Ilarion Ciobanu

ilarion ciobanu

calendarIlarion Ciobanu, singurul actor român care s-a dedicat aproape exclusiv filmului, ne părăsea într-o zi de 7 septembrie a anului 2008.

Forță expresivă, magie, rigoare, voce și ținută, toate întregite de caracter.

Cel care fusese un excelent jucător de rugby, devenise în 1958 student la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care îl părăsește la un moment dat pentru rolul lui Mitru Moț din filmul Setea (1961), la invitația regizorului Mircea Drăgan. Din distribuția ecranizării romanului omonim semnat de Titus Popovici au făcut parte George Calboreanu, Amza Pellea, Colea Răutu, Flavia Buref, Ion Besoiu.

ilarion ciobanu flavia buref filmul setea

Ilarion Ciobanu și Flavia Buref în filmul Setea (1961). Sursa foto: AaRC

Semnificativ rămâne faptul că primul său contact cu cinematograful a fost într-un scurtmetraj semnat de Manole Marcus, Într-o dimineață după ploaie, în care se joacă pe sine însuși, iar ultima apariție în cinema se datorează fiului său, regizorul Ioachim Ciobanu, care, în 2004 îl găsea potrivit pe tata pentru rolul lui Dumnezeu din scurtmetrajul Bored.

mari actori de film ilarion ciobanu

După ce cucerise inimile iubitorilor de cinema prin cele peste 6o de filme în care fusese distribuit, Ilarion Ciobanu, născut la Tighina în 1931, cucerea pentru totdeauna Marea Neagră. Cenușa trupului său se împrăștia deasupra imensității mării pe care o adorase din tinerețe și pe care o străbătuse în Toate pânzele sus (1977) de Mircea Mureșan, în hainele curajosului Gherasim…

În 1980, la Editura Junimea, apărea cartea autobiografică Un far la pensie.

Annie Muscă

ilarion ciobanu capitanul Gherasim din Toate pânzele sus

Ilarion Ciobanu în Toate pânzele sus (1977)

actorul ilarion ciobanu

filme romanesti

dacii ilarion ciobanu

ilarion ciobanu liber sa spun

ilarion ciobanu date

ilarion ciobanu un far la pensie calendar annie musca

Vezi:

Ilarion Ciobanu – replici din filme

Ilarion Ciobanu în filmul „Cu mâinile curate”, regia: Sergiu Nicolaescu, 1972 – filmul integral

Ilarion Ciobanu în filmul „Ultimul cartuș”, regia: Sergiu Nicolaescu, 1973 – fragment

Remember: Irina Petrescu de Annie Muscă

irina petrescu rtr

Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna lui ciresar biografii annie muscaAstăzi, 19 iunie 2014, ne amintim de actrița Irina Petrescu (19 iunie 1941–19 martie 2013).

Luminoasă și nobilă, dar aparent solitară.

Cu distincție, fie chiar și în pleiada marilor actori plămădiți cu generozitate de Cel de Sus.

O imensă candoare contopită într-un soi de frig copleșitor și o privire întrebătoare, dar sigură, fără întortocheli. Un aer princiar și o voce rubrica remember annie musca revista teatrala radioînzestrată cu ecou, într-un evantai de vibrații transferate până dincolo de microfon.

O apariție fără egal în cinematografia românească față în față cu un om de o surprinzătoare discreție.

Cu rafinament și complexitate, cu iz de poezie, Irina Petrescu și-a desăvârșit pe scenă darul de a ști să-și asculte partenerul și de a păstra, așa cum învățase de la maestrul ei, Șahighian, misterul personajului interpretat.

biografie irina petrescu de annie musca revista teatrala radio

Irina Petrescu

Mama și tata

Irina s-a născut într-o familie frumoasă și a crescut în spiritul adevărului și al credinței, iar disciplina și punctualitatea erau la loc de cinste. Mama, casnică, dar nu „gospodină pasionată” – cum o numea Irina – era de o frumusețe covârșitoare. Se născuse la Snagov în familia unui inginer topograf, dar crescuse la București. La câțiva ani după căsătorie fusese nevoită să urmeze o școală de asistente medicale pentru că un singur salariu nu mai era suficient. Tatăl Irinei, medic militar, un domn foarte elegant, provenea dintr-o familie de pedagogi.

Cea care la naștere primise și prenumele Carmen moștenise de la mamă delicateţea şi discreţia, dragostea pentru cărți, iar de la tată luase rigoarea. Își petrecea vacanțele la țară, în satul Rădești-Muscel, la bunicii din partea tatei, de unde se întorcea pe chip cu liniștea codrilor și vivacitatea naturii. Ea a locuit mereu la București, în casa în care s-a născut. O casă cochetă, interbelică, construită de bunicul matern. Își amintea cu drag de zilele în care dormeau cu toții în dormitorul mare când se termina rația de lemne sau când își făcea lecțiile în biroul tatei și lua lecții de pian.

Părinții actriței au pierit într-un accident de mașină când ea avea 25 de ani, într-o perioadă sfântă, dintre Crăciun și Anul Nou, care, de atunci primise marca absenței ființelor dragi. Irina primise cumplita veste în timp ce era la Cannes, la Festivalul pentru Tineret. Drumul acela către România, către casa părinților a fost neasemuit de întortocheat și dureros, și lung…

valurile dunarii irina petrescu annie musca biografie

Irina Petrescu în filmul Valurile Dunării (1959)

Anii de studenție și întâlnirea cu filmul

Irina Carmen Petrescu a urmat cursurile Liceului „Iulia Hasdeu” din București, apoi a susținut examen la Filologie, nu la Arhitectură, cum și-ar fi dorit ea, care desena atât de frumos. Cea care iubea nespus gramatica și geometria a urmat sfatul tatei care voia să-i protejeze ochii, ea având o miopie progresivă. Examenul a fost un eșec, dar părinții, drept „răsplată”, au invitat-o într-o seară la o cină la „Continental”. Acolo a fost remarcată de regizorul Savel Stiopul, care, sesizând trăsăturile aparte ale tinerei, a îndrăznit să ceară permisiunea tatălui ca fiica lui să dea probe pentru un proiect de film rămas însă nerealizat, în care urma să fie distribuiți actrița Ioana Bulcă și balerinul Gelu Barbu. La doar 17 ani, tânăra avea ceva special în ființa ei, ceva care o va ajuta să pătrundă în lumea filmului și a teatrului aproape pe nebănuite. De scenă și de cinema era atrasă din copilărie, când mergea cu părinții la spectacole de teatru sau la cinematograf. În vacanțele de la bunici petrecute în Rădești (Argeș), îl întâlnise pe regizorul Jean Georgescu, venit la filmări pentru o vară cu Victor Iliu și mulți actori, și cu regizorul Savel Stiopul, pe atunci student la Regie, pentru pelicula În sat la noi, în care protagonist era tânărul Liviu Ciulei, în rol de fiu de boier. Casa bunicilor Irinei, cu mușcate roșii la ferestre, a sărit în ochi regizorului și astfel a devenit pentru un timp casa boierului din film, un autentic element din platoul de filmare, dar și casa-gazdă a maestrului Georgescu, cel care o admira pe nepoata familiei Petrescu din Rădești, mărturisindu-i că ar putea deveni pe viitor „o Rosalind Russell a noastră”. Profeția profesorului nu s-a împlinit, dar cert este că Irina Petrescu a excelat în lumea cinematografică românească. Citește integral în Revista Teatrală Radio.  Filme românești, fragmente de teatru tv și teatru radiofonic, interviuri și imagini de arhivă cu Irina Petrescu.

Annie Muscă

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna iunie 2014 actriței IRINA PETRESCU (19 iunie 1941–19 martie 2013)

Un actor elegant și carismatic: Cornel Coman

cornel coman portret monografic

La rubrica Remember de Annie Muscă, Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna lui ciresar biografii annie muscaAstăzi, 14 iunie 2014, Cornel Coman ar fi împlinit 78 de ani. Născut într-un sat din Vrancea, Livezile, în 14 inie 1936, a murit prematur, la 44 de ani, în 16 ianuarie 1981.

Unul dintre cei șapte copii ai cuplului Alexandru și Magdalena Coman, botezat Alexandru-Corneliu de către o familie de învățători din sat, Cornel Coman a urmat primele două clase primare la Școala din Livezile, iar ultimele două la Școala Primară de Băieți din Focșani de pe strada Dogăriei. A studiat apoi la prestigiosul Liceu „Unirea” din Focșani, pe care l-a absolvit în 1956.

Pentru a nu fi exmatriculat din cauza „originii nesănătoase”, Cornel a fost nevoit să urmeze sfatul rubrica remember annie musca revista teatrala radiounui înțelept profesor și să se lase înfiat de bunicul său, Toader Coman, un țăran sărac. Astfel, adolescentul devine frate cu tatăl său, în acte. Până să ajungă actor, a trecut prin multe încercări. După liceu a dat examen la Litere, dar după ce a trecut examenul cu bine, a avut loc o reexaminare ce cuprindea și o probă la limba greacă. Firește, a picat. A revenit la Focșani, unde s-a angajat ca taxator pe autobuze pentru vreo jumătate de an. Între timp s-a lăsat convins de fratele său să studieze contrabasul. La un moment dat, Cornel învățase să cânte și la vioară. În 1957, după examenul de la Institutul de Teatru, la care este respins, merge pentru un an la o școală de Topografie din București. Se întoarce în Focșaniul său și se angajează ca instrumentist la Filarmonica din oraș, unde fratele său era secretar muzical.

biografie cornel coman

Cornel Coman

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan, fiind coleg de promoție cu: Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Valentin Uritescu, Grigore Gonța, Sanda Țăranu, Șerban Cantacuzino, Nae Cosmescu, Violeta Berbiuc, Dionisie Vitcu și alții. Cei mai mulți dintre ei își vor construi o strălucită carieră în teatru și film.

Roluri în teatru

După institut, Cornel Coman este repartizat la Teatrul Dramatic din Brașov de care se va atașa, deși va juca aici doar două stagiuni, perioadă în care va fi distribuit printre altele în Jocul ielelor de Camil Petrescu, în Vlaicu Vodă de Al. Davila, în Mizerie și noblețe de Eduardo Scarpetto.

Mai timid din fire, la rugămințile fratelui său, actorul susține un concurs la „Bulandra” în urma căruia este angajat în râvnitul teatru bucureștean. Regizorul Liviu Ciulei îl va distribui mai întâi în Steve Hubbell din piesa lui Tennessee Williams, Un tramvai numit dorință (1965), alături de Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu și Ion Caramitru, apoi în Moartea lui Danton (1966) de Büchner și în Procesul Horia de Al. Voitin (1967), iar în 1975 în Azilul de noapte de Maxim Gorki. Citește integral în  Revista Teatrală Radio. Filme cu Cornel Coman și fragment audio-video din spectacolul radiofonic „Colonia cea nouă” de Luigi Pirandello (1978).

Annie Muscă

84 de ani de teatru radiofonic românesc

ce stia satul teatru radiofonic

eveniment liber sa spunLuni, 18 februarie 2013, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la o întâlnire pentru a marca sărbătorirea a 84 de ani de teatru radiofonic românesc.

În 18 februarie 1929, avea loc prima difuzare a unei producţii de teatru radiofonic, cu piesa Ce ştia satul de V. Al. Jan, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional din Bucureşti, Maria Filotti şi Romald Bulfinski. Reprezentaţia în direct se dovedea fără îndoială încărcată de emoţie şi de febrilitate, actorii interpretându-şi rolurile cu promptitudine şi mobilitate a jocului, efectele tehnice fiind realizate „pe viu”, cu grija de a împleti sugestiv vocile şi intervenţiile sonore care alcătuiau aşa-numita „culisă acustică”.

Spre a sărbători cei 84 de ani de teatru radiofonic românesc, noi vă propunem, la audiţia de la Ramada-Majestic, o altă montare a piesei Ce ştia satul de V. Al. Jan (I. Valjan), varianta din anul 1979, în regia artistică a lui Paul Stratilat. Adaptarea radiofonică: Leonard Efremov. În distribuţie: Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu, Ioana Casetti, Constantin Botez. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. George Buican.

I. Valjan

I. Valjan

La audiţie, vor participa scriitori, oameni de teatru, jurnalişti, ascultători fideli şi, bineînţeles, echipa Teatrului Naţional Radiofonic. Publicul va primi CD-uri cu înregistrările spectacolelor Ce ştia satul de V. Al. Jan şi Ion Valjan sau Fascinaţia teatrului – scenariu radiofonic de Michaela Gulea şi Magda Duţu, realizat, în anul 2012, în seria „Biografii, memorii”, în regia lui Petru Hadârcă.

Bucurându-se de privilegiul de a fi teatrul cu numărul cel mai mare de actori, având posibilitatea de a-şi alcătui distribuţiile prin selectarea celor mai buni interpreţi ai scenei româneşti, Teatrul Naţional Radiofonic a realizat, de-a lungul anilor, un portofoliu impresionant de spectacole excepţionale, adunând, pe principiul unităţii în diversitate, propuneri spectacologice dintr-o mare varietate de epoci, de spaţii geografice şi spirituale.

aniversare teatru radiofonic

Este evident faptul că, în timp, Teatrul Naţional Radiofonic s-a definit ca o artă cu legi de sine stătătoare, diferite de cele ale limbajului scenic, iar mijloacele de expresie proprii universului sonor s-au reînnoit în permanenţă, în funcţie nu doar de modificarea tipului de sensibilitate estetică, ci şi de progresele tehnice ale radiofoniei. Astfel încât se poate detecta o evoluţie din ce în ce mai sigură a artei teatrale radiofonice spre rafinament şi cizelare a expresiei artistice, sub raportul arhitecturii şi al plasticii auditive.

Dacă Teatrul Naţional Radiofonic a ştiut să-şi atragă mari nume ale scenei româneşti, el a reuşit, totodată, să-şi creeze propriile personalităţi şi să-şi contureze propriul drum artistic. Aici au lucrat autori redutabili de scenarii radiofonice, aici piesa românească şi-a găsit totdeauna locul în repertorii, aici actorii au putut juca marile roluri visate, în care nu fuseseră distribuiţi pe scenă – şi tot aici s-au format individualităţi regizorale de marcă, practicându-şi profesia cu dăruire, împlinindu-şi vocaţia de a crea din sunete o întreagă lume, cu o desăvârşită atenţie la puterea de pătrundere emoţională a cuvântului rostit.

teatru radiofonic

La fel cum Teatrul Naţional Radiofonic are cele mai bogate posibilităţi de a-şi crea spectacolele, de a-şi alege textele dramatice şi actorii, el este, în acelaşi timp, şi teatrul cu cel mai mare număr de spectatori, cu un public extrem de diversificat, chiar eterogen.

Aşadar, Teatrul Naţional Radiofonic a devenit, fără îndoială, de-a lungul timpului, o instituţie culturală cu adevărat naţională, cu un prestigiu indiscutabil, aşa cum îi dorea Tudor Vianu. Şi, tocmai fiindcă această moştenire culturală s-a dovedit a fi remarcabilă, intenţia noastră este de a găsi o fericită complementaritate între valorile trecutului şi realizările actuale – şi unele, şi celelalte înfăptuite cu pasiune, talent şi inteligenţă a expresiei artistice.

Spectacolul radiofonic Ce ştia satul de V. Al. Jan va fi difuzat vineri, 22 februarie 2013, la ora 14.05, la Radio România Cultural.

Audiţie plăcută şi La mulți ani Teatrului Naţional Radiofonic!

Domnica Ţundrea

 Vezi și: Primul spectacol de teatru radiofonic românesc

Lansare de carte: „Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist” de Annie Muscă

Joi 31 martie 2011, la ora 16.30, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din București (B-dul Magheru nr. 6–8) va avea loc lansarea volumului biografic Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist de Annie Muscă, apărut la Editura TERRA. Prezintă actorii Rodica Popescu-Bitănescu, Daniela Nane și Vasile Muraru.

„Cartea este povestea unei vieți retrăite în ritmul unor întrevederi de suflet, iar Personajul meu este celebrul scriitor, regizor tv, umorist și teleast Dan Mihăescu. Gândurile și trăirile sale au fost surprinse, pe coperta cărții, de către Alexandra Pașca, un excepțional artist fotograf. Pentru ca trecerea timpului să nu șteargă amintirile, iată de ce ascult și rescriu vieți. Unii dintre eroii mei au dispărut demult sau de curând, alții trăiesc, dar nu au vârstă, ci doar amintiri și vise.” (Annie Muscă).

De ce Dan Mihăescu? Ne răspunde chiar autoarea: „Pentru că m-a facut să râd de când m-am născut. […] Pentru că e cel mai mare umorist în viață. Pentru că îi venerează pe actori. Pentru că e cel mai agreabil septuagenar-partener de dialog. Pentru că iubesc «până la lacrimi» muzica, filmele și actorii anilor ´50, ´60, ´’70, ´80. Pentru că ador acea Televiziune Română, de pe vremea când era cenzurată.”

Născută în Odobeștii Vrancei, la 16 noiembrie 1970, Annie Muscă a studiat limba franceză în Țara Cantoanelor în anii ´90. A revenit din Fribourg-ul helvet cu nostalgia anilor ´70 și a lansat un original proiect de biografii. Pasionată de viețile altora, se convertește la o profesie aproape inexistentă în România, aceea de biograf.

În 2008, a publicat la aceeași editură din Focșani prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu.