Sufletul lumii

sufletul lumii afis

Joi, 10 septembrie 2015, ora 17.00, la Muzeul Național al Țăranului Român din București are loc vernisajul expoziției  Egypt – The Soul of the World de Miguel Sánchez. Continuă lectura „Sufletul lumii”

Italian Architects and Builders in the Ottoman Empire and Modern Turkey, 1780–2000

istanbul

În zilele de 8–10 martie 2013, va avea loc la Istanbul conferința Italian Architects and Builders in the Ottoman Empire and Modern Turkey, 1780-2000, în organizarea Institutului Cultural Italian din Istanbul și a Universității Boğaziçi, una dintre cele mai prestigioase universități din Turcia.

Evenimentul are loc cu sprijinul unor instituții de renume european precum: Centro interdipartimentale per l’Archivio del Progetto, Università degli Studi di Napoli „Federico II”, Consolato d’Italia, Istanbul, Dipartimento di architettura, Università di Firenze, Dipartimento di architettura e design, Politecnico di Torino, Dipartimento di Architettura e Studi Urbani, Politecnico di Milano, İstanbul Teknik Üniversitesi.

italian fotoConferința este cea de a patra întâlnire dintr-un proiect de lungă durată cu privire la influența italiană în arhitectura și urbanismul țărilor mediteraneene. Precedentele ediții, inițiate și promovate de Școala de arhitectură a Universității din Florența și alte instituții academice și culturale din Italia, Egipt, Tunisia, Albania și Franța, au avut loc în Alexandria (2007), Tunis (2009) și Tirana (2011) și au explorat contribuțiile și istoriile individuale ale arhitecților și constructorilor italieni. Întâlnirea de la Istanbul se va concentra în direcția înțelegerii în profunzime a conexiunilor istorice şi rețelelor sociale ce au permis unui mic grup de arhitecți italieni să contribuie la transformarea mediului urban în ultimul secol de istorie otomană. Pentru întâlnirea din acest an, directorul Institutului Cultural Român de la Istanbul, dr. Silvana Rachieru, a fost invitată să facă parte din consiliul științific al conferinței alături de specialişti din Italia şi Turcia. Conferinţa include opt secţiuni: Începuturile veneţiene şi dezvoltările internaţionale; Spaţiul şi politica reformei otomane; De la Istanbul către Balcani; Reperele italiene ca patrimoniu vizibil; Instituţii şi investiţii; Trasee egeene; Între Imperiu şi Republică; Turcia kemalistă și după.

turcia

Continuând direcția strategică de promovare a activitătii ştiintifice românești și implicarea activă în viaţa academică a Istanbulului, ICR Istanbul sprijină participarea a doi istorici români la lucrările conferinței. Dr. Raluca Tomi, cercetător la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” va susține o prelegere dedicată prezenţei italiene în Principatele române înainte de 1878 din perspective istorice şi culturale şi Alina Dorojan, doctorand la Universita di Roma Tre, va oferi detalii despre arhitecții italieni în Țările Române la jumătatea secolului al XIX-lea, în cadrul secțiunii „De la Istanbul către Balcani” – transmite ICR „Dimitrie Cantemir”, Istanbul.

Lansare de carte: „Taxi” de Khaled al-Khamissi

Joi, 7 iunie 2012, ora 13,00, la Librăria „Mihai Eminescu” din București (Bd. Regina Elisabeta nr. 16) va avea loc lansarea romanul Taxi. Povestiri din trafic de Khaled al-Khamissi, apărut la Editura Ars Longa, în colecția „Alif”. Traducere din limba arabă, prefață și note: Laura Sitaru. Cartea va fi prezentată de George Grigore, Laura Sitaru, Peter Sragher, Bogdan Ştefănescu. Lectură în arabă şi română: Andra Dodiţă şi Gabriel Biţună.

Născut la Cairo în 1962, Khaled al-Khamissi, absolvent de ştiinţe politice, cu un doctorat în acest domeniu la Sorbona, mărturiseşte că şi-a dorit mereu să fie scriitor. Romanul Taxi s-a născut din dorinţa de a povesti lumii lucruri simple despre viaţa cotidiană din Cairo. Scris cu multă simpatie faţă de personajele sale, romanul oferă o imagine „din taxi” a societăţii egiptene temporane. Taxi, alături de mai recentul Arca lui Noe, reprezintă cele mai cunoscute scrieri ale sale întreaga lume.

„O lectură captivantă, dulce-amară, o incursiune în lumea reală a celor pe care mulţi dintre noi i-au întâlnit, dar nu au avut curiozitatea sau răgazul să-i cunoască: şoferii de taxi din Cairo.” (Irina Vainovski-Mihai).

„Constatând cu bucurie interesul deosebit pe care traducătoarea acestui roman, Laura  Sitaru profesoară de literatură arabă la Universitatea din Bucureşti, îl are pentru literatura egipteană, am decis să sprijin publicarea romanului Taxi al lui Khaled al-Khamissi, pe care îl consider un cadou oferit publicului român.” (Yashar Hassan Abbas Heliny).

Taxi se numără printre cele mai frumoase scrieri arabe traduse în limba română, iar alegerea şi traducerea sa se înscriu în cadrul promovării reciproce a creaţiilor literare din Egipt şi România pentru o mai bună cunoaştere şi apropiere.” (Abdalla Mebasher).

„Fascinaţi de cuvânt, arabii au făcut din statul la poveşti o adevărată artă. Povestea dăinuie, doar locul depanării ei se schimbă, de la popasurile din oaze, la somptuosul palat al lui Şahriar, la caravanseraiurile împrăştiate pe drumurile Orientului… Khaled al-Khamissi vine cu un nou topos: taxiurile din Cairo şi şoferii lor care-l încântă pe călător cu poveşti rupte din viaţă… Cunoscătoare a realităţilor cairote, traducătoarea romanului, arabista Laura Sitaru, oferă cititorului de limbă română un text în care savoarea originalului stăruie din plin. ”(George Grigore).

Calendar: Premiera mondială a operei „Aida” de Verdi

Dintre toate operele verdiene, Aida are un farmec special. Dacă e greu de făcut o ierarhie între creaţiile compozitorului, din punctul de vedere al audienţei la marele public, este la fel de adevărat că prin aspectul ei monumental, fluenţa desfăşurării teatral-muzicale şi prin exotism, Aida ocupă un loc privilegiat. Spaţiile puţin cunoscute, culturile cu alte coordonate, uneori enigmatice, în comparaţie cu cele europene, conflictele de mentalitate care se pot naşte astfel şi care pot conduce la idei seducătoare, atrag. Înscrisă sau nu în această direcţie de receptare, opera lui Verdi continuă să încânte la fiecare montare. Fastul teatral presupus, care nu e deloc decorativ, intriga sentimentală şi rezolvarea ei, acţiunea lipsită de elemente artificiale, care, puţin verosimile, fac ca atâtea subiecte de opere să nu reziste şi să fie privite cu îngăduinţă, salvate fiind doar de muzică, sunt mize sigure. Faptul că Aida rămâne neclintită de atâta timp între opţiunile spectatorilor este un argument cât se poate de puternic.

În general, se crede că Verdi a compus Aida pentru festivităţile legate de inaugurarea Canalului de Suez sau pentru deschiderea noii Opere din Cairo. Într-atât de mult s-a răspândit acest episod biografic încât devine greu de combătut, el dobândind un fel aureolă de detaliu uşor senzaţional. Numai că datele istorice stau altfel. Răspândirea acestui clişeu porneşte de la realitatea că opera i-a fost comandată compozitorului de viceregele Egiptului, Ismail Paşa, care ar fi dorit într-adevăr să marcheze marele eveniment cu montarea fastuoasă a unei opere cu subiect legat de istoria Egiptului şi mai ales să inaugureze, cu acest prilej, o mare sală de operă la Cairo. Tatonările datau de prin 1867–1868. Egiptenii se gândiseră un moment la Wagner dar, în comparaţie cu muzicianul german, Verdi avea o notorietate atât de puternică în lumea operei, încât a fost finalmente cel spre care s-a îndreptat cererea viceregelui în 1868. Verdi a refuzat iniţial, fiind hotărât, după montarea grandioasă cu Don Carlos de la Paris (premiera în 11 martie 1867), să se retragă un timp în liniştea reşedinţei de la Sant’Agata. Nereuşind să aibă o operă nouă, la 1 noiembrie 1869 egiptenii au deschis Teatrul de Operă din Cairo cu Rigoletto. Construcţia comandată de Ismail Paşa costase 2 milioane de lire egiptene şi fusese terminată în şase luni, după planurile unor arhitecţi italieni.

Început în 1859, Canalul de Suez a fost inaugurat oficial în 17 noiembrie 1869, la ceremonia fastuoasă participând şi împărăteasa Franţei, Eugénie, soţia lui Napoleon al III-lea. Curentă, confuzia referitoare la premiera Aidei porneşte de la ignorarea succesiunii reale a evenimentelor. Şi astăzi se pot citi frecvent în biografii, pe internet etc. date greşite, conform cărora Aida s-ar fi reprezentat la Cairo în toamna anului 1869. Nici vorbă. Demersurile egiptenilor reîncep abia în martie–aprilie 1870, după spusele lui Verdi. Cel care de data aceasta îl convinge este libretistul Camille du Locle, care îi scrisese libretul francez la Don Carlos şi devenise directorul Operei Comice din Paris.

Du Locle era un personaj influent şi desemnarea lui de către egipteni ca „negociator” fusese inspirată. El îi prezintă lui Verdi un subiect scris, după cum menţionează, de un personaj puternic al zilei, a cărui identitate e bine să nu o dezvăluie din precauţie. Asemenea detalii nu erau pe placul muzicianului, care îl citeşte cu atenţie şi crede o clipă că Du Locle ar fi misteriosul autor. Scenariul aparţinea faimosului egiptolog Auguste Mariette, director al Muzeului egiptean de la Luvru, onorat între timp de egipteni cu demnitatea de Bey.

Verdi acceptă subiectul care reprezenta fireşte o tentaţie şi îl alege pe Antonio Ghislanzoni, vechiul său colaborator, să scrie versurile în italiană. Semnează contractul la Sant’Agata la 29 iulie 1870, suma fiind considerabilă: 150 000 de franci. Se interesează însă îndeaproape, prin Camille du Locle, de amănunte legate de obiceiurile şi ceremoniile străvechi egiptene, de elemente legate de muzica egipteană, instrumentaţie etc. Compusă destul de repede, în aproximativ patru luni, opera nu poate fi totuşi programată decât la sfârşitul anului 1871. Între timp războiul franco-prusac, contextul politic şi social, atmosfera de panică ce cuprinsese Europa amână întrucâtva evenimentul.

Se convine asupra sfârşitului anului 1871 şi premiera are loc în 24 decembrie 1871, în marea sală a Operei din Cairo, cu amănunte supravegheate de la distanţă de compozitor, care renunţă să dirijeze spectacolul, invocând dificultatea călătoriei. Conducerea muzicală este încredinţată lui Giovanni Bottesini, celebrul contrabasist care era şi un dirijor de încredere. În distribuţia premierei de la Cairo apăreau Antonietta Anastasi-Pozzoni (Aida), Eleonora Grossi (Amneris), Pietro Mongini (Radames),  Tommaso Costa (Regele Egiptului), Francesco Steller (Amonasro), Paolo Medini (Ramfis).

Nu există multe informaţii referitoare la ecoul premierei de la Cairo. Faptul că ea fusese fixată în ajunul marii sărbători creştine a Crăciunului nu pare să fi avut vreo relevanţă. Despre spectacolul de la Cairo se cunoaşte o singură cronică din „Journal des Débats”, a lui Louis Étienne-Ernest Reyer, bibliotecar al Operei, compozitor şi critic, care, deşi fusese puţin favorabil lui Verdi, găseşte în Aida o evoluţie stilistică pe placul său.
În 8 februarie 1872, Verdi dirijează premiera Aidei la Scala din Milano, o prezintă apoi la Parma. Acuzele de wagnerism sunt repede demontate. Opera devine în scurt timp cap de afiş în teatre din Europa şi America.

Costin Tuchilă

Aida – Preludiu la actul I – London Symphony Orchestra, dirijor: Erich Leinsdorf

„Celeste Aida” – Ludovic Spiess (Radames)

„Ritorna vincitor” – Maria Callas (Aida)

„Possente, possente” – Arturo Toscanini, NBC Symphony Orchestra, New York, 26 martie 1949 Studio 8-H

Marșul triumfal cântat cu 6 trompete egiptene, conform partiturii originale; Dansurile și Corul „Vieni, o guerriero vindice” – Orchestrele și Corurile Teatrului San Carlo din Napoli și ale Academiei Santa Cecilia din Roma, dirijor: Antonio Pappano, Piazza del Del Plebiscito di Napoli, 17 iulie 2009

Despre trompetele egiptene, vezi http://costintuchila.wordpress.com/bizarerii-raritati-instrumente-muzicale/

„O patria mia” – Mirella Freni (Aida), dirijor: Herbert von Karajan