Program de concerte

festival enescu duminica 8 septembrie 2013 concerte

Programul celei de-a doua duminici din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” începe la ora 11.00, la Sala Mică a Palatului, cu concertul Cvartetului „Minguet” al cărui program este: Gabriel Iranyi – Cvartet de coarde nr. 4 (2012) „…Innenräume, Verwebungen…”; Peter Ruzicka – Cvartetul de coarde cu soprană solo nr. 6 „Erinnerung und vergessen” (2008) – solistă: Sarah Maria Sun; Wolfgang Rihm – Patru studii pentru cvartet cu clarinet (2003) – solist: Jörg Widmann.

pierre yves artaud

Pierre-Yves Artaud

În aceeași serie, „Muzica secolului XXI – Workshop // Enescu și contemporanii săi” la Studioul de Operă şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică din București, la ora 14.00, este programat concertul Ansamblului Traiect”, dirijat de Sorin Lerescu, care îl are ca solist pe flautistul Pierre-Yves Artaud. Invitată: Cornelia Petroiu (violă). În program: Tiberiu Olah – „Invocaţii” pentru 5 executanţi, Ede Terényi – „Traiectorie albă” pentru ansamblu, Laura Ana Mânzat – „Rondo neconvenţional” pentru ansamblu (primă audiție absolută), Anatol Vieru – „Feuerwerk” pentru flaut, vibrafon şi vioară, Elena Apostol – „Fairytale” pentru ansamblu, Sorin Lerescu – „Proportions II” pentru flaut şi ansamblu instrumental. Intrarea liberă.

De la ora 17.00, în sala Ateneului Român, va concerta Ansamblul „Profil”. Dirijor: Tiberiu Soare: Programul cuprinde: Adrian Enescu – Cinematic pentru orchestră de cameră, Viorel Munteanu – Invocaţii pentru clarinet solo, Octavian Nemescu – „Nativitas quindeci pour 11 heures de la nuit” (primă audiţie), Doina Rotaru – Centrifuga pentru 7 instrumentişti, Mihai Măniceanu – Crescendo pentru vioară solo, Nicolae Brânduş – Études transcedentales pentru orchestră de cameră.

mihai potcoava ian 1996

Mihai Potcoavă, Ian, 1996

Seria „Mari orchestre ale lumii” este dedicată duminică, 8 septembrie (Sala Mare a Palatului, ora 19.30) Orchestrei Române de Tineret, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Lawrence Foster, cu un un program amplu și ambițios: Dan Dediu – Frenesia pentru orchestră op. 84 (2000); Johannes Brahms – Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor, op. 102 – soliști: Pinchas Zuckerman (vioară), Amanda Forsyth (violoncel); Maurice Ravel – Rapsodia spaniolă, Pavană pentru o infantă defunctă, Alborada del Gracioso, Bolero. Concert prezentat de Romelectro Logo.

Al patrulea eveniment din seria „seria „Concertele de la miezul nopții”, la Ateneul Român, de la ora 22.30, propune drama muzicală Alessandro de Händel (pe un libret de Paolo Rolli) în versiunea dirijorului George Petrou, la pupitrul Orchestrei „Armonia Atenea”. Distribuția: Alessandro – Max Emanuel Cenčić, Rossane – Julia Lezhneva, Lisaura – Laura Aikin, Clito – Pavel Kudinov, Tassile – Xavier Sabata, Leonato – Juan Sancho, Cleone – Vasily Khoroshev.

Radio România Cultural și  Radio România Muzical vor transmite concertele de la orele 11.00, 17.00, 19.30 și 22.30.

festivalul enescu septembrie 2013 detalii program interpreti

Apariţia proiectului Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană (2008), a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Acest lucru s-a putut realiza prin iniţiativa lăudabilă şi plină de entuziasm a doi dintre marii noştri artişti, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov” şi „Lanto Communication”.

Ansamblul, devenit un nume şi un personaj colectiv în viaţa muzicalã româneascã şi europeană, reunind artişti selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară, a cunoscut o evoluţie fulminantă prin apariţii în concerte de succes, pe scena Ateneului Român, a Radiodifuziunii Române şi a Sălii Palatului, la aceasta din urmă, prin participarea în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2011, precum şi în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache”. De asemenea a concertat la: Palais de Behague din Paris, Auditorium CMD din Strasbourg, Auditorium Santa Cecilia din Roma, în cadrul Festivalul Internaţional de la Ravello şi poate cel mai important, prestigiosul Festival Internaţional „Young Euro Classic” de la Berlin – ediţia 2012.

Ca o recunoaştere a meritelor artistice deosebite, dovedite în scurta sa perioadă de activitate, în anul 2011, Orchestra Română de Tineret a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

lawrence foster

Lawrence Foster

Lawrence Foster a dirijat pe scene renumite din întreaga lume. Este considerat un remarcabil ambasador al muzicii lui George Enescu. „Lawrence Foster pare să fi fost pus pe această planetă pentru a dirija muzica lui Enescu”, scria prestigiosul cotidian „The Telegraph”.

Lawrence Foster a fost Director Artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” la ediția din 1998, iar în anul 2003 a fost decorat de statul român pentru contribuția adusă muzicii românești. Colaborează cu artişti și orchestre faimoase, inclusiv orchestre de tineret și dirijează atât muzică de operă, cât și muzică simfonică.

Pentru Lawrence Foster, stagiunea 2009–2010 a marcat începutul mandatului său ca director muzical al Orchestrei Operei Naționale din Montpellier, dar și cea de a opta stagiune ca director artistic şi dirijor principal al Orchestrei Gulbenkian din Lisabona.

Lawrence Foster a lucrat cu un număr mare de orchestre de tineret. În vara anului 2004 a adus Orchestra de Tineret Australiană la BBC Proms şi Concertgebouw din Amsterdam, şi a luat orchestra în turneu din nou în iulie 2007. A făcut un turneu de Paşte cu Junge Deutsche Philharmonie în 2009 şi a dirijat Orchestra Academiei la Schleswig-Holstein Musik Festival în august 2009.

Ca dirijor de operă, Lawrence Foster a apărut pe scenele celor mai mari teatre din întreaga lume. Colaborează frecvent cu Hamburgische Staatsoper, dirijând Pélléas et Mélisande în 2008–2009, Freischütz, Carmen, Dama de pică. În primăvara anului 2011 a revenit la Opera din Marsilia pentru o producţie cu Wozzeck, iar apoi a dirijat, în premieră mondială, o nouă operă de René Koering la Opera din Monte Carlo.

Cu Orchestra Gulbenkian, Lawrence Foster prezintă la Lisabona cel puţin o operă în concert pe stagiune. Ca director muzical al Orchestrei Operei Nationale Montpellier a dirijat producţiile Die Zauberflöte în toamna anului 2009 şi Otello în primăvara anului 2010.

Născut în 1941 în Los Angeles, cu părinţi români, Lawrence Foster este un remarcabil interpret al muzicii lui George Enescu, fiind Director Artistic al Festivalului „George Enescu” în ediţia din 1998. Cea mai recentă înregistrare a lui Enescu: orchestraţie proprie a Octetului pentru coarde cu Orchestre Philharmonique de Monte Carlo pentru EMI, a fost lansată în primăvara anului 2009.

În ianuarie 2003 Lawrence Foster a fost decorat de preşedintele român pentru contribuția adusă muzicii româneşti.

george petrou

George Petrou

George Petrou s-a îndreptat spre dirijat după o carieră de pianist concertist, de-a lungul căreia a apărut pe scena multor mari săli de concerte din lume și a fost invitat special al marilor radiouri europene precum BBC 3, SDR, Deutschland Radio, Radio Swiss-Romand, Radio Cehia.

Ca dirijor, s-a axat pe un repertoriu de muzică barocă, clasică și romantică, fiind adeptul unei interpretări documentate istoric. Printre concertele lui recente se numără o nouă producție cu Farnace de Vivaldi la Opéra National du Rhin, cu Max Emanuel Cenčić și Vivica Genaux, un turneu european alături de Max Emanuel Cenčić (inclusiv la festivalurile de la Versailles și Innsbruck) și un turneu european cu Alessandro de Handel.

Recent a dirijat Alcesta la Oper Leipzig, Phaëton de Lully și Il Tigrane de A. Scarlatti la Saarlaendisches Staatstheater, prima reluare a operei Il trionfo di Clelia de Gluck la Megaron din Atena, Bărbierul din Sevilla de Rossin, la Opera Națională a Greciei, Semele de Händel la Staatstheater Bern, Ifigenia în Aulida de Gluck la noua sală de concerte a Fundației Onassis din Atena. De asemenea, Petrou, care a lucrat cu ansambluri instrumentale de muzică veche și orchestre simfonice, este prim-dirijor al Orchestrei Armonia Atenea, alături de care a susținut o serie de concerte de muzică modernă la Megaron în Atena și o serie de concerte cu instrumente vechi la Centrul Cultural Onassis, dar și turnee internaționale și înregistrări cu casele de discuri DECCA și MDG.

A colaborat ca solist cu orchestre de renume ca Orchestra Philharmonia Orchestra, Orchestre National du Capitolle de Toulouse, Orchestra Ceaikovski din Moscova și a lucrat cu dirijori faimoși, precum Michelle Plasson și Vladimir Fedoseyef. Înregistrările operelor Oreste, Ariana în Creta, Alessandro Severo, Tamerlano și Giulio Cesare de Händel, la casa de discuri germană MDG, au fost recompensate cu premiul Choc din partea „Le Monde de la Musique”, alegerea editorului Gramophone, Diapason 5, CD-ul săptămânii din „Sunday Times”, înregistrarea lunii aleasă de editorii Musicweb, Crescendo Bestenliste Platz 1. Tamerlano a primit și prestigiosul ECHO KLASSIC 2008 (cel mai bun disc de operă al anului).

George Petrou a absolvit primul Conservatorul din Atena (pian), şi-a continuat studiile la Colegiul Regal și Academia Regală de Muzică din Londra, cu ajutorul unor burse din partea RAM și a Fundației Onassis, obținând masterate în muzică. Câștigător al mai multor competiții internaționale din Anglia, Italia, Republica Cehă și Japonia, Petrou a primit trofeul Artistul anului în 1998, cât și Premiul pentru cea mai bună înregistrare a anului 2006 (pentru Ariana, în Creta), acordat de Uniunea Criticilor de Muzică și Dramaturgie din Grecia. Tot în 2006 a câștigat premiul Sebetia Ter la Napoli.

Costin Tuchilă

liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35

Ziua Îndrăgostiților

În multe țări, 14 februarie (Valentine’s Day, Le Jour de Saint-Valentin, Día de San Valentín etc.) marchează celebrarea iubirii, prilej pentru a schimba cuvinte dulci și pentru a proba prin cadouri sentimentul de dragoste. În general se consideră tradafirii roșii ca simbol al pasiunii, asociați, într-o simbologie tradițională, cu rădăcini mitologice, cu imaginea lui Cupidon, zeul roman al dragostei, dar și cu o întreagă iconografie sugestivă, diferind de la o epocă la alta. În raport cu simbolistica bogată a zilei Sfântului Valentin, tradiția trimiterii de felicitări ilustrate, bilețele de dragoste, cărți etc. nu este însă foarte veche, ea luând amploare (până la formele „universale”, de larg consum, de astăzi) începând din secolul al XIX-lea.

La origine, această sărbătoare era asociată doar cu dragostea fizică, având de fapt o componentă considerată „păgână”. Asocierea cu sentimentul complex al iubirii datează din Evul Mediu, dar și sub acest aspect e necesară o lungă discuție. Alegerea zilei de 14 februarie se datorează calendarului creștin, romano-catolic: ziua dedicată Sfântului Valentin. Valentin (Valentinus) din Terni este un martir din secolul al III-lea, canonizat. Episcop în Interamna (astăzi Terni, Italia) a fost acuzat că a cununat religios, pe furiș, câteva cupluri de creștini, nerespectând porunca împăratului Claudius al II-lea (268–270). A fost condamnat la moarte și executat în ziua de 14 februarie 269. Legenda spune că Valentinus ar fi cununat şi un păgân cu o creștină, că avea harul de a vindeca bolnavi și că dăruia îndrăgostiților flori din grădina sa. Perpetuarea acestor detalii, reale sau fictive, l-a transformat în timp în protector al îndrăgostiților, incluzînd simbolurile florale și dezvoltând conotația darurilor cu valoare sentimentală. Dar, ca și în alte cazuri, în tradiția puternică a celebrării zilei Sf. Valentin ca zi a îndrăgostiților se suprapun fără îndoială și straturi precreștine. Antichitatea greco-latină marca tot în această perioadă a anului celebrarea dragostei și a fertilității. În Grecia antică, mai ales la Atena, intervalul cuprins în ianuarie (sau sfârșit de decembrie)–februarie era denumit Gamelion („luna căsătoriilor”), interval în care se celebra căsătoria sacră a lui Zeus cu Hera. Aceasta era a șaptea (sau a opta) lună a anului în calendarul grec antic, cercetătorii consimțind o perioadă de 30 de zile care ar fi început cel mai devreme în 22 decembrie și s-ar fi încheiat nu mai târziu de 20 februarie. Probabil, totuși, că  intervalul era plasat între mijlocul lunii ianuarie și mijlocul lui februarie. Era perioada anului când aveau loc serbările Leneene, care precedau întotdeauna cu aproximativ două luni Dionisiile urbane, deci aveau loc în ianuarie sau februarie (știindu-se că Dionisiile se desfășurau probabil între 9–14 ale lunii lui Elapheboilon, adică martie–aprilie în calendarul iulian). Cum nu există multe date certe despre Leneene, considerate de unii mai vechi decât Dionisiile și dedicate templului lui Dionysos Lenaion din Atena, e greu de făcut vreo speculație.

Mai sigură prin înrâurirea ei asupra sărbătorii desprinse din calendarul romano-catolic este semnificația sărbătorii romane Lupercalia, plasată în zilele de 13–15 februarie, cu data cea mai importantă pentru amploarea manifestărilor, 14 februarie. Festivalul din Roma antică era dedicat zeului fertilității, agriculturii și păstorilor, Lupercus, reprezentat în piele de capră. El era de fapt o altă denumire pentru Faunus și echivala cu Pan din mitologia greacă. 15 februarie era data la care se aniversa punerea pietrei de temelie a templului lui Lupercus. Ceremonia păgână celebra desigur și dragostea, într-o formă sau alta și astfel, ca semnificație generală simbologică, suprapunerea cu data calendaristică creștină devine probabilă, mai ales știindu-se că multe dintre sărbătorile creștine au substituit de fapt, printr-un proces de translare a semnificațiilor și chiar a unor simboluri, sărbătorile și celebrările păgâne.

Mult timp, Valentine’s Day a fost celebrată ca zi a celibatarilor, trecerea la semnificația modernă de sărbătoare a cuplului fiind făcută treptat prin alăturarea de legende curente în spațiul anglo-saxon. În Anglia secolului al XIV-lea se credea că 14 februarie este ziua în care păsările s-au împerecheat, această credință apărând și la Chaucer. Bilețele de dragoste în care partenerul este numit „Valentin(a)” datează tot din această perioadă. Tot acum sunt atestate și legende care combină tradiția creștină a  Sf. Valentin cu o asemenea semnificație. E limpede că martirul din secolul al III-lea devenise simbolul și chiar numele micii epistole amoroase, „valentină”, crezându-se că în timp ce era întemnițat trimitea mesaje de dragoste fiicei temnicerului, care le considera „de la Valentin al ei”. O treime dintre poeziile lui Otto III de Grandson (n. cca. 1340–1350, m. 7 august 1397), cavaler din Elveția romandă (Cantonul de Vaud), aflat la curtea Angliei, evocă această tradiție a zilei Sfântului Valentin, contribuind substanțial la răspândirea obiceiurilor specifice, mai ales la curțile regale, Zilei Îndrăgostiților. Desigur, nu trebuie să credem că ele aveau răspândirea și amploarea din epoca modernă. La începutul secolului al XV-lea, Charles d’Orléans (24 noiembrie 1394–5 ianuarie 1465) a făcut cunoscute poemele lui Otto de Grandson la curtea Franței, scriind la rândul său poezii dedicate Sf. Valentin. Dacă în lumea romanică tradiția celebrării zilei sfântului martir ca zi a îndrăgostiților devenise relativ curentă în secolele XIV–XV, ea avea să se piardă în veacurile următoare, fiind redescoperită abia odată cu epoca romantică, în secolul al XIX-lea. În schimb, în lumea anglo-saxonă ea și-a păstrat tot timpul un loc privilegiat, crescând fără întrerupere în semnificație.

De observat că Ziua Sfântului Valentin apare menţionată de două ori în opera lui Shakespeare. În Visul unei nopţi de vară (1595), referinţa este făcută în treacăt, într-un vers din actul al IV-lea (scena 1), când Tezeu îi întâmpină pe Demetrius, Lysander, Hermis şi Helena, după ce îi poruncise lui Egeu să-i aducă grabnic: „Good morrow, friends. Saint Valentine is past: / Begin these wood-birds but to couple now?” – traduse de Şt. O. Iosif prin echivalarea cu tradiţia Dragobetelui, pentru ca sensul să fie astfel mai limpede publicului român de la începutul secolului al XX-lea, mai puţin familiarizat cu Valentine’s Day decât cel de astăzi: „Ei, bună ziua! Sfântul Dragobete / Trecu, şi-aceste păsărele-acum / Se-mperechează-abia?” Legenda medievală a zilei în care păsările se împerechează apare cu limpezime aici. În schimb, în actul al IV-lea (scena 5) din Hamlet (1600–1601), referinţa este mult mai amplă, în al doilea cântec al Ofeliei: „Tomorrow is Saint Valentine’s day, / All in the morning betime, / And I a maid at your window, To be your Valentine. / Then up he rose, and donn’d his clothes, / And dupp’d the chamber-door; / Let in the maid, that out a maid / Never departed more.” – „Cum mâine-i Sfântul Valentin, / Din zori voi aştepta / La geamul tău, căci vreau să fiu / Eu, Valentina ta./ El s-a sculat şi s-a încins / Şi-ndat’ i-a descuiat; / Ea, fată a intrat la el, / Dar fată n-a plecat.” Şi, în continuare, după replica Regelui: „Indeed, la, without an oath, I’ll make an end on’t: / (Sings) / By Gis and by Saint Charity, / Alack, and fie for shame! / Young men will do’t, if they come to’t; / By cock, they are to blame. / Quoth she, before you tumbled me, / You promised me to wed. / So would I ha’ done, by yonder sun, / An thou hadst not come to my bed.” – „O clipă şi am să sfârşesc, fără jurăminte: / (Cântă) / Pe Crist şi Sfânta Îndurare, / Ce lucru-njositor! / Aşa se poartă toţi bărbaţii / Şi mare-i vina lor / Ea spune: / «Pân-a mă tăvăli, ziceai / Că ai să-mi fii bărbat.» / El răspunde: / «Aşa aş fi făcut, mă jur, / De nu urcai în pat.” (traducere de Leon D. Leviţchi şi Dan Duţescu).

Sărbătoarea echivalentă lui Valentine’s Day este, în tradiția românească, Dragobetele, sărbătoare de origine slavă, din 24 sau 28 februarie (în unele zone, 1, 3, 25 martie).

Pentru că iconografia specifică astăzi Zilei Îndrăgostiților este cunoscută, ajungând la o adevărată industrie de forme și imagini, multe de un kitsch agresiv, vă propun mai jos o serie de reprezentări plastice, din epoci diferite, ale unor celebre cupluri de îndrăgostiți.

Costin Tuchilă

Paris Bordone, Daphnis și Chloe

Charles Gleyre, Daphnis și Chloe întorcându-se de pe munte

John William Waterhouse, Tristan și Isolda

Louis-Jean-François Lagrenée, Pygmalion și Galateea, 1781

François Boucher, Rinaldo și Armida

Francesco Hayez, Rinaldo și Armida

Louis-Jean-François Lagrenée, Rinaldo și Armida

Charles Edward Halle, Paolo și Francesca

Eugène Delacroix, Romeo și Julieta

Frank Diksee, Romeo și Julieta

Anne-Louis Girodet de Roussy, zis Girodet Trioson, Traversarea torentului, ilustrație la romanul Paul și Virginia de Bernardin de Saint-Pierre, 1806