La mulți ani, Dan Puican!

dan puican

Astăzi, 6 martie 2014, regizorul Dan Puican împlinește 81 de ani. Născut în 6 martie 1933, la Oltenița, Dan Puican a semnat o pagină de aur în istoria Teatrului Național Radiofonic, căruia i s-a dedicat neîntrerupt timp de 50 de ani, începând din 1963.

Așa cum pe bună dreptate remarcă Radu Beligan, „Epoca de aur a teatrului radiofonic îşi datorează strălucirea şi gloria minunatului Dan Puican, a cărui viaţă s-a confundat, timp de o jumătate de secol, cu destinul instituţiei pe care a slujit-o cu fidelitate şi credinţă”. Lansat ca actor în 1956 şi făcând parte din ceea ce posteritatea a numit „Promoţia de Aur” a Teatrului românesc, fiind coleg, printre alţii cu George Constantin, Amza Pellea, Mircea Albulescu, Draga Olteanu Matei şi Victor Rebengiuc, Dan Puican a preferat să se dedice „teatrului invizibil”, teatrul radiofonic, semnând regia a peste 1000 de piese de teatru si emisiuni scenarizate, profile teatrale, recitaluri de poezie etc. Dacă facem o simplă proporție, aproape 10 la sută din totalul de piese de teatru si emisiuni cu profil teatral din Fonoteca de teatru a SRR poată semnătura regizorală a lui Dan Puican, multe dintre ele fiind adaptate pentru radio de regizorul însuși. A colaborat cu mari actori din generații diferite, cărora le-a oferit șansa unor înregistrări de referință, dintre care trebuie amintite, chiar și la o sumară enumerare, integrala Cehov, realizată în perioada 1980–1985, toate piesele lui Caragiale, piese de Molière (Mizantropul, Școala nevestelor), Goldoni (Hangița, Casa cea nouă, O întâmplare ciudată), Shakespeare (Neguțătorul din Veneția, Scorpia îmblânzită), Lope de Vega (Capriciile Fenisei), Schiller (Maria Stuart, Wilhelm Tell), Gogol (Căsătoria), G. B. Shaw (Candide, Maior Barbara), dramaturgie românescă din toate epocile, teatru pentru copii.

dan-puican-biografie-de-annie-musca

Luni, 3 martie 2014, la clubul Ramada Majestic din București a avut loc lansarea volumului biografic pe care Annie Muscă l-a dedicat regizorului: Dan Puican – „Radioul este viața mea”, apărut la sfârșitul anului trecut la Editura Adevărul Holding. La lansarea – și totodată la aniversarea, cu acest prilej, a regizorului Dan Puican, organizată de Redacţia Teatru a SRR – au participat personalităţi ale vieţii culturale, oameni de teatru, actori, regizori, ziarişti, un numeros public.

annie musca

Annie Muscă

În Revista Teatrală Radio veţi putea asculta în curând câteva secvenţe din înregistrarea acestui eveniment.

Pe același site, Revista Teatrală Radio, puteți vedea un fotoreportaj realizat de Loreta Popa luni, 3 martie 2014, la Clubul Ramada Majestic, unde, de un deceniu, Redacția Teatru organizează săptămânal audiții cu public, sub genericul devenit deja tradițional, „Ne auzim la Majestic”, proiect inițiat de regizorul Mihai Lungeanu.

Costin Tuchilă

Lansare de carte: „Dan Puican – Radioul este viaţa mea” de Annie Muscă

dan-puican-biografie-de-annie-musca

eveniment liber sa spunVineri, 13 decembrie 2013, la ora 13.00, în Foaierul Central al Sălii Radio va avea loc lansarea volumului Dan Puican – Radioul este viaţa mea de Annie Muscă, apărut recent la Editura Adevărul Holding.

„Epoca de aur a teatrului radiofonic îşi datorează strălucirea şi gloria minunatului Dan Puican, a cărui viaţă s-a confundat, timp de o jumătate de secol, cu destinul instituţiei pe care a slujit-o cu fidelitate şi credinţă”, spune Radu Beligan în prefaţa cărţii. Lansat ca actor, în 1956, şi făcând parte din ceea ce posteritatea a numit „Promoţia de aur” a teatrului românesc, fiind coleg, printre alţii cu George Constantin, Amza Pellea, Mircea Albulescu, Draga Olteanu Matei şi Victor Rebengiuc, Dan Puican a preferat să treacă în spatele „scenei invizibile” a teatrului radiofonic pentru a marca, definitiv şi diferit decât şi-ar fi închipuit la ora absolvirii UNATC, teatrul românesc.

dan puican teatru radiofonic

Dan Puican

Volumul cu caracter biografic dedicat lui Dan Puican de Annie Muscă trece în revistă cele mai importante momente ale vieţii regizorului, de la copilăria petrecută în Olteniţa natală la emoţia primului contact cu scena de teatru şi de la pasiunea sa pentru teatru, dar şi pentru şofat, până la marile turnee mondiale organizate în compania unor actori de neuitat pentru orice român.

Lansarea se va bucura de prezenţa unui număr impresionant de mari actori ai teatrului românesc, cu care Dan Puican a colaborat la cele peste 1000 de piese şi scenarii radiofonice cărora le-a dat viaţă în cariera sa. Moderator: Costin Tuchilă.

annie musca

Annie Muscă

În 2008, Annie Muscă a publicat prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu, urmată de Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (Focșani, Editura TERRA, 2010), Ion Miclea. Povestea unui fotograf (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012), Dumitru-Dorin Prunariu, biografia unui cosmonaut (București, Editura Adevărul, București, 2012), unica biografie dedicată singurului cosmonat român, Pantelie Țuțuleasa – întâlnire cu un alt fel de cineast (Focșani, Editura Terra, 2013).

 

Dan Puican: „Radioul este viața mea”, biografie de Annie Muscă

dan puican biografie de annie musca

eveniment liber sa spunÎn cadrul Târgului GAUDEAMUS – Carte de Învățătură, vineri, 22 noiembrie, la ora 17.00, și sâmbătă, 23 noiembrie 2013, la ora 12.00, la Standul Editurii Adevărul de la Pavilionul Romexpo din București, va avea loc lansarea volumului Dan Puican: „Radioul este viața mea” de Annie Muscă. Biografia publicată de Annie Muscă este dedicată unuia dintre marii regizori ai Teatrului Național Radiofonic, Dan Puican, care, într-o jumătate de veac de activitate, a realizat o serie impresionată de montări a peste 1000 de piese clasice și din repertoriul modern și contemporan, multe dintre ele aflându-se în Fonoteca de Aur a Radioului.

„Născut la începutul anilor 30 la Oltenița, târg pitoresc cu istorie bogată și vad de trecere peste Dunăre, Dan Puican reușește, prin studiu și perseverență, să devină unul dintre cei mai importanți regizori de teatru radiofonic din istoria Radioului românesc.

Se mândrește că fae parte din «Promoția de Aur» a teatrului românesc, amintindu-și cum, pe vremea studenției la Institutul de Artă teatrală și Cinematografică din București, nu-i scăpa niciun spectacol în care își urmărea cu interes maeștrii.” (Annie Muscă).

annie musca

Annie Muscă

Originară din Odobeștii Vrancei, Annie Muscă a studiat limba franceză în Țara Cantoanelor în anii ’90. A revenit din Fribourg-ul helvet cu nostalgia anilor ’70 și a lansat un original proiect de biografii. Pasionată de viețile altora, se convertește la o profesie aproape inexistentă în România, aceea de biograf.

În 2008, a publicat prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu, urmată de Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (Focșani, Editura TERRA, 2010), Ion Miclea. Povestea unui fotograf (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012), Dumitru-Dorin Prunariu, biografia unui cosmonaut (București, Editura Adevărul, București, 2012), unica biografie dedicată singurului cosmonat român.

Costin Tuchilă