Din Bucureștiul de altădată: „Podurile”

calea mosilor

Doamnelor şi domnilor, vă invit iar şi iar la o plimbare imaginară prin Bucureştii sfârşitului de secol XIX, mai exact în luna octombrie a anului  1878, atunci când armata română, victorioasă în războiul împotriva turcilor, intra triumfător in Bucureşti. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: „Podurile””

Omul de gumă

omul de guma

Marți, 19 februarie 2013, la ora 20.00, la Clubul Alchemia din București (Calea Moșilor nr. 95) va avea loc spectacolul-lectură Omul de gumă de Sebastian Grama. Intrarea este liberă. Producător: Asociația culturală Hestugma (organizatoare a colocviului anual Gustul pentru Filosofie și a Festivalului „Respir Shakespeare”, a cărui a treia ediție a avut loc în luna noiembrie 2012 la Teatrul de Comedie).

Spectacolul s-a mai jucat, într-o formă ceva mai puțin elaborată, în cadrul Festivalului „PasSage/CuMinte”, în luna mai a anului 2012.

Textul poate fi înțeles ca o pildă de „moralitate” din lumea presei, dar și ca povestea a doi oameni pierduți între două labirinturi: al vieții profesionale și al celei personale. În cele din urmă, nu se poate spune cine manipulează pe cine, dacă este vorba de fapt despre manipulare, despre „automanipulare” sau pur și simplu despre delir.

Tonul scriiturii este comic, iar actorii mizează în bună măsură pe această manieră de a-și construi personajele, deși concluzia sugerată spectatorilor este departe de a fi veselă.

Deschiderea Alchemia

deschiderea alchemia

Vă așteptăm sâmbătă, 25 ianuarie 2013, ora 20.00, în Calea Moșilor nr. 95 din București, la vernisajul expoziției Alchemia, Profan, Product: Pro Domo, semnată de artiștii Anghel Negrean și Dorel Topan.

De la ora 22.00 dăm volumul mai tare și lumina puțin mai încet, pentru concertele Rubik’s Cube și The Amsterdams.

Intrarea este liberă.

Din Bucureștiul de altădată: Şosele şi bariere

Aproape toată luna aprilie am străbătut Bucureştiul cu maşina, cu autobuzul, tramvaiul, metroul dintr-o parte în alta, aşa cum se spune, cu treburi importante. Am avut vreme să privesc în jurul meu, să văd străzile bătrânei capitale, să fiu atentă la oameni, la maşini, la case, la obiceiurile concitadinilor mei, dar şi la năravurile unora dintre ei. Gândindu-mă în fel şi chip, privind la lumea pestriţă de azi, imediat mi-a venit ideea să fac o „plimbare imaginară” prin Bucureştiul de acum un veac, pe vremea străbunicilor noştri, curioasă să aflu ce s-a schimbat, cum s-a schimbat, cât s-a schimbat oraşul dar şi locuitorii lui.

Cum se comportau oamenii pe stradă, ce obiceiuri aveau, cum se distrau şi, mai ales cum trăiau? Arătau altfel străzile oraşului? Cu siguranţă, da, fiindcă vorbim de epoci diferite. Am ales, graţie informaţiilor de care am beneficiat, anul 1909. În acel an, conform statisticilor vremii, Capitala avea de 7 ori mai puţini locuitori decât acum, doar 300.000. Oraşul era, evident, mult mai mic, având doar un sfert din suprafaţa de astăzi. Ca să avem o imagine mai exactă a dimensiunilor, vă reamintesc că străzile care, şi atunci dar şi acum, poartă numele de „şosele”, formau centura Bucureştilor: Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Mihai Bravu, Şoseaua Viilor, Şoseaua Panduri, Şoseaua Basarabilor (Şoseaua Nicolae Titulescu), Şoseaua Bonaparte (Şoseaua Iancu de Hunedoara). În afara lor erau comunele limitrofe şi aş aminti doar Giuleşti, Tei, Berceni.

Spiru Vergulescu, Mahala bucureșteană

Bucureştiul avea bariere, puncte de control ale autorităţilor la intrarea sau ieşirea din oraş: Bariera Vergului, aflată la întretăierea Căii Călăraşi, numită pe vremuri Calea Vergului cu Şoseaua Mihai Bravu, Bariera Vitan, la intersecţia Căii Vitan cu Şoseaua Mihai Bravu, Bariera Şerban Vodă de la întâlnirea Şoselei Viilor cu Calea Şerban Vodă, în faţa Cimitirului Bellu, Bariera Moşilor, acolo unde se află astăzi Magazinul Bucur Obor etc. Acum un veac, străzile care purtau numele de „cale” erau arterele de intrare-ieşire în şi din oraş: Calea Victoriei, Calea Moşilor, Calea Griviţei, Calea Văcărești etc., iar la intersecţia unei „căi” cu o „şosea” se afla şi o „barieră” de acces în Bucureşti.

Mă uitam la amestecul de blocuri, majoritatea clădiri triste, fără „personalitate”, cu casele care au scăpat de furia comunistă, unele frumoase, îngrijite, altele părăginite, scorojite de ploi şi de vânt, şi m-am întrebat cum arăta Bucureştiul, din acest punct de vedere, acum o sută şi ceva de ani.

Blocurile din Bucureşti se puteau număra pe degete, cele mai înalte aveau doar trei etaje şi erau toate situate în centrul oraşului. Oamenii acelor vremuri locuiau în case, majoritatea fără etaj, dar cu curte şi grădină, atât în centru cât şi la marginea oraşului. Cele mai înalte clădiri erau turlele bisericilor, oraşul era plin de verdeaţă, cu grădini, vii şi parcuri, iar străzile erau străjuite de copaci falnici. Încet dar sigur, blocurile au luat locul caselor, grădinilor, viilor, comunele din preajma oraşului au devenit cartiere, lumea s-a schimbat, oraşul s-a schimbat, însă merită să ne reamintim de oraşul străbunicilor noştri. În fond, amintirile reprezintă zestrea spirituală a fiecăruia dintre noi. Vom continua.

Pușa Roth

Expoziție Ion Bârlădeanu la Praga

Joi, 3 mai 2012, la ora 18 a avut loc la Centrul Ceh din Praga, condus de Radka Lím Labendz, vernisajul expoziţiei de colaje originale ale artistului Ion Bârlădeanu, Artă în ciuda tuturor lucrurilor.

Expoziţia a fost sprijinită de Centrul Ceh din Bucureşti, reprezentat de directorul René Kubášek, şi de Institutul Cultural Român din Praga, reprezentat de Mircea Dan Duţă.

Curatorul expoziţiei, Dan Popescu, a vorbit despre originalul artist român, a cărui operă a fost expusă la Paris şi Londra, împreună cu Andy Warhol şi Marcel Duchamp.

Expoziţia prezintă o selecţie din opera artistului, simbolizând arta ca libertate individuală. Aceasta este cea mai bogată selecţie prezentată publicului. În anii ’70, Ion Bârlădeanu a început să picteze portrete, experimentând pentru prima oară colajul în deceniul următor.

Expoziţia este deschisă până pe data de 26 mai 2012. Intrarea este liberă.

Anul trecut, la Festivalul „Jeden svět” („O singură lume) a fost prezentat filmul documentar despre artistul care trăia pe stradă. Spectatorii au fost fascinaţi nu numai de destinul lui, dar mai ales de colajele într-un stil personal. Ion Bârlădeanu a fost descoperit de galeristul Dan Popescu, care s-a angajat în promovarea operelor pop-art ale artistului în străinătate.

„De asemenea oameni are nevoie orice societate deschisă, căci pot fi în acelaşi timp şi cu ea şi împotriva ei. Au fost şi vor fi întotdeauna autorii dezbaterilor critice, ironici, cinici, impulsivi şi provocatori, dar chiar ei stabilesc normele civilizaţiei vestice… spiritul lor liber le dă dreptul să apeleze la critica ascuţită a societăţii, dar tocmai aceste manifestări reuşesc să producă schimbări şi să creeze noi reguli. […] Toate colajele lui sunt un hibrid aparte de pop-art şi dadaism, cu o notă de suprarealism şi un pic de gulag comunist, în care lumea filmului şi cunoscute mărci comerciale simbolizau libertatea.” (Dan Popescu).

„Colajele acestea care-ţi taie respiraţia fac parte din operele cele mai interesante de pe scena artistică românească“. (René Kubášek).

Născut în anul 1946, timp de peste 30 de ani Ion Bârlădeanu a refuzat să „devină un cetăţean în regulă“. La vârsta de 20 de ani, a plecat din satul natal pentru a lucra la cules de stuf lângă Tulcea, ulterior ca muncitor în portul Constanţa. Ajuns la Bucureşti, a fost gropar, paznic şi muncitor necalificat la Casa Poporului. Din anul 1989 a trăit la marginea societăţii, ca „separator“ la gunoaiele din blocurile de pe Calea Moşilor.

Lidia Našincová