O însingurare metafizică

Coperta Fenetre sismanian

cronica literara liber sa spunCartea Fenêtre avec esseulement (Fereastră cu însingurare), semnată de scriitorul și orientalistul Ara Alexandru Șișmanian și apărută anul trecut la Éditions de l’Harmattan din Paris în traducerea de excepție a Danei Șișmanian, continuă un periplu poetic remarcabil, dens din punct de vedere al sensurilor și marcat de un suprarealism pictural al culorilor: „Le rouge se broie dans le noir et le mange –/ le noir dévore les instants du rouge/ le jeu de dés enfante l’asphalte – déchire le gris en cordes/ l’enfer est plein des cris piquants des miroirs/ d’étranges hérissons, certains se sont enfoncé le peigne/ dans les regards/ s’efforçant d’être moins seuls/ une lueur ininterrompue, rayonnant à moitié, sème des lettres/ dans la boîte postale de mes yeux”. (Le rouge et le noir). Continuă lectura „O însingurare metafizică”

O întoarcere la sensuri

2 nestiute ara alex sismanian cronica literara de christian tamas

cronica literara liber sa spunRecent apărut la Editura Ramuri din Craiova, volumul 2/neștiute continuă „serialul poetic”, anunțat de autorul său, orientalistul Ara Alexandru Șișmanian, în debutul volumului anterior.

Continuîndu-și cu tenacitate călătoria în abisal, o călătorie în căutarea semnificatelor existenței ascunse sub carapacea lor simbolică, autorul creează, și în acest volum, un discurs de o densitate aparte, căruia imaginile, înlănțuite aproape halucinant, îi conferă stranii accente suprarealiste: „iarna arde cu alb întunericul lumii/ fulgii alunecă asemeni unor priviri ale cerului/ frisoane extraterestre îmi umplu luna cu palid/ căci luna – aceeași, nu cealaltă – doarme în noi așteptându-și trezirea/ orele surde zboară prin mine obscure/ pasărea-cheie descuie fruntea cu porți multiple a demiurgului/ această moară a silabelor macină utopii factice ca să ieșim din ea spulberați” (89).

poezie contemporana

În consonanță cu primul volum, și aici paradoxul sintagmelor constituie o încercare de „re-creare” a lumii circumscrise unei cosmologii personale ca element al căreia autorul încearcă să se definească: „sînt o cutie de adunat dispariția/ dispariția e plină de cuvinte/ inima e plină de cuțite reci – adică de despărțiri/ fiece om devine o despărțire pentru că nu poate fi de la bun început o singurătate/ tăcerea e un musafir de lux într-o cabană de fum căptușită cu perle/ capul e misterios iar trupul ofidian – ca o șosea acoperită cu solzi pe care buzele automobilelor șoptesc/ uneori culeg din iarbă bucăți neștiute de lumină/ trebuie să știi să le vezi și mai ales să le vorbești cu mâinile/altfel, ochii – un fel de gloanțe de gheață – nu pot să privească decât prin moarte/ nimeni deslușește prin ei – ca prin niște ochelari – un soi de fantome de la polul nord/ ființa însăși – oricât am visa – e numai dubiul înțepat de floare/ dubiul plin de silabe dar fără nici un rost” (1).

Plasate, ca și în primul volum, într-o succesiune aparent ilogică, dar care lasă să se întrevadă, ca într-un palimpsest, coordonatele definitorii ale unui spațiu interior unitar distorsionat de clișeele realității exterioare, metaforele atipice, descărnate, devin tot atâtea tușe lucide care acoperă viguros pînza unei „lumi precare subțiată de disperare”, unde „pașii-s un soi de făpturi străpunse de frisoane avisale” și unde „neștiutul […] pare deja prea știut” (72).

Dincolo de orice altceva, navigând cu lejeritate printre simboluri universale, scriitura ermetică a lui Alexandru Ara Șișmanian caută nu să exprime, ci să imprime sau, altfel spus, să-l „întoarcă” pe cititor spre originile primare ale sensurilor, resemantizate și alterate de trecerea timpurilor și a oamenilor, încercînd să-l oblige să se aventureze în căutarea cheii (sau a cheilor) unei enigme dificil de descifrat, a cărei miză este însăși existența umană.

Christian Tămaș