâlnirile memorabile, până la misiunea de ambasador în Federația Rusă și președinte al astronauților din întreaga lume, cartea de față cuprinde viața și activitatea acestui personaj intrat deja în legendă.” (Annie Muscă, Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut, București, Editura Adevărul Holding, 2012).

Dacă vreți să citiți povești incitante despre spațiul extraterestru, dar și povești de viață, sau dacă vreți să parcurgeți într-un ritm alert o carieră de peste 30 de ani în domeniul cosmic și diplomatic, dacă vreți să vă faceți o idee despre ceea ce înseamnă consecvență, procurați-vă unica biografie autorizată lansată acum doi ani.

annie musca biografie cosmonaut dumitru prunariu 2012

Mâine, 22 mai 2014, vă ofer pe acest site informații și imagini inedite despre revenirea pe Pământ a românului Dumitru-Dorin Prunariu, după un zbor cosmic reușit care a durat 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde.

Annie Muscă

(va urma)

Contact: facebook.annie musca

Vezi și: „Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut” de Annie Muscă – interviu cu Dumitru-Dorin Prunariu, realizat de Virgiliu Hodorogea

Imagini de la lansările volumului Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut de Annie Muscă

21 mai 2012, Biblioteca Metropolitană București

lansare volum dumitru prunariu annie musca biblioteca metropolitana bucuresti 21 mai 2014

Foto 1: Annie Muscă, Dumitru-Dorin Prunariu; foto 2: Alexandru Mironov despre biografia Dumitru-Dorin Prunariu de Annie Musca; foto 3: Peter Imre. Fotografii: © Alexandra Pașca

alexandru mironov despre biografia dumitru prunariu de annie musca

annie musca singura biografie dumitru prunariu zbor cosmos

Alexandru Mironov. Foto: © Alexandra Pașca

foto annie musca dumitru prunariu lansare carte prunariu singura biografie

dumitru prunariu dinu patriciu lansare catre prunariu 2012

Dumitru- Dorin Prunariu, Dinu Patriciu. Foto: © Alexandra Pașca

teodor melescanu si alex mironov dumitru prunariu volum de annie musca adeitura adevarul

Teodor Meleșcanu, Alex Mironov. Foto: © Alexandra Pașca

Teodor Meleșcanu, Marius-Ioan Piso,  Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA, Dinu Patriciu și Peter Imre

Teodor Meleșcanu, Marius-Ioan Piso, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dinu Patriciu și Peter Imre. Foto: © Alexandra Pașca

annie musca biografie dumitru prunariu

 Foto: © Alexandra Pașca

annie musca biografii

dumitru prunariu autograf

annie musca  Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut

annie musca despre dorin prunariu

Autografe de la dumitru dorin prunariu eveniment biografie

biblioteca metropolitana bucuresti

primul roman in cosmos

Dumitru-Dorin Prunariu biografia unui cosmonaut singura biografie autorizata

zborul in cosmos al unui roman 1981

Dinu Patriciu Annie Musca  Dumitru Prunariu

Dinu Patriciu, Annie Muscă, Dumitru-Dorin Prunariu

2 iunie 2012, Târgul de Carte BOOKFEST, București

annie musca dumitru dorin prunariu alexandru mironov 2012 lansare biografie d prunariu

bookfest 2012 eveniment dumitru prunariu annie musca

dumitru prunariu biografia unui cosmonaut

despre biografia lui dumitru prunariu

Annie Muscă, Dumitru-Dorin Prunariu, Alexandru Mironov

annie musca dumitru dorin prunariu autografe

2 iunie 2012. Targul de carte BOOKFEST. Lansare carte Annie Musca, Dumitru-Dorin Prunariu - biografia unui cosmonaut, Ed. Adevărul Holding,

Annie Muscă, Dumitru-Dorin Prunariu. Fotografii inedite din arhiva personală Dumitru-Dorin Prunariu

Vezi episoadele precedente: 

Dumitru-Dorin Prunariu. Militar și civil, astronaut și diplomat

Aventura spațială a lui Dumitru-Dorin Prunariu continuă…

Zborul românului Dumitru-Dorin Prunariu în Spațiu continuă…

14 mai 1981: O zi predestinată pentru unul dintre Personajele mele: Dumitru-Dorin Prunariu

„Înainte de zborul cosmic” de Annie Muscă, Liber să spun, 13 mai 2014

Dumitru-Dorin Prunariu, unicul român care a zburat în Cosmos

dumitru dorin prunariu imagini inedite

13 mai 1981

inedit rubrica restituiri liber sa spunZiua precedentă zborului cosmic efectuat de românul Dumitru-Dorin Prunariu în perioada 14–22 mai 1981, după trei ani de pregătire în Orășelul Stelar (Zviozdnîi Gorodok), situat la 40 de kilometri de Moscova.

La Baikonur existau încă superstiții legate de ziua dinaintea zborului. Se spunea că ar fi fost bine ca cei care urmau să plece în Cosmos să-și petreacă noaptea în „Casa lui Gagarin”, după ce vizionau Soarele alb al deșertului, un film sovietic regizat de Vladimir Motyl în 1969, care rulase pentru toate generațiile de cosmonauți.

biografie annie musca dumitru dorin prunariu zbor cosmos

Dumitru-Dorin Prunariu

De „ritualul cinematografic” nu a scăpat nici românul Dumitru-Dorin Prunariu, dar nici Charles Simonyi, vestitul informatician care, la sfârșitul anilor 2000, devenea primul turist spațial care efectuase două călătorii în Cosmos.

Nici de tradiția turnării propriului bust, înainte de marea plecare nu a fost „cruțat” românul al cărui profil va fi imortalizat mai târziu și de sculptorul rus Grigori Potoțki.

bust dumitru prunariu zbor cosmos 1981

Dacă vreți să citiți povești incitante despre spațiul extraterestru, dar și istorii de viață, sau dacă vreți să parcurgeți într-un ritm alert o carieră de peste 30 de ani în domeniul cosmic și diplomatic, dacă doriți să vă faceți o idee despre ceea ce înseamnă consecvență, procurați-vă unica biografie autorizată, apărută în 2012, sub semnătura mea, la Editura Adevărul Holding, sub titlul Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut.

annie musca biografie dumitru dorin prunariu

Astă-seară, ca de altfel, între 14–22 mai, perioadă ce reprezintă durata zborului cosmic din 1981, efectuat de un român, vă aștept pe site-ul Liber să spun cu informații suplimentare și imagini inedite.

Annie Muscă

Contact: facebook.annie musca

dumitru prunariu zbor cosmos fotografii inedite annie musca

Fotografii inedite din arhiva personală Dumitru-Dorin Prunariu