Ministrul Culturii i-a numit pe dirijorii Zubin Mehta și Vladimir Jurowski la conducerea artistică a Festivalului „Enescu”, ediția 2017

 

festivalul-george-enescu-20132

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, i-a numit pe dirijorul Zubin Mehta în calitate de Președinte Onorific și pe dirijorul Vladimir Jurowski în calitate de Director Artistic ai ediției din 2017 a Festivalului Internațional „George Enescu”.

“Numirea celor două personalități ale muzicii internaționale, Zubin Mehta și Vladimir Jurowski, la conducerea artistică a Festivalului Internațional «George Enescu» va da un nou imbold promovării creației compozitorului George Enescu în lume, precum și dezvoltării internaționale a Festivalului care îi poartă numele. Este o onoare și o șansă pentru România să-i aibă pe acești buni cunoscători ai creației lui George Enescu în fruntea ediției 2017 a Festivalului”, a declarat Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii. Continuă lectura „Ministrul Culturii i-a numit pe dirijorii Zubin Mehta și Vladimir Jurowski la conducerea artistică a Festivalului „Enescu”, ediția 2017”

Audiții pentru Orchestra Europeană de Tineret – 2015

EUYO_Auditions

European Union Youth Orchestra – EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene) anunţă organizarea audițiilor pentru noua stagiune a orchestrei. Acestea vor avea loc pe 7 februarie 2015, la Ateneul Român din Bucureşti, pentru noi membri ai orchestrei.

sigla arteximAudițiile EUYO au loc anual în toate țările Uniunii Europene, fiind deschise tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani (inclusiv la data de 31 decembrie 2014). Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil pe site-ul artexim.ro, până la data de 25 ianuarie 2015. Candidatul va prezenta la audiție o lucrare la alegere și lucrările impuse de organizatori (bibliografie disponibilă accesând link-ul http://www.euyo.org.uk/orchestral-extracts). Programarea pentru audiție va fi comunicată ulterior termenului limită de înscriere. În cadrul acestei selecții sunt vacante aproximativ 140 de locuri în orchestră, iar tinerii selectați din peste 4.000 de candidați fac parte din cele 28 de țări ale Uniunii Europene, inclusiv dintre membrii actuali ai orchestrei, care trebuie să se prezinte la audiții pentru a-și păstra locul. EUYO este una dintre cele mai prestigioase şi dinamice orchestre ale lumii, reunind cei mai talentaţi tineri muzicieni din țările Uniunii Europene, sub bagheta celor mai faimoşi dirijori din lume, într-o orchestră ce transcende barierele culturale, concertând pe scenele din întreaga lume. EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră muzicală în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, iar cea mai mare parte a lor își găsesc cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei. EUYO susţine două turnee anuale, primăvara şi vara, fiind prezentă în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi de repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente. Participarea la concerte, turnee și sesiuni de pregătire a tinerilor muzicieni selectați în orchestră sunt finanțate în totalitate de EUYO. În stagiunea 2014–2015, în urma audițiilor de la București din februarie 2014, trei muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Andrei Mihăilescu (contrabas) și Sorin-Vlad Spasinovici (violă). În cadrul proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe, organizat de European Union Youth Orchestra în iulie 2014 (Grafenegg, Austria) și dedicat tinerilor sub 18 ani, au fost selectați Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) și Benjamin Chircă (violoncel). ARTEXIM, instituţie a Ministerului Culturii, organizează, în colaborare cu Institutul Cultural Român, audițiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra). Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. ARTEXIM este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, a unor turnee de spectacole în strainătate pentru instituțiile artistice din România şi a unor evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.

sigla arteximPersoană de contact: Simona Barbu | Tel: 0721 89 55 22 | Email: press@artexim.ro. Informații suplimentare pot fi obținute de pe site-ul www.euyo.org.uk, la tel. +40 (0) 21 317 8081, fax.+40 (0) 21 311 0200 sau pe adresa de email: press@artexim.ro.

Tineri artiști români la European Music Campus

Music Campus Grafenegg (c) Paul Raducanu

ARTEXIM, instituţie a Ministerului Culturii, care organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audițiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra), a recomandat tineri muzicieni talentați pentru proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe. Dintre aceștia fost selectați Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) și Benjamin Chircă (violoncel). Marshall Marcus, director executiv EUYO, consideră că European Music Campus o să joace un rol important în dezvoltarea culturală a Europei.

Prima ediție a Campusului a început sâmbătă, 26 iulie 2014, în Grafenegg (Austria) și este adresată muzicienilor sub 18 ani. European Music Campus este un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentați din Europa, prima ediție fiind dedicată zonei de est a Europei – țărilor din fostul bloc comunist (Looking East). În cadrul campusului au fost selectați tineri muzicieni din Austria și instituțiile de profil din Europa de Est, iar printre activități menționăm masterclasuri, dezbateri și repetiții deschise. Dirijorul rus Semyon Bychkov, expert în opera lui Șostakovici, va dirija Simfonia nr. 4 la pupitrul orchestrei EUYO. Campusul, combinație între universitate de vară, festival și școală de muzică, un spațiu de învățare și performanță, se va încheia pe 10 august.

ARTEXIM este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“ și a unor turnee de spectacole în străinătate pentru instituțiile artistice din România şi evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.

Mai multe detalii despre European Music Campus puteți găsi pe site-ul oficial http://www.euyo.org.uk

Foto: Paul-Marian Răducanu.

Preselecție pentru Orchestra Europeană de Tineret – 2014

orchestra europeana de tineret

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani sunt invitați de ARTEXIM şi Institutul Cultural Român să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra). Preselecţia va avea loc pe 7 februarie 2014 la Bucureşti. Termenul limită pentru înscriere este 24 ianuarie 2014.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Concertele şi turneele susţinute în întreaga lume, colaborarea cu personalități ale lumii muzicale şi nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor au făcut din EUYO una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii.

Participarea la concerte și turnee și sesiunile de pregătire a tinerilor muzicieni selectați în orchestră sunt finanțate în totalitate de EUYO.

EUYO susţine două turnee anuale, primăvara şi vara, fiind prezentă în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente. În primăvara lui 2012 EUYO a susținut un turneu în premieră în Elvetia, Italia, Polonia si Spania, iar în luna august in Italia, Malta, Olanda, Austria si Macedonia.

euyo

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.

EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, iar cea mai mare parte a lor își găsesc cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică.” – Vladimir Ashkenazy.

În stagiunea 2013–2014, în urma audițiilor de la București din februarie 2013, patru muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Catalin Constantin Micu (vioară), Sorin Vlad Spasinovici (violă), Andrei Mihăilescu (contrabas) şi Cristina Ordean (oboi), iar Irina Teodora Movileanu (vioară) a participat la şcoala de vară EUYO.

În România preselecţia va avea loc în data de 7 februarie 2014 la Bucureşti şi va fi organizată de ARTEXIM. Detalii complete privind condiţiile de participare se pot obține la:

ARTEXIM, tel. 021 317 80 81, artexim @ rdslink.ro;

Iulia Chirobocea: 0758 236 019, iulia_chirobocea @ yahoo.com

Data limită pentru înscriere: 24 ianuarie 2014.

Informații suplimentare despre EUYO și audiții sunt disponibile la http://www.euyo.org.uk/

Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

 

Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 2013

festival internațional george enescu 2013

Prezentare generală

eveniment liber sa spunEdiția din 2013 a Festivalului Internațional „George Enescu”, a XXI-a de la înființare, se va desfășura în perioada 1–28 septembrie și va găzdui peste 150 de evenimente, dintre care: 12 mari orchestre ale lumii cu 22 de concerte; 16 recitaluri şi concerte camerale; 19 concerte „Enescu şi contemporanii săi”; 2 spectacole de operă; 2 spectacole de balet; expoziţii de artă plastică ș.a. Director artistic: Ioan Holender. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Organizator: ARTEXIM. Coproducători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune.

Ca și precedentele, mai ales cele din 2007, 2009, 2011, această ediție se anunță a fi într-adevăr un eveniment excepțional, un adevărat maraton muzical, al performanțelor interpretative, festivalul fiind înscris de mult printre cele mai importante manifestări de gen din lume, cu o tradiție de 55 de ani, prima sa ediție având loc în 1958 (4–22 septembrie), la trei ani de la moartea lui George Enescu. Obligativitatea de a cuprinde în programul fiecărei logo festivalformații o lucrare de Enescu este un element esențial, păstrat de la înființarea festivalului, excepțiile fiind, și în această ediție, puține. Urmând experiența edițiilor anterioare, care s-a dovedit una de succes, festivalul este structurat pe serii de concerte și spectacole cu identitate bine definită: „Mari orchestre ale lumii”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Concertele de la miezul nopții”, „Spectacole de operă și balet”, „Muzica secolului XXI – Workshop / Enescu și contemporanii săi”, „Concerte în țară”. Acestora, binecunoscute melomanilor din edițiile recente, li se adaugă în 2013 „Seria Wagner”, prilejuită de bicentenarul nașterii compozitorului (22 mai 1813, Leipzig). Va fi o ocazie rară de a asculta integral Tetralogia, sub formă de opere în concert la Sala Mare a Palatului, cu Orchestra Simfonică Radio Berlin, dirijată de Marek Janowski. În România, Tetralogia wagneriană s-a mai cântat integral, de asemenea în variantă de opere în concert, o singură dată, în stagiunile 1981–1982,  1982–1983: Iosif Conta la pupitrul Orchestrei Radio, cu o garnitură de valoroși soliști români şi străini.

Revin la programul ediției a XXI-a a festivalului. Vor concerta la București unele din cele mai renumite formații din lume: Royal Concertgebouw Amsterdam / dirijor: Mariss Jansons, Staatskapelle Berlin / Daniel Barenboim, Orchestra dell’Accademia Santa Cecilia di Roma / Antonio Pappano, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI / Juraj Valčuha, Orchestre de Paris / Näme Järvi, Royal Philarmonic Orchestra / Andrew Litton, London detalii festival enescu editia 21 sept 2013Philharmonic Orchestra / Vladimir Jurowski, Pittsburgh Symphony Orchestra / Manfred Honeck, Orchestra Radio Berlin / Marek Janovski, Royal Stockholm / Sakari Oramo, Münchener Philharmoniker / Semyon Bychkov, Filarmonica Națională Rusă / Vladimir Spivakov, Orchestra Națională Rusă / Michail Pletnev, Saint Martin in the Fields / Sir Neville Marriner, Camerata Salzburg / Louis Langrée, Orchestre Nationale D’Île de France / Enrique Mazzola şi Cristian Lupeş, Ansamblul „Europa Galante” / Fabio Bondi, Orchestra de Cameră din Lausanne / Christian Zacharias, Ansamblul „La Venexiana” / Claudio Cavina. Alături de aceștia vor performa artiştii şi formațiile din România: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Tiberiu Soare, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio, Filarmonicile din Cluj, Iaşi Timişoara, Craiova, Oradea, Bacău, Opera Națională Bucureşti, Orchestra Națională de Tineret ș.a.

Seria „Concertele de la miezul nopții”, găzduite de Ateneul Român (ora 22.30), foarte apreciată, a fost inițiată la ediția din 1998, cînd se împlineau 40 de ani de la primul Festival „George Enescu”. Atunci, concertele s-au desfășurat sub genericul „Bach by Midnight”. La ediția următoare, din 2001 (până în acest an festivalul era organizat din trei în trei ani), au fost interpretate 17 lucrări de Mozart („Mozart by Midnight”). În 2003, concertele de noapte au fost dedicate lui Beethoven („Beethoven by Midnight”). Apoi ele au cuprins, în general, până la ediția din 2011, muzică din perioada barocului și a clasicismului, interpretată de formații specializate în acest stil. În 2011, la serile cu lucrări baroce s-au adăugat concerte cu piese clasice și romantice din prima jumătate a secolului al XIX-lea: integrala simfoniilor lui Schumann, simfonii și concerte de Mendelssohn-Bartholdy. O structură similară va avea și seria din 2013: muzică barocă (Monteverdi, Vivaldi, Bach, Händel), dar și concerte integrale cu opusuri de Mozart (Orchestra de Cameră din Lausanne, dirijor și solist: Christian Zacharias), Mendelssohn-Bartholdy, Sir Edward Elgar (Academy of St. Martin in the Fields, dirijor: Sir Neville Marriner).

Seria „Muzica secolului XXI” se dorește, conform prezentării din programul festivalului, „oglinda pulverizărilor care încep din secolul XX şi include o varietate de «şcoli» şi estetici.” Având în vedere succesul ultimelor ediții, această serie va fi continuată, de data aceasta sub genericul mai cuprinzător „Muzica secolului XXI – Workshop / Enescu și contemporanii săi”, reunind lucrările unor compozitori contemporani români şi străini, prezentate de formaţii şi solişti din România şi din străinătate. Ca şi în ediția 2011, va fi organizat un workshop al tinerilor compozitori, masteranzi şi doctoranzi ai universităților de profil din țară.

editia 2013 festival enescu

La București, concertele și spectacolele se vor desfăşura la Sala Mare a Palatului (ora 19.30, cu câteva excepții), Ateneul Român (orele 17.00 și 22.30), Sala Mică a Palatului, Opera Naţională din Bucureşti (ora 19.00), Studioul „Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune, Universitatea Națională de Muzică din București. Vor fi organizate 10 concerte în țară, la Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.

În premieră, la această ediție cele mai importante concerte din cadrul Festivalului “George Enescu” vor fi transmise în direct la Grand Cinema Digiplex. Adresa: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

Accesând site-ul „Liber să spun”, veți afla detalii despre programul concertelor, recitalurilor și spectacolelor de operă de balet, despre interpreți și veți putea citi cronici ale concertelor și articole de sinteză despre Festival.

Costin Tuchilă

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Concursul Internațional „George Enescu” se va desfășura în 2014

festivalul-george-enescu-2013

Conducerea Ministerului Culturii şi Comitetul de Organizare a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” au analizat bugetul propus de Guvern prin Ministerul Culturii, precum şi structura şi programul ediţiei din 2013. Având în vedere că bugetul Festivalului este susţinut în cea mai mare parte de către Guvernul României, pe fondul actualelor condiţii economice, a fost regândită construcţia acestuia în aşa fel încât România să continue să organizeze acest eveniment la standarde internaţionale, facilitând un schimb cultural unic între cultura şi artiştii români şi patrimoniul cultural mondial, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Festivalului Internațional „George Enescu”.

Guvernului României, în calitate de producător al Festivalului, i se alătură şi Primăria Municipiului Bucureşti care va contribui cu o sumă din bugetul propriu la fondurile necesare finanţării Festivalului. S-a analizat şi posibilitatea continuării atragerii unor fonduri din surse private, existând interes din partea unor companii.

Festivalul va avea loc în perioada 1–28 septembrie 2013, găzduind 150 de spectacole de muzică, operă şi balet în Bucureşti şi în alte centre culturale din ţară: Arad, Bacău, Brasov, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.

În urma analizei efectuate, s-a decis regândirea structurii şi a modului de organizare a Concursului Internaţional „George Enescu”. În acest sens, s-a hotărât decalarea ediţiei din acest an a Concursului pentru aceeaşi perioadă a anului viitor – 2014 – astfel încât să se desfăşoare o dată la doi ani, alternând cu ediţiile Festivalului „George Enescu”. Această modificare de calendar nu va afecta standardele Concursului, ci este menită să permită o îmbunătăţire a acestora, în condiţiile efortului logistic şi financiar pe care un astfel de demers îl presupune.

Având în vedere că înscrierile pentru Concursul „George Enescu” ediţia 2013 nu au început până la data efectuării acestei analize, decalarea manifestării nu va crea prejudicii eventualilor concurenţi.

Festivalul Internaţional „George Enescu” rămâne în atenţia Guvernului şi Ministerului Culturii ca prioritate a politicii culturale şi de susţinere a brandului cultural de ţară.

Vezi: Festivalul Internaţional „George Enescu” – ediția 2013

Festivalul Internaţional „George Enescu” – ediția 2013

România începe promovarea Festivalului şi a Concursului Internaţional „George Enescu” – ediția 2013, un proiect ambițios, care urmărește atât consolidarea recunoașterii interne și internaționale a evenimentului în rândul publicului de specialitate și al iubitorilor muzicii clasice, cât și dezvoltarea sa ca brand cultural de țară.

Lansarea oficială a programului a avut loc în cadrul unei conferințe de presă, organizate miercuri, 31 octombrie 2012, în Aula Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Muzeul Național „George Enescu” din București. La eveniment au participat: dl. Ioan Holender, Directorul Festivalului; dl. Victor Opaschi, Secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, dl. Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune; reprezentanți ai partenerilor şi sponsorilor.

Conceptul Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, 2013

Ediția din 2013, a XXI-a de la înființare (1958), se va desfășura în perioada 1–28 septembrie și va găzdui peste 150 de evenimente, dintre care: 6 concerte de muzică românească; 14 recitaluri şi concerte camerale; 14 mari orchestre cu 28 de concerte; 21 de ansambluri orchestrale şi camerale; 8 concerte „Enescu şi contemporanii săi”; 4 spectacole de operă; 2 spectacole de balet; 48 de concerte în cadrul concursului internațional; manifestări în Piața Festivalului timp de 21 de zile; expoziţii de artă plastică; Simpozionul de muzicologie.

Au confirmat deja participarea unele din cele mai renumite formații din lume, printre care: Royal Concertgebouw Amsterdam / dirijor: Maris Jansons, Staatskapelle Berlin / Daniel Barenboim, Orchestra dell’Accademia Santa Cecilia di Roma / Antonio Pappano, Orchestre de Paris / Näme Järvi, London Philharmonic Orchestra / Vladimir Jurowski, Pittsburg Symphony Orchestra, Radio Berlin / Marek Janovski (cu prezentarea Tetralogiei wagneriene), Royal Stockholm / Sakari Oramo, Münchener Philharmoniker / Symion Bychkov, Saint Martin in the Fields / Sir Nevil Marriner, Evgeny Kissin, Muray Perahia, Pinchas Zuckermann, Orchestra Națională Rusă / Michail Pletnev, Fazil Say, Turls Mörk. Alături de aceștia vor performa artiştii şi formațiile din România: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonicile din Cluj, Iaşi şi Timişoara, Opera Națională Bucureşti, Orchestra Națională de Tineret şi mulți alții.

Vor continua concertele din seria „Enescu şi contemporanii săi”, cu lucrări camerale interpretate de tineri solişti şi ansambluri de renume internaţional; concertele din seria „Mari orchestre internaţionale” şi „Recitaluri şi concerte camerale”. Având în vedere succesul ultimei ediții, va fi continuată seria dedicată muzicii contemporane, „Muzica secolului XXI”, ce va reuni lucrările unor compozitori contemporani români şi străini. Lucrările vor fi prezentate de formaţii şi solişti din România şi din străinătate. Ca şi în ediția 2011, va fi organizat un workshop al tinerilor compozitori, masteranzi şi doctoranzi ai universităților de profil din țară.

Concursul Internațional a fost extins cu o nouă secțiune, în urma discuțiilor avute cu specialiştii şi cu participanții. Cele cinci secțiuni ale competiției – canto (Voci wagneriene), pian, vioară, violoncel şi compoziţie – se vor desfășura între 1 şi 27 septembrie 2013, decalat, astfel încât să permită participarea publicului și a orchestrelor acompaniatoare la un nivel de calitate conform standardelor internaționale.

La București, spectacolele se vor desfăşura la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Opera Naţională din Bucureşti, Aula Muzeului Naţional de Artă, Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune şi în Piaţa Festivalului. Vor fi organizate peste 30 de concerte în țară, la Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Craiova, Dorohoi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.

Pe lângă concerte, Festivalul va găzdui și alte activități culturale:

Simpozionul de muzicologie, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România în perioada 12–25 septembrie 2013.

Expozițiile de artă plastică „E-Bienale”, organizate în colaborare cu Muzeul Național de Artă şi cu Universitatea de Arte Bucureşti, vor reuni artiştii consacrați cu tinerii studenți ai Universității Naționale de Arte din capitală, într-un tablou armonios, în care toți sunt parteneri egali într-un dialog interesant şi incitant.

Festivalul George Enescu ca brand cultural de țară

Organizatorii își propun să consolideze eforturile demarate în 2011 pentru poziționarea Festivalului ca brand cultural de țară, în condițiile în care cultura poate spune o poveste care să genereze atât solidaritatea opiniei publice interne, cât și interesul și încrederea audiențelor din străinătate, de specialitate sau din cadrul publicului larg. În acest scop, într-o primă etapă va fi demarată o campanie de comunicare externă, prin care vor fi difuzate clipul de promovare a Festivalului de către televiziunile partenere (CNN – din 29 octombrie şi Euronews – din 1 noiembrie), programul evenimentului și informații relevante despre Festival. În etapa următoare, în paralel cu promovarea externă, va începe și campania de comunicare internă.

Programul de mediatizare internă şi internațională, de confirmare şi susținere a brandului de țară, va fi realizat în colaborare cu Coproducătorii Festivalului (Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Primăria Municipiului Bucureşti), cu reprezentanți ai unor trusturi media importante (Antena 3, România TV), ai unor publicații importante („Jurnalul Național”, „România Liberă”, Hotnews.ro, „Flacăra”, „Q Magazin” etc.), de partenerii media externi (CNN, Euronews, Mezzo, Rfi, Deutsche Welle) şi de reprezentanții PR ai Festivalului din Franța, Germania, Italia şi Marea Britanie. În România, OMA VISION va dezvolta și va coordona, ca partener, implementarea strategiei de comunicare a Festivalului George Enescu 2013, având ca obiectiv consolidarea evenimentului ca brand cultural de țară. Identitatea vizuală va fi realizată în continuare de echipa de la Eroii de Joi, care a făcut și rebrandingul festivalului în 2011.

Organizare și parteneri

ARTEXIM – în calitate de organizator al acestui important eveniment – gestionează desfăşurarea tuturor manifestărilor din cadrul Festivalului. Piața Festivalului, organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, în colaborare cu Fundația ART PRODUCTION, va avea un program susținut de elevi şi studenți ai instituțiilor de învățământ muzical alături de artişti şi formații profesioniste. Un sprijin imporant va fi acordat şi de alăturarea Festivalului cu alte branduri importante din România.

Organizatorii mulțumesc partenerilor şi sponsorilor care sprijină organizarea Festivalului:

• Partenerii principali: UNICREDIT ȚIRIAC BANK S.A., ENEL.

• Parteneri: ROMPETROL, JTI, SPECTACULAR, DACIA – maşina oficială a Festivalului, TAROM – transportator oficiali ai Festivalului, OMA VISION – firma de comunicare a Festivalului, Centrul Cultural „Sala Palatului”, Filarmonica „George Enescu”, Opera Națională Bucureşti, Universitatea Națională de Muzică Bucureşti.

• Sponsori: ING, Romaqua, Orange, Romgaz, „La Mama – Cafepedia”, Julius Meinls, Yokko, TMI, Radisson SAS, Intercontinental, Athenee Palace Hilton, Novotel, TH Hotels, Ambasador, Brigada de Voluntari, Kawai, Maftei Shoes, Rotenberg.

• Parteneri media: CNN, Antena 3, Euronews, România TV, Mezzo, Rfi, Jurnalul, România Liberă, Academia Cațavencu, Q Magazine, Hotnews, Librăriile „Humanitas”, Librăriile „Cărtureşti” Flacăra, Melos, MediaTroust, Amos News, etc.

Aprecieri despre Festivalul George Enescu:

E.S. Dl. Puiu Haşoti, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Național: ”Festivalul Enescu este evenimentul care promovează cel mai bine numele și opera marelui compozitor și în același timp, imaginea României în lume. Din acest motiv, Festivalul Enescu trebuie să devină o emblemă pentru România – un brand cultural de țară.”

Dna. Anca Nuță, Director Identitate și Comunicare, UniCredit Țiriac Bank: „Este deja cel de-al treilea an în care suntem partener principal al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, o validare a angajamentului pe care ni l-am luat faţă de acest eveniment cultural. În mod tradiţional, atât Grupul UniCredit, cât şi UniCredit Ţiriac Bank sunt promotori ai artei şi culturii, iar Festivalul reprezintă din acest punct de vedere unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre. Ne bucurăm aşadar ca timp de o lună să fim părtaşi la transformarea Bucureştiului în cea mai importantă scenă a muzicii clasice, pe care urcă artişti de renume, aducând recunoaştere României şi valorilor noastre.”

 Dl. Alexey Golovin, Group Communication Director, Rompetrol: „Rompetrol este sinonim cu valorile timpurilor moderne, cu spiritul de inovație, succes și responsabilitate, fiind prima marcă romanească din sectorul petrolier care a cucerit în timp record piețele internaționale, cu activități și operațiuni extinse în 12 țări. Continuarea parteneriatului de susținere a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu vine să întărească vocaţia internaţională a celor două branduri şi a produselor sale de excepție și, în mod direct, să contribuie la consolidarea unui brand de țară care promovează corect imaginea Romaniei în afara granițelor.”

Jean-Baptiste-Siméon Chardin, Portretul lui Charles Théodose Godefroy, zis și Tânăr cu vioară

Ing. MBA Corneliu Cherbis C.E.O., Spectacular Companies: „Spectacular Group of Companies, cel mai mare grup local de companii ce furnizează servicii de publicitate outdoor/indoor, se implica activ în susținerea şi promovarea de evenimente culturale de anvergură organizate în Romania. Festivalul Internațional «George Enescu» este unul dintre ele. Este o onoare pentru noi să fim parte din unul dintre cele mai renumite evenimente culturale ale țării , eveniment care pune România pe harta mondială a muzicii.”

Dna. Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova & Bulgaria: „Instituțiile culturale din România au nevoie de susținere. Aşadar, este o datorie de onoare pentru JTI să sprijine Festivalul Internațional «George Enescu», proiectele Operei Naționale, ale Societății Române de Radiodifuziune sau ale Universității de Arte. «Întâlnirile JTI», cel mai important eveniment cultural organizat anual de JTI, se desfăşoară o dată la doi ani, în cadrul Festivalului «George Enescu», ceea ce reprezintă pentru noi o oportunitate şi, aşa cum am menționat, o onoare. Prin toate aceste investiții, ne dorim să dăruim comunitătii o parte din ceea ce comunitatea ne oferă la rândul ei, să contribuim de fapt la transformarea societății în bine. Şi, ce ne poate schimba mai profund decât actul cultural?”

Dna. Anca Oreviceanu, Director Comunicare, DACIA Group: „Acum un an, Dacia a trăit prima experienţă simfonică pe perioada Festivalului «George Enescu». Am fost mândri că maşinile Dacia au transportat pe străzile Bucureştiului compozitori, muzicieni, personalităţi ale muzicii clasice din lumea întreagă şi instrumente de valoare. Festivalul «George Enescu» este una dintre cele mai prestigioase manifestări culturale ale Europei şi un important vector de imagine pozitivă pentru România. De aceea, am ales să continuăm acest parteneriat şi să susţinem în continuare muzica clasică şi valorile româneşti.”

Conferință de presă la deschiderea Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo”

Joi, 20 septembrie 2012, la ora 14.00, în foaierul Sălii Radio va avea loc conferința de presă organizată cu prilejul primei ediții a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo”, care se va desfășura între 23 și 29 septembrie, la București.

La întâlnirea cu jurnaliștii vor participa: directorul artistic al primei ediții a Festivalului „RadiRo”, dirijorul și pianistul Christian Zacharias, alături de un reprezentant al Radio România şi un reprezentant al Primăriei Capitalei, instituţii coproducătoare ale Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio. Cu această ocazie vor fi înmânate și acreditările de presă pentru perioada festivalului.

Festivalul „RadiRo” este cea mai nouă invitație adresată publicului amator de muzică clasică din țara noastră. Începând cu prima ediție din toamna acestui an, „RadiRo” își propune să aducă împreună în sala de concerte, pe de o parte, ansambluri radio de renume din întreaga lume și, pe de altă parte, publicul care până acum, de cele mai multe ori, nu le-a putut audia decât pe calea undelor. Producătorul Festivalului este Radio România, un prieten devotat al muzicii clasice încă de la înființarea sa, în 1928.

În perioada 23–29 septembrie, suntem invitați așadar să ne dezlipim urechile de la aparatele de radio și să pășim în sălile de concerte. Anul acesta, la prima ediție a „RadiRo”, suntem chemați la o întâlnire „live” cu orchestre ce-au făcut deja înconjurul lumii pe calea frecvenței radio: Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai, BBC Symphony Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France şi Orchestra Națională Radio. Concertele vor avea loc la Sala Palatului, de la ora 19.30. Concertele camerale sunt programate la Sala „Mihail Jora” a Radiodifuziunii, de la ora 17.00.

Christian Zacharias

Dincolo de aspectele organizatorice, întregul festival este însuflețit și poartă amprenta personalității directorului său artistic, charismaticul dirijor și pianist Christian Zacharias. Asemeni reprezentațiilor lui Zacharias, evenimentul de la sfârșitul lunii își propune să fie un moment tonic, emoționant și cu adevărat personal pentru public.

Ulterior primei ediții, dorința noastră este ca Festivalul „Radiro” să se desfăşoare în fiecare an de pauză al edițiilor Festivalului şi Concursului Internațional „George Enescu”.

Carmen Simon Flack, Simfonie, 2005

Pentru publicul din țară, toate concertele festivalului vor fi transmise în direct pe frecvențele în FM ale posturilor Radio România Cultural și Radio România Muzical și online pe www.radioromaniacultural.ro și www.romaniamuzical.ro.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul oficial:  www.radirofestival.ro.

Abonamentele și biletele pentru Festivalul RadiRo s-au pus în vânzare în rețeaua și pe site-ul Eventim (www.eventim.ro), respectiv pe site-ul oficial al festivalului  – www.radirofestival.ro.

Prima ediție a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo” se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo” este produs de Radio România în colaborare cu ARTEXIM. Coproducători: Primăria Municipiului București prin ArCuB și Societatea Română de Televiziune.

Parteneri principali: Enel România, Vodafone, Spectacular.

Parteneri: Zilele Culturale ale BNR, Banca Transilvania, Tarom, Dacia Group, Sala Palatului.

Sponsori: Lenovo, La Mama, Julius Meinl, Cafepedia, Romaqua Group, Hotel RadissonBlu.

Parteneri media: Euronews, Mezzo, RFI România, Jurnalul Național, Cărturești, Librăriile Humanitas, Business Review, Melos, Media Image.

Pe site-ul „Liber să spun” veți găsi informații detaliate despre concerte, orchestre, dirijori și soliștii invitați ai Festivalului „RadiRo”.

Selecție pentru Orchestra Europeană de Tineret

ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra). Se pot înscrie în concurs şi tinerii muzicieni care au cetăţenie română, indiferent de ţara în care locuiesc.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională. Prin concertele şi turneele susţinute în întreaga lume şi prin nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Din anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

EUYO susţine în general două turnee anuale, primăvara şi toamna, care includ reprezentaţii în cele mai importante săli de concerte ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. În anul 2012/2013, sub conducerea artistică a lui Vladimir Ashkenazy și avându-i la pupitru pe Gianandrea Noseda și Eric Stern, EUYO va susține turnee în Austria, Italia, Spania, Scoția, Germania, Olanda, Polonia și Elveția. Lista de evenimente a EUYO include și participarea la Olimpiada Culturală Londra 2012, în programul New Music 20×12.

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară membră a Uniunii Europene. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.

EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, cei mai mulţi dintre ei găsindu-şi cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică.” – Vladimir Ashkenazy.

În anul 2011/2012, în urma audițiilor de la București din februarie 2011, trei muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Ana Popescu-Deutsch (vioară) și Andrei Mihăilescu (contrabas).

În România preselecţia va avea loc în data de 10 februarie 2012 la Bucureşti şi va fi organizată de ARTEXIM.

Detalii complete privind condiţiile de participare se pot obține la:

ARTEXIM, tel. 021 317 8081, artexim@rdslink.ro

Iulia Chirobocea – 0758 236 019, iulia_chirobocea@yahoo.com

Data limită pentru înscriere: 3 februarie 2012.

Informații suplimentare despre EUYO și audiții sunt disponibile la www.euyo.org.uk

Redefinirea identității vizuale

Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XX-a

Ajuns la cea de-a XX-a ediție, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu” (1–25 septembrie 2011) are o identitate nouă. Această redefinire urmărește consolidarea imaginii evenimentului ca fiind unul cu stil, dinamic, surprinzător, actual.

„Festivalul redă mândria unei națiuni” – „The Telegraph”, septembrie 2009.

Noua identitate vizuală a fost reconstruită pornind de la elemente cu care festivalul a fost identificat în mod recurent în edițiile trecute.

Redesenarea identității vizuale a început prin crearea unui nou logo, un semn elegant, cu stil. Celor șase serii de evenimente cuprinse în Festivalul Internațional „George Enescu” le-au fost asociate șase culori, cu rolul de a informa asupra varietății festivalului și de a genera perceperea lui ca: dinamic, surprinzător, actual.

Redefinirea identității Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu” a fost concepută de către Ioana Gheorghiu și Robert Blaj, graphic designeri Artexim – se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” 2011.

Site-ul oficial al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia a XX-a, 2011