Lansare de carte: „Nici vii, nici morţi” de Augustin Buzura

Joi, 22 noiembrie 2012, la ora 14.00, la standul Editurii RAO din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2012 va avea loc lansarea volumului Nici vii, nici morţi de Augustin Buzura. Lansare va avea loc în prezenţa autorului. Prezintă: criticii literari Ion Simuţ şi Răzvan Voncu.

Nici vii, nici morți ilustrează cel mai bine crezul gazetarului care opune adevărul oricărei retorici, demontează mascaradele politice ale momentului, îi demască pe impostori, apără moralitatea și vrea cu orice preț binele națiunii sale împotriva oricărei conjuncturi politice interne și externe. Volumul pare că prezintă o selecție de articole, multe dintre ele fiind antologice, dar el nu face decât să respecte cu strictețe ordinea cronologică în care acestea au apărut. Toate au fost publicate între ianuarie 2009 și martie 2012 ca editoriale în „Cultura”, revistă de atitudine culturală și civică pe care Augustin Buzura o patronează cu succes din 2005.

Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938 în comuna Berinţa din judeţul Maramureş. În perioada 1958–1964 studiază la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, specializându-se în psihiatrie (lucrarea de diplomă are titlul Shakespeare în psihiatrie). Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii, însă metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista „Tribuna” din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003–2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei „Cultura”. Din 1992 este membru al Academiei Române.

Festivalul „Bucureşti, mon amour”

Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Hanul Manuc, Asociaţia EuroPress şi revista „Contemporanul” organizează în perioada 18–20 octombrie 2012 Festivalul „Bucureşti, mon amour”.

Protagonişti: Nicolae Breban, D. R. Popescu, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Simuţ, Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache, Vladimir Epstein, Bogdan Creţu, Maria-Ana Tupan, Lucia Hossu Longin, Dan Necşulea, Ion Ianoşi, Janina Ianoşi, Gabriel Andreescu, Sorin Ilieşiu, Ardian-Christian Kuciuk, Aura Christi, Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, Mircia Dumitrescu, Liviu Ioan Stoiciu, Luiza Barcan, Dana Duma, Călin Căliman, Silvia Radu.

Invitaţi speciali: Mihai Gâdea, Dana Grecu, Oana Stancu, Radu Tudor, Adrian Ursu, Răzvan Dumitrescu.

Spectacole: Lidia Lazu, Vasile Macovei, Garbis Dedeian

În vizor: Antena 3

Expoziţie foto: Julia-Maria Kyçyku

București, Universitatea

Programul Festivalul „Bucureşti, mon amour”:

• Joi, 18 octombrie:

Hanul Manuc, Salonul Voievodal

Ora 15.00: Conferinţă de presă. Deschiderea Festivalului BMA.

Prezintă: Aura Christi, Nicolae Breban, Bogdan Crețu

Hanul Manuc, Salonul Voievodal

Ora 15.30: Gala Premiilor Contemporanul.

Invitaţi: D. R. Popescu, Eugen Uricaru, Augustin Buzura, Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache, Vladimir Epstein, Maria-Ana Tupan, Lucia Hossu Longin, Ion Ianoși, Janina Ianoși, Gabriel Andreescu, Sorin Ilieșiu.

În vizor: Antena 3

Amfitrioni: Aura Christi, Nicolae Breban, Sorin Roșca Stănescu, Mircia Dumitrescu.

Spectacol: Lidia Lazu, fagotistul Vasile Macovei, saxofonistul Garbis Dedeian.

Expoziţie de carte, albume de artă, foto: Eugen Uricaru, Supunerea; D. R. Popescu, Simonetta Berlusconi. Călugărul Filippo Lippi şi călugăriţa Lucrezia Buti; Nicolae Breban, Singura cale; Ștefan Borbély, Existența diafană; Ion Lazu, Veneticii; Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii in secolul al XIX-lea; Aura Christi, Nietzsche și Marea Amiază; Lev Tolstoi, Jurnal; Uriaşul Gorduz, Europa, acasă, Şocul crizei, Bucureşti, mon amour etc.

București, Palatul Sturdza

• Vineri, 19 octombrie:

Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române, Bd. Dacia nr. 12

Ora 14.00: Colocviu: Odiseea plăcilor memoriale.

Invitaţi: Ion Lazu, Radu Voinescu, Mircea Coloşenco

Amfitrion: Ion Lazu

Ora 16.00: Lecturi publice de poezie

Invitaţi: Nicolae Breban, Liviu Ioan Stoiciu, Aura Christi, Ardian Christian Kuciuk, Traian T. Coșovei, Lidia Lazu, Maria Urbanovici, Ion Lazu, Nora Iuga, Victoria Milescu

Amfitrion: Aura Christi

Ora 18.00: Spectacol poezie & jazz

Invitat: Lidia Lazu

Amfitrion: Aura Christi

• Sâmbătă, 20 octombrie:

Teatrul Rapsodia

Ora 15.00: Expoziție de carte, albume de artă

Organizatori: Asociația EuroPress & Asociația Contemporanul

Invitaţi: Nicolae Breban, Ion Ianoși, Janina Ianoși, Călin Căliman, Răzvan Voncu, Dana Duma, Luiza Barcan, Radu Voinescu, Maria-Ana Tupan, Mariana Ionescu

Amfitrion: Aura Christi

Teatrul Rapsodia

Ora 16.00: Proiectul Evenimente – Maraton

Conferință de presă – lansări: Marina Țvetaieva, Sonecika; Nicolae Breban, Singura cale; Ion Lazu, Veneticii; Aura Christi, Nietzsche și Marea Amiază; Lev Tolstoi, Jurnal

Invitați: Maria-Ana Tupan, Nicolae Breban, D.R. Popescu, Luiza Barcan, Ion Ianoși, Janina Ianoși, Dana Duma, Călin Căliman

Atelierul Gorduz. Pangratti

Ora 17.00: Vasile Gorduz. A treia cale

Invitaţi: Nicolae Breban, Aura Christi, Mircia Dumitrescu, Luiza Barcan, Ion Lazu, Lidia Lazu

În vizor: Statuia Împăratul Traian de Vasile Gorduz

Amfitrion: Silvia Radu

Ora 19.00: Închiderea oficială a Festivalului. Conferință de presă

A apărut revista „Contemporanul” nr. 9/2012, însoţită de suplimentul-eveniment „Bucureşti Mon Amour”, de Corneliu Şenchea

Alte informaţii: http://blog.ideeaeuropeana.ro/festivalul-bucuresti-mon-amour-18-20-octombrie-2012-2506.html