Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu: „O scrisoare pierdută”

Nu a fost bineînţeles o întâmplare că în ziua în care se considera că se împlinea un veac de la naşterea lui Caragiale, miercuri 30 ianuarie 1952, ascultătorii posturilor România şi Bucureşti 2 s-au răsfăţat cu O scrisoare pierdută şi încă la o oră de difuzare de maximă audienţă: 20.00. Se încheia astfel, la teatrul radiofonic, difuzarea primei serii a comediilor lui Caragiale în regia lui Sică Alexandrescu, căreia i-am dedicat primele patru filme documentare cu ocazia Anului în care comemorăm Centenarul Caragiale, 2012. În 28 decembrie 1951, la ora 22,20, pe posturile Bucureşti 1 şi Craiova se transmitea D’ale carnavalului. În a doua parte a lunii ianuarie postul național continua seria montărilor lui Sică Alexandrescu: O noapte furtunoasă în 20 ianuarie 1952, la ora 17.00, pe postul Radio Bucureşti 1. După cinci zile, în 25 ianuarie 1952, ora 22,20, la Radio Bucureşti 1: Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi Trei schiţe scenarizate (Arendaşul român, Lanţul slăbiciunilor, Tren de plăcere). Amănunte despre acestea v-am oferit în primele trei emisiuni de pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Cea de-a patra emisiune este dedicată celor două versiuni ale comediei O scrisoare pierdută, în regia lui Sică Alexandrescu, din 1952 și 1961. Pe lângă documente, comentarii și fragmente din cele două spectacole radiofonice, îl puteți asculta pe regizorul Sică Alexandrescu vorbind despre turneele în străinătate ale Teatrului Național din București cu O scrisoare pierdută și montările sale cu piesa lui Caragiale la teatre europene, într-o înregistrare din 1967.

Vezi cele patru emisiuni pe Portalul „Centenar Caragiale”.

Costin Tuchilă, Pușa Roth

 Ion Talianu, portret de Bogdan Calciu, realizat pentru emisiunea Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu (4), septembrie 2012