Ioana Cristina Goicea și Radu Costin Filipoiu în recital la Ateneu, la „Vara Magică”

Afis_10 august 2016 Goicea   Filipoiu

Tinerii muzicieni români Ioana Cristina Goicea (vioară) şi Radu Costin Filipoiu (pian) sunt invitaţii Festivalului „Vara Magică” la Ateneul Român, miercuri, 10 august 2016, ora 19.30, manifestarea continuând tradiția de a aduce în fața publicului cei mai talentaţi tineri muzicieni români.

Aflați în plină formă, înaintea unor importante concursuri internaționale, cei doi muzicieni promit un recital cameral de clasă internațională care va cuprinde: J. S. Bach – Ciaccona din Partita a ll-a în re minor, BWV 1004, Ludwig van Beethoven – Sonata nr. 6 în La major, op. 30, George Enescu – Sonata a lll-a „în caracter popular românesc” op. 25, Henryk Wieniawski – Variaţiuni pe o temă originală, op. 15. Continuă lectura „Ioana Cristina Goicea și Radu Costin Filipoiu în recital la Ateneu, la „Vara Magică””

Maeştrii Editurii Casa Radio la Ateneul Român: Horia Andreescu şi Gabriel Croitoru

afis Sibelius 150

eveniment liber sa spunRecenta apariţie a albumului aniversar Sibelius 150. Interpretări alese din Arhiva Radio România, în colecţia „Maestro” a Editurii Casa Radio prilejuieşte o sesiune de autografe oferite de cei doi mari artişti români: violonistul Gabriel Croitoru şi dirijorul Horia Andreescu, a căror interpretare îl omagiază pe compozitorul emblematic al Finlandei. Continuă lectura „Maeştrii Editurii Casa Radio la Ateneul Român: Horia Andreescu şi Gabriel Croitoru”

Dialog între Emil Constantinescu, fost președinte al României şi Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei

dialog emil constantinescu Vytautas Landsbergis

eveniment liber sa spunPentru a marca 25 de ani de la independenţa ţărilor baltice incluse abuziv în fosta URSS, miercuri, 24 iunie 2015 , la ora 18.30, pe scena Ateneului Român din București va avea loc un dialog între prof. Emil Constantinescu, fost președinte al României şi Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei, pe tema Elitele Intelectuale din Europa de Est: de la Disidenţa Anticomunistă la Integrarea Europeană.

Continuă lectura „Dialog între Emil Constantinescu, fost președinte al României şi Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei”

Ilya Rashkovskiy, „un adevărat pictor al pianului”

ilya rashkovskiy

Ilya Rashkovskiy, considerat de presa internațională „un adevărat pictor al pianului”, laureat al Concursului „Enescu” 2014, va susține un recital extraordinar sâmbătă, 16 mai 2015, ora 19.00, pe scena Ateneului Român.

Programul cuprinde două sonate de Scriabin, Sonata nr. 10 și Sonata nr. 5, Fantasia op. 17 de Schumann, precum și celebra și dificila Sonată nr. 32 în do minor, op. 111 de Beethoven. Continuă lectura „Ilya Rashkovskiy, „un adevărat pictor al pianului””

Recital al pianistului grec Vassilis Varvaresos la Ateneul Român

Vassilis-Varvaresos

Considerat, la vârsta de doar 13 ani, printre cei mai virtuozi pianiști ai lumii, absolvent al prestigioasei Juilliard School și al Conservatorului de Muzică din Paris, laureat în septembrie 2014 al Concursului Internațional „George Enescu”, pianistul grec Vassilis Varvaresos va susține un recital extraordinar pe scena Ateneului Român miercuri, 14 aprilie 2015, de la ora 19.00, cu lucrări de Chopin, Rahmaninov, Debussy și Wagner/Liszt (Uvertura la „Tannhäuser”). Continuă lectura „Recital al pianistului grec Vassilis Varvaresos la Ateneul Român”

„Tinerimea Română” organizează duminică, 15 februarie 2015 primul concert al Orchestrei de Tineret România-Moldova

Orchestra Romana de Tineret_1_Dirijor Cristian Mandeal

eveniment liber sa spun

O premieră istorică! Duminică, 15 februarie 2015, ora 19.00, la Ateneul Român din București tineri muzicieni de cea mai înaltă performanță din România și Republica Moldova se vor reuni sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

Orchestra Română de Tineret și Orchestra Națională de Tineret a Moldovei își reunesc forțele într-o orchestră simfonică a prieteniei artistice, care celebrează o spiritualitate și un fond cultural comun. Lucrări de mare popularitate semnate de Mozart, Rossini, Beethoven, Rogalski sau Liszt se vor reuni într-un concert organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Republicii Moldova la București. Sponsor principal: BRD. Parteneri media: Radio România Cultural și Radio România Muzical.

afis 15 feb ateneu orchestra detineret romania moldova

Cu acest eveniment, „Tinerimea Română” scrie o pagină importantă a vastului său proiect de valorificare a potențialului artistic al tinerelor generații. Începută în urmă cu doi ani, colaborarea dintre Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Tineret a Moldovei se concretizează acum prin cel mai amplu proiect comun.

Tinerii campioni ai interpretării muzicale, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, cu studii în desfășurare în România, Republica Moldova, dar și la cele mai prestigioase universități din Europa și Statele Unite, laureați a numeroase premii la concursuri internaționale, vor fi pentru prima dată împreună pe scena de concert, sub cupola Ateneului Român.

Maestru de talie internațională, dirijorul Cristian Mandeal are notorietate în România și în străinătate și ca formator al tinerelor talente. Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, al cărei dirijor principal este Cristian Mandeal, reprezintă deja o certitudine a valorilor culturale ale României, fiind aplaudată pe marile scene ale Europei.

Repertoriul acestui concert-eveniment – premieră istorică cuprinde bijuterii muzicale ale muzicii cu program, fiecare lucrare având în spate câte o poveste celebră, de la Uvertura la opera „Răpirea din serai” de Mozart, Uvertura „Egmont” de Beethoven, Uvertura la opera „Wilhelm Tell” de Rossini sau celebrul Vals de Doga, până la două dintre binecunoscutele Schițe simfonice de Rogalski sau Preludiile lui Liszt.

Orchestra Română de Tineret

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii  – Serafim Antropov”.

Cristian Mandeal - Orchestra Romana de Tineret_Foto_Virgil Oprina

Cristian Mandeal și Orchestra Română de Tineret. Foto: Virgil Oprina

Membrii săi, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni instrumentiști la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal.

Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” de la Sinaia, începând cu anul 2008.

Începând din 2011 a fost prezentă constant în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor de Tineret „Young Euro Classics” de la Berlin.

Începând din 2011, Orchestra Română de Tineret a făcut turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmoniker din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

cristian mandeal

Cristian Mandeal

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965–1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974–1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977–1980), Cluj (1980–1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991–2009), a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti de astăzi. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999–2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001–2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000–2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003–2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006– 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (din 2006 până în prezent).

În ultima perioadă, Cristian Mandeal a acordat o atenție deosebită colaborării cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei

Orchestra a fost înființată în anul 2012 și din 2013 are calitatea de membru cooperant al Federații Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret (EFNYO).

Ansamblul (aproximativ 100 de instrumentiști) reunește mai talentați tineri artiști din instituțiile muzicale preuniversitare și universitare din Moldova și România. Membrii orchestrei au vârste cuprinse între 14 și 30 de ani.

Orchestra Nationala de Tineret a Moldovei_Foto Virgil Oprina

Orchestra Națională de Tineret a Moldovei. Foto: Virgil Oprina

Tinerii muzicieni își desăvârșesc educația muzicală în centre importante de învățământ din S.U.A., Anglia, Austria, Belgia, Finlanda, Elveția, Rusia, Ucraina și România. În cei trei ani de activitate, orchestra a susținut 21 de concerte în Republica Moldova, la Orhei, Cahul, Chișinău și în România, la Sinaia și București, sub bagheta dirijorilor Adriano Marian, Petre Sbârcea, Mihail Secichin și Gabriel Bebeșelea.

Video

Recital Ilinca Dumitrescu, Sherban Lupu

ilinca-dumitrescu-

eveniment liber sa spunLa Filarmonica ,,George Enescu”, Sala Mare a Ateneului Român va avea loc marţi, 11 noiembrie 2014, la ora 19.00, un recital susţinut de Ilinca Dumitrescu – pian şi Sherban Lupu – vioară.

sherban-lupu-

Sherban Lupu

În program: Ciprian Porumbescu (1853–1883), 10 Piese pentru pianO dimineaţă pe Tâmpa (1882), Hora Braşovului (1881), Hora Prahovei (1882), Bătrâneasca (Hora, 1878), Pe câmpiile Stupcei (Polka – Mazurka), Fluturaş de noapte (Polka française), Romanţa nr. 1 (Nu-mă-uita), Nocturna nr. 1 (Tempi passati), op.19, Nocturna nr. 2 (Souvenir de Nervi ), Rapsodia română; George Enescu (1881–1955): Legenda pentru vioară şi pian (1891), Andantino malinconico pentru vioară şi pian (1951), Arii în stil românesc pentru vioară solo (1925), Fantezia concertantă pentru vioară solo (1928), Impresii în stil românesc pentru vioară solo (1925), Mélodie (1913) şi Carillon nocturne (1916) din Suita nr. 3 pentru pian, op. 18, Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară în la minor, „în caracter popular românesc”, op. 25 (1926).

Finaliștii Concursului „Enescu”, Secțiunea vioară

concursul-george-enescu-editia-2014-liber-sa-spun

Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Finala Concursului „Enescu”, Secțiunea vioară: Roudine Fedor (Franța), Bae Wonhee (Coreea de Sud) și Ștefan Tarara (Germania).

Printre aceștia este și violonistul de origine română stabilit în Germania, Ștefan Tarara, în vârstă de 28. Rezultatele Secțiunii de vioară a Concursului Internațional „George Enescu” au fost anunțate marți seară.

Roudine_Fedor

Roudine Fedor

bae wonhee

Bae Wonhee

Tarara Stefan

Ștefan Tarara

Semifinala Concursului Internațional „George Enescu”, Secțiunea vioară, s-a desfășurat marți, 16 septembrie 2014, la Ateneul Român. Puteți găsi detalii despre concurenții secțiunii accesând acest link.

Juriul secțiunii de vioară a ediției 2014 a Concursului „Enescu” este format din Pierre Amoyal (preşedintele juriului), Agustin Leon Ara, Florin Croitoru, Mikhail Kopelman, Sergey Kravchenko, Mihaela Martin, Igor Petrushevski, Bujor Prelipcean și Mieczyslaw Szlezer.

Finala concursului, concertul cu orchestra, se va desfăşura joi, 18 septembrie 2014, de la ora 19.00, la Ateneul Român, cu participarea extraordinară a Filarmonicii „George Enescu”. Finala va fi transmisă în direct de Televiziunea Națională, pe site-ul http://festivalenescu.ro, dar și pe ecranul amplasat în fața Ateneului Român.

Semifinalele secțiunilor de violoncel și pian, precum și Galele Finale din cadrul Concursului „Enescu” vor fi transmise în direct pe site-ul http://festivalenescu.ro. Evenimentele din cadrul Concursului vor putea fi urmărite în timp real și pe un ecran amplasat în fața Ateneului Român.

Detalii suplimentare despre Concursul „Enescu”:

Organizat pentru prima dată separat de Festivalul „Enescu”, Concursul Internațional „George Enescu” 2014 contribuie la prestigiul României în lume și deschide drumul către cariere internaționale pentru 240 de tineri artiști din Coreea de Sud, Rusia, Japonia, SUA, Germania, Franța, România, Venezuela, Mexic, Argentina și Australia.

Concursul „Enescu” a reușit în timp să-și consolideze poziția ca una dintre principalele competiții internaționale, atât din perspectiva dificultății, cât și din perspectiva rigorii jurizării. De-a lungul timpului, pentru mulți artiști renumiți ai lumii, participarea la această competiție a reprezentat punctul de cotitură care i-a ajutat să ajungă la recunoaștere la nivel mondial.

Ziua Limbii Române la Ateneul Român

ateneul-roman2

Pentru al doilea an consecutiv, Uniunea Muzicienilor Interpreți din România se implică în organizarea evenimentelor care celebrează Ziua Limbii Române. Duminică, 31 august 2014, începând cu ora 19.00, Sala Mare a Ateneul Român va găzdui spectacolul organizat de UNIMIR, cu sprijinul Excelenței Sale, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar, Înalt Reprezentant Permanent al Republicii Moldova în România, doamna Iuliana Gorea-Costin.

eugen doga

Eugen Doga

Pe scena Ateneului Român vor evolua actori, muzicieni și cineaști de înaltă ținută: Eugen Doga, Miltiade Nenoiu, Eusebiu Ștefănescu, Corneliu Leu, Radu Cârneci, Ion Crețeanu, Ana Cebotari, Adina Cocargeanu, Mihai Velniciuc, Fang Shuang, Mihaela Mitrofan și Smaranda Ilea. Amfitrionul serii este actrița și prezentatoarea TV Alexandra Velniciuc. Intrarea la eveniment este liberă. Ilustrul compozitor Eugen Doga, distins la Moscova cu titlul de Artist al Poporului și în SUA cu Medalia „Omul secolului XX”, va primi din partea Președintelui UNIMIR, Miltiade Nenoiu, Medalia și Diploma de Membru de Onoare al Muzicienilor Interpreți din România. „În acest an, Ziua Limbii Române este sărbătorită în mai multe locuri din țară. La Ateneul Român, această sărbătoare va fi amplificată de prezența unor eminenți oameni de cultură din România și Republica Moldova. Într-o vizită recentă la Iași, invitându-l pe Eugen Doga la evenimentul ce urmează să se desfășoare, acesta mi-a replicat: «Vin cu mare bucurie la București ca să ascult dulcele grai!»”, a declarat Președintele UNIMIR, Miltiade Nenoiu.

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România este o organizaţie nonprofit şi nonguvernamentală, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional.

Biroul de Presă UNIMIR

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale

ziua culturii nationale

Miercuri, 15 ianuarie 2014, începând cu ora 19.00, Ministerul Culturii organizează la Ateneul Român un eveniment dedicat celebrării Zilei Culturii Naţionale.

Programul serii va cuprinde un concert extraordinar susținut de artişti consacraţi şi tinere talente ale scenei lirice româneşti, acompaniați de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, precum și vizitarea expoziției ce va include lucrări semnate de prestigioși pictori români, obiecte rare din patrimoniul enescian și costume purtate de mari interpreți în spectacole de referință montate pe scena Operei Naționale București.

La momentul festiv, sunt invitați să participe personalități culturale, membri ai Academiei Române, membrii Guvernului României, ai comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, directori ai instituțiilor de cultură, conducătorii uniunilor de creație și reprezentanți ai mass-media.

Celebrarea Culturii Naționale, la data de 15 ianuarie, a fost instituită prin lege în anul 2010 și marchează, în acest an, 164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române”.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Filarmonicii „George Enescu” și al Operei Naționale București.

Biroul de Presă al Ministerului Culturii