De la figurativ la non-figurativ

Galeria Elite Prof Art din București a găzduit în perioada 28 iunie–7 iulie 2012 expoziția de pictură Andreea Gheorghiu – Cristina Tămaș, intitulată Dincolo de cuvinte. Titlul ar trimite la intenția celor două artiste de a propune spații plastice desprinse de determinarea, să zicem, conceptuală sau, mai degrabă, rigid-conceptuală (o temă, un motiv care pot avea în spate o „poveste”), de posibilitatea de a verbaliza ceea ce de fapt nu trebuie tradus în cuvinte. Pe de altă parte, poate că și calea de la figurativ la non-figurativ pe care această expoziție l-a propus într-o formulă aparte, a contribuit la acest titlu generic.

Cu stiluri, modalități de abordare și tehnici diferite, lucrările celor două artiste au certă individualitate. Personalități artistice puternice, distincte s-au reunit în spațiul elegant al Galeriei din Cotroceni. Dar, dincolo de ceea ce se poate spune, inevitabil în cuvinte, despre universul plastic al fiecăreia, prin selecția lucrărilor și prin felul în care a fost organizată expoziția, se poate observa de îndată un raport de complementaritate. Drumul de la figurativ la non-figurativ, tratarea formei prin stilizarea detaliilor până la esențializare sau, dimpotrivă, dispariția formei, coloristica bogată lângă specularea reflexelor pe care le poate crea o singură culoare sunt doar câteva dintre elementele care susțin ideea de complementaritate. Este unul dintre motivele care mă fac să cred că alăturarea celor două pictorițe în aceeași expoziție a fost o alegere inspirată.

Acordurile cromatice puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările Andreei Gheorghiu (acrilice pe pânză, ulei pe lemn): flori, peisaje, portrete, compoziții tematice etc. Teme și motive consacrate, cu o lungă istorie, sunt abordate dintr-un unghi personal, eliberat de influențe, liber și ușor abstractizat, ca în Amurg violet, Veneția, Köln. În prima, formele consacrate ale peisajului venețian se estompează până la a rămâne doar sugestii sau reflexe cromatice, dar chiar și lumina „amurgului violet” s-a desprins de orice urmă de melancolie, de lunga serie de imagini picturale pe această temă, care revine automat în mintea privitorului, ca reminiscență livrescă. Cealaltă Veneție se impune prin unghiul folosit, într-o coloristică relativ diferită: de sub arcul unui pod se vede reflexul în apă al unui palat venețian, impresia fiind că privim imaginea formată pe retină, mirajul care convoacă imaginația. În general, pictura Andreei Gheorghiu are forță și deschidere spre speculația abstractă, care de fapt conduce la un fel de reconstruire a universului imaginar.

Andreea Gheorghiu, Bărci la Ayvalik

Ca temă, Bărci la Ayvalik amintește de marii maeștri ai picturii românești, care au pictat marine (Dărăscu, de exemplu), dar are evident un mod de tratare și expresie originale, atât din punct de vedere compozițional, cât și cromatic. Lumina spațiului mediteranean la care peisajul Andreei Gheorghiu face aici trimitere este mai degrabă o invitație la reflecție, într-o atmosferă de liniște ușor stranie, decât un răsfăț solar. Apus de floare nu este doar un joc de cuvinte: floarea-soarelui a devenit, contrar poate așteptărilor noastre, o imagine a stingerii treptate, în tonuri de galben și roșu care, deși conservă încă lumina și căldura, vestesc curgerea ireversibilă. Remarcabile sunt și portretele Andreei Gheorghiu din această expoziție, portrete pe care le-aș numi tematice, fie că pornesc de la o idee, o stare sau o experiență cromatică: Lună albastră, Philippe, Pas de douleur sau Sidef, în care o culoare minerală dovedește a avea nebănuite resurse de expresivitate în ordine afectivă. Portretul intitulat Noaptea Sânzienelor sugerează caracterul magic al sărbătorii, prin privirea hipnotică a „personajului” portretizat.

Andreea Gheorghiu, Noaptea Sânzienelor

Unice prin tehnică sunt picturile în ulei pe interiorul scoarței pe copac (Opium, Sufletul copacului). Ideea de a picta pe interiorul scoarței, este cât se poate de ingenioasă – din câte știu, unicat. Nu-mi amintesc să mai fi văzut o experiență similară. Dar nu experimentul, dacă e un experiment (astăzi se poate face orice, după cum observăm pretutindeni) e cel care dă tonul aici, ci modul de realizare plastică a acestei idei îndrăznețe. (Fără conținut artistic real, experimentul nu e nimic.) Aceste două „picturi pe scoarță de copac” ale Andreei Gheorghiu se disting însă tocmai prin spațiul plastic creat surprinzător, un spațiu poate ușor misterios, care ar conduce eventual la ideea de palimpsest, dacă aceasta nu ar fi doar o impresie speculativă. Fibra care adăpostea altădată viața vegetală, secretul ei mut, în care prefacerile nu se lasă ușor de deslușit, dictează un spațiu compozițional cu geometrie aparte, înșelătoare. Dar tocmai în acest spațiu până la urmă bizar, ideile plastice dobândesc relief. Iată, ideea de narcoză, de halucinație sugerată de acești maci pe fond albastru, cu titlul Opium. Sau, în Sufletul copacului, fragmentul de scoarță, ivit grație hazardului în fața artistului, cu toate „accidentele” formei sale, ajunge să evoce întregul, arborele falnic de altădată. Dacă vreți, un fel de arheologie: dintr-o frântură se poate reconstitui imaginar unitatea pierdută.

Andreea Gheorghiu, Opium

Andreea Gheorghiu, Sufletul copacului

Și pentru că am vorbit de abstractizare, observ pasul făcut, cu bune rezultate, de Andreea Gheorghiu spre non-figurativ, într-un tablou foarte recent, care nu s-a aflat în expoziție, Ieșirea din sine, în care compoziția circulară ar putea avea semnificația „rostirii” metamorfozelor secrete ale imaginarului, surprinse de ochiul lăuntric.

În tehnică mixtă, folosind tridimensionalitatea, Cristina Tămaș stilizează în manieră proprie imagini, pornind de la peisaje, chipuri umane, obiecte, forme vegetale, devenite prilej de meditație plastică. Abstractizarea formei este, uneori, realizată cu măsură, atât cât trebuie pentru a sugera o idee sau o stare, ca în Păpușa balerină. În Ielele, Cosmos sau Camee, cu tonuri dominante de albastru și acorduri cromatice rafinate, imaginația plastică a Cristinei Tămaș, cu cât pornește de la o temă identificabilă, cu atât are, paradoxal, mai multă libertate. Din mitologia ielelor, pictorița nu reține neapărat accentele magice, folclorice, cu particularitățile lor specifice, cât latura misterioasă la modul general, cu impresia de apropiere și distanțare progresivă, totul tratat în nuanțe de verde, albastru și ocru auriu. Un verde marin, parcă, făcând să vibreze această „vegetație” imaginară. De altfel, constat că pictorița are o preferință specială pentru sugerarea vieții vegetale, secrete, chiar în forme abstracte, dar care păstrează încă un contur recognoscibil. Ca simbolistică, s-ar putea interpreta că dintr-o asemenea metamorfoză a vieții interioare se naște în fond, în imaginația artistului, cosmosul întreg.

În Camee, dimpotrivă, impresia de efigie devine suverană, cu nuanța suprapunerii straturilor minerale, subînțeleasă din tema tabloului. Desigur, pe lângă ideile pe care ele le valorifică, sugestiile mitologice, impresia ușor fantasmatică și tratarea personală, de la ansamblul compozițional la detaliu, individualitatea acestor tablouri este conferită de tehnica tridimensională: materiale diferite, combinaţii de materiale, mai exact, sunt aşternute pe pânză şi apoi colorate. Relieful realizat prin folosirea acestor materiale este de fapt o modalitate folosită ingenios, chiar surprinzător, pentru a potența jocul cromatic, alternanța fină de lumină și umbră pe care un volum sau altul o creează. Jocul volumelor se răsfrânge, uneori cu efecte neașteptate, cu dozaje fine de umbră colorată, ca în Marina reprodusă mai jos.

Cristina Tămaș, Marină

Pasul de la figurativ la non-figurativ se dovedește a fi adesea doar o chestiune de accent în lucrările Cristinei Tămaș. Exemple edificatoare în acest sens sunt seria de Domnișoare plimbându-se în parc (fără nici o concesie vreunei mode retro), Apus de soare?, Turnul singurătății mele, Ciupercă, Phoenix… din cenușă. Ultima, de mari dimensiuni, ar fi chiar o compoziție cu linii „clasice”, imaginea consacrată a păsării de foc reînviind din propria cenușă fiind însă tratată în planuri cromatice mari, cu contraste care conferă dinamica necesară.

Cristina Tămaș, Phoenix… din cenușă

Explozia cromatică din unele lucrări conduce la pulverizarea formei, dar impresia de spațialitate, de relief se păstrează, creând efectul dorit: Vulcan, un tablou de mici dimensiuni, dar care degajă o energie tulburătoare. Remarcabile prin coloristică, în game diferite, dar și prin felul în care este folosit spațiul plastic sunt, de asemenea, Insula fanteziei și Cocon.

Cristina Tămaș, Vulcan

Demne de apreciat sunt și desenele Cristinei Tămaș selectate în expoziția de la Galeria Elite Prof Art – și ele în tehnici diferite și chiar în stiluri diferite – dintre care aș remarca în mod special Credință. Călătoria mea, Pace interioară, De neuitat, Intrare.

Costin Tuchilă

Vernisajul expoziției „Dincolo de cuvinte” – Andreea Gheorghiu, Cristina Tămaș. Film de Daniel Ciobanu

 

Andreea Gheorghiu, Amurg violet

Andreea Gheorghiu, Veneția

Andreea Gheorghiu, Sidef

Andreea Gheorghiu, Apus de floare

Cristina Tămaș, Păpușa balerină

Cristina Tămaș, Ielele

Cristina Tămaș, Domnișoare plimbându-se în parc

Cristina Tămaș, Turnul singurătății mele

Cristina Tămaș, Credință. Călătoria mea

„Dincolo de cuvinte”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu și Cristina Tămaș

În perioada 28 iunie–7 iulie 2012, la Galeria Elite Prof Art din București (str. Dr. Nanu Muscel nr. 14, cartierul Cotroceni) va fi deschisă expoziția de pictură Dincolo de cuvinte. Expun: Andreea Gheorghiu și Cristina Tămaș. Vernisajul va avea loc vineri, 29 iunie 2012, la ora 18.00. Expoziția va fi prezentată de Costin Tuchilă.

Program de vizitare: marți–vineri, orele 11.00–14.00; 15.00–19.00; sâmbătă, orele 11.00–14.00.

Cu stiluri, modalități de abordare și tehnici diferite, lucrările celor două artiste au certă individualitate. Acordurile cromatice puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările Andreei Gheorghiu (acrilice pe pânză): flori, peisaje, portrete, compoziții tematice. Ca temă, Bărci la Ayvalik amintește de marii maeștri ai picturii românești, care au pictat marine (Dărăscu, de exemplu), dar are evident un mod de tratare și expresie personală, atât din punct de vedere compozițional, cât și cromatic. Portretul intitulat Noaptea Sânzienelor trimite la caracterul magic al sărbătorii, prin privirea hipnotică a „personajului” portretizat.

În tehnică mixtă, folosind tridimensionalitatea, Cristina Tămaș stilizează în manieră proprie imagini, pornind de la peisaje, chipuri umane, forme vegetale devenite prilej de meditație. Abstractizarea formei este realizată cu măsură, atât cât trebuie pentru a sugera o idee sau o stare, ca în Păpușă balerină. Explozia cromatică din unele tablouri conduce la pulverizarea formei, dar impresia de spațialitate, de relief se păstrează, creând efectul dorit (Vulcan).

Costin Tuchilă

 

Andreea Gheorghiu, Bărci la Ayvalik

Andreea Gheorghiu, Noaptea Sânzienelor

Cristina Tămaș, Păpușă balerină

Cristina Tămaș, Vulcan

Dimineață marină

Andreea Gheorghiu, Bărci la Ayvalik, acrilice pe pânză, 2012

O dungă roșie-n zări se iscase

și plopii, trezindu-se brusc, dinadins

cu umbrele lor melodioase

umerii încă dormind, mi i-au atins.

Mă ridicam din somn ca din mare,

scuturându-mi șuvițele căzute pe frunte, visele,

sprâncenele cristalizate de sare,

abisele.

Va fi o dimineață neobișnuit de lungă,

urcând un soare neobișnuit.

Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:

din ochii noștri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.

Apele se retrăgeau tăcute, geloase.

Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele

cu umbrele lor melodioase.

Din vol. Sensul iubirii, 1960

„La Mer”, muzica și versurile: Charles Trenet, 1946. Interpretează: Charles Trenet