Ziua Limbii Române în comunitățile istorice din jurul României

ziua limbii romane 2

Ziua Limbii Române este marcată în comunitățile istorice din jurul României, în perioada 30 august–4 septembrie 2016, printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și identitatea românească, în conformitate cu Legea 53/2013. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. Programul este organizat, în parteneriat, de instituții publice din România și Republica Moldova – Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Institutul Cultural Român (prin Direcția Românii din Afara Granițelor), Consulatul General al României la Cahul, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România – și asociații ale românilor din vecinătatea României – Asociația Național Culturală a Românilor din Regiunea Odesa „Basarabia”, Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, Protopopiatul Daciei Ripensis, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria. Continuă lectura „Ziua Limbii Române în comunitățile istorice din jurul României”

ICR va prezenta la Bookfest cartea-obiect a lui Cristian Todie

todie-poza

Creaţie a lui Cristian Todie, cartea-obiect a fost prezentată în premieră mondială la Salonul Cărţii de la Paris şi va fi lansată și la Salonul Internațional de Carte Bookfest (1 iunie–5 iunie 2016), în prezenţa autorului. Continuă lectura „ICR va prezenta la Bookfest cartea-obiect a lui Cristian Todie”

Draga JURNAListULE,

20140531_132548„Foamea omoara gratia” – cand am citit asta in volumul recent lansat al lui Florian Bichir, am zis ca este propozitia definitorie pentru noi toti, de ani buni. Au disparut jurnalistii de investigatie, au ramas multi mercenari si oameni fara scrupule, ori colegi care schilodesc limba romana. Au disparut (de parca aparusera prea tare) politicienii cu „staif”, cu blazon, cu principii, macar… Au disparut profesorii dedicati, dascalii, cei care ne intalneau pe strada si de intrebau de ce am luat nota mica la alta materie…cei care ne cunosteau si carora le pasa de noi, elevii… Elevii de atunci, cetatenii cenusii de azi, nebagati in seama, consumandu-si cu viteza capitalismul. Au disparut prietenii adevarati, ne ascundem multi dintre noi in spatele unor cercetari sociologice (britanice, cum altfel?) potrivit carora prietenia e un set de reguli comune pentru o anumita perioada, pentru anumiti indivizi. Refuz sa accept si sa cred asta!

„Foamea omoara gratia”, pentru aceasta fraza iti multumesc, Florian Bichir. Esti, cum am spus de multe ori, un jurnalist cu o scriitura vie, cu un verb ascutit si, de multe ori, dificil de intervievat. Dar un om plin de viata, care stie sa aduca subiectul in prim-plan si care nu se pierde in amanunte.

20140531_132655

Ti-am citit, de ieri pana azi, de cand am fost la Bookfest, la lansarea cartii tale „Masina de ucis amintirile”, toate eseurile asternute in 350 de pagini. Sunt fragmente sensibile dintr-un suflet de jurnalist care nu si-a negat sau ascuns niciodata ce crede, ce exagereaza, ce subliniaza. Asa este Florian Bichir: un personaj mai mult decat o persoana, un vector de opinie mai mult decat un reporter. 

Aluneca firesc de la un subiect la altul: „lumea devine depresiva incet, dar sigur”, „la sanatoriu ziceti? E frumos acolo”! Si, razand, face un reportaj scris: „sanatoriul e curat, iar preturile sunt mai mici decat la un hotel. O rezerva cu pat costa 83.000 de lei (articolul e scris in 2002), iar cu tot cu mancare, 123.000 de lei. ….Din pacate, durata de internare minima este de 14,3 zile. Cum or fi calculat virgula cei de la Casa de asigurari, nu stiu”. Zambesti si te plimbi cu el pe culoarele unui sanatoriu in care oamenii in mod normal isi trateaza nevrozele, Florian Bichir isi alimenteaza simtul umorului.

20140531_134844

„Viata in lanturi” – „oamenii care invart calusei sunt, pana la moarte, sclavii distractiei pe care o ofera in fiecare zi”. Parca il si vad pe Florian, gesticuland, venind cu argumente din istorie, din jurnalism, din politica, din „cetate”. Povesteste, cu un umor amarui cum un jurnalist de la Reuters, Stefan Burfete, un tanar ceh, a ajuns impresar de circari in Romania.

Cititi, daca vreti, in volumul „Masina de ucis amintirile”, eseuri religioase, reportaje documentare despre „baltile blestemate – lacurile fara fund”, dar si istorii vii ale unor comunitati: „Turcii striga – „vin turcii”!”, despre sultan, dar si despre Carol I, despre comunism, ori tara strigoilor. Baraganul, locul unde se topesc taranii – idei, sentimente, trairi asezate intr-o structura vie, intitulata „Masina de ucis amintirile”. Am fost curioasa de titlu – este o metafora pornita de la un reportaj despre o masina de distrus bani, existenta la Banca Nationala. Banii, idolul numarul 1 al omenirii.

Frumos, Florian Bichir, felicitari!

Draga JURNAListULE, te invit sa citesti volumul „Masina de ucis amintirile – istorii pentru mai tarziu”, aparut la editura Eikon. Te intoarce (pe mine m-a intors) la bazele meseriei noastre: creativitate, subiecte interesante, vocabular atractiv. Draga PUBLICULE, fa-ti timp si loc in suflet sa citesti cartea asta, te va incanta.

 

Dumitru-Dorin Prunariu. Ultima zi în Cosmos și revenirea la viaţa terestră

annie musca dumitru prunariu potrivit traditiei primul autograf de cosmonaut este lasat pe modulul de aterizare
Aterizarea echipajului româno-sovietic a avut loc într-o vineri, 22 mai 1981. Ora Bucureștiului: 16.59. În Kazahstan, trei fuse orare diferenţă.

inedit rubrica restituiri liber sa spunOcolul Pământului de 125 de ori.

5.260.000 de kilometri parcurși cu o viteză de peste 28.000 km/oră, în 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde.

Prunariu și Popov se despart de Kovalionok și Savinîh, care rămâneau în Spațiu încă patru zile, și trec în propria navă cosmică. Trapele se închid, nu înainte de a fi efectuată de la bordul staţiei orbitale ultima transmisie TV pentru cei de la sol. Indicatorul luminos confirmă etanșeitatea navei. Urmează eliminarea aerului rămas în spaţiul dintre navă și staţie, îmbrăcarea scafandrului cosmic și închiderea în modulul de coborâre. Decuplarea, apoi un tur în jurul staţiei orbitale pentru a o fotografia. Legătura cu cei de pe stație va dura până când emiţătoarele și receptoarele navei nu vor mai acoperi distanţa.

Cuplarea giroscoapelor pentru orientarea și stabilizarea navei, pornirea motorului de marș și aplicarea impulsului de frânare cu scopul reintrării în atmosfera terestră.

În paralel, cei de la sol sunt pregătiți să-i întâmpine pe călătorii spaţiali. Echipa de căutare-salvare și jurnaliștii se îndreaptă către zona de stepă din Kazahstan, undeva la 225 kilometri sud-est de orașul Djezkazgan, locul unde este așteptat impactul capsulei spaţiale cu solul.

Decuplarea motorului undeva deasupra Atlanticului de Sud.

Fixați în „fotolii“, cei doi așteaptă secunda în care, înainte de intrarea în atmosferă, urmează ca modulele navei să se detașeze unul de celălalt. Modulul orbital și compartimentul de agregate urmau să se dezintegreze, iar modulul din mijloc, locuit de cei doi cosmonauți, trebuia să ajungă la sol.

În zbor deasupra Saharei, au simțit un șoc puternic și o creștere a suprasarcinii, semn că a rămas doar capsula care îi va conduce spre Pământ cu o viteză hipersonică de aproximativ 28 Mach.

„Din teorie știam că ne vom transforma într-o bilă de foc a cărei suprafaţă poate atinge în punctele maxime temperatura de 1.700 de grade Celsius. În interior păstram 22-23 de grade deoarece protecția termică era eficientă. Modulul, sub forma unui clopot cu un diametru de 2 metri și la fel de înalt, era prevăzut cu două hublouri cu diametrul de 23 cm, un vizor optic pentru orientarea faţă de sol și o trapă de acces cu diametrul de 80 cm.

Deși suprasarcinile nu depășeau 4 g, după imponderabilitate, 4 g păreau mult mai greu de suportat.“

Capsula realizează o frânare continuă prin atmosferă, până când viteza ajunge la 900 km/h. Cei de la sol numără 16 secunde până la deschiderea parașutelor. Se ajunge la secunda 19 și nu se întâmplă nimic. Cele 3 secunde de suspans au însumat rapide gânduri negre.

În sfârșit, se zărește pe cer pata colorată în alb și portocaliu care îi aducea la sol pe cosmonauți.

aterizare dumitru prunariu dupa zbor cosmic 1981

Echipajul romano-sovietic la aterizare annie musca dumitru prunariu documentar inedit

Echipajul româno-sovietic la aterizare 

Readaptarea la gravitaţia terestră va fi dificilă.

„După ce am fost scos din modulul de aterizare, m-au luat pe sus patru membri ai echipei de căutare-salvare, și m-au așezat lângă Popov pe un șezlong. Pământul se clătina sub mine, iar eu aveam senzația că eram de plumb. Două infirmiere mă ștergeau cu alcool de funinginea preluată din capsula arsă din care ieșisem. Pulsul îmi era măsurat în permanenţă de un medic. Echipa mass-media aterizase cu un elicopter la câteva zeci de metri de capsula noastră. Alergau spre noi. Am auzit imediat vorbindu-se românește. Era Alexandru Stark, reporterul Televiziunii Române, căruia îi acordam primul interviu în limba mea după încheierea zborului.”

Primul interviu dupa aterizare cu Alexandru Stark

Primul interviu după aterizare cu Alexandru Stark

„Tradiția cosmică” spune ca primul autograf al cosmonautului revenit pe pământ să fie dat chiar pe capsulă. Dacă în momentul în care modulul a fost curățat și ambalat pentru a fi făcut ulterior cadou părţii române de către Academia de Știinţe a URSS, în patrimoniul căreia intrase la 12 februarie 1982, autografele celor doi membri ai echipajului dispăruseră, la aniversarea celor 10 ani de la zbor, Prunariu și Popov își așterneau din nou semnăturile pe modulul aflat astăzi la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din București.

dumitru prunariu prin stepa kazaha  spre elicopter

Prin stepa kazahă spre elicopter

Djezkazgan, Baikonur…

Din stepa kazahă sunt transportați cu un elicopter în cel mai apropiat oraș, Djezkazgan, unde au parte de un protocol și li se acordă titlul de cetățeni de onoare chiar pe aeroport. De acolo ajung cu un avion la Baikonur, unde, seara târziu, încă perturbaţi și slăbiţi după zborul cosmic, sunt întâmpinaţi cu pâine și sare.

dumitru prunariu annie musca zbor cosmic mai 2014 revenirea pe pamant

Foto 1: Leonid Popov și Dumitru Prunariu, cetățeni de onoare ai orașului Djezkazgan, însoțiți de Aleksei Leonov și medicul Ivan; foto 2: Întâmpinați cu flori de liliac la baza de lansare de la Baikonur; foto 3: Pâine și sare la Baikonur

Controale medicale complete, senzori pe corp care vor înregistra parametrii medicali timp de 24 de ore și un somn pământean.

A doua zi, autografe, interviuri, plantarea pomului pe Aleea Cosmonauţilor și un program de recuperare completă după zborul cosmic.Inca un pom pe Aleea Cosmonautilor

Încă un pom pe Aleea Cosmonauților

Aeroportul militar Cikalovskaia și revenirea în Zviozdnîi Gorodok (Orășelul Stelar)…

Părinţii, soţiile și copiii celor doi cosmonauți îi întâmpină cu zâmbete și flori.

Tremurul vocilor se ascunde în spatele surâsului celor doi „învingători“.

dumitru prunariu cei doi fii catalin si Daniel

Cu cei doi fii, Cătălin și Daniel

„La Cikalovskaia am fost întâmpinaţi de familie și oficialităţi. De emoție, abia am reușit să raportez. Aveam un nod imens în gât. Am îmbrăţișat-o pe Crina, îmbrăcată într-o rochie roz, elegantă. I-am îmbrățișat și pe părinţii veniţi special din România pentru a asista la zborul meu, apoi i-am strâns la piept pe băieţi. Cătălin avea în mână câteva garoafe, iar Daniel mă strângea puternic de gât, întrebându-mă întruna: «Nu-i așa că n-o să mai pleci ?»”

dumitru dorin prunariu imagini zbor cosmic annie musca

Foto 1: Aeroportul Cikalovskaia; foto 2: Îmbrățișarea mamei; foto 3: Interviu a doua zi după aterizare

La 14 mai 1981, România devenea a 11-a ţară din lume care trimisese în Spaţiu propriul cosmonaut.

legitimatie de cosmonaut dumitru prunariu

dumitru prunariu legitimatie cosmonaut annie musca

Legitimația de cosmonaut  eliberată de Federația Aeronautică Internațională prin Federația Sporturilor Aeronautice a URSS, la 9 mai 1981. L-a însoțit în Cosmos pentru eventuala legitimare în caz de aterizare în afara URSS. 

dumitru prunariu Intr-o nava cosmica Soyuz-4 TMA modernizata. La sol, in 2004

Într-o navă cosmică Soyuz-4 TMA modernizată. La sol, în 2004

dumitru prunariu 13 august 2004. Tatal si cei doi fii, peste ani in Star City, ,protejati_ de Gagarin

13 august 2004. Tatăl și cei doi fii peste ani în Star City, protejați de Gagarin

Astăzi la 33 de ani de la încheierea zborului său cosmic, raportându-se la imensele distanțe parcurse de-a lungul carierei, la sutele de mii de kilometri străbătuți pe cale terestră și, mai ales, aeriană, Dumitru-Dorin Prunariu îndrăznește să socotească oarecum… prietenoasă distanța dintre Pământ și Cosmos…

Annie Muscă

(Sfârșit)

 Contact: facebook.annie musca

dumitru prunariu octombrie 2011. Capul Bunei Sperante...

Octombrie 2011. Capul Bunei Speranțe. Fotografii inedite din arhiva personală Dumitru-Dorin Prunariu

Dacă vreți să citiți povești incitante despre spațiul extraterestru, dar și povești de viață, sau dacă vreți să parcurgeți într-un ritm alert o carieră de peste 30 de ani în domeniul cosmic și diplomatic, dacă vreți să vă faceți o idee despre ceea ce înseamnă consecvență, procurați-vă unica biografie autorizată, apărută în 2012, sub semnătura lui Annie Muscă, la Editura Adevărul Holding, sub titlul Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut, volum care se va găsi pe perioada Târgului de Carte Bookfest (28 mai–1 iunie 2014, Romexpo, București) la standul Editurii Adevărul.

annie musca biografie cosmonaut dumitru prunariu 2012

Între 14–22 mai, perioadă ce reprezintă durata zborului cosmic din 1981, efectuat de un român, Annie Muscă v-a oferit pe acest site informații și imagini inedite.

Vezi episoadele precedente: 

31 de ani de la zborul unicului român în Cosmos, sărbătoriți la Biblioteca Metropolitană din București

Dumitru-Dorin Prunariu. Militar și civil, astronaut și diplomat

Aventura spațială a lui Dumitru-Dorin Prunariu continuă…

Zborul românului Dumitru-Dorin Prunariu în Spațiu continuă…

14 mai 1981: O zi predestinată pentru unul dintre Personajele mele: Dumitru-Dorin Prunariu

„Înainte de zborul cosmic” de Annie Muscă, Liber să spun, 13 mai 2014

Lansare de carte: „Omul exotic – Odiseea literară a Hannei Bota, studiu critic în cinci tablouri mitologice” de Emil Lungeanu

apollo si euterpe

Duminică, 2 iunie 2013, ora 11.30, la Pavilionul C, scena Arena, de la ROMEXPO București, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2013, va avea loc lansarea volumului Omul exotic – Odiseea literară a Hannei Bota, studiu critic în cinci tablouri mitologice de Emil Lungeanu, apărut la Editura Betta.

„De la început, autorul îşi seduce lectorul introducându-l în lumea zeităţilor olimpiene care, trecând în revistă ultimele noutăţi literar-artistice, analizează dosarul literar al Hannei Bota! Citez: «APOLLO: … Muză, mi-ai depus la mapă o ciudăţenie de referat de mă doare capul, parcă ar fi proces-verbal întocmit de poliţia călare. EUTERPE: Vai de mine! Pentru care cântăreţ din liră, Stăpâne? APOLLO: Poftim colea (examinând hârtiile). Dosarul Hanna Bota. Are autorizaţie de zbor cu pegasul eliberată în 1994, când cu debutul Candidaţi pentru ploaia târzie, şi reînnoită de atunci încoace în mod constant…»” (Eliza Roha, Rețeaua literară).

Bucureștii vechi și noi – de la Micul Paris la orașul canibal

Sâmbătă 28 mai 2011, Editura Subiectiv lansează la Târgul de Carte „Bookfest” de la Complexul Expozițional Romexpo două volume dedicate Bucureștiului. La ora 12.00, la standul D47 din Pavilionul C5, va fi prezentat volumul Bucureștii vechi și noi. La ora 15.00, în spațiul Scena Arena (Pavilionul C6) va fi lansată cartea Rahova – Ferentari – o poveste de Adrian Majuru. Volumul va fi prezentat de Sebastian Grama și de autor.

Bucureștii vechi și noi este o amplă antologie de texte scrise de colaboratori ai site-ului Bucureștii vechi și noi, realizat de Constantin Dumitru. Volumul coordonat de Andrei Slăvuțeanu cuprinde studii, evocări, texte cu caracter memorialistic, incursiuni documentare în istoria Capitalei și a instituțiilor ei, retrospective, fragmente de proză literară inspirate de București. Cititorul poate afla în acest volum atât informații prețioase referitoare la viața bucureșteană de-a lungul timpului,  la atmosfera Bucureștiului de altădată, detalii referitoare la monumente, locuri, cartiere, străzi, clădiri din București, la caracteristicile arhitecturale ale orașului, evenimente culturale de odinioară, întâmplări, istoria transformărilor urbanistice dar și analize aplicate vizând aspectul contemporan și viitorul Capitalei.

Semnează: Andrei Slăvuţeanu – Aproape totul despre Bucureşti; Adrian Majuru – Va mai fi Bucureştiul „Micul Paris”?; Dr. Adrian Paler – Bucureştiul Vechi – Bizanţul visului meu; Somkereki Andra – Portrete în paşi; Sebastian Grama – Februarie (sau despre stil); Puşa Roth – Bucureşti; Adrian Crăciunescu – Valoarea Bucureştiului; Mirela Nicolae – Intermezzo; Andrei Badea – Visul; Emil Nicolae – Scriitorul român: între centralism şi localism; Dorin Damaskin Huntai – Bucureştiul monden sau Bâlciul deşertăciunilor; Cristina Iosif – Bucureşti, oraşul balcanic; Gilly Justin Graur – O scurtă retrospectivă a sistematizării Capitalei; Alexandra Roată – Travesti şi Tarantella; Dr. Adrian Paler – Bucureştiul Monden – Avatarul unui citadin; Doina Ruşti – Amiaza unui manaf ucigaş; Cristian Radu – Cei patru Bucureşti; Emanuel Bădescu – Bucureştii sub trei regi. Schiţă de lucru; Doina Ruşti – Cerceii cu topaze; Silvia Colfescu – Câteva străduţe bucureştene. Un microcosm; Miron Manega – Cu statuia prin Bucureşti; Cezar Petre Buiumaci – Din istoria monumentelor bucureştene; Laura Rotaru – Locuind în centru; Costin Tuchilă – În Bucureşti, „La idee” și „Sapristi! ce deluviu de sunete!” – Primul concert simfonic la Ateneul  Român; Lucian Vasile – Cronica unui dezastru – Cutremurul din noiembrie 1940; Viorica Petrescu – Este necesară istoria Bucureştilor în şcoli?; Cornel Vlaiconi – Bucureştiul a fost mereu acelaşi pentru mine; Răzvan Ionescu – Bucureştiul meu; Miruna Lepuș – Studenții din Bucureștiul interbelic.

Denumirea de „Micul Paris” pe care o avea Bucureștiul interbelic este cunoscută de toți, dar puțini sunt familiarizați cu împrejurările istorice în care ea a apărut. În a doua parte a secolului al XIX-lea, scrie Adrian Majuru, „o parte consistentă a populaţiei Bucureştilor era formată din cetăţeni români de variate origini etnice. Putem da ca exemplu două străzi: una centrală precum Şepcari şi o stradă de la periferie, aşa cum era strada Mântuleasa la anul 1900. Pentru 1899, pe strada Şepcari erau menţionaţi 100 de locuitori în 14 case. Aceştia erau de etnii variate: 32 de români (un precupeț, doi cofetari, un băcan, un antreprenor în construcţii, un lucrător la fabricile statului, un servitor şi alte trei servitoare, o bucătăreasă şi 10 băieţi de prăvălie); albanezi, 14 locuitori dintre care: doi băcani şi cârciumari, un servitor şi o servitoare, patru băieţi de prăvălie; greci, 6 persoane (un bucătar şi cinci băieţi de prăvălie); austro-ungari erau 13 locuitori dintre care: cinci servitori şi şapte servitoare, două bucătărese, trei băieţi de prăvălie şi apoi un număr de 35 de mozaici (trei funcţionari particulari, un blănar cojocar, iar în rest, diferiţi comercianţi).

Potrivit aceluiaşi Anuar Statistic al anilor 1898 şi 1899, pe strada Mântuleasa locuiau 33 de români, 2 albanezi, un grec, 2 italieni, 4 elveţieni, 32 austro-ungari şi 18 evrei. Aşadar, 59 de alogeni şi 33 de români apar ca proprietari. împreună cu familiile lor, locuiau în 31 de case un total de 136 de locuitori.

Având aportul unor variate demografii venite din Europa urbană, Bucureştiul se schimbă în cele mai detaliate repere urbanistice, iar vestimentaţia, gesturile, accesoriile cotidiene ajung să fie aidoma celor de la Paris. Limba franceză era vorbită frecvent pe stradă şi pe anumite paliere sociale; includem aici şi o mare parte din middle class.

Ei bine, această schimbare spectaculoasă de imagine şi mentalitate, limbile felurite care se auzeau pe străzile Bucureştilor secolului al XlX-lea, au reprezentat o Europă în miniatură pentru un bulgar, sârb, albanez, grec sau croat, în comparaţie cu ţările lor din Balcani, aflate încă în componenta spaţiului oriental al imperiului turcesc. Această inevitabilă comparaţie a dus la apariţia sintagmei de «Micul Paris» pentru Bucureşti. Pentru majoritatea negustorilor şi liber-profesioniştilor balcanici, adevăratul Paris era prea îndepărtat şi prea costisitor şi de aceea, în Bucureştiul europenizat, au descoperit un Paris în miniatură. De aici vine denumirea de «Micul Paris», din uimirea smulsă călătorilor balcanici de un Bucureşti care s-a schimbat cu repeziciune, eliminând punţile care-l legau de Orient şi Balcani, pentru a se lega de Europa prin modelul cultural francez, de la vestimentaţie şi limbă, la arhitectură şi preocupări cotidiene. Sintagma de «Micul Paris» pentru Bucureşti apare treptat în ultimele decenii ale secolului al XlX-lea şi se impune în jurul anilor 1900. Bucureştiul se diferenţia foarte mult de oraşele balcanice, precum Sofia, Atena sau Belgrad, prin eleganța, delicateţea şi impetuozitatea cu care se schimbase într-un oraş european, şi care preluase aproape chirurgical părţi ale Parisului contemporan. Pentru bucureştenii de atunci, sintagma de „Micul Paris” valora mai puţin, ei cunoscând foarte bine faliile sociale dintre centru și periferia încă oriental-balcanică.”

O evocare cu caracter memorialistic a Bucureștiului anilor ’70–’80, cu răsfrângere în prezent este textul Puşei Roth: „Este greu să scrii despre un prieten, despre un coleg, despre o carte, un obiect de artă, un tablou, este greu să faci un «portret» din cuvinte despre orice sau oricine, dar cred că și mai complicat este să creionezi, să surprinzi și să dezvălui viața unui oraș. Și nu vorbim de un oraș oarecare, de un orășel apărut de curând pe harta democrației românești, ci despre capitala țării, București. Am trăit o viață aici și mă gândesc că sunt doar unul dintre miile de oameni care au crescut o dată cu orașul, care i-au simțit pulsul, care au făcut și mai fac parte din marea inimă a acestei metropole. Au trecut patru decenii de când fac parte din această lume colorată, mult mai pestriță în ultima perioadă, o lume neastâmpărată, cu oameni care vor cu orice chip să se «înghesuie» printre amintirile, clădirile, prin viața acestui oraș. Dacă am văzut cum se dărâma vechiul București, pentru a face loc «noilor clădiri», expresie a modernității comuniste, acum văd cum unele clădiri încărcate de istorie sunt acoperite de coloși de piatră, sticlă și ambiții. Nu este o atitudine retrogradă, ci doar o constatare nostalgică a unui om care a trăit o viață aici, admirând, scriind despre ceea ce odinioară se numea Micul Paris.”

Pentru Cristian Radu, „Bucureştii sunt mai mulţi. Patru la număr. Cel mai bătrân – pre-regalul, este tot mai dificil de identificat. Se compune din clădiri ridicate după Marele Foc din 1847, când cvartale întregi au fost distruse şi apoi reconstruite. Urmează, cronologic, regalul, care înglobează tot fondul vechi de locuinţe individuale, dar şi edificii monumentale cu diverse destinaţii, ridicate în perioada monarhiei, până în 1947. Comunistul îşi face simţită prezenta într-un mod agresiv, prin cartierele-dormitor şi bulevardele-canion ce duc spre noul Centru Civic, de exemplu. Cel mai aproape de noi, contemporanul vine cu blocuri-turn de sticlă şi arhitectură abstractă, greu de încadrat în structura tradiţională a Capitalei. Cei patru Bucureşti convieţuiesc şi se interpătrund la mai multe nivele, pornind de la oameni şi sfârşind cu arhitectura clădirilor. Cât de uşor este astăzi să delimităm cele patru oraşe, în condiţiile în care fiecare a distrus mai mult sau mai putin din precedentul pentru a-şi pentru a-şi câştiga, la rândul lui un loc în istorie?”

„Canibalismul este noul nostru urbanism”, constată, pe bună dreptate, Laura Rotaru.

O bună sinteză, excelent documentată, este studiul lui Emanuel Bădescu, Bucureştii sub trei regi. Schiţă de lucru. Într-un eseu bazat pe constatări care țin atît de psihologia socială cît și de sociologie, Adrian Crăciunescu ia în discuție deformarea ideii de patrimoniu și superficialitatea unor clișee atribuite Bucureștiului, deopotrivă cel de București turistic, dar și clișeul non-valorii Bucureștiului în comparație cu alte capitale.

Prin calitatea și diversitatea textelor, aparținând unor autori cu formație și orizont cultural diferit, Bucureștii vechi și noi este unul dintre cele mai cuprinzătoare și pline de interes volume dedicatei acestui oraș.

Costin Tuchilă

Fotografii din volumul Bucureștii vechi și noi