Taxa pe ferestre

taxa pe ferestre pusa roth istorie siimple intamplari

simple intamplari rubrica liber sa spunAşa cum am mai spus, dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul, are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţări, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor. O altă taxă nebună care a adus bani frumoşi la bugetul statului a fost taxa pe ferestre. Această taxă a avut şi un revers nebănuit prin faptul că oamenii au zidit multe ferestre privându-se de lumina naturală, dar au şi construit case fără prea multe ferestre. Vă imaginaţi că o asemenea taxă a modificat arhitectura unui oraş? După 318 ani de la apariţia ei putem spune că acesta este adevărul.

casa cu ferestre zidite

Taxa pe ferestre sau geamuri a fost introdusă în Anglia în 1696 în timpul regelui William al III-lea, având ca ţintă impozitarea bogăţiei, socotindu-se că doar cei bogaţi îşi puteau permite case de dimensiuni mari. Mulţi s-au împotrivit acestei taxe, deoarece considerau că divulgarea venitului personal reprezenta o intruziune a statului în viaţa lor personală, inacceptabilă la acea vreme, precum şi o ameninţare a libertăţilor personale.

Aceasta taxă care a rămas în vigoare 155 de ani a avut drept consecinţă faptul că toate casele construite în acea perioadă aveau sub zece ferestre.

Desfiinţată în anul 1851, a fost iniţial formulată ca o metodă de taxare pe avere pentru cei care se eschivau de la plata taxei pe venituri. În mod interesant consecinţele taxei pe ferestre sunt vizibile şi astăzi în Marea Britanie. Multe dintre clădirile datând din această perioadă posedă spaţii pentru ferestre zidite cu cărămizi, gata să fie scoase în momentul în care taxa dispărea. Dar fiindcă taxa a rămas în vigoare peste un secol şi jumătate, şi casele au rămas cu cărămizile în spaţiile respective. Totodată era şi o practică obişnuită pentru a uşura povara dărilor pentru clasa mijlocie, cea mai afectată.

fereastra impozite istorie anglia

Taxa percepută era de 2 silingi pe fiecare casă (aproximativ 11,75 de lire astazi) şi o sumă variabilă pentru tot ce depăşea zece ferestre pe fiecare casă. Proprietăţile care aveau între zece şi douăzeci de ferestre erau supuse unei taxe de aproximativ 4 silingi (23,5 lire), iar cele care aveau mai mult de douăzeci de ferestre ajungeau la suma de 8 silingi (47 de lire).

Sper ca politicienilor de astăzi să nu le placă o asemenea taxă, fiindcă aici, pe la noi, ar fi posibil să apară case fără ferestre! Glumim şi noi, că vreme frumoasă e afară, vorba poetului.

Pușa Roth

Fiziologia gustului: Mămăliga

În anul 1908 apărea la Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă, volumul Din trecutul nostru de Alexandru Vlahuţă, grafică semnată de Stoica. Vă întrebaţi de ce oare am început cu prezentarea unei cărţi de istorie, când tema este istoria mămăligii. Ei, bine, în cartea lui Vlahuţă am găsit informaţia conform căreia „de la Şerban Cantacuzino a început să se cultive porumbul în ţară la noi.”

Tot din cartea mai sus amintită aflăm că femeile erau cele care se ocupau de gospodărie, iar bărbaţii de muncile câmpului, evident, pe timp de pace.

„Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaților grâu pentru negoț, și mei pentru hrana lor – străvechea mămăligă.”

Înainte de aducerea porumbului din America, în ținuturile României de astăzi „mămăligă” era denumirea unei fierturi de boabe de mei. Mămăliga, considerată mâncarea ţăranilor, era folosită în loc de pâine sau ca fel de mâncare în perioadele de vară, când munca grea de la câmp nu mai permitea prepararea pâinii de casă. Se mai spune că motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România se datorează faptului că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru popor. Vă mai aduceţi aminte de celebra sintagmă „mămăliga nu va exploda niciodată”? Nu ştiu dacă am reţinut exact, au trecut peste 22 de ani de atunci, dar se făcea referire la faptul că România nu se va revolta împotriva comunismului. Este vorba de un articol apărut în „Le Figaro”, în vara anului 1989, articol semnat de Alexandra Arbore. Iată că lumea occidentală ne caracteriza după felul, să zicem, principal de mâncare, tradiţionala mămăligă. Dar nu numai românii mănâncă mămăligă ci şi alte popoare au acest preparat, astăzi la „mare modă” prin marile restaurante ale lumii.

Mămăliga este mai bine cunoscută în restul lumii după denumirea italiană (polenta), dar se întâlnște și în multe alte țări ca Ungaria (puliszka), Elveția, Austria, Croația (palenta, žganci, pura), Slovenia (polenta, žganci), Serbia (palenta), Bulgaria, Corsica (pulenta), Brazilia (polenta), Argentina, Ucraina (culeșa), Uruguay, Venezuela și Mexic sau la sașii din Transilvania (Palukes, Pålix). Ca să ne destindem, că de, e cam cald pe afară, chiar dacă ne place sau ne ne place mămăliga (mie-mi place!), să ne amintim de o poezie a lui Constantin Tănase, evident o critică la adresa celor puternici, supărat că guvernul a pus poporul în situaţia de a avea „zi de mămăligă” aici, în patria pâinii:

Lor ce le pasă cum e traiul

În ţara asta, ţara pâinii

Să aibă pâine chiar şi câinii

Guvernul nostru ne obligă

S-avem o zi de mămăligă

Lor ce le pasă cum e traiul

Scumpiră trenul şi tramvaiul

Scumpiră tot, la cataramă

Până şi pâinea şi tutunul

Şi când înjuri pe şleau de mamă

Ei, cică, eu fac pe nebunul.

Ca să păstrăm buna dispoziţie, am preluat două maxime semnate tot de Constantin Tănase: „Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranţi” şi „Idealurile se aseamănă cu stelele: nu poţi ajunge la ele, în schimb te poţi orienta.” Eu, recunosc, m-am orientat: mămăliguţă cu brânză şi smântână. De gustibus… ! Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth