Noaptea Bibliotecilor

La Biblioteca Metropolitană București, sediul central din str. Tache Ionescu nr. 4, Noaptea Bibliotecilor va începe sâmbătă 1 octombrie 2011, la ora 19.00, cu un dialog al scriitorului Vasile Ernu cu cititorii. În continuare va fi vizitată Expoziția de cartofilie din colecțiile BMB. De la ora 20.00, oaspeții Biibliotecii vor participa la prezentarea unei cărți de patrimoniu: Biblia lui Șerban, tipărită în București în anul 1688, prezentare urmată de un program de cântece vechi creștine. Dirijor: Radu Cozarascu.

De la ora 21.00, va avea loc lansarea cărții Year 61 de George Canache, volum dedicat împlinirii a 50 de ani de la primul zbor în Cosmos, urmată de ceremonia de acordare a premiilor concursului de fotografie „La pas prin București”.

Ora 22.00: Parada modei : 3ACultural. Prezentarea colecțiilor vestimentare realizate de Laura Caraman.

Ora 23.00: Concert oferit de Societatea Muzica; apoi – Avanpremieră editorială: Călător în Parnas de Emil Lungeanu.

Ora 24.00: Divizia de Film (experiment cinematografic). De la Mozart la Beatles. Concertul formației All One.

Ora 1.00: Cinema nocturn. Filme artistice de scurt-metraj realizate de regizori români.

La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia, Noaptea Bibliotecilor, 1–2 octombrie 2011, va cuprinde evenimente între orele 18.00–4.00.

Activități permanente: Biblioteca pentru toți – „Noaptea porților deschise”; InterArtHappening; Expoziție de artă plastică; Expoziție de icoane pe sticlă; Demonstrație de executare a unei gravuri: „Noaptea iertărilor” – cititorii restanțieri pot restitui cărțile împrumutate fără a fi penalizați; Cartea de-a lungul timpului – expoziții de carte.

Orele 19.00–20.00: Lansare de carte – Dincolo de lacrimi de Sonia Elvireanu – prezentare, recitare

19.00–21.00: Vizionare de filme pentru copii

20.00–21.00: Biblionet: Noaptea bibliotecilor online

21.00–22:00: Lansare de carte – Amiaza iubirii de Ștefan Dinică

Caravana poveștilor poposește în bibliotecă: lectura pentru copii

22.00–23.00: „Pronatura”, expoziție fotografică

Lansare de carte – Pagini de corespondență de Ionel Pop

23.00–00.00: Recital muzical susținut de Dragoș Tudor

00.00 –01.00: „Alba Iulia citește” – lecturi publice

01.00–02.00: Lansare de carte – Anul cu șapte zile de Ioan Hantulescu

02.00–03.00: „Spectacular Classics”, audiții muzicale

03.00–04.00: „Cu poezia la o ceașcă de cafea”, recital de poezie

03.45–04:00: Biblioteca oferă o carte pentru fiecare

Tot in Alba Iulia vă invităm să vizitați în această noapte Filiala Batthyaneum a Bibliotecii Naționale a României și Librăria Humanitas.

În cadrul aceleiași manifestări, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea propune sâmbătă 1 octombrie 2011, între orele 18.00–23.00, următorul program:

• „Să învăţăm Imnul Naţional” (istoric, prezentare ppt, audiţie şi interpretare). Participă elevii clasei a II-a A, învățătoare Georgescu Elisabeta, cls. a II-a G, înv. Popescu Vera, cls.a III-a C, înv. Daneş Elena, cls. a III-a E, înv. Cosac Filofteia şi elevii cls. a IV-a F, înv. Manu Rodica (Şcoala „Take Ionescu”); elevii cls. a III-a, înv. Daneş Mariana (Liceul de Artă);

• Concursul cu premii ,,Recunoaşteţi autorul”, adresat elevilor de gimnaziu (prof. Berescu Nicoleta şi prof. Pascaru Mariana – Şcoala „Take Ionescu”). Participă actriţa Lidia Stratulat (Teatrul „Anton Pann”).

• Cenaclul artelor (incursiune în istoria iconografiei – Violeta Scrociob; moment muzical cu Trupa „Pasărea de cursă lungă”; moment poetic cu actorul Cristian Alexandrescu – Teatrul „Anton Pann”, întâlnire cu epigramiştii vâlceni);

• Cercul de lectură „O carte, vă rog!” (prof. Geanina Oprea şi Luminiţa Mănescu – C. N. „Mircea cel Bătrân”);

• Întâlnirea ,,Despre sănătate” – în contextul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. La dialog vor participa medicii Dumitra Bălan şi Ionela Sima; videoproiecţia filmului „Toamna amintirilor”;

• Conferinţă Skype cu foşti voluntari ai Centrului Europe Direct, astăzi studenţi la diferite universităţi din SUA şi Europa.

Activităţi pe tot parcursul evenimentului: „Donează o carte!”; „Noaptea iertării”; audiţii muzicale; prezentări de carte; videoproiecţii; recital la pian susţinut de elevii de la Liceul de Artă.

Pușa Roth