Lansare de carte la Praga: „Omul şi mitul în secolul 21” de Otilia Sîrbu

otilia sîrbu omul si mitul in sec 21

eveniment liber sa spunScriitoarea Otilia Sîrbu, profesor la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti, pregăteşte lansarea la Praga a ultimei sale cărţi, Omul şi mitul în secolul 21, apărută anul acesta la Editura Universitară din Capitală. Evenimentul va avea loc joi, 26 noiembrie 2015, de la orele 18.30, la Pivovar Marina, Jankovcova 1059, 170 00 Praha 7 şi se va bucura atât de prezenţa unor marcanţi membri ai diasporei româneşti din spaţiul de reşedinţă, cât şi de cea a unui segment eterogen de persoane interesate de cultura şi literatura noastră – dat fiind faptul că lucrarea va fi prezentată în limba română.

Continuă lectura „Lansare de carte la Praga: „Omul şi mitul în secolul 21” de Otilia Sîrbu”

Conferințele Teatrului Național: „Omul și tehnologia. O istorie antropologică a viitorului”

V. Mihailescu

eveniment liber sa spunDuminică, 10 mai 2015, de la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, în cadrul programului „Conferințele Teatrului Național”, prof. dr. Vintilă Mihăilescuva prezenta conferinţa cu tema „Omul și tehnologia. O istorie antropologică a viitorului”

„Dacă «eternitatea s-a născut la sat», viitorul s-a născut… în Renaștere. Până la modernitate, Omul avea un trecut; odată cu modernitatea, individul are un viitor. Omul ia locul lui Dumnezeu și declară că sunt cel ce sunt; mai mult, sunt cel ce devin, conform cu libertatea de neîngrădit a individului. O «mistică» optimistă a viitorului şi a stării finale de echilibru (civilizaţie, comunism, piaţă, etc.) se instalează în societățile moderne, încrezătoare în evoluție, progres, dezvoltare. Și omenirea începe să evolueze în tot felul de moduri…

Cu timpul, această «evoluție» devine tot mai rapidă, în primul rând datorită (noilor) tehnologii: ritmul de schimbare crește exponențial și se emit chiar «legi» care constată acest lucru. Dar încotro ne duce această nouă «evoluție»? Spre orizontul indefinit al perfectibilității Omului, atât de drag pionierilor modernității – consideră promotorii acestor noi tehnologii și Piața care le folosește. Acestui «trans-umanism» optimist i se opune însă un «post-umanism» îngrijorat de excesele dominației Omului.

Ni s-a spus că am ajuns la «sfârșitul Istoriei»; ce urmează după? A început deja un alt viitor al unui alt tip de Om?” – prof. dr. Vintilă Mihăilescu.

Despre prof. dr. Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu (născut în 1951) este profesor universitar doctor şi şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În 1993 obţine titlul de Doctor în Psihologie, cu teza Ungureni şi pământeni. O analiză etnopsihologică.

În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. A desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române. Între 1992 şi 2000 a fost membru al Société des Européanistes, cu funcţia de secretar pentru Europa de Est. În perioada 1997-1999 a fost directorul Observatorului Bucureşti în cadrul programului PHARE de Dezvoltare rurală. Din 1998 este colaborator permanent la revista „Dilema Veche”, unde deţine rubrica „Socio-hai-hui”. Începând cu acelaşi an şi până în 2000 a fost editor şef al Yearbook of the Romanian Society of Cultural Anthropology.

Membru în consiliul ştiinţific/director al: Center for the Study of Balkan Society and Culture (Graz), Ethnobarometer (Roma/Amsterdam), International Association of South-East European Anthropology (Londra) şi South-East European Academic League (Sofia).

A avut numeroase burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost Visiting Professor la multe universităţi şi centre de studii avansate din Franţa, Elveţia, Germania, Belgia, Canada, Ungaria şi Bulgaria.

A fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti între 2005–2011.

În 2006 a fost decorat de Preşedintele României pentru serviciile aduse culturii române.

Dintre lucrările sale menţionăm:Fascinaţia diferenţei” (1999),Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei” (2000), „Paysans de l’histoire” (coautor, 1992), „Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania” (coord., 2002), „Socio hai-hui prin Arhipelagul România” (2006), „Antropologie. Cinci introduceri” (2006, 2007), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape” (coord., 2009), „Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani” (2010), „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică” (2013), „Povestea Maidanezului Leuțu” (2013), Fascinația diferenței. Anii de ucenicie ai unui antropolog” (2014).

Cumpără bilete online

Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021 314. 71. 71 (Agenţia de bilete).

Comunicat al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Conferințe

„Nunta în Someş” de Constantin Brăiloiu: o poveste fermecătoare despre obiceiurile de nuntă

Constantin Brailoiu - Nunta in Somes - coperta

eveniment liber sa spunPe 8 noiembrie 1940, compozitorul, muzicologul şi etnograful Constantin Brăiloiu rostea la Radio, cu darul povestitorului, bazându-se însă pe fapte reale şi pe cercetările proaspăt efectuate pe teren, conferinţa Nunta în Someş, ilustrată muzical cu documente sonore conservate până astăzi.

În vara anului 2014, Editura Casa Radio l-a invitat pelogo_casa-radio Victor Rebengiuc să citească la microfon, în Studioul T1 al Radiodifuziunii, în atenta regie a lui Vasile Manta, conferinţa lui Constantin Brăiloiu, al cărei manuscris se află în Arhiva scrisă a Radioului. Acest nou document, pus pe suport digital, face obiectul audiobook-ului Nunta în Someş, apărut în Colecţia „Lada de zestre”. Lui i se adaugă zece înregistrări autentice realizate în Someş în 1940: peţitul miresei, strigături, Cântecul miresei, jocuri, doină cu noduri, Horea miresei.

eveniment audiobook nunta in somes

Marți, 24 februarie 2015, în seara de Dragobete, Editura Casa Radio vă invită începând cu orele 19, la Café Cărtureşti Verona din București (str. Arthur Verona nr. 13-15) la o audiţie specială de pe acest audiobook şi la o dezbatere care va sta sub semnul dragostei şi al obiceiurilor de nuntă. Alături de Vintilă Mihăilescu – autorul prefeţei Slobod îi a veseli prezentă în booklet – se vor afla etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, antropologul Bogdan Iancu şi Florin Iordan (etnomuzicolog, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească „Trei Parale”). Invitat special: Victor Rebengiuc, care rosteşte cu o extraordinară forţă povestea celui mai important ritual de trecere, nunta.

constantin brailoiuCum ascultăm astăzi un asemenea document sonor datând din 1940? Către ce elemente ne îndreptăm atenţia? E, pentru spectatorul contemporan, doar o poveste curioasă, amuzantă, frumoasă? Altfel spus, mai regăsim indicii de atunci în nunţile şi obiceiurile de astăzi? Care mai este semnificaţia nunţii în mentalul colectiv contemporan?

„Mulţi sunt cei care au scris despre obiceiurile de nuntă şi alte ritualuri la români, dar probabil că nici unul nu a avut «verbul» lui Brăiloiu şi nici arta lui de a presăra cele mai minuţioase detalii etnografice în cea mai fermecătoare povestire. Din acest punct de vedere, Nunta în Someş este o bijuterie a genului”, scrie antropologul Vintilă Mihăilescu.

Dezbaterea de la Café Cărtureşti Verona va fi moderată de Maria Balabaş (jurnalistă Radio România Cultural şi muziciană). Întreaga seară Constantin Brăiloiu – Nunta în Someş va deveni un documentar audio, realizat de către Maria Balabaş pentru Radio România Cultural.

Partener media: Radio România Cultural

Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Editura Casa Radio

„Fascinaţia Diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog” de Vintilă Mihăilescu

fascinatia diferentei

eveniment liber sa spunVineri, 30 ianuarie 2015, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului de la Muzeului Naţional al Ţăranului Român din București va avea loc lansarea volumului Fascinaţia Diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog de Vintilă Mihăilescu, apărut la Editura Trei.

Alături de autor, antropolog şi profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, la lansare vor vorbi Alfred Dumitrescu – psihanalist, Lazăr Vlăsceanu – profesor, şef al Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureştii şi Vasile Dem. Zamfirescu – psihanalist şi profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti şi director general al Editurii Trei. Discuţiile vor fi moderate de Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

„Pe parcursul a peste zece ani, am petrecut una sau mai multe luni pe an în Novaci (jud. Gorj), mirându-mă cum este posibil ca «pământenii» să fie atât de diferiţi de «ungureni», şi unii şi alţii fiind ţărani, români, ortodocşi, ba chiar trăind împreună de un secol-două. La fiecare revenire în teren, inventam alte probe şi urmăream Diferenţa în alte planuri de manifestare. La fiecare întoarcere de pe teren, făceam noi «motoraşe», încercând să dăm o altă explicaţie acestor diferenţe. S-ar putea oare ca mecanismele de diferenţiere întrevăzute în cazul ungurenilor şi pământenilor să fie doar o ipostază a mecanismelor de producere a Diferenţei în general? Ar fi posibil atunci ca diferenţele din Novaci să fie un «studiu de caz» al diferenţierii umane în general?” – spune autorul.

Vintilă Mihăilescu (n.1951) este profesor de antropologie şi director al Departamentului de Sociologie din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. A fondat, în 1990, Societatea de Antropologie Culturală din România şi a publicat, printre altele, volumele Antropologie. Cinci introduceri (Polirom, 2007), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului (Polirom, 2013) şi Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului (Cartier, 2013).

Lansarea Muzeului virtual al Copilăriei: opt săli panoramate, într-un tur alăturate

muzeul virtual al copilariei

eveniment liber sa spunJoi, 25 aprilie 2013, de la ora 18.00, la URBANESC (Str. Ștefan Luchian nr. 17, București) va avea loc lansarea Muzeului virtual al Copilăriei, rezultat al proiectului Childhood. Remains and Heritage / Copilăria. Rămășițe și Patrimoniu, derulat, timp de aproape doi ani, de Muzeul Național al Țăranului Român în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Muzeul din Lębork (Polonia) și Asociația Artees (Franța) și co-finanțat de Comisia Europeană prin Programul Cultura 2007–2013.

Muzeul virtual va fi disponibil în patru limbi (română, engleză, franceză și polonă) și va putea fi vizitat la adresele:

www.childhoodmuseum360.ro,  www.childhoodmuseum360.eu, www.childhoodmuseum360.com

fragonard desen cap copil

Jean-Honoré Fragonard, Fata cu capul plecat. Credit foto: Muzeul de Arte Frumoase din Besançon

Am avut nevoie…

de un spațiu virtual de ics giga;

de niște domni cu ochelari (neapărat), cu vocabular de neînteles, în care zero și unu sunt senzații, mișcare, amintiri, nu doar niște cifre;

de antropologi, etnologi de teren, cu fișele lor ciudate și rigle însoțitoare;

de psihoterapeuți care să te facă să cufunzi adulții, dar și copiii, în lumi uitate;

de douăsprezece luni cu șapte fețe diferite ale aceleiași lumi

și

de șapte țări și o copilărie călătoare.

Co-organizatori: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Asociaţia Artees, Muzeul Lębork, Institutul Cultural Român.

Partener: Ministerul Culturii din România.

Memo

„Un gâscan cu pene lucii

Cum trecea pe pod prin sat

Şi-ntr-o mân-avea papucii,

Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat

Că papucii lui căzură,

Ce păcat, o, ce păcat!

Căci erau cu-alesătură,

Fără leac de tivitură –

Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:

„Auleo! Păpucii mei!”

Într-un suflet alergară

Şi-ntrebau mirate ce-i?

„Am rămas, plângea gâscanul,

Păgubaş de patru lei!

Iată-mă desculţ, sărmanul!

Ce mă fac acum, golanul,

Fără ei!”

„Haideţi toţi, şi moşi şi babe

Să-i cătăm pe râu acu!”

Repede-notând din labe

Cârdul tot pe râu trecu.

„I-ai găsit?” – „Eu nu, surată,

Ce mă-ntrebi aşa şi tu!”

Toate-apoi strigau deodată:

„Bată-i pacostea să-i bată!

Nici eu nu!”

Vara-ntreagă tot umblară,

Dar papucii duşi au fost!

Şi-au să umble şi la vară

Până ce le-or da de rost!

Iar gâscanul merge, vine,

Face cruci şi ţine post.

„Nu-i găsesc! Sărac de mine

Iar desculţe, vezi tu bine,

Lucru prost!”

Gâştele de-atunci, în cale

Când văd apa undeva,

Căutând pornesc agale

Tot crezând că-i vor afla.

Vin şi raţe să le-ajute:

Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!

Mac-mac-mac! Haid’, vino, du-te,

Zile-aşa pe râu pierdute!

Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată

Şi prin dreptul lor te duci,

Sare tabăra lor roată

Să te-ntrebe: „Ce ne-aduci?

Ai găsit păpucii? Spune!”

Tu la fug-atunci s-apuci!

Şi te muşcă, doar le-ai spune

De papuci!”

George Coşbuc, Povestea gâştelor

Ehei, doamnelor şi domnilor, nu vă invit să căutăm papucii gâscanului, pentru că ne udăm la poale sau la nădragi degeaba, ci să aflăm câteva date despre istoria papucilor, poate cele mai comode încălţări din lume. Fiecare om aşteaptă momentul să ajungă acasă şi să schimbe încălţările, mai scumpe sau mai ieftine, cu foarte îndrăgiţii papuci, la rândul lor, mai ieftini sau mai scumpi. Papucii, alături de pijamale, cămăşi de noapte, halate, fac parte din existenţa noastră casnică, pentru că nu prea cred că stă cineva îmbrăcat „la patru ace” la televizor, la calculator sau pe canapea, pur şi simplu. M-am gândit la o expresie des folosită atât de doamne cât şi de domni care explică o situaţie, e drept, cam neplăcută, referindu-se la separarea unor cupluri. El (ea) va spune, întrebat (întrebată) de familie, prieteni sau chiar cunoscuţi ce s-a întâmplat, iar întrebatul (el sau ea) va răspunde sec, fără multe explicaţii: „I-am dat papucii.” Când cineva pleacă, luându-şi papucii, e semn că nu se mai întoarce.

Întrebarea care se pune este una simplă: când au apărut papucii? Ei bine, se pare că cei mai vechi papuci ar avea vreo şapte mii de ani. Aceştia ar fi un fel de sandale şi au fost găsiţi în Oregon, S.U.A., în anul 1938. Prin urmare, papucii sunt mai vechi decât pantofii, pentru că cel mai vechi pantof din piele a fost găsit în anul 2008, în Armenia, făcut, se pare, dintr-o singură bucată, îndoită şi legată cu şireturi şi ar avea o vechime de 3.300 de ani.

Antropologul Erik Trinkaus susţine că folosirea papucilor a început într-o perioadă mult mai veche, bazându-se pe faptul că grosimea degetelor de la picioare, în afară de cel mare, s-a micşorat de-a lungul timpului. Aceasta, susţine antropologul, nu poate fi explicată decât dacă degetele erau protejate şi oarecum strânse.

Primele modele de papuci, supranumite „pungi de picior”, constau într-o pânză de piele care să protejeze piciorul. În Evul Mediu, papucilor li s-au adăugat şireturi pentru a putea să fie fixaţi pe picior. Romanii aveau mai multe tipuri de încălţăminte, dar cele mai populare erau sandalele. Încet-încet, papucii au devenit un simbol al averii, iar aristocraţii puteau fi uşor identificaţi după papucii cu vârf extrem de alungit. După anul 1500 s-a produs o oarecare revenire la papucii cu vârful „tocit” sau rotund. Aceștia erau legaţi cu un șiret scurt, plasat la încheietura piciorului. Cam în această perioadă au apărut şi tocurile.

În secolul al XVII-lea, s-au pus bazele papucilor din ziua de azi. Cusăturile erau mult mai discrete şi au început să apară pantofi făcuţi dintr-o singură bucată de material, cusută de o talpă mai groasă. Moda s-a schimbat şi femeile au ajuns la concluzia că vârfurile ascuţite sunt mai feminine. În anul 1660, a apărut catarama, mai întâi la încălţările bărbăteşti dar, în scurt timp, şi doamnele au adoptat această modă.

În secolul al XVIII-lea, au început să apară pantofii creaţi din materialul rochiilor sau măcar cu ornamente din acelaşi material, iar vârful ascuţit era încă la modă. Pantofii bărbaţiilor au început să fie mai simpli şi majoritatea erau negri. Dar cum lumea e schimbătoare, şi încălţările au suferit schimbări. Tocul a început să se subţieze, dispărând la un moment dat şi s-a ajuns astfel la pantofii cu talpa joasă, cu vârf aproape pătrat, confecţionaţi din satin sau mătase. Însă în secolul al XIX-lea, erau la modă botinele şi balerinii. Cum cu femeile nu te pui, cel puţin în materie de modă, ele au început să poarte din nou pantofii cu toc, confecţionaţi din material textil.

O dată cu apariţia cauciucului, a plasticului, a fibrei sintetice, pielea a devenit un material de lux. Astfel că atât pantofii cât şi papucii au fost confecţionaţi din aceste materiale. Statisticile arată că secolul XX este cel mai productiv şi inovator la capitolul încălţăminte.

Stând în papuci moi şi uşori, mi-am adus aminte de un cântec aproape uitat, dedicat meşterului papugiu, fiindcă astăzi vorbim de designeri cu şcoli înalte, în faţa cărora nu poţi emite păreri chiar dacă pantofii, sandalele, cizmele sau papucii nu sunt chiar pe gustul tău. Să revenim la cântec şi vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că a fost cântat cu mare succes de maestrul Gică Petrescu:

„Suflet candriu de papugiu,

Cine să-l înţeleagă ?

Râde plângând,

Plânge râzând,

Viaţa o ia în şagă.”

Pușa Roth

 Ascultă

 „Suflet candriu de papugiu”, muzica: Ion Vasilescu; versuri: N. Constantinescu, N. Vlădeanu. Cântă: Gică Petrescu

„Marele Arhitect al Universului” de Ştefan Mâşu

Miercuri, 21 noiembrie 2012, la ora 16.00, la standul Editurii RAO din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2012 va avea loc lansarea volumului Marele Arhitect al Universului. Tratat de cosmologie şi antropologie de Ştefan Mâşu. Evenimentul de lansare va avea loc în prezenţa autorului şi a unor invitaţi speciali: acad. prof. dr. Gheorghe Sin, Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti” şi prof. dr. ing. Florin Munteanu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Această carte îl antrenează pe cititor în formularea de răspunsuri la întrebările cruciale, care au frământat societatea omenească din toate timpurile. Aflăm totul sau aproape totul despre credințele privind apariția lumii, din Antichitate până la cele mai moderne teorii ale astrofizicii actuale – Big Bang, universurile paralele etc. Este o carte de știință, o carte de mitologie și istorie antică, o carte de metafizică și ezoterism, toate într-un riguros tratat de cosmologie și antropologie despre univers, viață și moarte. Autorul îmbină exigența științifică cu accesibilitatea maximă, pe baza unei bibliografii impresionante, de peste 700 de titluri de referință din literatura de specialitate.

Ştefan Mâşu este economist, Doctor în Ştiinţe (1975), Doctor Honoris Causa al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Înalt Demnitar în Masoneria română şi internaţională şi laureat al premiului „Anghel Rugină“ al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în anul 2011. A publicat mai multe cărţi în domeniul Francmasoneriei şi ezoterismului.