Din Bucureștiul de altădată: Orașul melancoliei

bucuresti interbelic

Am susținut și voi susține mereu ideea că atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Orașul melancoliei”

Cu bastonul prin București

cu bastonul prin bucuresti

Sâmbătă, 1 august 2015, începând cu ora 11.00, ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate lansează cea de-a șasea ediție a proiectului Cu bastonul prin București, proiect care cuprinde o serie de trasee-culturale pietonale prin Capitală.
Anul acesta, proiectul se va desfășura în perioada 1 august–13 septembrie, în fiecare sâmbătă și duminică. Traseul-cultural ARCEN va avea ca punct de plecare Cercul Militar Național, sâmbăta de la ora 11.00 și duminica de la ora 18.00.

Continuă lectura „Cu bastonul prin București”

Din Bucureștiul de altădată: Orașul în citate

bucharest-athenee-palace pusa roth

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Orașul în citate”

Balul Bucureștiului interbelic

balul bucurestiului interbelic

Fundaţia Calea Victoriei vă invită joi, 23 mai 2013, ora 20.00, la Balul Bucureştiului interbelic, ediţia a IV-a, eveniment intrat în tradiţia evenimentelor culturale şi artistice ale Capitalei, găzduit de unul dintre cele mai frumoase palate – Cercul Militar Naţional.

Balul Bucureştiului Interbelic vă oferă ocazia de a „vă întoarce” în atmosfera Bucureştilor de altădată, cu ajutorul costumaţiei din anii ’20, a muzicii din perioada interbelică (jazz, foxtrot, charleston, tango) şi a momentelor de teatru oferite de tineri actori de comedie – Smaranda Caragea, Ana-Maria Karina Nagy, Nae Alexandru şi alţii – care vor da viaţă unor personaje celebre din epocă.

Sunteţi invitaţi la această petrecere – gândită ca un spectacol interactiv – în elegantul decor al Cercului Militar Naţional, sala Bizantină şi Sala Gotică. Vestimentaţia participanţilor la bal trebuie să fie de inspiraţie interbelică, rochii charleston, perle şi accesorii pentru doamne, iar pentru domni frac sau costum negru de seară.

emile vernon frumusete florala

Émile Vernon, Frumusețe florală

În programul Balului sunt incluse demonstraţii de dansuri din anii ’20–’30, momente de teatru din Bucureştiul de altădată, masa festivă şi premii pentru cele mai bune costume interbelice. Participanţii sunt invitaţi să poarte ţinute de inspiraţie interbelică.

Taxa de participare la bal este 170 lei, iar pentru deţinătorii cardului de fidelitate al Fundaţiei Calea Victoriei este 150 lei.

Personalităţi culturale – intelectuali de elită, actori, istorici, muzicieni şi artişti plastici – lectori şi prieteni ai Fundaţiei Calea Victoriei vor onora cu prezenţa lor Balul Bucureştiului interbelic.

Manifestările din cadrul Lunii Bucureştilor se desfăşoară în parteneriat cu Cercul Militar Naţional. Instituţie de interes naţional a armatei, Cercul Militar Naţional a luat fiinţă la 15 decembrie 1876, sub numele „Asociaţia Ofiţerilor din garnizoana Bucureşti”.

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (8)

marius bunescu vedere din bucuresti

Marius Bunescu, Vedere din București

Cel de-al 53-lea edil, care a ocupat funcţia de primar în perioada februarie 1929–ianuarie 1934, a fost Dem I. Dobrescu, numit de presa vremii „primarul târnăcop” pentru numeroasele proiecte urbanistice pe care le-a derulat. În Memoriile sale, primarul mărturisea dem i dobrescu primar bucuresti interbeliccă a fost surprins de atmosfera care domnea acolo, o atitudine lipsită de entuziasm, dar şi de speranţe pentru viitor: „Am găsit în primărie o atmosfera defetistă, care credea ca în Bucureşti nu se poate face nimic, deoarece Capitala noastră ar fi condamnată la o banalitate eternă.” Sub mandatul său, Primăria Capitalei a funcţionat în una din Casele Assan, cea aflată în strada N. Filipescu. Ioana Pârvulescu amintea în cartea sa Întoarcere în Bucureștiul interbelic (Humanitas, 2003) că a fost „un primar ingenios, pus pe treabă […], fără îndoială cel mai energic primar al capitalei, a schimbat faţa Bucureştilor mergând şi el în sensul acelor de ceasornic, adică în sensul timpului său.”

El s-a opus ideii de a se crea o nouă capitală, fie la Băneasa, conform unui proiect din epocă de a se construi Bucureștii Noi, sau chiar într-o altă regiune a țării, având în vedere că în perioada 1927–1930 se propunea mutarea capitalei la Brașov.

 dem i dobrescu primarul tarnacop

Dem I. Dobrescu, „primarul târnăcop”

Pentru a elimina scăldatul în Dâmboviţa, locul de unde provenea şi apa potabilă pentru o mare parte din bucureşteni, Dobrescu a iniţiat construcţia de ştranduri. Faptul că Dobrescu a dispus construirea ştrandurilor din Capitală nu a fost pe placul tuturor. Acest obicei nu era privit cu ochi buni la vremea respectivă. A fost ameninţat cu moartea pentru că a vrut să amenajeze lacurile din zona Colentinei, pentru că se presupunea că acolo s-ar fi scăldat Mihai Viteazul. Tot pentru a facilita aprovizionarea cu apă potabilă, a instalat fântâni publice la toate colțurile străzilor. Dem I. Dobrescu a lărgit marile artere ale Bucureştiului, spre exemplu, Calea Victoriei, şi a amenajat parcurile Snagov şi Băneasa. În mandatul său au fost transformate și modernizate: Șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate și mărite Piața Universității și Piața Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare, de o amploare nemaiîntâlnită până atunci. A fost acuzat că a realizat lucrările din zona Unirii doar pentru a-şi sluji grupurile de interese: pavajele s-au deteriorat repede şi trebuiau refăcute. Tot el a fost cel care a înfrumuseţat Cişmigiul şi a deschis „câmpuri comunale” de sport. Tot Primăria deschide, pe spezele ei, o maternitate.

stranduri dem i dobrescu istoria primarilor bucurestiului

În cartea Viitorul Bucureştilor, publicată în 1934 la Editura „Tribuna Edilitară”, primarul îşi expune concepţia urbanistică şi, dacă ar fi apucat să-şi ducă la îndeplinire ideile, oraşul ar fi devenit cu adevărat o mare şi civilizată capitală europeană. Tot în timpul mandatului său s-a înființat Muzeul Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.

bucuresti vechiA salubrizat orașul, scoțând mii de vagoane de gunoi acumulat în decursul anilor și a plantat copaci. Spre uimirea sa, acțiunea de salubrizare s-a izbit de o puternică rezistență. În 1934, Dem I. Dobrescu nota: „Când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: «ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie».” Pe plan social, a înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci și muncitori. A dispus și identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Dacă ceilalţi primari care i-au urmat ar fi continuat modernizarea Capitalei în ritmul impus de Dem I. Dobrescu, vă imaginaţi cum ar fi arătat acest oraş supranumit, la un moment dat, Micul Paris? Dobrescu intenţiona chiar să unească Grădina Botanică cu Parcul Palatului Cotroceni, urmând să rezulte „grădina noastră zoologică”. Un alt proiect al primarului era chiar construirea unui metrou! Ideea Lui Dem I. Dobrescu a fost materializată mult mai târziu, în anii de tristă amintire. Primarul s-a gândit şi la studenţi, la un cartier universitar pentru aceştia pe Dealul Piscului, unde să se ridice cetatea universitară, care „izolează pe studenţi şi îi fereşte de tentaţiile vieţii marilor oraşe”. Cartierul universitar aşezat „la Pisc” ar fi avut în vale „parcurile şi lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare uşurinţă”.

piata victoriei bucuresti trasuri cai iarna

La ceremonia de depunere a jurământului care a avut loc la Palatul Şuţu, pe 8 februarie 1929, Dem I. Dobrescu (Demetru Ion Dobrescu) declara: „Primăria trebuie să aibă nu numai un caracter administrativ, ci şi social”, susţinând că scopul lui este acela de a şterge impresia unui oraş aflat în mijlocul unui sat imens. „Vrem să-l facem pe bucureştean să-şi iubească Bucureştiul”.

Pușa Roth

O nouă apariţie editorială: „Bucureşti. Memoria unui oraş” de Narcis Dorin Ion

La Editura Institutului Cultural Român a apărut volumul bilingv (ediție română-engleză) București. Memoria unui oraș / Bucharest. Memory of a City de Narcis Dorin Ion. Versiunea în limba engleză: Samuel Onn

„Bucureştiul a fost numit cândva, şi nu fără temei, Micul Paris. Lucrul se petrecea în perioada interbelică şi justifica, cu oarecare mândrie, realizările arhitectonice notabile care dăduseră oraşului, începând cu finele veacului al XIX-lea, o nouă înfăţişare. I se crease un alt chip, total diferit de cel cu care se obişnuiseră călătorii străini la jumătatea secolului.

Azi, cu greu se mai poate recunoaşte atmosfera ce domnea în Bucureştiul interbelic, dar – ca prin minune – s-au păstrat, deşi în continuă degradare, multe clădiri ce ne amintesc de Micul Paris de odinioară. Vă invit să le descoperim împreună, urmărind o istorie în imagini a oraşului – în tot ce are ea mai definitoriu şi mai pitoresc – de-a lungul unui secol şi jumătate (1800–1948).” – Narcis Dorin Ion.

La Vulpea Roșie

Unul dintre marile succese ale Teatrului Naţional Radiofonic

Joi 8 martie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural şi sâmbătă 10 martie 2012, la ora 13.15, la Radio România Internaţional, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi La Vulpea Roşie, scenariu radiofonic de Puşa Roth, muzica: Gabriel Bassarabescu, regia artistică: Vasile Manta, cu Delia Nartea în rolul principal, alături de Mircea Albulescu, Cristian Iacob, Constantin Dinulescu, Ion Chelaru, Manuela Ciucur, Alina Teianu, Mihai Niculescu, Eugen Cristea, Ion Arcudeanu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Mirela Anton. Producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de studio: Janina Dicu.

Spectacolul, unul dintre marile succese ale Teatrului Naţional Radiofonic, a fost prezentat în premieră absolută sâmbătă 27 martie 2010.

Pornind de la biografia vestitei Zaraza, cântăreaţă celebră din Bucureştiul interbelic, Puşa Roth a creat o poveste originală, alta decât cea cunoscută, adică dragostea dintre Zaraza şi Cristian Vasile. Aproape nimic din biografia, de altfel sumară şi acoperită de legendă, a Zarazei nu transpare în piesa Puşei Roth, care propune o imagine eliberată de clişeele adesea de prost gust care înconjoară figura cântăreţei lansate la restaurantul bucureştean „La Vulpea Roşie”. Povestea Zarazei este recreată fictiv, autoarea păstrând doar cadrul de la Vulpea Roşie şi amănuntul – nici el verificabil documentar – al călătoriei în Argentina. De fapt această presupusă călătorie devine o explicaţie contextuală a tangoului compus de Tagle Lara (compozitor uruguayan mort în Argentina), ajuns şlagăr în România, în interpretarea lui Cristian Vasile, sub titlul Zaraza (textul cântecului are puţine legături cu cel original, în spaniolă, cuvântul zaraza devenind substantiv propriu).

Recreând atmosfera bucureşteană a perioadei interbelice, autoarea propune un spectacol în cheie modernă, cu muzică originală de Gabriel Bassarabescu. Un muzical aşadar în care portretul Zarazei, desprins de stereotipii, devine unul viu, construit abil şi nuanţat, perfect verosimil din punct de vedere teatral-muzical, pentru că muzica lui Gabriel Bassarabescu nu rămâne doar o ilustraţie care să puncteze anumite momente ale acţiunii, cum se întâmplă în multe spectacole cu pretenţie de muzical, ci face parte integrantă din scenele imaginate de autoare, contribuind totodată, substanţial, la portretizarea personajului principal, la crearea dimensiunii interioare necesare într-o varietate de situaţii.

Tânărul compozitor George Barbu este îndrăgostit de cântăreaţa deja consacrată, Zaraza, care este curtată însă de un moşier bogat, Conu Iorgu, cu ajutorul căruia ajunge la Paris. Eroina este surprinsă în acest moment de cumpănă, în care se consumă drama sufletească, una desigur universală. Revenirea ei la Bucureşti, în restaurantul de lux unde se lansase, aureolată deja de celebritate internaţională, constituie deznodământul firesc, în logica ficţiunii.

Scenariul se impune prin originalitatea viziunii, fluenţa naraţiunii teatrale, scenele de atmosferă şi dialogurile bine conduse. Gabriel Bassarabescu, care semnează şi regia muzicală, a creat o muzică aparte prin formula melodică, ritmică şi armonică, cu teme cantabile, evitând tipare cunoscute şi întotdeauna foarte adecvate textului poetic. Cu armonie şi orchestraţie rafinate, aceste cântece au toate atributele unor şlagăre.

Cu o distribuţie excepţională, regizorul Vasile Manta a realizat un spectacol încântător prin ritm şi culoare. Interpreta Zarazei, Delia Nartea, construieşte cu un firesc desăvârşit personajul, într-o complexitate de nuanţe sufleteşti, cu un registru dramatic bogat, trecând cu abilitate de la o stare la alta. Pe lângă jocul actoricesc, se cuvine evidenţiată la superlativ interpretarea muzicală, de la calităţile vocale propriu-zise la expresivitatea abordării stilistice şi naturaleţea efectelor teatrale obţinute. Cele zece cântece, opt ale Zarazei şi două ale Emiliei, personaj interpretat cu multă fineţe de Manuela Ciucur, devin bijuterii de gen.

Mircea Albulescu conturează plastic figura lui Conu Iorgu, relaţiile de joc în scenele cu Zaraza fiind admirabil valorificate. Cristian Iacob construieşte exemplar personajul tânărului îndrăgostit iar Eugen Cristea (Coregraful) creează o scenă de mare efect din câteva replici.

Costin Tuchilă

Bucureștii vechi și noi – de la Micul Paris la orașul canibal

Sâmbătă 28 mai 2011, Editura Subiectiv lansează la Târgul de Carte „Bookfest” de la Complexul Expozițional Romexpo două volume dedicate Bucureștiului. La ora 12.00, la standul D47 din Pavilionul C5, va fi prezentat volumul Bucureștii vechi și noi. La ora 15.00, în spațiul Scena Arena (Pavilionul C6) va fi lansată cartea Rahova – Ferentari – o poveste de Adrian Majuru. Volumul va fi prezentat de Sebastian Grama și de autor.

Bucureștii vechi și noi este o amplă antologie de texte scrise de colaboratori ai site-ului Bucureștii vechi și noi, realizat de Constantin Dumitru. Volumul coordonat de Andrei Slăvuțeanu cuprinde studii, evocări, texte cu caracter memorialistic, incursiuni documentare în istoria Capitalei și a instituțiilor ei, retrospective, fragmente de proză literară inspirate de București. Cititorul poate afla în acest volum atât informații prețioase referitoare la viața bucureșteană de-a lungul timpului,  la atmosfera Bucureștiului de altădată, detalii referitoare la monumente, locuri, cartiere, străzi, clădiri din București, la caracteristicile arhitecturale ale orașului, evenimente culturale de odinioară, întâmplări, istoria transformărilor urbanistice dar și analize aplicate vizând aspectul contemporan și viitorul Capitalei.

Semnează: Andrei Slăvuţeanu – Aproape totul despre Bucureşti; Adrian Majuru – Va mai fi Bucureştiul „Micul Paris”?; Dr. Adrian Paler – Bucureştiul Vechi – Bizanţul visului meu; Somkereki Andra – Portrete în paşi; Sebastian Grama – Februarie (sau despre stil); Puşa Roth – Bucureşti; Adrian Crăciunescu – Valoarea Bucureştiului; Mirela Nicolae – Intermezzo; Andrei Badea – Visul; Emil Nicolae – Scriitorul român: între centralism şi localism; Dorin Damaskin Huntai – Bucureştiul monden sau Bâlciul deşertăciunilor; Cristina Iosif – Bucureşti, oraşul balcanic; Gilly Justin Graur – O scurtă retrospectivă a sistematizării Capitalei; Alexandra Roată – Travesti şi Tarantella; Dr. Adrian Paler – Bucureştiul Monden – Avatarul unui citadin; Doina Ruşti – Amiaza unui manaf ucigaş; Cristian Radu – Cei patru Bucureşti; Emanuel Bădescu – Bucureştii sub trei regi. Schiţă de lucru; Doina Ruşti – Cerceii cu topaze; Silvia Colfescu – Câteva străduţe bucureştene. Un microcosm; Miron Manega – Cu statuia prin Bucureşti; Cezar Petre Buiumaci – Din istoria monumentelor bucureştene; Laura Rotaru – Locuind în centru; Costin Tuchilă – În Bucureşti, „La idee” și „Sapristi! ce deluviu de sunete!” – Primul concert simfonic la Ateneul  Român; Lucian Vasile – Cronica unui dezastru – Cutremurul din noiembrie 1940; Viorica Petrescu – Este necesară istoria Bucureştilor în şcoli?; Cornel Vlaiconi – Bucureştiul a fost mereu acelaşi pentru mine; Răzvan Ionescu – Bucureştiul meu; Miruna Lepuș – Studenții din Bucureștiul interbelic.

Denumirea de „Micul Paris” pe care o avea Bucureștiul interbelic este cunoscută de toți, dar puțini sunt familiarizați cu împrejurările istorice în care ea a apărut. În a doua parte a secolului al XIX-lea, scrie Adrian Majuru, „o parte consistentă a populaţiei Bucureştilor era formată din cetăţeni români de variate origini etnice. Putem da ca exemplu două străzi: una centrală precum Şepcari şi o stradă de la periferie, aşa cum era strada Mântuleasa la anul 1900. Pentru 1899, pe strada Şepcari erau menţionaţi 100 de locuitori în 14 case. Aceştia erau de etnii variate: 32 de români (un precupeț, doi cofetari, un băcan, un antreprenor în construcţii, un lucrător la fabricile statului, un servitor şi alte trei servitoare, o bucătăreasă şi 10 băieţi de prăvălie); albanezi, 14 locuitori dintre care: doi băcani şi cârciumari, un servitor şi o servitoare, patru băieţi de prăvălie; greci, 6 persoane (un bucătar şi cinci băieţi de prăvălie); austro-ungari erau 13 locuitori dintre care: cinci servitori şi şapte servitoare, două bucătărese, trei băieţi de prăvălie şi apoi un număr de 35 de mozaici (trei funcţionari particulari, un blănar cojocar, iar în rest, diferiţi comercianţi).

Potrivit aceluiaşi Anuar Statistic al anilor 1898 şi 1899, pe strada Mântuleasa locuiau 33 de români, 2 albanezi, un grec, 2 italieni, 4 elveţieni, 32 austro-ungari şi 18 evrei. Aşadar, 59 de alogeni şi 33 de români apar ca proprietari. împreună cu familiile lor, locuiau în 31 de case un total de 136 de locuitori.

Având aportul unor variate demografii venite din Europa urbană, Bucureştiul se schimbă în cele mai detaliate repere urbanistice, iar vestimentaţia, gesturile, accesoriile cotidiene ajung să fie aidoma celor de la Paris. Limba franceză era vorbită frecvent pe stradă şi pe anumite paliere sociale; includem aici şi o mare parte din middle class.

Ei bine, această schimbare spectaculoasă de imagine şi mentalitate, limbile felurite care se auzeau pe străzile Bucureştilor secolului al XlX-lea, au reprezentat o Europă în miniatură pentru un bulgar, sârb, albanez, grec sau croat, în comparaţie cu ţările lor din Balcani, aflate încă în componenta spaţiului oriental al imperiului turcesc. Această inevitabilă comparaţie a dus la apariţia sintagmei de «Micul Paris» pentru Bucureşti. Pentru majoritatea negustorilor şi liber-profesioniştilor balcanici, adevăratul Paris era prea îndepărtat şi prea costisitor şi de aceea, în Bucureştiul europenizat, au descoperit un Paris în miniatură. De aici vine denumirea de «Micul Paris», din uimirea smulsă călătorilor balcanici de un Bucureşti care s-a schimbat cu repeziciune, eliminând punţile care-l legau de Orient şi Balcani, pentru a se lega de Europa prin modelul cultural francez, de la vestimentaţie şi limbă, la arhitectură şi preocupări cotidiene. Sintagma de «Micul Paris» pentru Bucureşti apare treptat în ultimele decenii ale secolului al XlX-lea şi se impune în jurul anilor 1900. Bucureştiul se diferenţia foarte mult de oraşele balcanice, precum Sofia, Atena sau Belgrad, prin eleganța, delicateţea şi impetuozitatea cu care se schimbase într-un oraş european, şi care preluase aproape chirurgical părţi ale Parisului contemporan. Pentru bucureştenii de atunci, sintagma de „Micul Paris” valora mai puţin, ei cunoscând foarte bine faliile sociale dintre centru și periferia încă oriental-balcanică.”

O evocare cu caracter memorialistic a Bucureștiului anilor ’70–’80, cu răsfrângere în prezent este textul Puşei Roth: „Este greu să scrii despre un prieten, despre un coleg, despre o carte, un obiect de artă, un tablou, este greu să faci un «portret» din cuvinte despre orice sau oricine, dar cred că și mai complicat este să creionezi, să surprinzi și să dezvălui viața unui oraș. Și nu vorbim de un oraș oarecare, de un orășel apărut de curând pe harta democrației românești, ci despre capitala țării, București. Am trăit o viață aici și mă gândesc că sunt doar unul dintre miile de oameni care au crescut o dată cu orașul, care i-au simțit pulsul, care au făcut și mai fac parte din marea inimă a acestei metropole. Au trecut patru decenii de când fac parte din această lume colorată, mult mai pestriță în ultima perioadă, o lume neastâmpărată, cu oameni care vor cu orice chip să se «înghesuie» printre amintirile, clădirile, prin viața acestui oraș. Dacă am văzut cum se dărâma vechiul București, pentru a face loc «noilor clădiri», expresie a modernității comuniste, acum văd cum unele clădiri încărcate de istorie sunt acoperite de coloși de piatră, sticlă și ambiții. Nu este o atitudine retrogradă, ci doar o constatare nostalgică a unui om care a trăit o viață aici, admirând, scriind despre ceea ce odinioară se numea Micul Paris.”

Pentru Cristian Radu, „Bucureştii sunt mai mulţi. Patru la număr. Cel mai bătrân – pre-regalul, este tot mai dificil de identificat. Se compune din clădiri ridicate după Marele Foc din 1847, când cvartale întregi au fost distruse şi apoi reconstruite. Urmează, cronologic, regalul, care înglobează tot fondul vechi de locuinţe individuale, dar şi edificii monumentale cu diverse destinaţii, ridicate în perioada monarhiei, până în 1947. Comunistul îşi face simţită prezenta într-un mod agresiv, prin cartierele-dormitor şi bulevardele-canion ce duc spre noul Centru Civic, de exemplu. Cel mai aproape de noi, contemporanul vine cu blocuri-turn de sticlă şi arhitectură abstractă, greu de încadrat în structura tradiţională a Capitalei. Cei patru Bucureşti convieţuiesc şi se interpătrund la mai multe nivele, pornind de la oameni şi sfârşind cu arhitectura clădirilor. Cât de uşor este astăzi să delimităm cele patru oraşe, în condiţiile în care fiecare a distrus mai mult sau mai putin din precedentul pentru a-şi pentru a-şi câştiga, la rândul lui un loc în istorie?”

„Canibalismul este noul nostru urbanism”, constată, pe bună dreptate, Laura Rotaru.

O bună sinteză, excelent documentată, este studiul lui Emanuel Bădescu, Bucureştii sub trei regi. Schiţă de lucru. Într-un eseu bazat pe constatări care țin atît de psihologia socială cît și de sociologie, Adrian Crăciunescu ia în discuție deformarea ideii de patrimoniu și superficialitatea unor clișee atribuite Bucureștiului, deopotrivă cel de București turistic, dar și clișeul non-valorii Bucureștiului în comparație cu alte capitale.

Prin calitatea și diversitatea textelor, aparținând unor autori cu formație și orizont cultural diferit, Bucureștii vechi și noi este unul dintre cele mai cuprinzătoare și pline de interes volume dedicatei acestui oraș.

Costin Tuchilă

Fotografii din volumul Bucureștii vechi și noi