Sus la Poarta Raiului

ansamblul transilvania

Duminică, 21 decembrie 2014, de la ora 17.30, la Catedrala Episcopală Baia Mare va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a concertului de colinde Sus la Poarta Raiului susţinut de Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” care împlineşte anul acesta 55 de ani de activitate cultural-artistică şi care, de-a lungul existenţei sale, a promovat valorile şi tradiţiile poporului român prin diferite forme de manifestare scenică.

Concertul de colinde Sus la Poarta Raiului, organizat în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, a devenit pentru maramureşeni o sărbătoare a colindatului şi un eveniment de marcă al Băii Mari. Directorul Ansamblului Naţional Transilvania, Iuliana Dăncuş, a declarat că „şi în acest an susţinem la Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime”, în data de 21 decembrie 2014, de la ora 17.30, concertul de colinde. Vor colinda alături de Ansamblul Folcloric „Transilvania”: Gheorghe Turda, Voichiţa Nemeş Andreica însoţită de colindătorii de la Văleni, Ileana Bumbar, Carmen Şteţco, Florentina Vlad, Măriuca Trifoi, Ionuţ Bledea, Livia Neag, Andreea Ghiţiu, Ana Maria Gherghel, Florin Gherman, Cornel Cupşe, Ioana Pricop, Andreea Botiş,Diana Cârlig, Maria Mihali, Radu Pongratz.”

Manifestări culturale la Baia Mare

conferinta patriotism

Joi, 27 noiembrie 2014, ora 10.00, în Amfiteatrul Colegiului Naţional„Gheorghe Şincai” din Baia Mare va avea loc conferinţa cu tema: Pledoarie pentru un patriotism luminat, susţinută de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu. Moderator: prof.dr. Adrian Sabău.

La ora 12.00 va avea loc lansarea volumelor Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, autor: Adrian Cioroianu şi Selected Poems de Florica Bud. Moderator: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Ambele manifestări beneficiază de sprijinul domnului Nicolae Bud.

Corul „Madrigal” începe turneul național de vară

Corul-Madrigal

În perioada 8 iunie–2 iulie 2014, Corul Naţional de Cameră „Madrigal” va susţine patru concerte extraordinare în oraşele Baia Mare, Oradea, Târgovişte şi Iaşi. Evenimentele fac parte din programul turneului naţional de vară.

Duminică, 8 iunie, începând cu ora 18.00, Catedrala Ortodoxă din Baia Mare este gazda primului concert din seria celor patru. Recitalul face parte din seria de activităţilor organizate de Episcopia Maramureşului şi Sălajului, intitulate Procesiunea de Rusalii. Luni, 9 iunie, Corul „Madrigal” va concerta, la invitaţia Asociaţiei pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere, începând cu ora 19.00, în Sala Teatrului de Stat Regina Maria din Oradea. Repertoriul abordat în cadrul acestor două manifestări va cuprinde piese din creația renascentistă, clasică și contemporană românească.

Sâmbătă, 14 iunie, Corul „Madrigal” concertează în deschiderea Festivalului Medieval de la Târgoviște. Recitalul care va începe la ora 22.00, va fi susținut între ruinele Curții Domnești unde se află renumitul Turn al Chindiei, repertoriul fiind compus în exclusivitate din muzică medievală europeană. Turneul național se încheie la Iași, alături de corurile Cantus Mundi din mai multe regiuni ale țării, în cadrul Festivalului Național de Muzică Corală „Gavriil Musicescu”. Concertele vor fi dirijate de Anna Ungureanu, discipol şi continuator al conceptului dirijoral creat de fondatorul Madrigalului, maestrul Marin Constantin.

corul madrigal

„Madrigalul nu intră în vacanță. Ne bucurăm să avem un program încărcat și pe parcursul verii. Dacă luna iunie este marcată de turneul național, în lunile iulie și august corul nostru își va desfășura turneul mondial în cadrul căruia vom reuși să ajungem la Riga, Vilnius și Beijing. Vă așteptăm cu drag să admirați bijuteriile muzicale pe care madrigaliștii vi le vor oferii vara aceasta!”, a declarat Anna Ungureanu, dirijor al Corului Național de Cameră „Madrigal”. Corul „Madrigal” a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent peste 4000 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului imaterial UNESCO. În cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu” (2013), Corul „Madrigal” a primit din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate, Diploma și Trofeul UNESCO „50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”.

Emil Pantelimon

Coordonator PR, Corul Național de Cameră „Madrigal”

Noaptea Muzeelor

noaptea muzeelor

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a noua ediţie. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai. Prin urmare, asistăm la o dublă sărbătoare pe 18 mai 2013: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor.

Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul. Mai multe detalii despre Noaptea Europeană a Muzeelor la adresa http://nuitdesmusees.culture.fr

la-nuit-des-musees-2013

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internațional, asigurând o promovare amplă și coerentă a activităților organizate de muzeele românești, în special prin intermediul site-ului special dedicat,  www.noapteamuzeelor.ro, dar și al unei campanii de promovare la nivel național. De asemenea, din 2011 RNMR coordonează și organizarea circuitului muzeal din București, care a fost inițiat în anul 2008 de către Muzeul Național de Artă al României.

Proiectul Noaptea Muzeelor în 4 acte: București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, îmbogățește în acest an evenimentul prin introducerea a patru circuite între muzeele din București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu. Astfel, în cele patru orașe vor fi disponibile hărți tipărite cu muzeele participante care, de asemenea, vor fi încărcate și pe site în format electronic.

cuart muzeu de mineralogie baia mare

Cuarț, Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Muzee partenere: Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu.

Expoziţia „Memorii de camee”

filiala maramures foto

Institutul Cultural Român – Filiala Maramureş, în colaborare cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Muzeul de Mineralogie Baia Mare, a organizat joi, 14 martie 2013, la ora 18.00, vernisajul expoziţiei Memorii de camee”, care etalează lucrările artistei Anca Seel Constantin.

Au luat cuvântul prof. univ. dr. Petru Bejan, critic de artă, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, şi dr. Teodor Ardelean, alături de autoare.

Anca seel constantin pictura

Anca Seel Constantin

Anca Seel Constantin, artist plastic de origine română, stabilită în Elveţia, este autoarea unor expoziţii de succes în diverse ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii.

Expoziţia Memorii de camee va fi deschisă până la data de 14 iunie 2013 şi a fost concepută special pentru prezentarea pe simezele Muzeului de Mineralogie Baia Mare.

 

 

Inaugurarea filialelor Institutului Cultural Român în teritoriu

romania icr filiale teritoriu

sigla icrPrin hotărârea nr. 15.449 din 8 octombrie s-a decis organizarea filialelor Institutului Cultural Român în provinciile istorice ale ţării. Fiecărei filiale i se alocă posturi (două posturi) în structura de posturi deja aprobată a Institutului Cultural Român.

Fiecare filială poate să-şi angajeze personal pe baza resurselor extrabugetare pe care le obţine. Resursele extrabugetare obţinute de o filială rămân la dispoziţia acesteia.

Înfiinţarea altor filiale este posibilă sub condiţia aprobării de către Comitetul Director al Institutului Cultural Român şi sub condiţia asigurării resurselor de finanţare necesare în 2013.

Fiecare filială îşi elaborează un Program de acţiune în baza Programelor Institutului Cultural Român (documentul nr. 1545 din 12 octombrie 2012), deja aprobate de Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român, şi în baza scopului filialelor prevăzut în hotărârile Institutului Cultural Român.

Scopul filialelor este:

a) Să asigure cunoaşterea în centrele culturale respective a programelor şi oportunităţilor asigurate de Institutului Cultural Român;

b) Să elaboreze propuneri de programe care servesc misiunea stabilită de lege pentru Institutului Cultural Român;

c) Să preia răspunderea implementării unor programe ale Institutului Cultural Român, conform deciziilor pe care le iau împreună cu Comitetul Director;

d) Să sprijine, cu mijloacele specifice ale Institutului Cultural Român, cultura ce se dezvoltă în provinciile istorice ale ţării;

e) Să coopereze cu institutele culturale române amplasate în străinătate în vederea promovării de valori competitive;

f) Să coopereze cu teatre, opere, edituri, universităţi, institute de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, companii în vederea sprijinirii afirmării lor internaţionale;

g) Să asigure obţinerea de resurse financiare în vederea susţinerii programelor culturale de la diferite niveluri ale Institutului Cultural Român;

h) Să dezvolte cooperări internaționale în beneficiul mutual.

pod maria timisoara

Fiecare Filială dispune de un sediu şi are acces, pentru activităţile proprii, la săli de conferinţe, concerte, expoziţii, spectacole în localitatea respectivă. Sediul se obţine prin acorduri încheiate de Institutul Cultural Român cu reprezentanții locali din domeniul cultural-administrativ.

Fiecare filială este condusă de un Directorat, compus din Director şi Director Adjunct, precum şi din referenţi, care propun un Consiliu al filialelor Institutelor Culturale Române, din care fac parte personalităţi ale lumii culturale, economice, financiare de la faţa locului.

În ianuarie–februarie 2013 vor fi inaugurate filialele ale Institutului Cultural Român, după cum urmează:

• Filiala Moldova, cu sediul la Iași, va fi inaugurată în ziua de 14 ianuarie 2013 (director: Cassian Maria Spiridon; director adjunct: Marius Chelaru)

• Filiala Dobrogea, cu sediul la Tulcea, va fi inaugurată în ziua de 17 ianuarie 2013

Ion Tuculescu La malul marii Mangalia Veche

Ion Țuculescu, La malul mării (Mangalia Veche)

• Filiala Banat-Crișana, cu sediul la Arad, va fi inaugurată în ziua de 24 ianuarie 2013 (director: Gheorghe Schwartz; director adjunct: Lucian Alexiu)

• Filiala Oltenia – Gorj, cu sediul la Târgu-Jiu, va fi inaugurată în ziua de 25 ianuarie 2013 (director: Ion Deaconescu; director adjunct: Marilena Pârvulescu)

• Filiala Maramureș, cu sediul la Baia Mare, va fi inaugurată în ziua de 14 februarie 2013 (director: Florica Bud)

• Filiala Transilvania, cu sediul la Cluj-Napoca, va fi inaugurată în ziua de 15 februarie 2013 (director: Irina Petraș, director adjunct: Pompei Cocean)

• Filiala Oltenia – Dolj, cu sediul la Craiova, va fi inaugurată în ziua de 22 februarie 2013 (director: Gabriel Coșoveanu; director adjunct: Marcel Voinea)

Institutul Cultural Român mulțumește autorităților locale – Primării și Consilii Județene – pentru sprijinul acordat și cooperarea realizată.

Săptămâna Caragiale la Teatrul Municipal Baia Mare

Integrala operei celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale, poate fi urmărită, în perioada 2–9 decembrie 2912, pe scena teatrului băimărean. Cu acest prilej va avea loc şi deschiderea oficială a Secţiei Dramă a Municipalului băimărean, care va purta numele regretatului actor Ion Săsăran.

În această săptămână, Teatrul băimărean vă invită la trei premiere.

În deschiderea „Săptămânii Caragiale”, Ion Caramitru, directorul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, a susţinut un recital eminescian, prietenia luceafărului poeziei româneşti cu cea a marelui dramaturg fiind binecunoscută.

Teatrul Municipal Baia Mare îl omagiază pe Ion Luca Caragiale printr-o săptămână plină de spectacole, cuprinzând întreaga sa opera dramatică.

Programul complet pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Pictorița Silvia Onișa a încetat din viață

În ediția de miercuri 27 aprilie 2011, „Adevărul de seară” anunță încetarea din viață a pictoriței Silvia Onișa.

„Vestea trecerii în neființă a pictoriței Silvia Onișa a surprins întreaga comunitate a urbei și deopotrivă, comunitatea artiștilor băimăreni. O viață întreagă dedicată educației artistice, cultivării frumosului, cu ajutorul culorilor prin pictură, Silvia Onișa a avut, de asemenea, realizări importante pe tărâmul creației plastice și al picturii.

S-a născut la 10 martie 1947 în Dorohoi, județul Botoșani. A absolvit Facultatea de Desen din cadrul Institutului Pedagogic de Artă al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 1970. Din acest an se stabilește în Borșa, județul Maramureș și înființează, ca profesor de desen si pictură, primul atelier de creație în cadrul Casei Pionierilor și al Casei de Cultură din localitate.

În 1981 a absolvit cursurile de specializare ale Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, Sectia Muzeologie – Istoria Artei. După 10 ani, vine la Baia Mare și lucrează ca muzeograf în cadrul Secției de Artă a Muzeului Județean Baia Mare, implicându-se în realizarea fișelor de autor ale artiștilor prezenți cu creațiile lor în muzeu, publicând de asemenea studii de specialitate în „Revista Muzeelor si Monumentelor” din București, precum și în presa locala, informând publicul despre activitățile culturale, expoziționale din oraș și din județ.

A avut de asemenea o activitate pedagogică remarcabilă, începand ca profesor de educație plastică la Școala Generală nr. 8 și Liceul Teoretic din Borșa, 1970–1981; continuând ca profesor de pictură la Școala de Artă „Liviu Borlan” și apoi la Liceul de Artă din Baia Mare, la catedra de pictura și istoria artei. A realizat numeroase expoziții de grup și personale ale elevilor, precum și ale absolvenților de la universitățile de artă, ce i-au fost elevi.

La 25 mai 1996, înființeaza Fundația „Onișa Art”, cu scopul declarat al păstrării și valorificarii patrimoniului artistic plastic local și al descoperirii tinerilor talente, ce se vor consacra ca viitori artiști. Organizează în acest scop cursuri intensive de pictură (inclusiv copii cu dizabilități), organizând cu lucrărilor acestora, 18 expoziții în țară și străinătate (Belgia, Italia, Germania, Spania, Ungaria, SUA, Australia). Adaugăm la acestea cele trei ediții ale taberelor de creație pentru copii și tineret din Baia Mare și Maramureș. La propunerea și susținerea Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Județului Maramureș, ing. Gheorghe Marcaș, Sivia Onișa devine Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare.

Activitatea profesională a pictoriței Sivia Onișa cuprinde numeroase expoziții personale de pictură în țară și în străinătate (Borșa, Iași, Baia Mare, Botoșani, Bucuresti, Rotterdam – Olanda, Roma – Italia, München, Freising – Bavaria, Berlin – Germania, Lyon, Paris – Franța, Bruxelles, Diest – Belgia), precum și participarea la importante selecţii, pentru expoziţiile colective din ţară şi din străinătate (Baia Mare, Iaşi, Suceava, Botoşani, Bucureşti, Braşov, Suceava, Cluj Napoca, Bistriţa, Sibiu, Oradea, Timişoara etc., Olanda, Belgia, Anglia, Germania, Tailanda, Ecuador, Franţa, Italia, Ungaria, Canada, SUA, Israel).

Participă, de asemenea, la Simpozioane şi Tabere de creaţie plastică în ţară, şi totodată la numeroase excursii de documentare artistică, în România şi în străinătate. Prestigioasa activitate didactică, cât şi cea de creaţie artistică, au fost răsplătite cu numeroase diplome şi importante premii. Este consemnată în Enciclopedia artiştilor români contemporani, în albumul catalog Centenarul Centrului Artistic Baia Mare, în dicţionarul enciclopedic Personalităţi române şi faptele lor, 1950–2000, precum şi în numeroase pliante şi albume realizate de către Filiala UAP Baia Mare.

Breasla Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare îi aduce un ultim şi pios omagiu pictoriţei Silvia Onişa, cea care mărturisea despre crezul său în pictură: «Fără culoare şi formă, fără armonie interioară şi exterioară, arta mea n-ar avea o verticalitate creatoare… Iubesc oamenii, iubesc natura şi florile, iubesc anotimpurile care mi-au fost mereu subiect de inspiraţie şi meditaţie creatoare».

Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Pușa Roth: Maramureşul are o lumină aparte, are o culoare aparte, pe care nu le găseşti chiar în toată România…

Silvia Onișa: Aveţi perfectă dreptate fiindcă albastrul de Maramureş, nuanţele de verde, cele de răsărit şi de asfinţit de soare, umbra dealurilor, a brazilor, a munţilor Rodnei, totul se vede extraordinar şi aşa consider şi eu în peisagistica mea, mai ales că am prezentat peisaje din cele patru anotimpuri, dar ideea de bază o reprezintă simbolul şi tradiţia maramureşeană. Simbolul este casa ţărănească şi mă refer la casa veche, casa din chirpici, casa din lut, din bârne, din piatră, casa învelită cu draniţă, cu paie, mai nou cu material lemnos, casa în toate ipostazele ei, aşa ca o bătrânică ce se „lansează” peste decenii în tehnologia arhitecturii tradiţionale maramureşene.”

„Pictura este esența vieții mele”, interviu cu Silvia Onișa, realizat de Pușa Roth (intregral). Data postării: 10 martie 2011