Primăvara începe la Gaudeamus Craiova

Gaudeamus Craiova 2017 afis

Ca în fiecare an, de peste un deceniu şi jumătate, Radio România aduce primăvara în inimile şi în bibliotecile craiovenilor. Gaudeamus Craiova, eveniment care inaugurează Programul Lectura în fiecare an de Mărţişor, va avea loc între 1 şi 5 martie, în foaierul generos al Teatrului Naţional ”Marin Sorescu” din Craiova. Programul Lectura – Gaudeamus, cel mai îndrăgit şi mai longeviv proiect de susţinere a culturii scrise din ţara noastră, derulat la nivel naţional de Radio România de peste 20 de ani, este organizat în Craiova de Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Oltenia Craiova. 15 ediţii, aproape 186.000 de vizitatori şi peste 600 de evenimente culturale găzduite până acum recomandă Gaudeamus Craiova, una dintre cele mai importante componente ale Caravanei Gaudeamus, drept un real reper al vieţii culturale din această zonă a ţării. Continuă lectura „Primăvara începe la Gaudeamus Craiova”

Lucian Blaga și cercul poeților dispăruți: O audiție specială oferită de Editura Casa Radio

coperta-blaga-ed-iii

Editura Casa Radio vă invită marți, 26 mai 2015, la ora 18.30, la o audiție specială din „Biblioteca de Poezie Românească”, prilejuită de lansarea ediției aniversare a cărții sonore Lucian Blaga, Poeții. Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), în prezența scriitorului Bogdan Ghiu şi a criticului Luigi Bambulea, care vor intra într-un dialog transgenerațional.   Continuă lectura „Lucian Blaga și cercul poeților dispăruți: O audiție specială oferită de Editura Casa Radio”

„Nunta în Someş” de Constantin Brăiloiu: o poveste fermecătoare despre obiceiurile de nuntă

Constantin Brailoiu - Nunta in Somes - coperta

eveniment liber sa spunPe 8 noiembrie 1940, compozitorul, muzicologul şi etnograful Constantin Brăiloiu rostea la Radio, cu darul povestitorului, bazându-se însă pe fapte reale şi pe cercetările proaspăt efectuate pe teren, conferinţa Nunta în Someş, ilustrată muzical cu documente sonore conservate până astăzi.

În vara anului 2014, Editura Casa Radio l-a invitat pelogo_casa-radio Victor Rebengiuc să citească la microfon, în Studioul T1 al Radiodifuziunii, în atenta regie a lui Vasile Manta, conferinţa lui Constantin Brăiloiu, al cărei manuscris se află în Arhiva scrisă a Radioului. Acest nou document, pus pe suport digital, face obiectul audiobook-ului Nunta în Someş, apărut în Colecţia „Lada de zestre”. Lui i se adaugă zece înregistrări autentice realizate în Someş în 1940: peţitul miresei, strigături, Cântecul miresei, jocuri, doină cu noduri, Horea miresei.

eveniment audiobook nunta in somes

Marți, 24 februarie 2015, în seara de Dragobete, Editura Casa Radio vă invită începând cu orele 19, la Café Cărtureşti Verona din București (str. Arthur Verona nr. 13-15) la o audiţie specială de pe acest audiobook şi la o dezbatere care va sta sub semnul dragostei şi al obiceiurilor de nuntă. Alături de Vintilă Mihăilescu – autorul prefeţei Slobod îi a veseli prezentă în booklet – se vor afla etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, antropologul Bogdan Iancu şi Florin Iordan (etnomuzicolog, membru fondator al formaţiei de muzică veche românească „Trei Parale”). Invitat special: Victor Rebengiuc, care rosteşte cu o extraordinară forţă povestea celui mai important ritual de trecere, nunta.

constantin brailoiuCum ascultăm astăzi un asemenea document sonor datând din 1940? Către ce elemente ne îndreptăm atenţia? E, pentru spectatorul contemporan, doar o poveste curioasă, amuzantă, frumoasă? Altfel spus, mai regăsim indicii de atunci în nunţile şi obiceiurile de astăzi? Care mai este semnificaţia nunţii în mentalul colectiv contemporan?

„Mulţi sunt cei care au scris despre obiceiurile de nuntă şi alte ritualuri la români, dar probabil că nici unul nu a avut «verbul» lui Brăiloiu şi nici arta lui de a presăra cele mai minuţioase detalii etnografice în cea mai fermecătoare povestire. Din acest punct de vedere, Nunta în Someş este o bijuterie a genului”, scrie antropologul Vintilă Mihăilescu.

Dezbaterea de la Café Cărtureşti Verona va fi moderată de Maria Balabaş (jurnalistă Radio România Cultural şi muziciană). Întreaga seară Constantin Brăiloiu – Nunta în Someş va deveni un documentar audio, realizat de către Maria Balabaş pentru Radio România Cultural.

Partener media: Radio România Cultural

Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Editura Casa Radio

Tudor Vianu: „Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice”

tudor_vianu_-_cum_se_scrie_o_carte

eveniment liber sa spunZiua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, odată cu ziua poetului Mihai Eminescu, trebuie celebrată cu gândul la marii oameni de cultură români. Profesor, critic, estetician, filosof al culturii, Tudor Vianu este fără îndoială ultimul mare cărturar român.

Editura Casa Radio vă invită joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, lasigla-casa-radio Ceainăria Cărtureşti Verona din Strada Arthur Verona, nr. 13-15, București, la o audiţie specială Tudor Vianu şi la o dezbatere despre importanţa personalităţii acestuia pentru cultura română, pornind de la dublul CD Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”. La dezbatere vor participa criticul şi teoreticianul literar Carmen Muşat, Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor şi profesor la Universitatea Bucureşti, criticul literar George Neagoe şi Luigi Bambulea, critic şi eseist.

Audiobook-ul Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice reprezintă un eveniment editorial absolut. Cele două CD-uri conţin 11 conferinţe radiofonice istorice din Arhivele Radio România, înregistrări realizate între 1955 şi 1964 de Tudor Vianu. Printre cei prezenţi în aceste studii radiofonice se numără Mihai Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Nicolae Labiş, Cervantes, Goethe, Victor Hugo, Shakespeare, iar audiobook-ul dezvăluie şi o altă ipostază, mai puţin cunoscută a lui Vianu, cea de poet. Difuzat în premieră în seara zilei de duminică 26 aprilie 1964, poemul Shakespeare avea să fie ultima înregistrare radiofonică a lui Tudor Vianu. O lună mai târziu, pe 21 mai, cărturarul se stingea din viaţă. Se încheia astfel o activitate radiofonică de 35 de ani. Cu începere din 1929, Tudor Vianu susţine la microfonul radioului public peste 100 de conferinţe.

Tudor_Vianu

Tudor Vianu

„Cele 11 conferinţe şi poemul Shakespeare, citite la Radio România, între 1955 și 1964, dezvăluie trăsăturile unui spirit umanist, înrudit cu seniorii criticii socio-literare de astăzi: M.H. Abrams, George Steiner sau Harold Bloom. Glasul profesorului sună plin, uneori cu infuzii oraculare la pasaje extrase din opere, şi totdeauna cu accente bine calibrate asupra explicaţiilor, a interogaţiilor, a problematizărilor şi a controverselor. Ultima silabă este (de)stinsă, ca şi cum faptelor nu le-ar trebui demonstraţii. Vorbitorul își îmbracă monologul într-un simpozion cu trecutul şi prezentul…” (George Neagoe, Proba magistraturii. Cum se vorbeşte despre cărţi, fragment din booklet).

Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.

Partener media: Radio România Cultural.

Editura Casa Radio, în finala celei de-a III-a ediţii a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”

gala-bun-de-tipar

eveniment liber sa spunPentru al treilea an consecutiv, Editura Casa Radio se află în finala Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”, eveniment dedicat excelenţei editoriale şi promovării celor mai importante proiecte anuale ale pieţei de carte româneşti. Aşteptând ceasul amintirilor de Dinu Pillat şi Cartea cu Apolodor (în lectura Alexandrinei Halic) de Gellu Naum au fost nominalizate la categoria „Cea mai bună carte netipărită: Audiobook”, de către juriul Galei „Bun de Tipar”, prezidat anul acesta de criticul şi teoreticanul literar Mircea Martin.

Dinu Pillat - Asteptand ceasul amintirilor

Aşteptând ceasul amintirilor, audiobook apărut în colecţia „Vocile memoriei”, reprezintă un important gest cultural de restituire a personalităţii şi operei scriitorului şi istoricului literar Dinu Pillat. Realizat de Anca Mateescu, audiobook-ul conţine înregistrări din Arhivele Radio România: Dinu Pillat la Radio: 1967–1970 şi Amintiri despre Dinu Pillat: 1991–2000. Alături de vocea lui Dinu Pillat, îi putem asculta pe Theodor Enescu, Virgil Ierunca, Cornelia Pillat sau Alexandru Paleologu. Proiectul grafic al albumului este semnat de artistul Daniel Ivaşcu.

gellu naum cartea cu apollodor alexandrina halic

Cartea cu Apolodor de Gellu Naum a apărut într-o colecţie deja consacrată a Editurii, „Noapte bună, copii!” – o ediţie specială de poezie, realizată grafic de artistul Alexandru Ciubotariu. Audiobook-ul vă invită la o săptămână de poezie cu Gellu Naum, în lectura actriţei Alexandrina Halic, o voce inconfundabilă a teatrului radiofonic pentru copii şi o prezenţă importantă a scenelor de teatru dedicate celor mai tineri spectatori. Înregistrările au fost realizate pentru emisiunea „Poezie românească” (realizator: Ioana Diaconescu), în anii 1998 şi 2013.

editura casa radio

În 2013, Editura Casa Radio a fost răsplătită la aceeaşi Gală cu cea mai importantă distincţie, la categoria „Cea mai bună carte netipărită – Audiobook”: „Diploma de excelenţă pentru cel mai bun proiect de audiobook al anului 2012: I. L. Caragiale, „Mofturi” (1877–1902). În timp ce în anul 2012, Colecţia „Lecturi pe întuneric” a Editurii Casa Radio a obţinut Menţiunea specială a Juriului, la categoria „Cea mai bună carte netipărită – Audiobook”, pentru titlurile apărute în 2011: Mircea Horia Simionescu citeşte din Ingeniosul bine temperat; Mircea Nedelciu citeşte Ora spre zero şi alte proze; Emil Botta recită …de la Dante la Eminescu… .

La cea de a III-a ediţie a Galei Industriei de Carte din România „Bun de tipar“ au fost înscrise peste 120 de instituţii şi peste 700 de proiecte.

Anunţarea câştigătorilor va avea loc joi, 15 mai 2014, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României.

Gala Industriei de carte din România „Bun de Tipar” este organizată de Federaţia Editorilor din România şi Headsome Communication, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Asociaţia Română de Relaţii Publice.

Mai multe detalii: www.galabundetipar.ro

Site-ul Editurii Casa Radio

Primul audiobook dedicat lui Mircea Ivănescu

audiobook mircea ivanescu

eveniment liber sa spunPoet greu clasificabil, care scapă deliberat etichetărilor literare, dar se încadrează hotărât în categoria most influential, Mircea Ivănescu (1931–2011) este recunoscut ca o prezenţă notoriu discretă în mass-media, astfel încât cele 11 poeme rostite la Radio într-un interval de peste trei decenii să fie o revelaţie preţioasă pentru iubitorii de poezie.

Înregistrările datând din 1969–1974, 1998 şi 2001 sunt acum în premieră reunite într-un album (carte ilustrată cu CD încorporat) apărut la Editura Casa Radio în „sigla casa radioBiblioteca de poezie românească”, seria „Colecţionarul de voci”, intitulat: Mircea Ivănescu, Biografii imaginare, ce va fi prezentat publicului luni, 23 septembrie, de la ora 18,30, la Librăria Cărtureşti Verona din București.

Mircea_Ivanescu

Mircea Ivănescu

Mircea Ivănescu a fost de-a lungul timpului invitatul unor realizatori de emisiuni culturale la Radio România, ei înşişi poeţi: Ion Drăgănoiu, Lucia Negoiţă şi Liliana Ursu, cărora le datorăm fixarea pe bandă magnetică a celor 11 poeme. Într-un foarte consistent interviu din 1970 (de asemenea reprodus în volum), difuzat în faimoasele „Convorbiri de joi” ale lui Ion Drăgănoiu, Mircea Ivănescu se declară promotorul unei poezii „care să nu aibă câtuşi de puţin caracterul unei puneri în pagină sau al unei atitudini, ci o poezie care să fie tot atât de naturală ca şi oricare dintre actele obişnuite de viaţă, ca o vorbire sau ca o mărturisire, în toate sensurile pe care le vreţi să le daţi acestui cuvânt.”

„Într-o vreme în care poezia însemna doar lirism şi metaforă, Mircea Ivănescu a adus în poeme naraţiunea, limbajul vorbit, proza, riscând, cum fac, de obicei, inovatorii”, afirmă poeta Simona Popescu, semnatara eseului introductiv şi îngrijitoarea ediţiei.

afis prezentare Ivanescu_Biografii imaginare

În acelaşi trend inovativ, Mircea Ivănescu, Biografii imaginare este o adevărată „carte-obiect”: cele 11 texte („cu multe ramificaţii şi bifurcări care nu se opresc nicăieri, pentru că fac parte din poemul continuu”) sunt „înfăşurate” în creaţia plastică a unui artist afin, apreciatul illustratator al „Bibliotecii de poezie românească”, seria „Colecţionarul de voci”, Constantin Popovici. Autor al formulei grafice originale a acestei prime colecţii ce a introdus acum 10 ani audiobookul de poezie în peisajul editorial autohton, Constantin Popovici a semnat remarcabile ediţii: Nichita Stănescu, G. Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Gellu Naum, Leonid Dimov…

Tocmai de aceea, prezentarea cărţii audio va avea loc în ambientul expoziţiei De la radio art la cover art: 13 ilustraţii de Constantin Popovici, deschisă în Ceainăria Librăriei Cărtureşti Verona, strada Arthur Verona nr. 13.

Luni, 23 septembrie, de la ora 18,30, la Cărtureşti Verona, scriitorii Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter îl vor evoca pe Mircea Ivănescu (şi biografiile lui imaginare), despre a cărui voce prefaţatoarea albumului apărut la Editura Casa Radio spune: „nu e una «de poet»”, e o voce albă, fără nici o strategie: a unui om care nu citeşte versuri, ci povesteşte fapte, întâmplări şi amintiri”…

Să-l ascultăm!

Detalii pe www.edituracasaradio.ro

 

A doua ediție a Galei Industriei de Carte din România, „Bun de tipar”

gala bun de tipar

eveniment liber sa spunJoi, 25 aprilie, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, București, intrarea prin aripa Ministerului Culturii) va avea loc anunţarea câştigătorilor celei de-a doua ediții a Galei Industriei de Carte din România, „Bun de tipar”.

Vor fi acordate premii la categoriile: „Cea mai frumoasă carte” (concepţie grafică; carte ilustrată); „Cea mai bună carte a anului” (beletristică; non-ficţiune; carte de specialitate; carte pentru copii şi tineret); „Cea mai bună traducere”; „Cea mai bună colecţie”; „Cea mai bună carte netipărită” (e-book; audiobook); „Cea mai bună bibliotecă”; „Cea mai bună tipografie”; „Cea mai bună librărie”; „Bestseller românesc – cel mai vîndut titlu al anului”; „Best New Entry” (edituri; librării). Premii speciale: „Cea mai bună campanie de Marketing / PR / CSR”; „Cea mai eficientă platformă online dedicată promovării cărţilor”.

Accesul la Gală se face pe baza de invitație.

Dintre aparițiile Editurii Casa Radio au fost nominalizate: I. L. Caragiale, Mofturi, 1877–1902. Pagini de proză jurnalistică rostite de Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Magda Duţu. Selecție de Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Regia artistică: Vasile Manta • Noapte bună, copii! – Mari scriitori povestind celor mici (vol. I şi II) • I. L. Caragiale, Momente şi schiţe (I)Arendaşul român, CFR, Tren de plăcere, Petiţiune, Lanţul slăbiciunilor, Amici, Five o’clock; Momente şi schiţe (II) – Triumful talentului, Cadou, Justiţie, Justiţia română, Căldură mare, Diplomaţie • Tartarin din Tarascon – roman grafic de Lavinia Trifan Pop, după o adaptare radiofonică de Octavian Sava şi Alexandru Otti.

mofturi caragiale gala bun de tipar bucuresti 2013

Juriul Galei Industriei de Carte din România: Simona Kessler – agent literar / Simona Kessler Copyright International Agency, Ion Bogdan Lefter – poet, critic şi istoric literar, eseist, Laura Grünberg – scriitoare, sociolog, autoare de cărţi pentru copii, Radu Dimitriu – directorul editurii CH Beck, Cristian Teodorescu – scriitor, jurnalist, Nicu Ilfoveanu – artist vizual, Cristina Bazavan – jurnalist şi unul dintre cei mai importanţi bloggeri autohtoni, Sabina Ştirb – Head of CSR & Public Sector Division at GMP Public Relations, coordonatoarea campaniei de promovare a proiectului „Căutătorii de poveşti” şi Daniel Nazare – directorul Bibliotecii Judeţene Braşov, a selectat finaliştii celei de a doua ediţii.

Cea de a doua ediţie a Galei „Bun de tipar” este realizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Bibliotecii Naţionale a României. Gala Industriei de Carte din România este un eveniment organizat de Headsome Communication şi Federaţia Editorilor din România (FER), cu sprijinul Ministerului Culturii şi în parteneriat cu GMP PR, Biblioteca Naţională a României, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Asociaţia Română de Relaţii Publice, Asociaţia Librarilor din România. Sponsori: Dacia şi Petrom. Susţinători: Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Modernism.ro, Hotnews.ro, Radio România Cultural, Cocor Media Channel, Observator cultural, Dilema Veche, infocarte.ro, 24-FUN.

Editura Casa Radio la Bookfest 2012

Editura Casa Radio vă invită să (re)descoperiţi inepuizabila atracţie a marilor clasici, români şi francezi, în versiuni sonore mereu surprinzătoare, datorate explorării fascinantului tezaur al Fonotecii Radio România.

Clasici ai scrisului, clasici ai rostirii, pentru cei mari şi pentru cei mici, de la Tudor Arghezi, Caragiale, Călinescu la Victor Hugo şi Molière, sau muzicile uitate ale lui Dimitrie Cantemir – înregistrări unice, inestimabile, ce dobândesc o nouă viaţă, pe noi suporturi, prin apreciatele colecţii de CD, audiobook, CD-carte ale Editurii Casa Radio, aflate la standul nostru (C42) din pavilionul C4, Romexpo.

Cele mai recente apariţii vor fi prezentate la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2012, după cum urmează:

• Joi, 31 mai, ora 12, 30, Clubul Şoriceilor de Bibliotecă (Pav. C3)

Lansarea noii serii a colecţiei de audiobook „Noapte bună, copii!”: „Poveşti & povestiri româneşti” (I–III)

Un dar de ziua lor pentru cei mici (dar şi pentru părinţi şi bunici!): 3 x „7 poveşti pentru 7 zile” – formula consacrată a colecţiei – ce aduce de această dată poveşti de Ion Creangă, George Coşbuc, Veronica Micle, Tudor Arghezi, Vladimir Colin…, neasemuit spuse de mari actori precum Octavian Cotescu, Tudorel Popa, Magda Popovici, Dumitru Furdui, Rodica Tapalagă, Alexandrina Halic…

La întâlnirea de la Clubul Şoriceilor de Bibliotecă, organizată împreună cu echipa Radio România Junior şi moderată de realizatoarea de emisiuni pentru copii, Ligia Necula, va participa un grup de elevi de la Şcoala nr. 5 din Bucureşti, îndrumaţi de Alexandrina Halic, vocea care a însufleţit vreme de decenii personaje îndrăgite ale literaturii pentru copii, actriţa cu o inegalabilă forţă artistică şi dăruire. Micii actori improvizaţi, beneficiind de harul de pedagog al Alexandrinei Halic, vor interpreta …Şoricelul de Vladimir Colin (povestea de „luni”, de pe al treilea CD al noii serii lansate cu această ocazie).

Nu vor lipsi cadourile şi surprizele, dintre care dezvăluim una singură: va fi prezent la selectul club al „Şoriceilor” ilustratorul colecţiei, Alexandru Ciubotariu (aka Ciubi, street artist-ul „Pisica pătrată”), bine cunoscut autor şi promotor al BD-ului românesc, care va desena şi va da autografe.

• Vineri, 1 iunie, ora 14 (Scena Agora, Pav. C5)

Prezentarea noutăţilor din colecţiile de carte cu CD inclus şi audiobook, „canonada clasicilor modernităţii”: Arghezi, Caragiale, Călinescu/Eminescu…

• Tudor Arghezi, Radio-Papagal. Publicistică radiofonică (1927–1967), Colecţia „Biblioteca Radio”, carte cu CD inclus

Masivul volum (570 de pagini) reuneşte peste 200 de articole dedicate Radioului – fie rostite la microfon, fie dezvoltând o tematică radiofonică – şi restituie o dimensiune mai puţin cunoscută a uluitoarei personalităţi artistice argheziene: interesul şi implicarea constantă în fenomenul radiofoniei, de la construcţia şi comercializarea aparatelor până la construcţia şi evoluţia programelor, „comunicarea prin Radio, rolul şi rostul (îndeosebi cel culturalizator şi civilizator) al acestei instituţii publice destinate informării şi educării”, după cum afirmă criticul Paul Cernat, autorul studiului introductiv. Rezultă „un fel de biografie in progress a «cutiei de rezonanţă» în speţă, realizată – cu pasiune, talent şi profesionalism – nu numai de către un artist extraordinar, ci şi de un bun cunoscător al culiselor acestei «maşinării sonore»“.

CD-ul incorporat antologhează „11 articole vorbite” ale Maestrului, difuzate între 1952-1967.

Invitaţi: Paul Cernat, Răzvan Voncu, Mitzura Arghezi, Traian Radu.

„Lecturi pe întuneric”, colecţia „vocilor care luminează textul“, premiată la prima ediţie a Galei Industriei de Carte din România, s-a îmbogăţit cu noi titluri de carte vorbită:

• I. L. Caragiale, 3 schiţe prahovene citite de Virgil Ogăşanu

Grand Hotel „Victoria Română”, Boborul!, O zi solemnă – cele trei schiţe ce au ca numitor comun matricea determinantă a „spaţiului prahovean” au fost alese de realizatorii Costin Tuchilă şi Puşa Roth pentru emisiunea ce marca, în 2002, 150 de ani de la naşterea scriitorului şi încredinţate actorului Virgil Ogăşanu, a cărui „şoaptă timbrată” a oferit o versiune sonoră memorabilă unor texte-cheie, fixată acum, în premieră absolută, pe CD.

• G. Călinescu vorbeşte despre Eminescu, poet naţional

Faimoasa conferinţă susţinută la Sala Mică a Palatului, în iunie 1964, cu ocazia împlinirii a 75 de ani dela moartea lui Eminescu, nu mai puţin faimoasa şi inconfundabila rostire a marelui critic reprezintă un document sonor într-adevăr „nepereche”…, disponibil – tot în premieră absolută! – pe CD. Prezentarea albumului este semnată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Invitaţi: Bogdan Alexandru Stănescu, Florin Iaru, Puşa Roth, Costin Tuchilă. Moderator: Matei Martin. Cu participarea extraordinară a actorului Virgil Ogășanu.

• Sâmbătă, 2 iunie, ora 18,30, (Scena Agora, Pav. C5)

MICRORECITAL al formaţiei de muzică veche „Imago Mundi,” prilejuit de prezentarea CD-ului ISVOR – apărut în colecţia „Lada de zestre”.

În antologia Isvor, stau alături compoziţii aparţinând lui Dimitrie Cantemir, extrase din Cartea muzicii (lucrare datorită căreia savantul domnitor a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice) şi creaţii tradiţionale româneşti.

Un repertoriu rar abordat de muzicienii de factură clasică, pus în valoare prin dialogul instrumentelor vechi, specifice spaţiului cultural românesc al vremii lui Cantemir (baglama, bouzuki, darbuka, bendir) cu instrumentele clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară). Cei cinci membri ai formaţiei de muzică veche „Imago Mundi,” interpreţi cu o solidă formaţie artistică, muzicală şi plastică: Oana Mariş, Adrian Buciu, Ştefan Barbu, Cătălin Ştefănescu şi Daniel Ivaşcu, sunt muzicieni cu o vastă experienţă concertistică şi o istorie de peste 10 ani, care vor face să răsune, în ambientul Bookfest 2012, o Suită de geamparale, un Dans trac, Cântecul lui Barbu Lăutarul, un peşrev al lui Dimitrie Cantemir ş.a., completate de proiecţii video live, marcând aceeaşi abordare artistică ce a stat la baza constituirii albumului Isvor: intervenţii contemporane asupra unui background încărcat de istorie şi tradiţie.

La această ediţie a Salonului Internaţional de Carte, ce are Franţa ca invitat de onoare, la standul editurii Casa Radio (Pav. C4, stand C42), vă prezentăm în colecţia de teatru pe CD „Fonoteca de Aur”, sub genericul „Capodoperele dramaturgiei universale în versiuni radiofonice integrale”, remarcabile ediţii sonore ale marilor clasici francezi:

• Seria MOLIÈRE: Burghezul gentilom, Avarul, Tartuffe, Don Juan, Şcoala bărbaţilor. Şcoala nevestelor, oferă înregistrări istorice (1953–1957), cu distribuţii impresionante, o adevărată istorie vie a scenei româneşti, din care nu lipsesc: Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Jules Cazaban, Nineta Gusti, Carmen Stănescu, Ion Lucian, Nicolae Gărdescu, Ion Finteşteanu ş.a.

• Seria VICTOR HUGO restituie spectacolele Mizerabilii (1952), cu Silvia Chicoş, Ion Manolescu, Aura Buzescu, Fory Etterle în distribuție; Cocoșatul de la Nôtre-Dame (1956), ce ne emoţionează în continuare cu vocile lui Emil Botta, Radu Beligan, Dana Comnea, Maria Filotti şi Hernani (1960), cu Nicolae Brancomir, Constantin Codrescu, Constantin Brezeanu ș.a.

Cele 8 albume beneficiază de o reducere de 35% din preţul de vânzare directă, pe toată durata manifestării.

Vă aşteptăm, ca în fiecare an, la festivalul cărţii sonore de la standul Editurii Casa Radio, cu… titluri mari şi preţuri mici!

Marile voci dau cortina la o parte

Editura Casa Radio la Târgul Internațional „Gaudeamus – Carte de învățătură”, 2011

Şi în acest an, la Editura Casa Radio „marile voci dau cortina la o parte” cu prilejul spectacolului cărţii organizat de Societatea Română de Radiodifuziune – Târgul „Gaudeamus” (23–27 noiembrie 2011, Pavilionul Central ROMEXPO). Menite să restituie cele mai inspirate momente din creaţia radiofonică românească de ieri şi de azi, noile apariţii ale Editurii Casa Radio vă aşteaptă la standul Radio România, unde vor avea loc lansările celor mai recente titluri de carte+CD, audiobook.

Programul evenimentelor:

• Vineri, 25 noiembrie, ora 12.00: Prezentarea noii serii a colecţiei „Radio-Prichindel”, apărută în premieră într-un format inovativ: roman grafic & audio (BD + CD). Sesiune de autografe în exclusivitate. Dramatizările radiofonice ale unor cărţi de neuitat, ce au sedus generaţii la rând de ascultători, sunt acum accesibile în variante de benzi desenate, datorate unor artişti din generaţii diferite: Aventurile lui Cipollino de Gianni Rodari (înregistrare din 1961, cu Silvia Chicoş, Ion Manu, Tudorel Popa…) – desenate de Ciubi; Omul invizibil de H. G. Wells (înregistrare din 1956, cu Octavian Cotescu, Ion Manta, H. Nicolaide…) – ilustrat de maestrul benzii desenate româneşti, Puiu Manu; Tom Sawyer şi Huckleberry Finn după Mark Twain (înregistrare din 1953, cu Silvia Chicoş, Dinu Ianculescu…) – cu desenele lui Ionuţ Popescu. Invitaţi: Alexandrina Halic, Puiu Manu, Ionuţ Popescu şi Alexandru Ciubotariu (Ciubi ) –coordonatorul noii serii.

• Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 12.00: Lansarea noilor titluri apărute în colecţia „Biblioteca de poezie românească” – carte ilustrată + CD (vocile poeziei la microfonul Radio România; înregistrări rare redate într-o generoasă formulă editorială):

1. Leonid Dimov, 7 poeme rostite la Radio, 1968 -1970. Cuvânt-înainte de Ion Bogdan Lefter; ilustraţii de Constantin Popovici;

2. Emil Botta, Noapte din Andersen. Poeme rostite la Radio, 1967-1973. Cuvânt-înainte de Bogdan Alexandru Stănescu; volum ilustrat cu 17 desene originale de Tudor Jebeleanu; albumul apare cu ocazia centenarului actorului-poet Emil Botta.

3. Mihai Eminescu, Vis şi alte 30 de poeme necunoscute, restituite de Petru Creţia, alese şi prezentate de Mircea Cărtărescu, în rostirea lui Marcel Iureş, ilustraţii de Tudor Jebeleanu.

4. Lecturi pe întuneric – CD (pagini de literatură română şi universală în versiuni sonore unice, dăruite de marile voci ale culturii române):

Emil Botta recită de la Dante la Eminescu (înregistrări din 1967–1973). Cu un eseu introductiv de Titus Vîjeu; albumul apare cu ocazia centenarului actorului-poet, Emil Botta.

Mircea Horia Simionescu citeşte din Ingeniosul bine temperat (înregistrări inedite, 1999–2000), 2 CD-uri, prezentare de Mircea Cărtărescu;

Mircea Nedelciu citeşte Ora spre zero şi alte proze (înregistrare inedită, 1998), prezentare de Ion Bogdan Lefter. Invitaţi: Bogdan Alexandru Stănescu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu; moderator: Titus Vîjeu.

Mai multe informaţii pe www.edituracasaradio.ro.

De asemenea, noi apariții ale Editurii Casa Radio vor fi prezentate în cadrul următoarelor manifestări (desfăşurate în alte spații):

• Joi, 24 noiembrie, ora 18, la Ceainăria Gaudeamus: Ediţia „Cafenelei critice”, animată de Ion Bogdan Lefter, este dedicată evocării personalităţii prozatorului Mircea Nedelciu (co-fondator al Târgului) şi prezentării CD-ului apărut la Editura Casa Radio, Mircea Nedelciu citeşte din Ora spre zero şi alte proze. Invitaţi: Miralena Nedelciu, Sorin Preda, Cristian Teodorescu, Vlad Epstein, Emil Buruiană.

• Vineri, 25 noiembrie, ora 18, la Ceainărie: Lansarea albumului (carte+CD) Ladislau Csendes, George Enescu – un exil supravegheat? Eseu despre ultimii ani de viaţă ai maestrului (1946–1955), însoţit de 50 de documente din Arhivele Securităţii şi ilustrat cu patru înregistrări muzicale din Fonoteca Radio. Lucrarea este rezultatul unei coproducţii între Editura Casa Radio şi Muzeul Naţional „George Enescu”. Participă: Marius Oprea, Valentina Sandu-Dediu, Laura Manolache, Ladislau Csendes.

• Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 13.00, la standul Humanitas: Cu ocazia unui „Eveniment Cărtărescu”, organizat de Editura Humanitas va fi prezentat şi albumul (carte+CD) apărut la Editura Casa Radio: Mihai Eminescu, Vis şi alte 30 de poeme necunoscute, restituite de Petru Creţia, alese şi prezentate de Mircea Cărtărescu, în rostirea lui Marcel Iureş; ilustraţii de Tudor Jebeleanu. Participă: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, Tudor Jebeleanu.