Portret Mirela Zafiri de Andreea Gheorghiu

Luni, 26 noiembrie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade”a Bibliotecii Metropolitane București a avut loc un eveniment mai mult decât emoționant: dezvelirea portretului Mirelei Zafiri, tablou realizat de pictorița Andreea Gheorghiu. Portretul a fost donat de Andreea Gheorghiu Bibliotecii Metropolitane București și va rămâne expus în Sala „Mircea Eliade”.

Momentul a coincis cu ziua de naștere a sopranei Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj– 27 august 2012, București), prezentarea tabloului având loc în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret, inițiată și condusă de Mirela Zafiri începând din 2009. Această donație reprezintă un omagiu adus personalității artistice a Mirelei Zafiri, răpită de o boală necruțătoare, în plină putere creatoare, la mai puțin de 43 de ani. Mirela Zafiri a fost evocată cu acest prilej de dr. Florin Rotaru, directorul general al Bibliotecii Metropolitane București, de Costin Tuchilă și de autoarea portretului, Andreea Gheorghiu. Programul din ultima zi de luni a lui noiembrie 2012 a cuprins recitalul extraordinar de clarinet, Perpetuum-solo Aurelian Octav Popa.

Andreea Gheorghiu

În ziua în care destinul a vrut ca Mirela Zafiri să ne privească din alte zări, am trăit momente de mare emoție privind acest portret atât de frumos, care are întru totul expresia Mirelei Zafiri, lumina pe care o împrăștia chipul ei, delicatețea, finețea și frumusețea caracterului ei. Chipul exprimă acea mistuire lăuntrică, flacăra vie a trăirii artistice și a sincerității în artă. Armonia cromatică a tabloului pare a se zămisli sonor, nuanțele se contopesc, plutesc muzical, materialitatea lor e aceea a sunetului. Fondul vibrat, cu tușele luminoase din partea dreaptă, ca aripi de flacără care urcă spre cer, pun în relief și conferă astfel figurii un plus de dinamism interior, la rândul său plin de expresivitate plastică.

Costin Tuchilă

Calendar: Thomas Lawrence

Tânărul pictor lansat la Londra în 1787 avea 18 ani. Figură de adolescent efeminat, cu mâini mici, grațioase, cu alură romantică, așa cum îl vedem în autoportretul din această perioadă, dacă el nu e o idealizare narcisiacă a trăsăturilor. În scurt timp, Thomas Lawrence, născut în 13 aprilie 1769, la Bristol, devine un portretist redutabil, cu o reputație pe care nimeni nu o poate contesta. În 1789, prezintă la Royal Academy portretul doamnei Cremorne. Succesul acestui tablou îi oferă posibilitatea de a picta portretul reginei Charlotte, expus în anul următor la Royal Academy. E prima comandă regală a pictorului care se va impune ca unul dintre cei mai mari portretiști din istoria artei, cu o influență puternică asupra artei romantice în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Miss Farren (1790) stârnește entuziasm, admiratorii tânărului pictor apreciind „execuția nervoasă, vioiciunea atitudinii modelului anunțând orientarea nouă pe care artistul avea să o confere concepției portretistice a lui Reynolds.” În 1791, la 22 de ani – fapt rar – este deja membru asociat al Academiei Regale. După trei ani, la vârsta minimă admisă, are onoarea de a fi primit ca membru cu drepturi depline. La moartea lui Reynolds, în 1792, artistul autodidact fusese acceptat ca pictor al Curții regale. Reputația sa în mediile mondene și în egală măsură în cele artistice atinsese deja apogeul.

Era un excelent desenator, capabil să realizeze  rapid asemănarea cu modelul. Desigur, îndemânarea tehnică nativă avea un cuvânt greu de spus. Dar Thomas Lawrence dovedea, pe lângă facilitate, și studiul atent, minuțios, capacitatea de a fixa un caracter. Dacă nu excelează neapărat în coloristică, păstrând un anumit convenționalism, are însă o elocvență a detaliului în desen și culoare care încântă și ochiul analitic cel mai pretențios. Această expresivitate a chipurilor și mai ales știința de a crea sugestii neașteptate, în care se întrezăresc treptat teme care vor fi dragi pictorilor romantici, îl fac să depășească, inclusiv în prima perioadă de creație (1790–1800), dulcegăria mondenă a rococoului. Portretul începe să „povestească” despre modelul său, aproape că nu mai ai nevoie să consulți o biografic sau alta. Totul pare spus în portretul făcut de Thomas Lawrence.

După 1800, când se dedică aproape în exclusivitate portretului, renunțând la a mai picta și scene istorice, în moda timpului, stilul său devine mai sobru, fără a pierde însă din străluicire și fără a se observa o ruptură. Thomas Lawrence este acum pictorul oficial, cronicarul plastic al Regenței. Expresia din portretul din 1814 al Prințului regent (viitorul George al IV-lea) este întru totul edificatoare pentru influența pe care o va avea Thomas Lawrence în portretistica romantică. În 1815 pictorul este înnobilat, primind titlul de Sir. Este trimis în Franța, la Viena și în Italia, începând din 1818. Figuri politice ilustre ale vremii sunt subiectele portretelor sale, Thomas Lawrence fiind considerat portretistul numărul unu al Europei din primele decenii ale veacului. Când se întoarce în Anglia, la începutul anului 1820, este ales președinte al Academiei Regale. În 1824 este prezent cu succes, alături de alți pictori englezi, la Salonul de la Paris. Este decorat cu Legiunea de Onoare. Impresia făcută de portretele sale pare una ieșită din comun. Entuziasmat de stilul artistului englez, Delacroix va picta în 1826 un portret în stilul lui Lawrence, Baronul Schwite. Dar mai ales va aprecia portretele de femei ale lui Thomas Lawrence: „Nimeni nu a pictat vreodată ochii, ai femeilor îndeosebi, ca Lawrence, și aceste guri întredeschise, de un farmec perfect.” Feminitatea, cu toate secretele ei, „cercul magic” de care vorbea Delacroix, își găsește o expresie cu adevărat singulară în portretele lui Lawrence. Expresia ochilor, a buzelor, chipul în ansamblul său au pe rând grație și inefabil, profunzime dar și aer de nonșalanță fermecătoare, frăgezime vegetală, senzualitate ascunsă și voluptate, surâs enigmatic și melancolie, străfulgerare sentimentală dar și plictis exprimat elegant, constrângeri datorate modei și dorință de libertate, aceasta din urmă, poate – suverană.

Costin Tuchilă

 

Portretul doamnei Cremorne, 1789

Regina Charlotte, 1789

Miss Farren, 1790

Miss Farren, detaliu

Lord Seaforth, 1805

Papa Pius VII, 1819

George IV la încoronare, 1820

Lord Nelson

Sophia, Lady Burdett, după 1793

Sally Siddons

Sally Siddons, detaliu

Lady Maria Conyngham

Lady Maria Conyngham, detaliu

Lady Selina Meade

Lady Elizabeth Conyngham, 1821–1824

Margaret, contesă de Blessington, 1822

Princess Sophia, 1825

Miss Martha Carry

Doamna Seymour Bathurst, 1828