Expoziție de pictură Ammar Al Nahhas

ammar femeie

Sâmbătă, 2 martie 2013, la ora 19.00, la Galeria Basil din București (str. Popa Soare nr. 9) va avea loc vernisajul expoziției de pictură Mândria Orientului a artistului Ammar Al Nnahas. Expoziția va fi prezentată de dr. Virgil Mocanu și dr. Marius Tița.

ammar expo

„Numele lui Ammar Al Nahhas a început să circule pe simezele galeriilor de artă bucureştene în urmă cu doar doi ani şi câteva luni. Iniţial, cu o discreţie vecină cu timiditatea, fără a atrage atenţia prea multor obişnuiţi ai sălilor de expoziţii, apoi, o dată cu trecerea timpului şi cu intensificarea ritmului apariţiilor sale publice (trei în 2011, şapte în 2012), cu tot mai multă pregnanţă şi vizibilitate.

Artistul s-a născut în anul 1976 în oraşul Hasaka, situat în partea de nord-est a Siriei, la graniţa cu Irakul. A urmat cursurile Facultăţii de Arte Frumoase din Damasc între anii 1997–2001, absolvind secţia de sculptură. A expus lucrări de grafică, pictură şi, evident, sculptură în ţara natală (2001, 2002, 2004, 2005, 2006) şi în Spania (2004). La Bucureşti, unde un frate farmacist şi un unchi inginer se stabiliseră deja de mai multă vreme, a venit în 2006 şi după cum arată toate indiciile s-a decis să rămână pentru o perioadă nedefinită de timp. Contactul cu civilizaţia de aici, cu lumea artistică românească nu a fost unul dur sau complicat. Nu se poate spune însă nici că s-a produs de la sine ori că mediul social şi cultural local nu i-a creat probleme de adaptare. Mai întâi de toate, nemaiavând la dispoziţie un atelier adecvat, a trebuit să renunţe la sculptură şi să se manifeste doar ca pictor şi grafician, lucrând în apartamentul în care locuieşte împreună cu un alt frate al său, sosit şi el relativ de curând în ţara noastră.

ammar al nahhas muzica ninive

Ammar Al Nahhas, Muzica Ninive

Faptul în sine nu a rămas chiar fără urmări în ceea ce priveşte modul personal de comunicare artistică, sculptura fiind, totuşi, cea dintâi vocaţie a lui şi forma de exprimare prin care a reuşit să se impună în anii imediat următori debutului. Lucrările sale din această categorie, realizate în bronz, fier, polistiren şi piatră, dezvăluie o tematică atent aleasă (portrete, trupuri feminine, schelete de peşti, scaune), capabilă să furnizeze maximum de expresivitate în ceea ce priveşte poziţionarea în spaţiu şi valenţele atitudinale ale personajelor în sine, sau ale acestora în raport cu obiectele din proximitate. Zvelte şi rafinate, degajând deopotrivă vigoare şi graţie, sculpturile lui Ammar Al Nahhas ies în evidenţă şi prin calităţile lor decorative, nefiind deloc exclusă ipoteza ca unele dintre ele să fi fost gândite de la bun început dintr-o perspectivă cu tentă pragmatică, urmând a fi integrate în ambiente domestice personalizate, mai ales că artistul s-a arătat a fi în mod cert interesat de designul multidisciplinar, ocupându-se de o serie întreagă de proiecte de amenajări interioare şi exterioare la Damasc şi continuând chiar şi aici, la Bucureşti, în condiţiile în care nu dispune nici de un spaţiu corespunzător şi nici de dotări tehnice performante, să proiecteze şi să confecţioneze diverse obiecte de mobilier de artă.

pictura ammar al nahhas

Constrâns aşadar de împrejurări aparent nu tocmai favorabile să stea mult mai mult timp decât de obicei în faţa şevaletului, poate că sculptorul Nahhas a avut pentru moment ceva de pierdut, însă pictorul care răspunde la acelaşi nume a avut cu siguranţă numai de câştigat. Orientat doar ocazional spre analiza şi interpretarea datului vizual, însă aplecat permanent către explorarea lui prin prisma trăirilor fruste, a jubilaţiei şi mirării spontane, pline de sinceritate în faţa metamorfozelor adesea neaşteptate ale realului, acesta din urmă şi-a reactivat într-un mod spectaculos instinctul de «vânător» de imagini rare, cu adevărat remarcabile, pe care le aşază pe pânză nu numai cu multă pricepere, ci şi cu o naturaleţe fără cusur, în spatele căreia se află cu siguranţă un principiu cognitiv orientat spre imaginarul fecund şi un tip de reacţie sensibilă bazat în întregime pe cultul autenticităţii.” (Corneliu Ostahie, Un pictor sirian se afirmă la Bucureşti: Ammar Al Nahhas, Artindex, 2 ianuarie 2013).

Premieră la Teatrul Național Radiofonic: „Năpasta” de I. L. Caragiale

Luni, 12 decembrie 2011, la ora 11.00, la barul Hotelului Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia premierei Năpasta de Ion Luca Caragiale, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican, spectacol realizat cu sprijinul Loteriei Naţionale Române şi al Fundaţiei Radio România. În distribuţie: Mariana Mihuţ, Horaţiu Mălăele, Mihai Constantin, András Demeter, Ştefan Huluba şi Gheorghe Pufulete.

În viziunea lui Dan Puican, Năpasta este un spectacol de mare autenticitate, ce conţine profunde semnificaţii etern umane, stări, emoţii, încrâncenări, tensiuni şi, în acelaşi timp, se dovedeşte a fi de o monumentală claritate, dezvoltând, în ambianţa rustică, o adevărată tragedie a destinului, asemeni fatum-ului antic.

Lectura contemporană a piesei, realizată de Dan Puican, ne relevă o lume a universalităţilor, căci, deşi acţiunea se petrece în mediu sătesc (fapt rar întâlnit la „artistul îndeosebi observator al lumii urbane”, cum îl caracteriza Tudor Vianu pe Caragiale), totuşi ne aflăm într-un spaţiu afectiv şi spiritual peren prin sensurile sale general-valabile, copleşitor prin interiorizare, densitate şi naturaleţe.

Aşadar, avem de a face, în această nouă viziune, cu un Caragiale universal, cultivat nu pe dimensiuni şi detalii nesemnificative, ci pe esenţă, substanţă, expresivitate, introspecţie, stil şi reală originalitate. Originalitate care provine şi din simbioza extraordinară a echipei de actori, fiindcă este evident că textul a născut o echipă, un nucleu artistic de mare talent, capabil să exploreze profund, în dimensiuni noi, acest material de viaţă şi literar caragialian – mereu uluitor, mereu neliniştitor şi ambiguu prin pasiunile, prin incertitudinile, prin dezechilibrele interioare pe care le aduce şi le conţine.

Dorinţa răzbunării, spiritul justiţiar, dominante la Anca (Mariana Mihuţ), vinovăţia, brutalitatea, dar şi sentimentul remuşcării care-l încearcă pe Dragomir (Mihai Constantin), onestitatea şi integritatea lui Gheorghe (András Demeter) şi, în fine, delirul mistic şi tot chinul lui Ion (Horaţiu Mălăele) au fost impecabil redate de aceşti mari actori, rezultatul fiind un spectacol viu, percutant, încărcat de pasiuni puternice, de procese psihologice profunde, de patosul lucidităţii, de adevăr artistic şi de stări ce se transmit, fără îndoială, şi ascultătorului.

Coloana sonoră se dovedeşte atent gândită în planul compoziţiei radiofonice, iar muzica inspirată intervine acolo unde e nevoie şi atât cât e nevoie, ca un acompaniament afectiv menit să potenţeze stările, ideile, relaţiile dintre personaje, crescendo-ul piesei.

Spectacolul Năpasta de I. L. Caragiale va fi difuzat în premieră sâmbătă, 17 decembrie 2011, la ora 23.00, la Radio România Actualităţi.

Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Patricia Prundea. Producţia şi regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Domnica Ţundrea.