Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor

afis-unire cernauti

eveniment liber sa spunPe 23 și 24 ianuarie 2016, în regiunea Cernăuți (Ucraina), are loc o serie de manifestări culturale organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, în colaborare cu reprezentanții comunității românești din Bucovina de Nord, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. Duminică, 24 ianuarie 2016, Palatul Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi va găzdui un concert intitulat Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, realizat în parteneriat cu Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”. Pe scenă urcă nume-reper ale muzicii românești de pretutindeni, reprezentative pentru noua generație de interpreți: Zinaida Bolboceanu și taraful său, Suzana Popescu și Maria Iliuț, din Republica Moldova, acompaniate, prin grija partenerilor locali, de Ansamblul de dansatori de la Voloca. Continuă lectura „Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor”

Din Bucureștiul de altădată: Ziarul „Universul”

Ziarul_Universul istoric pusa roth

Doamnelor şi domnilor, revin pe strada Ion Brezoianu 23-25 din Bucureşti, dar nu pentru a continua discuţia despre Palatul Universul, ci despre cel mai popular cotidian central, „Universul”, care  îşi avea sediul în Palatul Universul.

Se cuvine totuşi să reamintim faptul că acestă clădire a fost inaugurată pe 2 noiembrie 1930. Construcţia a început pe 17 octombrie 1926, din inițiativa lui Stelian Popescu, cu scopul de a găzdui sediul ziarului pe care îl conducea, cel mai mare din România, la momentul respectiv, după planurile unui celebru arhitect al timpului, Paul Smărăndescu, cel care proiectase, în 1911, și reședința lui Stelian Popescu din strada Dionisie Lupu nr. 10 (astăzi Tudor Arghezi). Paul Smărăndescu a lucrat în colaborare cu ing. Emil Prager pentru a finaliza acest monument reprezentativ pentru perioada de tranziție dintre tradiționalismul și masivitatea specifice stilului neoromânesc și detaliile geometrice tipice modernismului. Clădirea de pe strada Ion Brezoianu 23-25 a constituit odinioară nucleul presei bucureştene, fiind celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura mare titlurile ediţiilor. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Ziarul „Universul””

Zece zile până la finalul înscrierilor pentru Aristoteles Workshop 2014

aristoteles workshop

Atelierul de film documentar Aristoteles Workshop (AW) anunţă începerea înscrierilor pentru ediţia a noua. Anul acesta, perioada de desfăşurare a workshopului intensiv, produs de Dan Nuțu, va fi 20 august–21 septembrie, locaţia fiind aceeaşi cu cea a ultimelor patru ediţii: satul Vama din Bucovina (județul Suceava). Cei care doresc să se înscrie o pot face aici: aworkshop.org. Data limită pentru înscrieri este 30 iunie.

Aristoteles Workshop se adresează tinerilor din Europa Centrală și de Est, cu experienţă anterioară în regie, imagine, montaj, sunet sau producţie de film şi/sau televiziune, fiind un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri în crearea propriului documentar.

Modulul propus este de maxim 30 de minute de film, dar deschis la elemente de ficţiune. Grupaţi în patru echipe mixte a câte trei participanți cu experiență prealabilă în film – un regizor, un operator și un monteur – ei au la dispoziţie cinci săptămâni. Evaluarea proiectelor va fi realizată în fața unui juriu format din profesioniști internaționali la sfârșitul workshopului. „Aristoteles Workshop este unul dintre puținele locuri, dacă nu singurul, în care ai toată libertatea să te exprimi. Foarte important pentru mine este ca studenții să înțeleagă că, pentru a fi un bun regizor, operator sau editor, trebuie nu să repeți ce ai văzut deja, ci să te ghidezi după cine ești și ce sau cum simți.” – Rafi Pitts, unul dintre trainerii care lucrează de la începuturi cu Aristoteles Workshop.

Vama-Bucovina

Vama, Bucovina

Filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc. Susținut de Canalul ARTE/France, alături de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: să înveţe, să producă un film şi să fie promovaţi ca cineaști.

După înscriere, aplicanții vor fi notificaţi de primirea dosarelor. Cei selectaţi ca admişi vor fi anunţaţi via email până în data de 10 iulie şi vor confirma, la rândul lor, participarea, până în 20 iulie.

Taxa de participare la cursurile Aristoteles Workshop este de 500 EUR. Suma acoperă cazarea şi masa în locaţie (Vama, judeţul Suceava), accesul la echipamentele de producţie şi post-producţie, pe toată perioada atelierului, precum și cursuri de film organizate de experți internaționali și îndrumarea studenților de către tutori pe tot parcursul workshopului.

Mai multe detalii pot fi aflate de la Dan Nuţu, dan@aworkshop.org, sau de pe site-ul oficial: http://aworkshop.org/call-for-entries.

De dor – Recital Doina Lavric

Doina lavric

eveniment liber sa spunLuni, 17 februarie 2014, la ora 18.00, în Sala Auditorium (fostă „Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc recitalul interpretei de muzică populară Doina Lavric, intitulat De dor. În program: muzică tradițională românească. Prezintă: Costin Tuchilă. Recitalul este programat în cadrul Stagiunii Camerale a Bibliotecii Metropolitane București, „După-amiaza unui interpret”. Fondator: Mirela Zafiri. Intrarea este liberă.

afis recital doina lavric dupa amiaza unui interpret

„Repertoriul de cântat al femeii de la țară este, cu precădere, de necaz și de dragoste; iar cântecul de dragoste tot din necaz se trage, când dragostea e «cu păcat», ori neîmpărtășită, ori înșelată, ori neîngrijită, ori, brusc, ceva dinafară vine și desparte… Pricina nu este formulată explicit, ea este, în majoritatea cazurilor, doar sugerată. Iar sentimentul – stăpânit, strunit, potolit, însoţit uneori şi de un strop de umor, nu este nici el lăsat să se reverse ne-rușinat, năvalnic…

«Amară-i frunza de nuc,/ Mai amar doru’ ce-l duc…»

«Dui-dui-dui, doină de jele,/ Focu’ de păcate grele,/ Că nu pot dormi de ele! »

«Mult am plâns și-am tras năpaste/ Pentru om cu ochi albaştri! »

«Neagră-i inima-cărbune/ După cel ce nu mai vine…»

«Spune, bade, mâne-ta/ Să-ngrădească uliţa/ Nici cu pari, nici cu nuiele,/ Numa’ cu cuvinte grele! »

«Dragostile de an-vară/ Le-am uitat pe prispă-afară./ Nu știu, vântu’ le-o luat,/ Ori porcii mi le-o mâncat… »

Cântecul este leac de dor, de durere, de «stâmpărare la omu’ cu supărare»:

«De n-ar fi doine pe lume,/ Ai vedea fete nebune/ şi neveste duse-n lume…» – Doina Lavric.

colaj portrete doina lavric

Doina Lavric, fiica învăţătorilor Maria şi Vasile Fodor, s-a născut la Lişna, în ţinutul Botoşanilor, la 14 mai 1955. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1979, apoi, timp de 23 de ani, a fost profesoară de limba română în Suceava. În toată această perioadă culege folclor, cântă şi obţine distincţii care îi confirmă preocuparea pentru păstrarea purităţii formelor pe care le valorifică în repertoriul propriu, înregistrează albume colective şi individuale şi discuri cu colinde de Crăciun şi de Paşte.

Între anii 2005–2010 Doina Lavric cântă alături de Grigore Leşe, în spectacolele acestuia, în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici, pe scene din ţară ori din străinătate, la Bucureşti, Timişoara, Cluj, Suceava, Berlin, Frankfurt, Varşovia, Cernăuţi, Chişinău, Basel, Paris, Santiago de Compostela, Morelia, Shanghai.

În anul 2012 apare albumul Poveste din Bucovina, semnat Doina Fodor Lavric şi dedicat „părinţilor mei, învăţătorii Maria şi Vasile Fodor din Lişna”. Nu este un CD cu poveşti, ci un CD conceput ca o poveste în care Doina, fără acompaniament sau însoţindu-se doar de cobză, uneori şi de o vioară (o singură dată o acompaniază formaţia „Trei Parale”), cântă despre război, despre dragoste, despre necaz, despre viaţă, spune poveşti şi rosteşte descântece… Albumul este însoţit de un booklet scris de mâna autoarei şi ilustrat cu desenele pictorului Virgiliu Parghel.

Conţinutul albumului Poveste din Bucovina a inspirat-o pe Doina Lavric în realizarea a două spectacole. În primul dintre ele, intitulat tot Poveste din Bucovina, Doina şi actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru „povestesc’’ folosind fiecare mijloacele scenice care le sunt proprii şi dau naştere unui spectacol complex de teatru-concert. În cel de-al doilea, Rânduieli, Doina Lavric, însoţindu-se de voce şi cobză, cântă şi rosteşte rânduieli vechi, respectate odată cu mare stricteţe, povesteşte despre zmeu şi ursitoare, despre îngerul păzitor, despre Ştima apei, despre Soartă, ori despre Joimăriţe.

Cântând, povestind, în spectacole sau recitaluri, Doina Lavric reînvie o lume străveche. Ascultând-o, descoperim că de lumea asta, a noastră, ne era tare dor…

doina lavric poveste din bucovina

Doina Lavric în spectacolul Poveste din Bucovina. Foto: Irina Stănescu

„Doina este făcută pentru cântec, nu născută. Înainte de a cânta, Doina săvârşeşte, evocă şi înţelege. Are loc o contopire între ea şi muzică, apoi transpune şi îi lasă pe alţii să înţeleagă… ” – Grigore Leşe.

„Doina Lavric, autoarea Poveṣtii din Bucovina, nu lasă nicio îndoială privitorului, dar mai ales ascultătorului, nu doar că vine din ṭara de poveste despre care cântă, cu glasul ṣi cu cobza, ci ṣi că are în fiinṭa ei o demnitate princiară, tocmai potrivită pentru a doini ṣi a descânta. Mi-o pot uṣor închipui cum, profesoară prin satele din jurul Sucevei, îi învăṭa pe copii frumoasa rostire românească, asemenea părinṭilor ei, dascăli de ṭară. Astfel a adunat legendele, cântecele ṣi povestirile orale, pe care le-a alăturat textelor alese din culegerile de folclor. Doina Lavric cântă ṣi rosteṣte cu prestanṭa cu care se oficiază, chiar ṣi când spune povestea comică a nevestei leneṣe, bătute de bărbat, sub pretextul pedepsirii pieii fermecate, care ar fi trebuit să facă treabă în casă. Iar acest tip de prestaṭie creează un alt timp, cel nesfârṣit, al legendei, cu curgerea sa lentă, în care este atras hipnotic spectatorul. Doina Lavric slujeṣte folclorul autentic, situat atât de departe de cel lipsit de bun-gust ṣi poluat ideologic, care supravieṭuieṣte încă epocii comuniste.” – Fragment din cronica semnată de Sanda Vişan, în revista „Teatrul Azi”, nr. 11/2013.

Vezi și: https://www.facebook.com/pages/Doina-Lavric/188321788039715?fref=ts

 

Fiziologia gustului: Covrigi, colăcei, nuci şi mere

fiziologia gustului colinde colindatori pusa roth

Doamnelor şi domnilor, în orice zi aş „sosi la întâlnirea cu dvs.”, sunt convinsă că bine v-am găsit. Oare ce ar fi potrivit să prezentăm în această perioadă privitor la fiziologia gustului, astăzi când pe la uşile creştinilor au început să bată colindătorii, fiindcă aşa-i obiceiul înainte de Crăciun! Dar mai bine să vorbim de colinde, că ei, colindătorii vor fi prezenţi în casele şi în curţile noastre, ăhăă, până dincolo de Anul Nou.

De colinde se împart covrigi, colăcei, nuci şi mere pentru ziua de ajun, deşi de la fiecare casă răzbate miros de cozonaci, plăcinte, cârnaţi, sarmale sau chiar fripturi bine şi aromitor împănate. Poate că este momentul să retrăim vremea copilăriei, când mergeam cu colindatul sau să-i învăţăm pe copii cu aceste minunate datini, pe care românul le-a păstrat prin veacuri ca pe o zestre spirituală.

craciun colinde traditionale

Timpul cel mai întrebuinţat pentru umblarea cu colindatul este ajunul Crăciunului, scrie Simion Florea Marian în volumul Sărbătorile la români.

Prin urmare, dragii mei, astăzi am să vă colind să ne fie ziua bună împreună.

„Sculaţi boieri şi cuconi,

Că vă vin colindători,

Noaptea pe la cântători”.

Acestea sunt doar trei versuri din zona Răduţilor, dar mai sus, pe la Suceava colinda are alte versuri, însă aceeaşi semnificaţie:

„Să umblăm,

Să colindăm,

La gazde să închinăm,

Să închinăm spre sănătate,colindat

S-aibă peste an de toate.

Sănătatea întră-n casă,

Bogaţia sus pe masă”.

Tot din aceeaşi zonă am ales un alt fragment de colind:

„Noi umblăm şi colindăm,

Pe la gazde ne-nchinăm,

C-aş-a lăsat Dumnezeu

Streşină de busuioc

Da-v-ar Dumnezeu noroc

Streaşină de mintă creaţă,

Da-v-ar Dumnezeu viaţă…”

Ce-mi doresc mie, vă doresc şi dumneavoastră. La mulţi ani!

Pușa Roth

I. L. Caragiale și Dumitru Solomon încheie vara la Teatrul Mignon

spectacol dupa cronica fantastica de caragiale teatrul mignon

eveniment liber sa spunÎncep prin a vă oferi un cadou din partea interpretei de muzică tradiţională Doina Fodor Lavric, care va fi prezentă pe scena Teatrului Mignon vineri, 26 iulie 2013, ora 20.30, alături de actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru pentru a ne istorisi o Poveste din Bucovina.

Ascultaţi cântecul şi veniţi să descoperiţi această mare artistă, dacă nu aţi făcut-o încă!

Foaie verde trei smicele – Doina Fodor Lavric: trilulilu.ro/muzica-podcast/doina-fodor-lavric-foaie-verde-trei-smicele

doina fodor lavric cantece vechi bucovina

Doina Fodor Lavric

*

Luni, 29 iulie 2013, la ora 20.30 vă invităm din nou în lumea lui I. L. Caragiale, la spectacolul A. D. 3874. Cronică fantastică!

În distribuţie: Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris. Regia: Marius Costache.

Eduard Cârlan, Bogdan Costea şi Eduard Haris dau viaţă personajelor dintr-un text scris de Caragiale la numai 22 de ani, în care acţiunea se petrece în anul 3874, în China… dar câte lucruri nu sunt asemănătoare cu realitatea vremurilor sale… şi ale noastre…

Cronica fantastica dramatizare teatrul mignon

Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris în spectacolul A. D. 3874. Cronică fantastică

La noi, în București cel puțin, vara e cald și lene. Și multe covrigării și, pe măsură, braserii. „Și oameni fel de fel, și mai așa și mai așa”. Noaptea e mai răcoare, „tot poți pentru ca să zici că respiri”. Și la vreme de seară limba omului se dezleagă și dă-i fălci la vorbă.

Dincolo de „marea trăncăneală”, simțim în opera lui Caragiale o adiere a suprafirescului care dă târcoale. Spectacolul nostru studiază permanențele umane, bazate pe imortalitatea spiritului lui Mitică, și, mergând mai departe, identificând chiar imixtiunea unei lumi supranaturale într-a noastră. Pentru noi, cotidianul este o taină. Iar în acest spectacol ne-am făcut o profesiune de credință în a potența taina prin taină, nevrând să denumim – nici nu credem că se poate – CINE, CE și CUM ne bântuie.

ghimpele revista satirice caragiale cronica fantastica

„Ghimpele”, revistă satirică săptămânală, anul XV, nr. 23, 9 iunie 1874, p. 1, cu Cronică fantastică de I. L. Caragiale, semnată Car… Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

*

Vorbe, vorbe, vorbe…, în regia Deliei Nartea

După marele succes de public din 12 şi 15 iulie, a treia reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc marţi, 30 iulie 2013, ora 20.30.

Textele alese sunt 5 piese scurte de Dumitru Solomon: Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă…, Joc şi Coşmar.

Distribuţia: Luminiţa Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca. Regia: Delia Nartea. Scenografia: Mirela Trăistaru. Asistent scenografie: Ema Litiu.

vorbe vorbe vorbe dumitru solomon regia delia nartea

Alexandru Sinca, Luminiţa Bucur, Oleg Apostol

În 1997, cu prilejul apariției unui volum de teatru – Antologii (Editura Untext) –, în cuvântul înainte Un sfat către mine, Dumitru Solomon scria: „Sunt convins că astăzi, cînd scriu eu teatru, alţii, mai tineri şi mai adecvaţi decît mine, hotărăsc şi ei că trebuie scris un «altfel» de teatru. Pe aceşti tineri dramaturgi aflaţi în răspăr cu scrisul meu şi al generaţiei mele, deşi îi simt iconoclaşti şi poate, dispreţuitori, raţiunea mă obligă să-i consider îndreptăţiţi, iar sufletul mă îndeamnă să-i iubesc, fiindcă, în pornirea lor de revoltă, mă descopăr pe mine, cel de-acum treizeci de ani, iar imaginea propriei tinereţi şi a propriului început nu poate să nu mă înduioşeze […]”.

„Proiectul Vorbe, vorbe, vorbe… s-a născut din dorinţa de a oferi unor tineri actori talentaţi – Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca – posibilitatea de «a juca» şi de «a se juca» pe texte româneşti contemporane, într-un spaţiu creat special pentru spectacole de teatru cu distribuţie mică, de calitate: un spaţiu cu adevărat Mignon.” – Delia Nartea

Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.

Daniela Plopeanu

teatrul mignon bucuresti

Adresa Teatrului Mignon: Hristo Botev nr.1
Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon, tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon 

Vezi și: Poveste din Bucovina la Teatrul Mignon

Debut regizoral: Delia Nartea

Detalii despre Cronică fantastică de I. L. Caragiale, pe Portalul „Centenar Caragiale”, Radio 3Net „Florian Pittiș