Astra Film Festival

Astra Film Festival

eveniment liber sa spun1.350 de documentare din toată lumea au fost înscrise în 2013 la Astra Film Festival (AFF), un eveniment major în peisajul cinematografiei de non-ficţiune din Europa. Numărul mare de filme este direct proporţional cu importanţa ediţiei din acest an când festivalul aniversează 20 de ani de existenţă. Cele peste 100 de filme selecţionate vor putea fi urmărite în perioada 14–20 octombrie 2013 la Sibiu, capitala filmului documentar din România.

Prezenţe noi, dar şi nume sonore îşi dau întâlnire în acest an pe marele ecran pentru a oferi publicului un regal vizual al realităţii contemporane. 50 de filme au intrat în cele 5 secţiuni competiţionale: International, Central and Eastern Europe, Romania, Student şi EcocinematogrAFF. Alte producţii de renume vor fi prezentate în afara competiţiei, în cele două secţiuni speciale: Incredibil şi Made in Romania, la care se adaugă programul dedicat copiilor – Astra Film Junior şi o retrospectivă a celor mai importante documentare proiectate la AFF în ultimii 20 de ani. Aşa cum ne-a obişnuit de la o ediţie la alta, AFF aduce în premieră mondială cele mai aşteptate documentare româneşti ale momentului.

Nume sonore recunoscute pe plan internaţional intră în competiţia AFF 2013 în secţiunea International: Wang Bing, cu filmul Three Sisters, care a fost proiectat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia; Nicolas Philibert, laureat al Premiului César în 2003, cu filmul La Maison de la Radio. Alte documentare din aceeaşi secţiune au rulat la cele mai importante festivaluri de profil şi au obţinut premii prestigioase, precum Matthew’s Law (regia: Marc Schmidt), premiat la festivalurile „Vision du Réel” Nyon, NFF Dutch Film Festival sau Forget Me Not (regia: David Sieveking) care a participat în festivalurile internaţionale de film de la Locarno, DOK Leipzig, Rotterdam, Salonic și Reykjavik.

La secţiunea Student, competiţia se poartă ca întotdeauna între cele mai prestigioase şcoli de artă şi film din Europa, fiind însă notabilă prezenţa mai multor producţii româneşti ca în alţi ani: Facultatea de Teatru şi Televiziune – Universitatea Babș Bolyai Cluj-Napoca, Visual Cultural Studies – University of Tromso (Norvegia), Haute École d’art et de design Geneve (Elvetia), Polish National Film School in Lodz (Polonia), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (România), Filmakademie Baden – Wurttemberg (Germania), Granada Centre for Visual Anthropology – University of Manchester (U.K.), Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (România), Academy of Dramatic Art in Zagreb (Croaţia) sau producţii realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop.

astra-film-festival-2013-la-sibiu

„E un an special pentru ASTRA FILM. Când privești în urmă și îți dai seama că au trecut două decenii de la prima ediție, nu mai e vorba doar de amintiri, e o întreagă istorie la mijloc, o viață de om (pentru spectatorii noștri tineri) și o vârstă respectabilă pentru un festival. Prin urmare, pe lângă lista de filme care intră anul acesta în programul proiecțiilor oficiale, vor fi momente care marchează aniversarea a 20 de ani de când Sibiul are un festival internațional de film. Gândindu-mă la programul AFF 2013, îmi vine în minte un îndemn pe care l-am mai dat în anii trecuți și care se potrivește parcă și mai bine acum: între 14 și 20 octombrie luați-vă concediu și nu vă faceți alt program, pentru că e AFF”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator al festivalului.

O serie de programe speciale întregesc programul ediţiei aniversare din 2013 al celui mai important eveniment cultural al toamnei. Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu, AFF 2013 este organizat de Astra Film – C.N.M. Astra, Fundaţia Astra Film.

AFF este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Consiliului local Sibiu prin Primăria Sibiu, Centrului Naţional al Cinematografiei, Institutului Cultural Român şi Ministerului Culturii.

„Cheltuieli comune”, documentar premiat la Astra Film Festival

Filmul documentar Cheltuieli comune / Charges communes, regizat de Anne Schiltz și Charlotte Grégoire, producție Belgia, 2012, a primit Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, în cadrul Astra Film Festival 2012, Competiția România. Cheltuieli comune a fost realizat cu sprijinul Federației Valonia-Bruxelles.

Filmul are ca subiect principal viața la bloc în Romania. După douăzeci de ani de la căderea regimului comunist, în plină criza economica, personajele prezente în film afișează o neobosită dorință de viață și ne oferă perspective unice, pe alocuri amuzante și emoționante, asupra vieții, orașului și țării lor. Locuitorii blocului contribuie la cheltuielile comune, poartă și transmit experiențe de viață izvorâte din trecutul comun.

Juriul a motivat astfel premiul: „Pentru inteligența și dragostea cu care s-au apropiat de un subiect mai degrabă lipsit de strălucire, reușind să-i restituie frumusețea și adevărul conținute în momentele fără glorie ale vieții de la bloc, în gesturile banale ale omului de lângă noi, în surâsul aproapelui nostru.”

Cheltuieli comune a fost prezentat și la Etats Généraux du film documentaire, „Expériences du regard”, la Lussas, Franța și la Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur, Belgia.

Palmaresul Astra Film Festival 2012 : www.astrafilm.ro/astra-film-festival-2012-awards.aspx.

Informații despre film:  www.eklektik.be.

Institutul Cultural Român, partener al Astra Film Festival

În perioada 25–30 octombrie 2011 se va desfăşura la Sibiu cea de-a XI-a ediţie a Astra Film Festival, cel mai vechi festival internațional de documentar din România şi cel mai amplu festival de profil din Europa Centrală şi de Est. Partener al manifestării, Institutul Cultural Român va acorda cel mai important premiu: Trofeul Astra Film. În afara proiecţiilor de filme documentare, ediţia din acest an găzduieşte, printre altele, expoziţii de fotografie, spectacole de muzică, workshop-uri şi, pentru prima dată, o serie de masterclasses cu invitaţi din elita producătorilor şi regizorilor de film documentar din lume.Organizatorii celui mai important eveniment din lumea filmului documentar din Europa Centrală și de Est au încheiat selecția filmelor care vor fi proiectate în cadrul acestei ediţii.

Pentru a putea înțelege spectacolul lumii contemporane, dar și felul în care reușesc autorii să îl exprime prin film, pe marile ecrane, la Astra Film Festival vor fi aduse în acest an 100 de documentare din 30 de țări. Din cele peste o mie de filme din 74 de țări înscrise la AFF, au fost selecționate pentru cele patru secțiuni competiționale – International, Europa, Romania și Student Docs – 54 de producții. Împreună cu filmele prezentate în secţiunile speciale: Astra Film Junior, Eco-Doc, Made in Romania, Panel Doc-Investigational, One World Romania și Panorama, AFF 2011 proiectează în total 100 de filme.