Din Bucureștiul de altădată: Bani, bani și iar bani

bani bucuresti inceputul sec XX pusa roth

Doamnelor și domnilor, dragi prieteni, observați că mă adresez cu multă tandrețe, fiindcă azi m-am hotărât să vorbesc despre bani și, evident, despre valoarea acestora, că vorba marelui scriitor francez Voltaire: „Când este o chestiune de bani, toată lumea este de aceeași religie”. Ca să remarcați că omenirea a fost preocupată dintotdeauna de bani, care în tradiția populară este denumit și ,,ochiul dracului”, am să vă reamintesc câteva citate celebre despre acest prețios simbol care schimbă lumea după ,,puterea” lui. În lucrarea  Sentințe, Publius Syrus afirma că: Banul este cârmuirea deplină peste toate”. Tot din înțelepciunea populară aflăm că: sutele mărită slutele”, iar în Suflete moarte Gogol afirmă: Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni!”. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Bani, bani și iar bani”

Din Bucureștiul de altădată: Ulysse de Marsillac

Bucuresti_sec_XIX

Dacă vorbim de străini stabiliţi în Bucureşti, mai ales de jurnalişti, sigur trebuie să începem cu jurnalistul francez Ulysse de Marsillac (1821, Franța–1877, București) care s-a stabilit în capitala noastră în anul 1852 şi va rămâne aici până la finalul vieţii. După cum bine se ştie a fost angajat ca profesor la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, apoi la Facultatea de Litere. În anul 1861 fondează gazeta bisăptămânală „La Voix de la Roumanie”, ce va apărea până în anul 1866. Între anii 1868–1870 a fost redactor șef la revista „Le Moniteur Roumain”, iar între anii 1870–1876 editează gazeta „Le Journal de Bucarest”, al cărei director a fost. A scris și Guide du voyageur à Bucarest, apărut în București, în anul 1873. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Ulysse de Marsillac”

Din Bucureștiul de altădată: Casa Oraşului

pasajul-villacrosse-bucuresti-calea-victoriei-xavier-villacrosse

Se spune, pe bună dreptate, că omul sfinţeşte locul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Xavier Villacrosse, cunoscut după ortografia timpului și sub numele de Csavie Vilacros (circa 1790, Catalonia– 1885, Bucureşti) arhitect român de origine catalană. Acesta a făcut studii de arhitectură la Paris, iar la scurt timp a venit în Ţara Românească. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Casa Oraşului”

Din Bucureștiul de altădată: Circul Suhr

circul suhr

Doamnelor şi domnilor, ne vom opri astăzi în Bucureştii anului 1873, pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), în Piaţa Constantin-Vodă (unde, mai târziu, a fost construit Palatul Poştelor şi Telegrafelor) pentru că aici a fost instalat Circul Suhr. Ghid ne este şi de această dată Constantin Bacalbaşa*), autorul volumului Bucureştii de altădată (Editura Eminescu, 1987, Bucureşti, pag. 122) Acest circ, aşezat în plin centrul Capitalei era construit din lemn, acoperit cu pânză,  fiind astfel pregătit să se poată juca şi iarna. Astfel, bucureştenii dar şi vizitatorii capitalei se puteau bucura tot anul de reprezentaţiile celebrului, la acea vreme, circ Suhr. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Circul Suhr”

Din Bucureştiul de altădată: Alexandru Odobescu despre casele domnești

bucuresti vechi

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru.

Păreri pro, păreri contra cu privire la frumuseţea, urâţenia (de ce, nu ?) unui oraş. Doamnelor şi domnilor, vă spun un lucru simplu şi pe deplin ştiut: aşa se scrie istoria! Căci altfel cum?

Continuă lectura „Din Bucureştiul de altădată: Alexandru Odobescu despre casele domnești”

Din Bucureștiul de altădată: Presa şi politica

presa si politica

Doamnelor şi domnilor, şi azi ca şi ieri şi alaltăieri, atunci când se vorbeşte despre presă, supranumită „câinele de pază al democraţiei”, se vorbeşte implicit şi despre libertatea de exprimare a acesteia. Au fost şi mai sunt încă încercări din partea puterii de ieri, de azi şi dintotdeauna de a îngrădi această libertate, mai ales că ziaristul, atunci când doreşte să facă lumină, scormoneşte şi găseşte un fir de care să se agaţe, devenind incomod pentru cei luaţi în vizor. Dar nu numai ziariştii „atacă”, ci şi unii scriitori care n-au ezitat să arunce vorbe grele către clasa politică. Dacă n-ar fi aşa, sunt sigură că ar fi o mare tristeţe, o cruntă lipsă de interes, findcă şi unii şi alţii, criticii şi criticaţii ar privi linia orizontului în aşteptarea unei schimbări.

Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Presa şi politica”

Primăria orașului București, 1864–1944, Serviciul Tehnic

expozitie primaria orasului bucuresti serviciul tehnic

eveniment liber sa spunMuzeul Municipiului Bucureşti are plăcerea de a vă invita să vizitați expozițiunea de documente, planuri și regulamente, care timp de 80 de ani, între anii 1864 și 1944, au representat povestea din spate a organizării edilitare și urbanistice a capitalei noastre.

Exposiţiunea poate fi vizitată la palatul Sutzou, începând cu zioua de 14 august 2014, orele 13, când se va săvârși vernisajul în prezența unor persoane alese din lumea arhitecților, urbaniștilor și desigur a onor Serviciului Tehnic al Comunei București.

Timp de o lună întreagă, până la 15 septemvrie, onor publicul este invitat a vizita exposițiunea, palatul Sutzou fiind în timpuri nu demult trecute, pentru o perioadă, sediul primăriei comunei București. Continuă lectura „Primăria orașului București, 1864–1944, Serviciul Tehnic”

Din Bucureștiul de altădată: Trei străzi pe la 1814

bucuresti vechi

Spuneam, doamnelor şi domnilor, că istoria unui oraş s-a scris, se scrie şi se va scrie şi prin operele literare ale unor scriitori, care au surprins infefabilul locului, care au redimensionat uneori aspecte pe lângă care noi, ceilalţi trecători, trecem în grabă. Personalitatea unui oraş capătă un plus de culoare, de tandreţe, de mister (de ce nu?), sub condeiul celui care cunoaşte dimensiunea metaforei, rolul ei pentru mintea şi ochiul cititorului. Astăzi am ales un citat din romanul Ciocoii vechi și noi, cu subtitlul Ce naște din pisică șoareci mănâncă de Nicolae Filimon, considerat cea mai importantă operă a prozatorului. Romanul a fost publicat pentru prima dată în anul 1862 de „Revista Română” a lui Al. I. Odobescu, iar în anul 1863 a apărut în volum. Din capitolul Chir Costea Chiorul am ales un fragment ce descrie trei străzi din Bucureştiul anilor 1814, una dintre ele acoperită cu scânduri după model turcesc, iar imaginea care ne-a rămas din descrierea făcută de Nicolae Filimon stă mărturie despre starea oraşului de la acea vreme, realitate de loc măgulitoare pentru capitala Ţării Româneşti.

Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Trei străzi pe la 1814”

Din Bucureștiul de altădată: Podul Mogoşoaiei (2)

Podul_Mogoşoaiei foto f duschek 1874

Aşa cum spuneam şi în episodul trecut, dedicat uneia dintre cele mai importante străzi ale Bucureştilor, putem apela la documentele vremii, pentru a întregi imaginea acesteia.

Nicolae Filimon*) atrăgea atenţia asupra stării precare în care se afla Podul Mogoșoaiei și alte străzi centrale din București în prima parte a secolului al XIX-lea: „A umbla pe aceste poduri este o adevărată tortură. Fără veste te simţi cufundat deodată în noroi şi te mai alegi şi cu o mână scrântită sau cu un picior frânt. Să mai adăugăm pe lângă aceasta şi lipsa felinarelor şi abia atunci putem face o idee despre trista stare în care se aflau uliţele Bucureştilor pe timpii aceia”.

casa ghica podul mogosoaiei

Casa Ghica pe Podul Mogoșoaiei

Dar orice loc pe acest pământ creşte odată cu timpul, dar şi cu vrednicia oamenilor, aşa că Podul Mogoşoaiei nu putea face excepţie. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până în perioada interbelică, de o parte şi de alta a Podului Mogoşoaiei (Calea Victoriei) se ridică biserici, case boiereşti, mănăstiri, prăvălii, magazine de lux, restaurante, hoteluri, apoi Palatul Regal şi alte instituţii de stat.

Cu toate acestea, contrastul acestei zone este ironizat de gazetarul şi pamfletarul Nicolae T. Orăşanu**) în anul 1857: „Are daruri o mulţime / E podul cel mai faimos / Cel mai mare în lungime / Dacă nu cel mai frumos. / Aranjat e de minune / Ici-colo câte un palat, / Lângă nişte case bune / Câte-un bordei sfărâmat”.

Doamnelor şi domnilor, vă spun un lucru simplu şi pe deplin ştiut: aşa se scrie istoria! Căci altfel cum?

Pușa Roth

 nicolae filimon

Nicolae Filimon

*) Nicolae Filimon (6 septembrie 1819, Bucureşti–19 martie 1865, Bucureşti), autorul romanului Ciocoii vechi şi noi (1863), roman frescă a societăţii româneşti de la începutul secolului al XIX-lea, este părintele spiritual al lui Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel (personaj principal din romanul Roşu şi negru de Stendhal).

Autor de nuvele romantice și realist-satirice, Nicolae Filmon este și primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, în Ungaria, Austria și Italia.

n t orasanu portret

N. T. Orășanu

**) Nicolae T. Orăşanu (1833, Craiova–7 august 1890, Negreni, Olt), poet, publicist, memorialist român. A participat la evenimentele din timpul Unirii Principatelor Române din 1859, pe care le-a consemnat în lucrarea O pagină a vieții mele sau 22, 23, 24 ianuarie 1859. A scris pamflete, versuri antidinastice și epigrame politice, pe care le-a publicat în volumul „Iluștrii contimporani”. A fondat o serie de gazete satirice . Cea mai importantă dintre acestea a fost „Nichipercea” (1859-1879), considerată „cea mai virulentă revistă satirică românească” (I. Hangiu).

Din Bucureştiul de altădată: Şanticler

santicler constantin bacalbasa edmond rostand ce inseamna santicler

Revin, doamnelor şi domnilor, la lucrarea Bucureştii de altădată (volumul IV, 1910–1914, ediţia a II-a, București, Editura ziarului „Universul”, 1936) a lui Constantin Bacalbaşa, dar de această dată am ales un fragment care se referă la teatru, mai cu seamă la ecoul pe care l-a avut un spectacol în rândul publicului. Este vorba de titlul unei piese, Chantecler de Edmond edmond rostand chanteclerRostand*), devenită Chanteclair în cartea lui Bacalbaşa, care a ajuns nume (substantiv sau adjectiv) comun cu înţeles diferit. Bacalbaşa se opreşte la înţelesul comic al cuvântului din vorbirea populară, în care şanticler are sensul de „om neserios, nebun, şmecher”, iar explicaţiile sale sunt pline de umor. (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române: şanticler, adj. invar., subst. [fam.] 1 – adj. invar. Care este [foarte] elegant 2 – subst. [reg.] Haină de purtat; 3 – subst. (reg.) [Epitet pentru o] femeie de moravuri uşoare; şi [reg.] şanticlir subst., janticlir adj.invar.)

Se pare că piesa nu i-a plăcut autorului lucrării Bucureştii de altădată şi a ridiculizat-o, considerând că intrarea în limbajul comun al acestui cuvânt ar constitui singurul succes la public al acestei piese. Trebuie să vă reamintesc că există şi o prăjitură, spun eu, rafinată cu acest nume, dar asta e o altă poveste. Şi-o fi imaginat autorul francez că va avea un astfel de succes? Cu siguranţă nu.

„O sensaţie de altă natură produce noua piesă a lui Rostand, «Chanteclair».

Cuvântul «şanticler» intră în vocabular şi este întrebuinţat de către oamenii din popor în tot Constantin_Bacalbasafelul de înţelesuri comice. Chiar oameni cu oarecare cultură, fac abuz de această împământenire a vorbei.

Aud pe stradă vorbind.

– Pe onoarea mea, îţi plătesc mâine.

– Lasă, domnule, nu mai spune fiindcă nu eşti om serios. Eşti un «şanticler».

Servitoarea mea, care e o târgoveaţă foarte amatoare de radicaluri, a prins vorba, şi o întrebuinţează la tot momentul.

– Şapte bani pătlăgeaua?!… (aşa era pe atunci). Ce mă, eşti şanticler?…

În piaţă doi pantaloni creţi se ceartă.

– Ia ascultă, să nu faci pe şanticlerul cu mine, că te-am altoit !…

Această vorbă a cutreierat mahalalele Capitalei cel puţin un an de zile. A fost, poate, singurul mare succes al piesei lui Ro­stand”. (Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. IV, ed. cit.).

Puşa Roth

*) Edmond Rostand (1 aprilie 1868–2 decembrie 1918), dramaturg francez, membru al Academiei Franceze, nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură. Teatrul său reprezintă o reacție la naturalism și simbolism. Prin comediile sale, a satirizat obscurantismul, minciuna, lașitatea. Edmond Rostand a scris: Mănușa roșie (Le Gant rouge), 1888; Romanțioșii (Les romanesques), 1894; Prințesa îndepărtată (La Princesse lointaine), 1895; Cyrano de Bergerac, 1897; Puiul vulturului (L’aiglon), 1900; Chantecler, 1910; Ultima noapte a lui Don Juan (La dernière nuit de Don Juan), 1911.